Alba neagra cu rubricile contabile. Cum am devenit filozof

Publicat în Dilema Veche nr. 712 din 12-18 octombrie 2017
Un decalog sau mai multe? (VIII) jpeg

Sînt filolog. Filologii se ocupă de limbi, de cuvinte – din diverse părți ale lumii și momente ale istoriei, din înregistrări orale sau sculptate în piatră sau bronz, din Mersul trenurilor sau din Poezia de dragoste a lumii. Filozofii se ocupă de existență, de cunoaștere și adevăr, de om și societate și, mai recent cu tot mai multă aplecare, de ce e în mintea oamenilor cînd rostesc cuvinte.

Urmăresc de mai multă vreme disputa legată de transferul contribuțiilor de la angajator la angajat. Nu am pregătire economică sau financiară, așa că nu înțeleg nimic. Văd doar o serie de oameni sau de grupuri de oameni manifestîndu-și îngrijorarea. Mai văd și oficialități care se străduiesc să risipească aceste temeri. Mesajul lor este în permanență același: nu înțelegem de ce se ambalează unii sau alții, pentru că, în esență, măsura pe care o propunem nu schimbă nimic. Angajatorii cam tot la fel de mult vor plăti, angajații cam tot la fel de mult vor încasa.

Am auzit săptămîni de-a rîndul derulîndu-se placa asta soporifică, părînd că nimeni nu bagă de seamă că ea iscă o întrebare inevitabilă: dacă măsura nu schimbă nimic, atunci pentru ce e nevoie de ea? La ce folosește? Cui prodest? Cum putem avea încredere în niște guvernanți care fie nu știu, fie nu vor să ne explice la ce servesc acțiunile politice și economice întreprinse de ei?

Abia în ultimele zile, în urma masivelor proteste sindicale, întrebarea asta a început să se strecoare firav în dialog. Și am aflat, din gura premierului, dacă nu mă înșel, chiar și un răspuns – incert, provizoriu, dar măcar un răspuns: transferarea contribuțiilor de la angajatori la angajați e necesară pentru configurarea bugetului pe 2018, care ar trebui să fie validat în curînd. Mie, incult în materie de economie și finanțe, răspunsul mi-a dat fiori. Vasăzică acest „nu se schimbă nimic“ modifică totuși ceva, deloc neglijabil: dispar niște zeci de miliarde din bugetul pe anul viitor. Vasăzică, „nu se schimbă nimic, decît bugetul“. Interesantă completare.

Habar n-am cum se face un buget național. Bănuiesc, ca tot omul, că și acțiunea asta își are regulile ei. Iar din toată tevatura în jurul contribuțiilor, eu, în final, asta am înțeles: că jocul de-a alba neagra cu rubricile contabile ar conduce, în 2018, la topirea în neant a unei sume uriașe de bani și la descărcarea statului de orice obligație de a vira, fie către angajator, fie către angajat, sumele necesare, în instituțiile de stat, pentru plata contribuțiilor.

S-ar putea – chiar sper – să mă înșel în raționamentele mele, dar, pînă una-alta, mi se pare că avem iarăși de a face cu o deturnare a statului de drept, mascată prin artificii financiar-contabile. Filozofia ei, atît cît reușesc să o intuiesc, ar fi cam următoarea: „De unde banii, om trăi și-om vedea. Important este ca românii să înțeleagă că nu este vorba despre drepturile lor, ci despre mărinimia guvernanților“. S-ar putea să se invoce iarăși – deja sînt luări de poziție grăitoare în acest sens – anumite „deficiențe de comunicare“. În general, pentru guvernanți „comunicare“ pare să însemne „a spune ceva cînd nu mai ai nimic de spus“. Mă rog, nu ai nimic avuabil de declarat. S-ar putea, totodată, ca și la finalul acestei acțiuni să ne trezim cu niscaiva țapi ispășitori, fie pentru că au spus prea puțin, fie pentru că au spus prea mult în cutare sau cutare moment. Precedente sînt cu duiumul.

