EDITORIALE ȘI OPINII

Ţara care n-are nici un fel de preocupare pentru bolnavii incurabili și îi trimite adesea acasă, să își sfîrșească zilele cum le-o fi norocul sub privirile îngrozite și neputincioase ale familiei. N-o fi România cea mai bună țară în care să trăiești, dar clar nu e o țară în care să mori.

Scriitorul austriac Peter Truschner scria, în Der Standard, despre „micul orgasm“ pe care nu puțini austrieci îl resimt atunci cînd își digeră fericirea cauzată de insuccesul altora.

Aș asemui o economie națională cu un autoturism. Atunci cînd stabilește viteza acelui autoturism, șoferul trebuie să țină cont de parametrii tehnici ai mașinii, de starea drumului, de condițiile meteo și chiar de ceilalți participanți la trafic. Dacă mergi pe autostradă în regim de viteză foarte mare cu un hîrb, atunci ți se poate în-tîmpla orice și ție, dar și colegilor din trafic.

Educația înțeleasă ca un corelativ al îndoctrinării. Ca pe vremea mea: tot ce nu era în acord cu politica partidului și cu perspectiva unui „viitor luminos“ era blamabil și interzis.  Ca să fii un bun medic sau un bun tîmplar, trebuie să „înveți“, tehnic, să-ți faci meseria („Ausbildung“). Ca să fii om adevărat, trebuie să fii mai mult decît un profesionist și mai mult decît un „descurcăreț“ cu „competențe“ lucrative: trebuie să fii rezultatul unui efort de „Bildung“, de modelare integrală.

Copilul nu poate fi vinovat pentru simplul motiv că nu trebuie niciodată învinuit, cam așa ar putea fi rezumată noua moralitate a parenting-ului. Un soi de psihanaliză morală second hand ocupă deja biblioteci întregi de sfaturi pentru mame și tați, este interiorizată de tinerii părinți ca o biblie domestică și devine chiar comportament de control civic: să vină protecția copilului la vecini, că-și terorizează copilul, l-am auzit plîngînd de cîteva ori săptămîna asta!

O să mă mai simt de multe ori pierdut. În Chicago, în taberele de refugiaţi sirieni, în aşezarea de beduini de lîngă Hebron, în Gaza, în satul incredibil de sărac şi plin de copii din nordul Laosului, în zilele negre din Ferentari.

Redactorii m-au anunțat că lucrarea mea se vindea excelent și că sosiseră comenzi mari, cu precizarea «plata se efectuează de către autor, domnul conferențiar universitar Laurin Tălălache». Le-am zis să accepte solicitările. Mă angajam să achit contravaloarea exemplarelor din Teorema lui Brianchon. Studiu de caz plasate la clienți.

Constanta anului electoral european o reprezintă deplasarea spre dreapta a discursului politic mainstream și mai ales mesajul din subtext, potrivit căruia a fi de extremă dreapta nu mai e o rușine.

V – „cu buzele puțintel dășchise, șî ca cînd ar vîjîi glasul pîntre buze“; G – „cu buzele dășchise, izbind glasul în cerul gurii, ca cînd ar gîfîi cineva din gîtlej“; L – „cu buzele șî cu dinții dășchiși, șî cu limba în cerul gurii, suflînd pă lîngă limbă“; N – „cu buzele dășchise, șî ca cînd ar sufla oarecine pă nas izbind cu vîrful limbii în cerul gurii, cum strigăm cînd zgornim cîinii din gură“

„Este o teză falsă că în actualul sistem elevii aveau posibilitatea să aleagă. Ei învățau după manualele «alese» de alții.“ Evident că e o teză falsă, numai că ea n-a existat niciodată, decît în imaginația propagandiștilor.

Unii vor spune că Alibec nu e doar un băiat neastîmpărat, ci şi un mare talent, dar eu ştiu precis că şi pentru a da cu pumnul eficient trebuie să ai calităţi superioare unui purtător oarecare de matricolă (pe vremuri se coseau de uniforme pentru identificare). Am văzut.

Religiozitatea peste medie a Moldovei sau a Bucovinei nu poate fi legată de vreun spirit „mai provincial“. Mai degrabă despre lăcașurile de cult meschine și pline de preșuri și kitsch-uri din sudul țării se poate spune asta.

În grajdul de la Cape Evans fuseseră adăpostiți cîndva cei 17 ponei manciurieni și doi siberieni, iar apoi șapte ca­tîri aduși din India (dintre care unul se numea, conform inscripției găsite recent deasupra unuia din compartimente, Abdullah).

Sîntem supărați pe gu­vern (întotdeauna!), pe restaurante, pe taxiuri, pe mall-uri, pe programele TV, pe vecini, pe rude, pe natură (ba că plouă, ba că nu plouă, ba că e cald, ba că e frig etc.). Educația a devenit un cult subtil al plăcerii. Copilul, de mic, trebuie lăsat să facă doar ce-i place. Nu-i place matematica, să n-o învețe! Nu-i place muzica clasică, nu-l forța, lasă-l să nu știe altă muzică în afara celei de la radio, că aia-i place! Nu-i plac hainele astea, ia-i imediat altele care-

Jack are o pușcă. John – două pistoale. Vecinul lor – o colecție de trei revolvere. Se aud focuri de armă.

