Puciul de după puci
La mai puțin de o lună de la lovitura de stat eșuată, regimul lui Recep Tayyip Erdogan e parcă mai puternic ca niciodată: guvernul a adoptat măsuri de apărare care îi permit să intervină în forță la orice suspiciune de trădare, mii de militari, polițiști, funcționari și cadre din sistemul judiciar au fost arestați, zeci de mii de oameni au fost concediați din instituțiile publice. Epurările politice, făcute aparent în mare grabă, au eliminat din sistemul de stat nenumărați oameni nedoriți ori incomozi de la toate nivelurile. În plus, manifestațiile de susținere organizate în urma puciului eșuat au arătat un președinte popular, adorat de mase, dornic să-și reafirme puterea și să-și amenințe adversarii. S-a transformat, din victimă a unui coup, în principal beneficiar. Lovitura de stat nu e ce s-a întîmplat pe 15 iulie, ci ce a urmat după aceea. E, de fapt, o dublă lovitură: prima presupune preluarea în forță a tuturor instituțiilor de stat și autoritarismul; a doua înseamnă o schimbare de direcție în raport cu Occidentul.
În fine, înăsprirea regimului de la Ankara și direcția antidemocratică a guvernului se văd și în insistența cu care se discută despre reintroducerea pedepsei cu moartea. Președintele turc a reafirmat în interviul acordat cotidianului Le Monde că, în numele „milioanelor de oameni care au ieșit în stradă“ pentru a l susține, va cere Parlamentului să se pronunțe. Partidul său are o majoritate stabilă în Parlament și, chiar dacă unii deputați nu susțin reintroducerea pedepsei cu moartea, e puțin probabil să voteze împotrivă în condițiile în care Erdogan, dar și ceilalți lideri au arătat că nu suportă disidențe. Dinamica relațiilor este acum „noi“ versus „ceilalți“, adică „noi, ăia buni“ și „puciștii cei răi“. Pe acest tip de polarizare se întemeiază credibilitatea și, pînă la urmă, legitimitatea regimului.
În același interviu pentru Le Monde, Erdogan acuză Europa de fățărnicie, de duplicitate în relația cu Turcia. Nu e pentru prima dată cînd președintele turc adoptă acest discurs antioccidental; acum însă, formulează acuzații directe: „Lumea occidentală s-a aflat în contradicție cu valorile pe care le apără. Ar fi trebuit să fie solidară cu Turcia, care și-a însușit valorile democrației, dar a preferat să-i lase pe turci singuri“. „Au trecut cincizeci și trei de ani de cînd așteptăm la porțile Europei. Uniunea Europeană e singura responsabilă și vinovată. Nimeni în afară de Turcia n-a mai fost tratat în felul acesta.“
Uniunea Europeană nu tratează Turcia cu sinceritate, explică în continuare președintele Erdogan. Singura preocupare a Occidentului ar fi să-i țină pe refugiați cît mai departe de granițele sale. Dar, „dacă cererile noastre nu vor fi satisfăcute“, amenință Erdogan, este posibil să nu se mai aplice prevederile acordului UE-Turcia cu privire la migranți (Turcia găzduiește trei milioane de refugiați). Nu e clar dacă Guvernul de la Ankara va face acest pas – adică dacă va refuza să mai aplice un acord semnat cu multă vreme în urmă. Nu e clar nici dacă Europa va vrea să facă pasul decisiv – adică să ofere cetățenilor turci dreptul de a călători fără viză pe teritoriul UE. Dar e cert că Erdogan se îndepărtează tot mai mult de Occident.
Nu e exclusă nici o apropiere de Rusia. Scopul declarat al întîlnirii cu Vladimir Putin de la Sankt Petersburg este relansarea unor proiecte comune: e vorba despre gazoductul TurcStream, despre construirea, cu sprijinul Rusiei, a unei centrale nucleare și de comerț bilateral în valoare de peste 90 de miliarde de euro. Întîlnirea marchează însă, poate, și o împăcare a celor doi lideri după incidentul din primăvară, cînd un avion militar rusesc a fost doborît de aviația turcă.
Diferendele asupra chestiunii siriene sau asupra Ucrainei sînt lăsate deoparte pentru a scoate în față lucrurile cu adevărat importante. Și Vladimir Putin, și Recep Tayyip Erdogan fac, de fapt, o demonstrație de forță. Vor să arate că sînt puternici, că sînt gata să negocieze, că sfidează Occidentul. Această apropiere a Turciei de Rusia ar trebui să fie un semn clar, pentru Europa, că trebuie să facă orice ca să păstreze Turcia la masă.
