Arhitectura raţiunii şi actualitatea filozofiei
Între 12 și 16 iulie a avut loc la Alba Iulia a 16-a ediție a seminarului „Bucharest-Princeton Seminar in Early Modern Philosophy“. În fiecare vară, seminarul „Bucharest-Princeton“ reunește cercetători și studenți în filozofie, istoria științei, științe politice și studii culturale din Europa, cele două Americi, Australia (uneori chiar și Noua Zeelandă). Participanții petrec o săptămînă în România, vorbind despre importanța gîndirii moderne și despre relevanța modernității pentru lumea în care trăim. O săptămînă de conferințe și discuții pe texte fundamentale. Anul acesta, în ambianța primitoare a Bibliotecii Batthyaneum și a Institutului Catolic din Alba Iulia, s-a citit Aristotel, Proclus, Bacon, Descartes, Pascal, Galileo și Locke și s-a discutat despre Arhitectura rațiunii: principii, axiome și legi ale naturii în antichitatea timpurie.
Despre relevanța
rațiunii și principiile ei arhitecturale
Cînd am ales tema seminarului din acest an nu ne-am gîndit că va fi atît de actuală. Nici că în timpul discuțiilor din acea săptămînă de lucru, care a devenit o constantă a verii pentru mulți dintre membrii comunității academice internaționale, vom avea de reflectat asupra relevanței investigațiilor noastre într-o lume în care loviturile de stat și atentatele teroriste se succed cu o viteză amețitoare. E tentant să chestionezi relevanța unui eveniment care se desfășoară printre cărți vechi, într-o bibliotecă de secol XVIII, și care discută despre arhitectura rațiunii. Și totuși: cînd se înstăpînesc dezordinea și întunericul, cînd „vremurile își ies din țîțîni“, avem puțini aliați în afara rațiunii. Atunci (re)descoperim că e timpul filozofiei.
Primii dintre moderni știau asta foarte bine. În definitiv, mulți dintre ei au trăit în perioade în multe privințe asemănătoare cu cea de azi, sub asaltul concertat al nebuniei și iraționalului. Secolul Luminilor a început cu războaie civile și insurecții religioase, cu epidemii recurente de ciumă și o perioadă de transformări climatice cunoscută specialiștilor (de azi) sub numele de mica glaciațiune. Iar filozofii nu trăiau în turnuri de fildeș, ci aveau de făcut față evenimentelor. „Scopul filozofiei – scrie Thomas Hobbes, la jumătatea secolului al XVII-lea – este să ne ajute să punem la lucru, în folosul nostru, cîteva dintre efectele deja observate […] sau să acționăm, producînd – în măsura în care legile naturii ne îngăduie – efecte similare celor pe care le concepem în mintea noastră, în scopul îmbunătățirii existenței umane. […] Scopul cunoașterii este puterea; scopul teoremelor […] este construirea de probleme; în sfîrșit, scopul oricărei speculații este fundamentarea unei acțiuni, a unui plan pe care trebuie să-l punem în practică.“
Francis Bacon a lăsat moștenire Europei nu doar o nouă logică și o nouă filozofie a naturii, ci și documentele procesului cunoscut sub numele de „complotul prafului de pușcă.“ Bacon a fost procurorul de caz într-unul dintre cele mai celebre atentate teroriste din istorie: cel în care Guy Fawkes și cîțiva complici au încercat să arunce în aer Parlamentul britanic (în 1605). Terorismul, fanatismul și nebunia nu s-au născut azi. Nu sîntem primii care trebuie să le facă față. Iar dacă ignorăm istoria, o facem pe proprie răspundere și cu costuri enorme. Nu cumva ignoranța este tocmai sursa slăbiciunii noastre?
Cîte ceva despre rațiunea modernilor...
După o săptămînă de discutat despre principiile rațiunii, am rămas, printre altele, cu o frumoasă și pilduitoare metaforă, dragă multora dintre filozofii moderni. Imaginați-vă domeniul rațiunii ca pe o grădină, în mijlocul unor hățișuri întunecate. O grădină care trebuie cultivată și apărată. Unii dintre înaintașii noștri au reușit să organizeze această grădină (more geometrico), să cadă de acord asupra arhitecturii ei și să o extindă, reducînd din întunericul și nesiguranța spațiului încîlcit al pădurii care o înconjoară. Dacă ne uităm împreună la istoria gîndirii moderne vedem că adesea acești arhitecți ai rațiunii au reușit performanțe uluitoare tocmai în epocile cele mai întunecate. Cea mai spectaculoasă a fost, probabil, epoca din zorii modernității cînd, într-un interval de cîteva decenii, s-a născut știința modernă. Dar și Europa, cea pe care o știm azi – o construcție întemeiată pe rațiune și care valoriza rațiunea ca instrument de cunoaștere și ordonare a iraționalului. Anii în care au trăit Francis Bacon, René Descartes, Thomas Hobbes și Isaac Newton se pot vedea fie ca o epocă de aur a rațiunii, fie ca un asalt al întunericului și iraționalului (război civil în Franța, război civil și insurecție religioasă în Anglia, valuri succesive de ciumă etc.). Cumva, cele două aspecte par să fie legate între ele – ceea ce ne spune că n-ar strica să învățăm mai multe despre modernitatea timpurie pentru a găsi, eventual, elemente pentru o rețetă de supraviețuire și adaptare la lumea în care trăim.