„Intelectualii“ îi disprețuiesc pe „oamenii simpli“, corporatiștii pe bugetari, liber-cugetătorii pe credincioși. Tradiționaliștii îi urăsc pe progresiști, pensionarii îi dușmănesc pe tineri, iar nostalgicii i-ar pune la cazne pe cei care ies la protestele de stradă. Ne urîm atît de mult și ne bucurăm de insuccesul celorlalți, încît fiecare seară ne găsește obosiți, rupți de oase, sleiți complet de jugul ăsta al dușmăniei, la care tragem zilnic. Asta ca să ne trezim dimineața și, cu chiu, cu vai

PSD seamănă tot mai mult cu un partid unic în care se creează tot felul platforme deviaționiste. Uneori aceste platforme cîștigă teren, alteori nu. Rîdem, deviem, dar nu părăsim incinta. Rămînem în interiorul acestei lumi zămislite în cabinetul domnului Dragnea de la Palatul Parlamentului.

Pînă la deschiderea noului aeroport, vizitatorii capitalei germane aterizează pe pista cea nouă, dar apoi sînt preluați de pe vechiul și foarte înghesuitul Berlin Schönefeld. Sau de pe aeroportul Tegel, aglomerat, și acesta, și o victimă sigură a noului proiect aeroportuar, atunci cînd va fi, în sfîrșit, inaugurat.

Doar un naiv ar putea crede că politicienii vor o presă independentă, căreia să nu-i pună piedici. Căci cine ar susține, pînă la urmă, un instrument menit să l controleze și să atragă atenția public asupra derapajelor? O asemenea idee nu este nici măcar utopică – ea devine ridicolă prin paradoxul pe care îl propune. Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, susține legitimitatea unei asemenea măsuri – care ar da undă verde Parlamentului să demită conducerea Agenției

Lupta pentru libertatea de expresie este, pesemne, cea mai aprigă şi, totodată, cea mai durabilă din cîte s-au dus vreodată.

Stau şi mă întreb dacă şnapanii de azi nu au nostalgia vremurilor bune de odinioară, cînd puteai să spargi o casă sau o bancă doar cu o armă şi tupeu, să primeşti taxe de protecţie în plicuri albe, la barul din colţ, să faci legea pentru tot cartierul, să mai faci cîte o ticăloşie ici, un şantaj colo şi să te plimbi prin oraş într-o maşină, alături de doi băieţi cu muşchi pe ei, pe nume Zack şi Boris.

Lumea știe din ce în ce mai puțin să citească și să asculte. Și nu mă refer la analfabetismul propriu-zis sau la auzul deficitar, ci la incapacitatea vădită a multor comentatori (și din sfera publică, și din cea privată) de a înțelege un text sau un discurs, oricît de simple ar fi.

Gâdea preşedinte! Este clar că disonanţa cognitivă din capul lui Gâdea muge din ce în ce mai rău şi, de aici, discursurile din ce în ce mai exaltate ale şefului Antenei 3. Există o şcoală bunicică de psihoterapie în România, dar mă îndoiesc că dumnealui mai poate fi tratat.

Am găsit familia viitoarei mele angajatoare plîngînd. Mi-au spus că doamna tocmai murise.

Nu cumva este vorba, mai curînd, de tentația iliberală, tot mai evidentă la guvernul declarat de centru-stînga, indiferent că s-a numit Grindeanu sau Tudose? Nu cumva este nevoia de sprijin în lupta împotriva statului de drept?

„Ce face un Gigel-de-treabă pentru un Berceni gigea“.

„De unde banii, om trăi și-om vedea. Important este ca românii să înțeleagă că nu este vorba despre drepturile lor, ci despre mărinimia guvernanților“.

ea mai proastă campanie? Nu superlativele contează acum, ci lipsa de orizont, pentru că „cea mai…“, „un pic mai…“, „destul de…“, toate se vor conjuga cu un atribut negativ. E întuneric înainte, deşi trebuie să speri. Întrebarea e: la ce?

Am dormit neîntorși, iar trezirea în zori a fost cam dură. Am prins RATA, o rablă de autobuz, din acelea cu forme rotunjite, de prin anii ’60, cu scaunele acoperite de un burete ros și cu perdeluțe maronii și pline de praf la geamuri.

Te dai arheolog? Atunci să vedem dacă știi cine a inventat electricitatea fără fir. Aici, din fericire, răspunsul îl știu pe dinafară: dacii.

Catalanii „bogați“ nu mai vor să dea „săracilor“. Aud și voci care atacă problema din unghi european: chestiunea catalană zguduie serios temeliile Uniunii Europene, care este, totuși, o uniune între state.

Catalanii nu sărbătoresc Ziua Națională a Spaniei din 12 octombrie, care face trimitere directă la Cristofor Columb. Dar unde stă astăzi statuia marelui descoperitor? Exact, fix în inima Cataloniei, în Barcelona. Istoria le așază ironic. Și continuă.

