PE CE LUME TRĂIM

Barometrul de consum cultural e un bun instrument de măsură. El ne spune care sînt preferințele publicului, care sînt practicile de consum cultural, gradul de satisfacție, tendințele generale.

Inventarul formulelor de politeţe este, prin excelenţă, o zonă lingvistică instabilă, dependentă de tradiţii şi practici culturale diverse şi reînnoită permanent, mai ales din nevoia de a exprima, în anumite situaţii, mai multă deferenţă decît ar fi fost de aşteptat.

Ca să-i ajut pe studenții de la Litere să înțeleagă cum au (re)gîndit natura romanticii mă folosesc adesea de un text elocvent: prefața din 1826 a lui Victor Hugo la volumul Ode și balade. Victor Hugo compară aici grădinile de la Versailles cu jungla amazoniană.

A lucrat mulți ani ca jurnalistă de investigații, acum este lector dr. la Facultatea de Jur­nalism și Științele Comunicării. Emilia Șercan a descoperit plagiatul lui Gabriel Oprea (și altele) și crede în puterea jurnaliștilor de a schimba ideile și lumea. Discuția de mai jos a avut loc a doua zi după protestul din fața Senatului, provocat de votul negativ al senatorilor la cererea DNA de a începe urmărirea penală împotriva lui Gabriel Oprea.

Ați aflat, probabil, că numele dvs. este foarte des menționat în ultima vreme în România.

Cum adică cine-i Ceta? Simplu! E sora mai mică a lui Titip. E numele de alint al Tratatului de Liber Schimb cu Canada.

Revigorarea proiectului european are nevoie de o revenire la dezbaterea rațională, care să antreneze și cetățenii, nu doar elitele.

În Franța s-a deschis, săptămîna trecută, primul centru de de-radicalizare destinat tinerilor seduși de ideologia jihadistă. Această instituție e un element-cheie în combaterea terorismului pe teritoriul francez.

Bineînţeles că Trump a profitat din plin de atacul lui Clinton. În general, cea mai bună atitudine, cînd adversarul te jigneşte, este să preiei termenul jignitor şi să-l transformi într-un fel de decoraţie, pe piept. Cam cum au făcut oamenii Pieţei Universităţii de la noi, prin 1990, cînd Ion Iliescu i-a făcut „golani“.

Mi se pare aproape ironic cum, zilele astea, ticăloșii se refugiază în discursuri despre democrație, iar naivii în antipolitică. Această combinație de ipocrizie și exasperare e probabil cea mai bună rețetă pentru păstrarea statu quo-ului și după 11 decembrie.

Tomas trage aer în piept, termină prima bere, ia alta din frigider, la timp pentru a auzi că Theresa May i-ar fi transmis domnului Tusk, de la Consiliu, cum că negocierile pentru Brexit vor începe prin ianuarie-februarie. „Nu-i așa rău, pîn’ la urmă“, își spune el.

Ca să rezumăm: România e gestionată de un Guvern-marionetă, manevrat, evident, din afară și, nu mai e cazul să insistăm, de către dușmanii ei. Dar unde sînt dușmanii României?

Principiile de bază ale Uniunii par tot mai fragile, mai greu de apărat. Viitorul Europei – căci aceasta e tema Consiliului de la Bratislava – e mai incert ca oricînd. De unde trebuie începută reforma? Ce pot face statele, ce poate face Bruxelles?

Trump ştie şi el, ca noi toţi, care sînt marile frici ale americanului de rînd. La fel ca noi toţi, Trump ştie şi ce admiră acelaşi american.

Klaus Iohannis și-a exprimat speranța că partidele vor profita de pauza meciului Putere – Opoziție pentru a se reforma. Nu s-a întîmplat deloc asta, iar actorii principali sînt neschimbați față de acum un an de zile, cînd cabinetul Cioloș nu era încă instalat.

Se decid care sînt reponsabilii cu negocierea ieșirii englejilor din Uniune. Cele mai țanțoșe instituții au fost Comisia și Parlamentul.

Creștem sărăcind, aceasta este problema noastră. Creșterea noastră seamănă cu burta mare a unui copil subnutrit dintr-o țară africană.

Alegerile regionale din landul Angelei Merkel s-au soldat cu un dezastru şi pentru şefa CDU, şi pentru democraţi şi proeuropeni în genere. Cauza lui rezidă în refuzul confruntării cu realităţile şi al asumării de greşeli.

Se fac deja calcule pentru viitorul guvern. Personaje mai mult sau mai puțin cunoscute sau plăcute încep să își depună candidatura pentru postul de premier. Partidele încep acel joc complicat al disimulării.

Atîta vreme cît, în august, în asemenea condiții, se dădea ciubuc pentru a arvuni un șezlong, cu programare, cu o săptămînă în avans, cine și de ce s-ar mai chinui să facă turism profesionist?

Acum o sută de ani, România intra, cu speranță și chiar entuziasm, în ceea ce contemporanii numeau Marele Război, iar mai tîrziu istoria avea să rețină drept Primul Război Mondial.

Începînd cu 15 septembrie, fiecare cetăţean italian va primi, la majorat, un „bonus cultural“ în valoare de 500 de euro.

Pentru americani, ca şi pentru români, Facebook este din ce în ce mai mult o sumă de enclave, de redute aflate în război una cu cealaltă.

