Populismul spre noi culmi

Publicat în Dilema Veche nr. 655 din 8-14 septembrie 2016
Populismul spre noi culmi jpeg

Alegerile regionale din landul Angelei Merkel s-au soldat cu un dezastru şi pentru şefa CDU, şi pentru democraţi şi proeuropeni în genere. Cauza lui rezidă în refuzul confruntării cu realităţile şi al asumării de greşeli.

Deşi, teoretic, numărătoarea voturilor a scos în faţă social-democraţia şi permite perpetuarea actualului guvern de coaliţie creştin-social-democrat, ambele mari partide, zise populare, s-au văzut sever pedepsite de electorat. Care, fără vreo jenă, i-a snobat pe ecologişti, ca şi pe liberali, cărora nu le-a permis atingerea baremului de 5% necesar intrării în parlamentul regional. Concomitent, alegătorii au ridicat pe scut populismul de dreapta reprezentat de Alternativa pentru Germania.

Parţial xenofobă, rasistă şi putinistă, ba chiar marcată de certuri intestine pe marginea unor derapaje antisemite, Alternative für Deutschland (AfD) şi-a adjudecat peste o cincime din vot, depăşind net, deşi a plecat de la zero mandate, chiar şi partidul cancelarei, Uniunea Creştin-Democrată.

Succesul populiştilor de dreapta i-a redus la insignifianţă pe neonaziştii de la NPD şi a aplicat o palmă usturătoare pe obraz inclusiv, şi nu în ultimul rînd, extremei stîngi. Căci şi partidul postcomunist zis Stînga, Die Linke, a încasat-o. Fostul partid conducător al Germaniei comuniste s-a văzut redus, într-un land est-german, nota bene, la un rezultat mai slab decît oricînd, de la prăbuşirea fostei RDG, în 1990, încoace.

Nu e nevoie de o filozofie elaborată spre a se înţelege cauzele catastrofei electorale abătute nu atît asupra extremei stîngi, la fel de putinistă precum extrema dreaptă, cît asupra partidelor democrate. Şi, prin ele, asupra întregii Germanii, a Europei şi a lumii libere. Refuzul democraţilor de a se confrunta cu realităţile şi a-şi asuma greşelile comise explică în mare măsură succesul populiştilor germani.

Alexander Gauland, articulatul vice-şef al AfD, a pus degetul pe rană reliefînd că succesul partidului său nu e, de fapt, decît eşecul celorlalte formaţiuni. Unul datorat respingerii, de către o mare parte din electorat, a politicii faţă de refugiaţi girate de Angela Merkel. „Oamenii au senzaţia că-şi pierd patria“, a rezumat Gauland situaţia, redînd probabil cu acurateţe sentimentul prevalent în rîndul multor alegători care s-au pronunţat la urne în favoarea formaţiunii sale.

Reiese că triumful populiştilor constituie, prima facies, echivalentul unui cartonaş roşu arătat Angelei Merkel pentru o politică excesiv de laxă faţă de migranţi. Una şi eronată, şi obstinat asumată, chiar şi după ce a renunţat la ea.

Dar nu e, din păcate, doar atît. E şi un vot de blam la adresa întregii clase politice democratice şi a presei mainstream, cărora bună parte din electoratul german le-a retras, în mod evident, încrederea. Identic cu al altora de aceeaşi făină din spaţiul euro-atlantic, protestul alegătorilor populişti e un mod de a exprima dorinţa unui reset politic şi mediatic prin care să se articuleze grijile, angoasele şi temerile multora, încetîndu-se ignorarea ori desconsiderarea lor, cum s-a făcut sistematic pînă acum.

