Interdicţii – la şcoală şi la plajă

● Vara 2016 aduce o nouă intrare în dicţionar: burkini. E o creaţie vestimentară inventată acum vreo zece ani de un designer australian de origine libaneză, Aheda Zanetti. E un soi de deux-pièces realizat de regulă din materiale de culoare închisă care acoperă cam tot corpul, inclusiv capul. Denumirea acestei ţinute aminteşte de burka şi de bikini, deşi e clar că accentul cade mai degrabă pe primul termen. Era un fenomen marginal care a căpătat, brusc, o atenţie publică, după ce autorităţile oraşului Cannes, apoi şi din alte localităţi de pe litoral, au interzis purtarea acestei ţinute. După cum se ştie, Franţa a interzis prin lege purtarea vălului integral ca o măsură de securitate (pentru a facilita identificarea persoanei) şi nu ca o limitare a libertăţii de practicare a religiei. Şi purtarea vălului integral în şcoală fusese interzisă, cu ani în urmă, printr-o altă lege, menită să întărească laicitatea sistemului public de educaţie. Interzicerea burkini are însă o cu totul altă motivaţie. După cum a explicat primarul oraşului Cannes, „o ţinută de plajă care semnifică în mod ostentativ apartenenţa religioasă, în vreme ce Franţa şi lăcaşurile ei de cult sînt ţinte ale teroriştilor, poate genera un risc de tulburare a ordinii publice“. Interzicerea burkini ar fi deci o măsură de prevenire a tulburării ordinii publice. Sau, poate, expresia fricii, a unei neputinţe, a respingerii unor simboluri cu rezonanţă negativă (în ochii autorităţilor). Polemica pe tema interdicţiei acestei ţinute vestimentare trece dincolo de conjuncturile locale: e vorba despre corpul femeii ca un cîmp de luptă într-o dispută identitară. Pînă şi premierul Manuel Valls a intrat în această dezbatere, susţinînd că burkini a „înrobit“ femeile. Cît despre creatoarea burkini, Aheda Zanetti, aceasta a spus că nu s-a gîndit la burkini ca la un simbol al femeii musulmane. „Am eliminat vălul musulman, simbolul femeii musulmane, şi l-am înlocuit cu o glugă, o piesă pe care am integrat-o culturii şi stilului de viaţă din Australia. Burkini e pentru toate femeile, indiferent de rasă, religie, formă, culoare sau orice altceva. Femeile ar trebui să aibă dreptul să aleagă cum se îmbracă şi nu cred că acest drept le poate fi luat.“ Are dreptate – cel puţin în contextul actual şi occidental. În lumea musulmană nu e sigur dacă femeile chiar aleg cum se îmbracă şi nici dacă se gîndesc să meargă la plajă. Ce e sigur, însă, e că tot mai multe femei occidentale susţin dreptul democratic de a alege cum se îmbracă. Adică burkini.

● În Germania, o nouă speţă legată de purtarea vălului islamic aduce noi argumente celor care susţin interzicerea prin lege a niquab-ului. O elevă a unui liceu cu program seral a fost dată afară de la cursuri pentru că a refuzat să-şi înlăture vălul la intrarea în şcoală. În legislaţia germană nu există o interdicţie explicită, ci doar norme sau proceduri adoptate la nivel local. Eleva a cerut în instanţă să fie readmisă la cursuri, invocînd libertatea religioasă – un argument puternic într-o ţară precum Germania. Dar oare poţi invoca libertatea religioasă cînd la şcoală se presupune că mergi ca să înveţi, nu ca să te rogi? Putem reduce islamul doar la o serie de gesturi şi comportamente, precum acoperirea feţei? Este vălul integral parte esenţială a credinţei? Disputa despre statul de drept şi libertatea religioasă s-a tranşat simplu printr-o decizie a instanţei, care a dat cîştig de cauză şcolii. Eleva nu s-a mai prezentat la proces pentru a-şi susţine punctul de vedere: dacă ar fi făcut-o, avocaţii ei ar fi deschis, cu siguranţă, o dispută interminabilă despre drepturile şi libertăţile garantate de Constituţia Germaniei. Polemica e încă vie în spaţiul public. Însă la nivel politic se pare că s-a ajuns la un acord: se proiectează deja o legislaţie unitară, federală, cu privire la interzicerea vălului integral.