Momentul zero al noului naționalism românesc a fost, probabil, cel al alegerilor prezidențiale din 2014, cînd candidatul nominal socialist a ales să își încerce norocul folosindu-se de o retorică izolaționistă, pe alocuri de-a dreptul xenofobă și foarte des stupidă.

Am plecat de-acolo cu un gînd: să propun la TVR niște programe (atît pentru copiii de opt ani, cît și pentru adulții ca Gyuri) care să-i ajute să învețe românește, pentru ei, pentru a le fi lor mai bine.

La 25 de ani de la valul de in­de­pen­den­ță, politica de revanșă a Krem­linului găsește fostele state sovietice în situații mai dificile decît, poate, și-ar fi imaginat în momentele de efuziune națională.

La nivel politic se pare că s-a ajuns la un acord: se proiectează deja o legislaţie unitară, federală, cu privire la interzicerea vălului integral.

Alegerile prezidenţiale se pot cîştiga la televizor.

O măsură a disprețului generic al politicianului român față de cetățenii pe care speră, și uneori reușește, să îi guverneze. Vom avea alegeri în toamnă. Narațiunile false au să domine iar campania. Apoi ne vom așeza la coadă iar.

Părinții sportivului român nu sînt niscaiva sfinți. Nici poveste! Ei sînt bine-mersi complici și parte a falimentului sportului românesc.

Donald Trump însuși nu a prezentat pînă acum soluții clare pentru a evita catastrofa. Doar locuri comune, banalități, chestii previzibile.

Trump a spus că, dacă Clinton cîştigă alegerile, susţinătorii celui de-al doilea amendament nu vor mai avea ce face. Şi a adăugat, voit ambiguu: „…deşi poate că susţinătorii amendamentului mai pot face ceva“.

Richard Shirreff imaginează un scenariu de război care opune NATO Rusiei. Elementele de plauzibilitate ale poveștii sînt, în bună măsură, credibile.

Rusia. Țara în care dopajul a fost urcat la rang de politică de stat. Povestea completă implică servicii secrete, morți suspecte în hoteluri din Washington DC, dezvăluiri de senzație în presa mondială și, în fine, suspendarea atleților ruși din cam toate competițiile internaționale, incluzînd Olimpiada de la Rio.

A trecut aproape neobservată o știre de la sfîrșitul săptămînii trecute, potrivit căreia circa 200 de migranți au încercat să forțeze trecerea din Italia în Franța, dar au fost respinși de la frontieră.

Și Vladimir Putin, și Recep Tayyip Erdogan fac, de fapt, o demonstrație de forță. Vor să arate că sînt puternici, că sînt gata să negocieze, că sfidează Occidentul.

Nu pot să nu aplaud zîmbind una dintre frazele spuse de Hillary Clinton la un recent miting electoral: „Trump a dus Partidul Republican de la It’s morning again in America la Midnight America“.

N era mai bine să avem alegeri post-Colectiv? Sau mai onest?

Mi-au devenit, brusc, simpatici nemții. Trenurile lor întîrzie și nu au aer condiționat. Mori de cald în vagoane. La aeroport îți arată ciocolata topită.

Comisia Europeană a hotărît, săptămîna trecută, să dea Poloniei un răgaz de trei luni pentru a reveni în interiorul normelor europene privind statul de drept.

„Nu cred într-o ciocnire a civilizațiilor, nu cred într-un război al culturilor. Pînă și falia dintre șiiți și sunniți are motivații mai degrabă ideologice și strategice decît culturale. Nu sînt un clarvăzător, dar cred că viitorul omenirii nu e nici într-un stat islamic, nici într-un sistem de stat antiliberal precum China sau Rusia. Democrația autentică se va impune în cele din urmă“ – spune Francis Fukuyama.

În discursul de acceptare a candidaturii Partidului Democrat pentru prezidenţialele din noiembrie, Hillary Clinton a spus despre Trump, printre multe altele, că mizează pe frică.

Terorizații din țara fără terorism cer să se ia măsuri. Stau și mă întreb ce anume principii sau valori sînt pregătiți să abandoneze dacă România va fi într-adevăr lovită de flagelul terorismului. La ce o să renunțăm atunci?

Cu puțin timp înainte de debutul vio­len­țelor, Germania mi-a părut înduioșător de nepregătită pentru un val de un milion de azilanți din Siria, Afganistan și altele. Centrele de azil au fost încropite în grabă și au dat naștere unei afaceri pe bani grei.

Merg cu metroul nu pentru că brusc m‑a lovit modestia, ci pentru că este cel mai rapid mijloc de transport în Bucureşti şi pentru că asta fac de cînd m-am mutat în Bucureşti.

Problema democrațiilor este că sînt ezitante, că procedurile lor, pînă la găsirea unui compromis, pot fi greoaie și complicate, iar asta dă impresia de slăbiciune. Cine vrea să submineze sistemele liberale are, așadar, o mulțime de posibilități de acțiune. Pe care, generoasă, chiar democrația le oferă.

Avem multe de făcut în anii care vin

Văd că Trump îl aplaudă fără rezerve pe Recep Erdogan pentru ceea ce face în Turcia. Nu mă mai miră…

Nu e deloc greu de sesizat o oare­care tensiune în aer. Orice pu­bli­ca­ție deschid, orice rețea socială folosesc, orice conversație cu prieteni sau cunoscuți port, voi ajunge mai devreme sau mai tîrziu la subiectul „lumea se duce naibii“.