PE CE LUME TRĂIM

În Franța, o tînără pe nume Mila tocmai a declanșat o polemică aprinsă care va marca relațiile interculturale multă vreme de acum înainte.

Singura problemă era că mugurii cresc la pin exact în vîrful ramurii, iar scoarţa devenise lucioasă şi alunecoasă de la ploaie.

La 35 de ani, Kobe era încă obsedat să cîștige. Într-un meci împotriva celei mai bune echipe de baschet, Kobe nu a vrut să piardă.

De la fripturistul „trădării știute și de noi“, românitatea a involuat, iată, către fripturistul sacoșei soioase de rafie, cu miros pătrunzător de mititei.

„Holocaustul nu poate fi utilizat pentru justificarea diviziunii sau a urii în zilele noastre“.

Ca şi în cazul oii, porcul e folosit pentru a evalua negativ tot felul de situaţii: „Politica e de porc?!“

Te obligă să fii încă o dată și tu tînăr, să fii încă o dată și tu optimist.

Sînt multe alte țări mai „frumoase“ decît România doar prin simplul fapt că acolo există oameni care au grijă de ele, nu le lasă de izbeliște.

În piață, oameni ca noi ies din cotidianul mîncatului ca existență și intră în mîncătoria existenței în care cauți cîntecul.

Se poate ca un patron de echipă importantă de fotbal să spună că un om poate fi sclavul altui om în acelaşi timp în care mii şi mii de compatrioţi lucrează în cele mai de avangardă domenii ori stau pe baricade ca să nu cădem înapoi în obscurantism politic şi societal.

Există cineva dintre noi care să nu caute o oarecare validare? Hai, nu din cele absolute și mult improbabile – ești cel mai deștept, cel mai frumos, cel mai talentat –, dar măcar după frînturi anume o alerga toată lumea.

Ceea ce propune guvernul e o variantă mai echitabilă în care regulile de pensionare să fie cumva similare, iar anumite zone ale societății să fie compensate mai onest.

Brexit e o victorie a democrației, ar spune, azi, cei mai înverșunați susținători.

E o nevoie mare-mare de a face bine și am putea crea niște comunități tare faine, capabile să schimbe lumea de jos în sus. Nu de alta, dar în clasa politică nu mai am aproape deloc încredere.

Cred că obsesia „predestinării” – atît de prezentă în mentalitarul tradițional și, cu precădere, în cel antic – nu l-a părăsit pe om nici astăzi, în ciuda dezvoltării științei, a progresului tehnologiilor și a rafinării religioase.

Unor oameni politici aflaţi în dezacord nu le poţi cere să fie tandri unii cu alţii, şi nici unor formaţiuni politice.

Termenul barista e un nume de profesie „la modă“, cu multiple apariţii în textele din Internet, dar încă neconsemnat de dicţionare şi care riscă să tulbure întrucîtva sistemul lingvistic în care începe să fie primit.

Unul dintre indicatorii civilizației este, fără îndoială, locul acela, nu degeaba spunîndu-se că civilizația începe de la budă, scuzați‑mi exprimarea, care la acest punct al discuției nu poate fi altfel decît așa cum arată în bună parte a ruralului românesc acest loc al intimității.

Oare de ce vîrsta asta de mijloc vine la pachet cu atîta prudență, cu atît de multă anxietate încît la o banală petrecere simți că vei călca pe nisipuri mișcătoare, că la orice pas greșit o să te scufunzi în propriul tău marasm?

Au creat o soluție de spălat cojile. Cojile pline de otravă, cică.

Ca orice om politic pus în fruntea unui domeniu tehnic, dl Stroe se pricepe foarte bine la a înfiera trecutul şi la a se lăsa strivit de greaua moştenire.

Constituția modificată, guvernul schimbat, viitorul incert. Așa ar putea fi sintetizate în cîteva cuvinte mișcările de pe scena politică rusească din ultimele zile.

Procedura de punere sub acuzare intervine într-un moment cum nu se poate mai nepotrivit pentru Donald Trump.

Mă speriam. Dispariția tornadei din apartament lăsa mult prea mult loc și nu știam cum să mă port. Încercam să o amuz cîntînd.

Încep astăzi cu o poveste absolut adevărată, chiar dacă unele elemente ale sale vi s-ar putea părea de necrezut (nu uitați un principiu fundamental al existenței umane și, cu precădere, al celei mioritice: viața bate ficțiunea!).

Uneori mă întreb dacă pe planetă nu bîntuie un fel de turbion al morţii şi dacă nu cumva el găseşte din cînd în cînd cîte un teren propice pentru a îngurgita chiar mai mulţi morţi decît îi trebuie.

