Europa trebuie să revină printre europeni
Cine aștepta soluții și revelații după întîlnirea liderilor europeni din castelul de la Bratislava și-a făcut iluzii în mod nejustificat. De altfel, chiar liderii înșiși au căutat să coboare ștacheta așteptărilor, dînd de înțeles, cît se poate de clar, că urma doar o întîlnire informală, în care se vor face cunoscute pozițiile, fără a se putea lua decizii majore. Poate mai multe așteptări se vor lega de reuniunea informală de la Roma, din martie anul viitor, cînd se va marca și o jumătate de secol de la semnarea Tratatului de la Roma, care a pus bazele Uniunii de azi. Pînă atunci, însă, rămîn multe întrebări, dar nu neapărat la adresa politicienilor, ci, în aceeași măsură, valabile pentru toți europenii.
Gestul aproape reflex al majorității liderilor și, evident, al conducătorilor instituțiilor de la Bruxelles, atunci cînd se află în fața unei crize majore, este de a răspunde prin „mai multă Europă“. Răspundem, de pildă, crizei migrației prin sistemul comun de pază la frontiere. Desigur, aceasta ar fi trebuit să fie soluția de mai demult. Și rămîne ca azi doar să ne întrebăm cum de a fost posibil ca sistemul Schengen să funcționeze atîta amar de ani fără o contribuție comună la frontiere. Și cum se face că statele de graniță au acceptat să apere singure întregul spațiu european și să se afle în prima linie a provocării migraționiste.
Doar că, azi, soluția tardivă, dar logică a liderilor rămîne a fi vîndută și cetățenilor. Lucru dificil, într-un context dominat de nemulțumire, de o propagandă naționalistă și xenofobă tot mai activă pe rețelele sociale, de slăbirea partidelor tradiționale. Angela Merkel suferă înfrîngere după înfrîngere în alegerile de land din țara sa, la un an după ce a deschis larg porțile refugiaților, promițînd că Germania va reuși. În oglindă, „soluția Viktor Orbán“, a sîrmei ghimpate, pare a fi tot mai mult acceptată. State care inițial au criticat-o s-au văzut nevoite să o adopte, atunci cînd s-au văzut ele însele puse sub presiune. Simplele soluții corecte nu mai sînt de ajuns, după ce, multă vreme, partidele tradiționale au evitat să abordeze problema în comunicarea publică, lăsînd asta în seama extremiștilor.
Dar întrebarea trebuie întoarsă și către europenii înșiși: chiar vă doriți o Europă a barierelor și a formalităților? Ce va aduce asta mai mult în afară de pierderi în economie și comerț și limitarea libertății de mișcare? Chestiunea libertăților trebuie să revină, în mod rațional, în dezbaterea publică.
Să vorbim puțin și despre proiectul de apărare comună. Iarăși, ne putem întreba cum de ne-am legănat atîta vreme cu iluzia că Uniunea Europeană nu are dușmani și că se învecinează doar cu popoare ce de-abia așteaptă să fie primite înăuntru. Nu, proiectul european este perceput de-a dreptul ca o amenințare în spații politice dominate de autoritarism și arbitrariu. Priviți la reacția Rusiei în fața aspirațiilor europene ale Ucrainei. Pur și simplu, o Ucraină de succes este văzută ca o amenințare directă de către regimul Putin.
Dar în privința apărării comune avem de-a face cu două tendințe. În mod curios, ele sînt exprimate chiar de aceiași emițători, la diferite intervale de timp, în funcție de context. Pe de o parte, statele europene sînt criticate fiindcă n-au grijă de propria apărare, lăsînd-o în seama Statelor Unite. Europa trebuie, așadar, să înțeleagă că vacanța s-a sfîrșit și că trebuie să investească mai mult în domeniul militar. Pe de altă parte, uneori aceleași voci privesc cu suspiciune proiectele care ar întări capacitatea europeană, fie prin dezvoltarea de structuri militare, fie prin construirea unei industrii integrate de apărare. De ce o întărire a apărării pe continent ar trebui să fie, neapărat, acompaniată de o slăbire a componentei transatlantice?
La fel, înaintea discuțiilor de cabinet, poate că liderii ar trebui să privească și către europenii înșiși. Iar ei să se întrebe, la rîndu-le: vrem o Europă mai sigură? Dacă da, avem oare impresia că vom atinge acest obiectiv investind în propriile capacități naționale fără a ne coordona cu vecinii și partenerii? Măcar și din punctul de vedere al costurilor, un volum mare al comenzilor de tehnică militară, dat de nevoile unei armate comune și nu ale unor mici state luate individual, ar însemna costuri mai avantajoase, cu atît mai mult cu cît Europa ar putea avea o industrie proprie. Cheltuielile militare, se știe, nu reprezintă o temă populară printre alegătorii europeni. Dar dacă tot trebuie făcute – și trebuie… –, măcar să fie raționale și servind unui scop comun.
Revigorarea proiectului european are nevoie de o revenire la dezbaterea rațională, care să antreneze și cetățenii, nu doar elitele. Prea mult timp, marile teme au fost parcă ferite de ochii marelui public, liderii parcă temîndu-se că oamenii nu vor înțelege sau nu vor accepta. A fost prea multă izolare. Aceasta nu a făcut decît să lase în mîinile populiștilor teme de atac extrem de profitabile și un teren imens de manifestare. E timpul ca Europa să revină printre europeni.
Ovidiu Nahoi este redactor-șef la RFI România.