În schimb, replicile sistemului sînt la fel de neajutorate şi superficial gîndite, cînd nu sînt autoritar-trufaşe şi demonizante, ca în anii care au pregătit actualele catastrofe electorale înregistrate mai peste tot în Vest. Reacţiile unor analişti, formatori de opinie şi politicieni germani de frunte din partidele clasice sînt tipice. Şi nu arareori aiuritoare. Mecklenburg-Pomerania Inferioară ar fi un land înţesat de inşi burduşiţi cu prejudecăţi şi cu „declinuri imaginare“, care văd străini unde nu sînt, declara redactoarea-şefă a postului naţional de radio german, Birgit Wentzien.

Ca şi cum sătenii n-ar fi conectaţi la societatea informaţională. Ca şi cum n ar putea fi contaminaţi de temeri naţionale şi globale, vehiculate în reţea. Ca şi cum ar fi siliţi, ca provinciali ce sînt, să stea să-i numere pe cei 20.000 de refugiaţi din zonă, care ar fi doar o picătură insignifiantă în oceanul celor un milion de migranţi preluați de Germania în ultimul an şi, deci, să se calmeze şi să accepte fără să crîcnească politica dictată de la centru.

La rîndul său, demnitarul social-democrat Thorsten Schäfer-Gümpel a recunoscut că scrutinul regional s-a soldat cu un „rezultat alarmant“, ba chiar, după cum s-a exprimat el textual, cu „o catastrofă“. Dar vicepreşedintele SPD crede că, în ecou, partidele democrate ar trebui să procedeze la „amplificarea securităţii sociale“, între altele prin „promovarea construcţiei de locuinţe ieftine“. Ca şi cum votul electoratului AfD ar fi fost comunist, iar nu expresia unor preocupări preponderent identitare.

Se mai susţine, apoi, frecvent, că triumful populist s-ar datora divergenţelor dintre democraţi. De pildă, neînţelegerilor dintre Merkel şi social-democraţi. Adevărul e pe dos. În fapt, pe extremişti îi întăreşte mai degrabă consensul dintre partidele democratice în materie de excludere din dezbatere a poziţiilor considerate de elită populiste. Şi îi umflă, în genere, marile coaliţii.

Nu mai puţin caracteristice sînt şi alte ritualuri eterne. E vorba de repetarea pînă la saţietate a ideii de a se atribui succesul uimitor al populiştilor fie unor carenţe de ordin retoric ale democraţilor, fie unor deficienţe pasagere, precum dezinteresul electoratului, neajunsuri relativ lesne de înlăturat printr-o mai bună mobilizare viitoare. Realitatea e la antipod.

Departe de a se datora lehamitei politice ori unei bune aşezări interioare a formaţiunii populiste, succesul AfD s-a produs în ciuda certurilor intestine ale conducerii ei, precum şi pe fondul unei mobilizări exemplare a electoratului. Ca şi cum segmente ostracizate, reduse mult timp la tăcere, şi-ar fi găsit în fine reprezentarea politică la care au aspirat.

În sfîrșit, deşi deveniţi celebri prin poziţiile lor concesive şi mariajul cu Realpolitik, prin împăciuitorismul faţă de tirani şi extremişti, politicienii pălmuiţi de protestul conţinut în sufragiul popular recomandă adesea, în mod paradoxal, fermitate. Dar nu în confruntarea frontală cu marotele anticapitaliste, antiamericane şi antidemocratice ale multora din alegătorii AfD şi, deci, în consolidarea democraţiei, care are nevoie ca de aer de rigoare, claritate morală şi adevăr, precum şi de reliefarea unor alternative, ci în respingerea de plano a revendicărilor identitare ale protestatarilor şi excluderea oricăror variante politice.

Bizara inconsecvenţă, expresie a unei cecităţi antidemocratice aparent involuntare, aminteşte de newspeak-ul orwellian, în care „războiul“, vorba lui 1984, e „pace“. Iar „libertatea“, „sclavie“. Cu o atare inadecvare în raport cu adevărul şi cu năzuinţele electoratului, extremismul riscă să fie propulsat spre culmi de glorie noi.

(apărut pe siteul Deutsche Welle, dw.com

Petre M. Iancu este jurnalist la Deu­tsche Welle.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.