Un titlu jurnalistic recent – „Vreţi să vă mutaţi din România?“ – poate suna destul de surprinzător pentru cititorii mai în vîrstă, cărora le trezeşte amintiri complicate. Cuvîntul-cheie este aici verbul a se muta.

E o categorie de profesori care nu înțeleg empatia și care au, de fapt, un deficit de inteligență emoțională. Aici se poate lucra mult în spațiul formării profesionale a cadrelor didactice. Cursuri de formare care să conștientizeze profesorii că această inteligență emoțională e importantă, poate mai valoroasă în ordinea umanului decît calculele matematice sau construcțiile pasive prin care își educă științific elevii.

Pe Facebook a stîrnit o mică isterie. A fost distribuit pe grupuri de iubitori de dihori, dar și la „rozătoare“. Ați pierdut cumva un dihor? Îl recunoaște careva? De unde a fugit? A fost numit „blănosul“ și „banditul“.

Nu-s în stare de pantofi. Nu-s și gata. Sărac o viață, umblu după chilipir și chilipirul se răzbună.

A fi fost un golan în fotbal nu e o condamnare. Fotbalul e de multe ori despre a fi mai jmecher o secundă decît adversarul.

Tratamentul pe care Harry și Meghan îl primesc din partea reporterilor e unul dintre principalele motive invocate pentru distanțarea celor doi de îndatoririle legale.

Anul trecut, Emmanuel Macron a propus înființarea unei Agenții Europene pentru Protecția Democrațiilor, o instituție care să furnizeze statelor membre expertiză pentru a proteja procesul electoral de atacurile cibernetice şi de manipulări.

În general, noi, masculii, avem probleme grave în a traduce ceea ce voi, viitoare iubite ale prostovanilor din regnul nostru, doriți de la noi. Noi nu funcționăm bine cu ambiguități.

S-a citit recent, în Consiliul Profesoral, cel mai dramatic memoriu din istoria acestui for. Documentul era înaintat de colegul – de la Portugheză! – Nastasiu Columbel.

Vocea Uniunii Europene rămîne lipsită de relief în acest început de an cînd spectrul unui nou război ameninţă la orizont. Ceva malefic pentru toată lumea, greu de definit prin termeni adecvaţi, se agită pe planetă.

Între amenințarea războiului generalizat în Orientul Mijlociu și flăcările apocaliptice care devastează Australia, omenirea intră în 2020 în stare de alertă.

În ultima vreme, pare să se bucure de oarece succes termenul peiorativ „coclete”, întîlnit mai ales în comentariile de pe diverse site-uri.

Una dintre primele chestiuni care a stîrnit interes este cea legată de „tăierea hîrtiilor“. Între profesori, și o spun de la firul ierbii, a generat mult entuziasm, ceea ce eu aș spune că e un semnal pozitiv.

Lenea a fost blamată dintotdeauna, dar e plăcută. E acea ocupație fără ocupație pe care ne-o dorim cu toții.

Mi-am promis un cadou uriaș în anul ce-a trecut. Să fac cozonac. N-am făcut.

De la sistemul de stors de medalii socialist dus la extrem am căzut la stadiul producţiei de atelier a capitalismului de tejghea, unde fiecare face ce poate, după cît îl duc puterile şi banii părinţilor.

Dispariția generalului iranian Qassem Soleimani a produs în ultimele zile o recoltă uriașă de analize, meme-uri și expresii de panică legată de un alt posibil război mondial. Avalanșa asta de reacții relevă, dincolo de suma binevenită de informații, și o oarecare confuzie în rîndul comentariatului internațional.

„Dispariția“ lui Carlos Ghosn, la 29 decembrie, de la reședința sa din Tokyo, unde se afla sub supravegherea autorităților japoneze, e subiect central în presa internațională. Și va rămîne în atenția publică mult timp de acum înainte.

Președintele USR a trimis o scrisoare tuturor membrilor ca răspuns la ultimul scandal din partid. Habar nu am cum și cine a decis că o astfel de scrisoare este necesară, dar e clar că domnul Barna a considerat-o necesară.

M-am întîlnit deunăzi cu Jock Pervert, colegul meu de la Franceză, un profesor strălucit de literatură neoclasică și un orator legendar (prelegerile publice ținute de el adună mereu sute de spectatori care îl aplaudă și îl ovaționează frenetic).

Dacă ar fi să le dăm crezare numerologilor, anul 2020 ar trebui să fie unul fast, de schimbare în bine, de ameliorare a condiţiei umane, de evoluţie în sensul plenitudinii.

Avem senzația că recuperăm etape istorice, mîncînd. Cu cît mîncăm mai mult de sărbători, cu atît mai mult ne crește optimismul național. Noaptea, cînd vine indigestia, urmează abisul căderii în cel mai crunt spirit critic.