Prin urmare, tac. Și fac asta cu superioritate și cu nădejdea că lumea, totuși, se sprijină pe o majoritate tăcută, dar care veghează. Cu toate că, din toate direcțiile, se aude, din ce în ce mai tare, un sforăit sănătos.

Ne aducem aminte cum, din FSN-ul care chema minerii și le organiza sejurul, PSD a devenit partidul care a asigurat prima tranziție democratică de putere din România modernă, a negociat accesul în UE și NATO, pentru ca ulterior să se degradeze lent către structura antiliberală de astăzi.

România este ţara europeană cu cel mai mare număr de analfabeţi. 6% din populaţie nu ştie carte. 41% din elevii români au acasă mai puţin de zece cărţi. În jur de 40% din elevii în vîrstă de 15 ani au dificultăţi la citire.

Omul politic al zilelor noastre nu stă bine cu viitorul. Nu pierdem vremea cu reverii futuriste, cu proiecte pe termen lung, cu efortul de a pregăti, grijuliu, viața generațiilor care vin în urma noastră. E treaba lor!

Consilii cu toleranţă zero pentru corupţie şi nepotism. Puterea corupe şi, fără un mecanism de control care să asigure că principiile de morală şi etică ale unui partid sînt puse în practică, riscăm să ne trezim cu un alt Ponta, Dragnea sau Tăriceanu.

Lasî, bre holbatuli, faraonu’ dreacu’, fimeia în paci, cî ti rup în douî! Desdemona a zbughit-o îngrozită de pe scenă, luminile s-au aprins subit, iar însoțitorul noii Miss Marilyn a strigat oripilat: Vai, cum se poate, stimată doamnă?

Ar exista o cale perfidă pentru o independență catalană de facto: transformarea Spaniei într-un stat eșuat. Un scenariu de coșmar pentru întreaga Europă.

„Băieţii fini înjură mitocăneşte, dar pronunţă jenaţi «plover» pentru a evita cuvîntul, chipurile indecent, «pulover».“

În curînd, vom ajunge probabil să redenumim ministerul de resort, cel a cărui titulatură a fost și așa schimbată de zeci de ori, „Ministerul Educației Antinaționale“.

Două vîsle categorie uşoară. Ionela Lehaci, Geanina Beleagă. 8+1. Ioana Vrânceanu. Viviana Bejinariu, Mihaela Petrilă, Iuliana Popa, Mădălina Bereş, Denisa Tâlvescu, Adelina Boguş, Laura Oprea, Daniela Druncea. Toate campioane mondiale, în faţa echipajelor Canadei, Noii Zeelande sau Statelor Unite. Ştiţi ce înseamnă aceste ţări?

După o scurtă călătorie prin Bucovina, am descoperit că Mănăstirea Voroneț e la locul ei, așa cum era și în urmă cu peste douăzeci de ani, atunci cînd am văzut-o ultima oară și cam tot așa cum o fi fost și acum 500 de ani cînd a fost ridicată și pictată.

Oameni buni cu suflet bun, nu lăsați masteranzi și doctoranzi pe stradă. Dacă știți că merită, dați-le o scrisoare sclipitoare, fără British understatements. Iar dacă nu merită, asigurați-vă că nu ajungeți să lucrați cu ei, ca să nu cauționăm loazele.

Cum e să-l urăști pe Trump atît de tare încît încît aproape să-l simpatizezi pe Kim? Zic „aproape“ pentru că nimeni nu o declară pe față.

Istoria a început în urmă cu exact zece ani, în 2007, cînd Muzeul Luvru din Paris a acceptat să se alăture inițiativei Emiratelor Arabe Unite de a crea un adevărat cartier cultural (care ar urma să găzduiască nu mai puțin de opt muzee), localizat în vestul Insulelor Saadiyat, din Abu Dhabi.

„Lasă-mă, dom’le, cu moșu’ ăsta stîngist! Unu’ plin de bani, care plînge soarta lumii, cu lacrimi de crocodil, dar nu-și mai știe greutatea conturilor și numele proprietăților, și nici nu se mai satură de scos bani din buzunarele fraierilor! O mlaștină de nostalgii ridicole ale unora care trăiesc din amintiri“.

Continuă și protestele antiguvernamentale din Piața Victoriei. E adevărat, acum cu doar cîteva zeci sau sute de oameni, dar continuă. Duminică de duminică, acolo sînt oameni. Din ianuarie și pînă acum au avut loc cîteva zeci de proteste de felul acesta în București și, dintr-un punct de vedere, ele pot fi calificate ca o manifestație-maraton.

E greu de prevăzut ce se va petrece, în viitorul apropiat, după referendumul din Catalonia cu privire la autodeterminare. Un episod dramatic și trist din care catalanii, spaniolii, și europenii, în general, au numai de pierdut.

Băiete, ori de cîte ori te întreabă cineva cum sînt românii, să-i răspunzi că sînt la fel ca toți oamenii. Nici mai buni, nici mai răi.