...și despre instituția „Bucharest-Princeton Seminar“
am acesta este scopul seminarului de cercetare anual cunoscut sub numele de „Bucharest Princeton Seminar in Early Modern Philosophy“. În fiecare vară, din 2001, „Bucharest Princeton Seminar“ reunește cercetători și studenți ai modernității timpurii veniți din toate colțurile lumii. La capătul acestei săptămîni de lucru intens se nasc proiecte de cercetare, colaborări internaționale, proiecte de cursuri, cărți sau de ediții. Cum sîntem deja la a 16-a ediție, putem măsura în timp efectele acestei întreprinderi. Pentru România ele sînt destul de clare: am contribuit la formarea unei generații de specialiști (reuniți în Centrul de cercetare „Fundamentele modernității europene“, la Universitatea din București), am produs traduceri și ediții, și am educat cîteva generații de studenți (dintre care unii se întorc, pentru seminar, de la Cambridge sau Princeton, Ghent, Bruxelles sau Southbend, Indiana).
Un proiect al Luminilor în centrul Transilvaniei: Biblioteca Batthyaneum
Anul acesta, gazdele „Bucharest-Princeton Seminar“ au fost Biblioteca Batthyaneum și Institutul Catolic din Alba Iulia. Seminarul a fost rezultatul bunei colaborări dintre mai multe instituții: la bunul mers al lucrurilor au mai colaborat Departamentul de Filozofie al Universității Princeton, Centrul de cercetare „Fundamentele modernității europene“, Institutul de Cercetare al Universității din București, dar și Primăria orașului Alba Iulia.
Pentru mulți dintre noi, aflați la prima vizită, Alba Iulia a fost o surpriză plăcută – și un loc ideal pentru a discuta despre arhitectura rațiunii și despre modernitatea europeană. Marea revelație a fost însă Biblioteca Batthyaneum. Construită, la sfîrșitul secolului al XVIII-lea, ca un institut de cercetare european – cu bibliotecă, observator astronomic și tipografie –, Biblioteca Batthyaneum pare să fie o întrupare central-europeană a proiectelor baconiene. Progresul cunoașterii – ne spune Francis Bacon, la începutul secolului al XVII-lea – depinde de trei lucruri: reformarea instituțiilor producătoare de cunoaștere, organizarea orientată către cercetare a bibliotecilor și încurajarea (inclusiv pecuniară) a învățaților înșiși (am modernizat puțin limbajul – pentru cei care caută citatul exact, a se vedea Francis Bacon, Cele două cărți despre excelența și progresul cunoașterii, traducere de Dana Jalobeanu și Grigore Vida, Humanitas, 2012, pp. 175-180). „Dacă progresul cunoașterii datorează atît de mult instituțiilor aflate în același stat – scrie Bacon, în Cele două cărți despre progresul cunoașterii – cu cît ar fi mai avansată cunoașterea dacă ar exista o comunicare eficientă între universitățile Europei. […] Vedem cum multe […] ordine și fundații, chiar dacă situate pe teritorii și sub suveranități diferite, sînt astfel organizate încît există între ele un contact permanent. […] Așa cum natura a creat frății în familii, așa cum artele mecanice au dus la formarea de bresle în interiorul comunităților, așa cum, prin mirungere, Dumnezeu creează o frăție între regi și episcopi, tot așa ar trebui să existe o frăție întru învățătură și iluminare, rezultînd din paternitatea lui Dumnezeu, care este numit Tatăl iluminării sau al luminilor.“
„Frăția“ baconiană a luminilor s-a întrupat de multe ori în spațiul european al Luminilor: în societăți savante sau manifeste utopice, în proiecte umaniste sau institute de cercetare, în Anglia și Franța, Țările de Jos și Italia, la Viena, Sibiu sau Alba Iulia. Oriunde învățații aveau suficiente resurse de timp, bani și susținere politică pentru a reconstrui, pe plan local, condițiile pe care Bacon le vedea necesare pentru buna administrare și extindere a grădinii rațiunii. La Alba Iulia, acest lucru s-a petrecut în ultimele decade ale secolului al XVIII-lea, cînd episcopul Ignatius Batthyani a construit acolo lucrul la care se pricepea cel mai bine: o bibliotecă – institut de cercetare, înzestrată cu un observator astronomic și o tipografie. În plus, Batthyani a imaginat și pus pe hîrtie planurile unei societăți internaționale pentru progresul cunoașterii, Societas litteraria assiduorum.
Pentru mine, și cred că pentru mulți dintre participanții la seminar, a fost o mare descoperire să vedem cît de integrată era Transilvania în cultura europeană a luminilor… și cît de puține lucruri știm despre asta. Și mi-e greu să nu formulez o conexiune – măcar simbolică – între ignoranța noastră și modul în care arată azi Biblioteca Batthyaneum (a cărei clădire istorică stă să se prăbușească) sau observatorul ei astronomic (bombardat din greșeală în 1848 și niciodată refăcut). Am plecat de la Alba Iulia cu sentimentul că avem multe de făcut în anii care vin: proiecte de cercetare, conservare și restaurare, ediții, cursuri de specializare pentru studenți și cercetători dornici să mai salveze cîte ceva din moștenirea noastră culturală, poate și cursuri mai generale care să explice, pe înțelesul tuturor, de ce și cum trebuie să cultivăm grădina rațiunii.
Dana Jalobeanu este conferențiar universitar, Facultatea de Filozofie a Universității din București.
Foto: D. Jalobeanu
