Războiul cu Rusia ca lectură de vară
Richard Shirreff este un general britanic care, înainte de retragere, în 2014, deținea a doua cea mai importantă funcție în structura de conducere militară a forțelor NATO din Europa. Puțin cunoscut în afara cercurilor care se ocupă de securitate, Shirreff a devenit celebru anul acesta după ce a publicat un volum de ficțiune intitulat 2017 – Războiul cu Rusia. Un avertisment urgent de la un înalt comandant militar.
Cartea nu excelează literar și, de fapt, nici nu își propune așa ceva. Funcționează mai degrabă ca o altă variantă a clasicelor memorii așteptate de la fiecare politician sau militar care a deținut funcții cît de cît relevante. După cum precizează încă din titlu, Shirreff imaginează un scenariu de război care opune NATO Rusiei. Elementele de plauzibilitate ale poveștii sînt, în bună măsură, credibile. Pe scurt, avem de-a face cu un atac limitat al Rusiei asupra teritoriului alianței. Scopul rușilor este să ocupe statele baltice și, în imaginația britanicului, reușesc. Declarate teritoriu național al Rusiei, cele trei mici republici vor fi apărate de Kremlin, conform doctrinei militare rusești, cu ajutorul armelor nucleare. Pentru cei care vor avea curiozitatea de a citi cartea, evit să dezvălui finalul. Scopul cărții nu este în nici un caz acela de a fi înscrisă pe lunga listă a romanelor de război, ci unul mai degrabă didactic. Acela de a atrage atenția asupra umbrei tot mai lungi a Kremlinului și a orbirii europenilor în fața ei.
Imaginea NATO, așa cum reiese din Războiul cu Rusia, este aceea a unei structuri slăbite fundamental de politicieni. De la defetismul german pînă la aproape trădarea grecilor și ungurilor, autorul nu face economie de critici la adresa mediilor politice de pe continent. Politicianul european cu atribuții în domeniul apărării este zugrăvit ca un individ amoral, aproape inconștient și dispus să vîndă securitatea și libertatea balticilor sau a oricui altcuiva de dragul păstrării unei păci toxice cu rușii.
O cantitate apreciabilă de venin este rezervată guvernului Cameron care, în 2010, a dispus o reducere drastică a cheltuielilor militare. Cvasi-pacifismul conservatorilor este tratat de aproape fiecare personaj pozitiv din carte cu dispreț, revoltă și, uneori, de-a dreptul scîrbă. Pentru a sublinia și mai clar acest lucru, în decursul războiului imaginat de Shirreff, Marea Britanie suferă pierderi grele, în termeni de personal și tehnică militară, ca urmare a lipsei cronice de resurse.
Ca o paranteză, Shirreff a părăsit armata și structurile organizației nord-atlantice după ce a criticat în termeni nespecific de aspri o decizie a guvernului Cameron de reducere a cheltuielilor militare. Deși între plecarea sa și atitudinea față de guvern nu e stabilită o legătură directă, relațiile sale cu establishment-ul politic britanic au rămas reci. Generalul a dezvăluit că a fost chiar pus în situația, rară pe vreme de pace și pentru un cadru cu statura sa, de a fi amenințat cu trimiterea în fața Curții Marțiale. Amenințarea, neprobată de alte surse, ar fi venit din partea fostului ministru al Apărării, Philip Hammond. În aceste condiții, războiul lui Shirreff cu establishment-ul politic britanic continuă pe calea ficțiunii, probabil singurul fel în care un om care a deținut funcții atît de înalte își poate exprima frustrarea fără teamă de a suporta consecințele.
Și nu face deloc eforturi să fie subtil. Personajele sale sînt unidimensionale, conturate în tușe groase, pe alocuri ridicole. Politicienii sînt, cei mai mulți dintre ei, idioți utili Rusiei, femeile baltice sînt blonde și dîrze, soldatul britanic e un soi de supererou modest și demn, americanii sînt eficienți, iar serviciile secrete sînt complexe și inteligente. Rușii sînt personaje negative aproape comice, iar autorul lasă să se întrevadă chiar un pic de admirație pentru felul în care și-au refăcut armata după Războiul Rece. Există chiar și un fel de triunghi amoros abandonat în cele din urmă fără împlinire pe altarul unui patriotism occidental antirusesc.
Și totuși, dincolo de toate aceste constatări, e imposibil să uiți cine este autorul cărții. Shirreff a fost europeanul cu cea mai înaltă funcție din conducerea militară a NATO. Felul în care descrie ședințele Consiliului Nord-Atlantic (structura cea mai înaltă de decizie a Alianței și locul în care politica prevalează asupra aspectului militar) este descurajator prin faptul că recunoști în acele dialoguri poziții pe care le poți lesne descifra în declarațiile politicienilor reali. Adăugăm la asta și prefața elogioasă semnată de James Stavridis, fost comandant suprem al forțelor aliate din Europa (post deținut odinioară de viitorul președinte american Dwight Eisenhower), în care acesta afirmă fără rezerve că politica dusă de Vladmir Putin pune Rusia pe o traiectorie de conflict cu NATO aproape imposibil de evitat.
De asemenea, oricine ar fi trecut în revistă presa baltică de săptămîna trecută ar fi dat peste o știre a postului public de televiziune leton care, citînd surse militare, remarca o agitație dincolo de firesc a forțelor militare rusești de dincolo de graniță. Tot o banală răsfoire a presei ar fi scos la lumină o creștere îngrijorătoare a temperaturii relațiilor ucraineano-rusești după o perioadă de relativă acalmie. Iar cine își mai aduce aminte că Olimpiadele sînt perioade preferate de ruși pentru tot felul de manevre dătătoare de neliniște (2008, războiul din Georgia) ar alege să citească această carte uitînd de latura estetică, dar insistînd asupra celei pragmatice.
De aceea, dincolo de mizele personale ale autorului și minusurile de stil, 2017 – Războiul cu Rusia e ceva mai mult decît o lectură de vară. Altfel spus, în cuvintele lui Leon Troțki: „Tu poate nu ești interesat de război, dar războiul e interesat de tine“.
Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.