Din punctul meu de vedere, sîntem subiecții celui mai straniu – ca să mă exprim eufemistic – exercițiu de guvernare din 1990 încoace. Nu mai e vorba doar despre apetitul insațiabil de acaparare a pîrghiilor puterii, în vederea unei guvernanțe comode, cu care deja ne-am obișnuit. Politicienii noștri s-au rafinat, s-au „profesionalizat“. Ei vor să redefinească nu numai reguilile jocului politic – aspirație iarăși constantă în proaspăta noastră democrație, de aproape trei decenii –, ci și sensul cuvintelor din dicționarul limbii române, precum „a comunica“, „a da“, „a lua“, „a educa“ și multe altele asemenea. Și pentru asta, testează fibra filozofică a națiunii. E un fel de Republică a lui Platon, însă, precum ziceau odinioară marxiștii despre Hegel, întoarsă cu capul în jos: guvernanții bîlbîie precum poeții izbiți de inspirație, iar guvernații filozofează. Precum ziaristul Caracudi din Momentele lui Caragiale: „Oare ce gîndește suveranul?“ 

Liviu Papadima este profesor de literatură română la Facultatea de Litere, pro-rec-tor la Universitatea din București; coautor al manualelor de limba și literatura română pentru liceu, apărute la Humanitas Educațional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur.

index jpeg 5 webp
Gustul banului
Gustul banilor poate să se refere și la un „amărît” care, cine știe cum, găsește un post sigur și bine plătit la stat, un post pe care pregătirea și experiența sa nu i-ar fi permis, în mod normal, să îl ocupe.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Nucleara
Este urmăritul penal capabil să treacă dincolo de faza încordării mușchilor și să folosească arme nucleare?
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Alexandru Dragomir despre politica (noastră)
Din păcate, puțini știu cine a fost Alexandru Dragomir.
Frica lui Putin jpeg
Filosofie, feminitate, autenticitate
Aşa se explică, pesemne, de ce în filosofie s-a menținut „privilegiul” masculin, chiar şi în vremurile mai noi, de după emanciparea femeii.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Activistul european și moartea unei pasiuni
Articolul meu vrea să atragă atenția: cu excesele activismului și propagandei, UE poate pierde treimea de mijloc.
index jpeg 5 webp
Spaghete în copaci
Propun să rămînem la rețeta lui Fellini. Plus paharul cu vin.
Iconofobie jpeg
Diplomație
Se reia, observ, o dezbatere politologică mai veche.
„Cu bule“ jpeg
Format letric
Nu era atît de cunocut încît să exprime fără ambiguități noua idee, dar sensul i-a fost aproximat din context, din relația cu termenul complementar.
HCorches prel jpg
Vremuri ale fricii
Dar dincolo de negare, dacă nu apare și acceptarea, efectele pe termen lung sînt devastatoare.
p 7 Chatbot WC jpg
Idioția artificială
Ar trebui oare programată inteligența artificială (IA) să răspundă la același nivel cu întrebările care i se pun?
IMG 8779 jpeg
Comunismul se aplică din nou jpeg
Alt bîlci?
Cum ar fi să construiești un Disneyland și un Tesco la Londra, în Hyde Park?
O mare invenție – contractul social jpeg
Adevărul, premisa dreptății
Această limită este și mai evidentă dacă se înțelege că nici un proces judiciar nu se confundă cu Judecata de Apoi.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Sürdürülebilirlik
A crede înseamnă a paria pe o inevidență, a „credita” un „posibil”, dincolo de exigențele stabile ale „realului”.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Pensiile francezilor
Dar vigoarea protestelor, dincolo de faptul că e vorba despre o tradiție franceză adesea desconsiderată și subiect de glume, mai arată ceva.
Frica lui Putin jpeg
Inamicii diversității
Privite în ansamblu, aceste cerințe ale cultelor, care s-au așezat, din păcate și spre detrimentul lor, cred, la remorca BOR, nu vor încuraja deloc predarea Religiei într-un spirit tolerant
AFumurescu prel jpg
Păstori, tătuci și influenseri (I)
Așa apar „tătucii” aleși democratic. Nimic nou sub soare.
index jpeg 5 webp
Un veac de Time
Scopul principal pe care cei doi și l-au propus a fost să furnizeze cît mai eficient știri cititorilor, chiar și celor mai ocupați dintre aceștia, care nu prea au timp de citit – de unde și denumirea Time.
Iconofobie jpeg
Rațiune și simțire
Se demontează aici un mit care a făcut carieră în secolul XX, mitul naturii prezumtiv candide a creaţionistului.
„Cu bule“ jpeg
Beat criță
Expresia beat criță este foarte răspîndită azi, în registrul colocvial; alte construcții în care intră cuvîntul criță cu sensul său propriu sau cu înțelesuri figurate au devenit însă extrem de rare.
HCorches prel jpg
Încă un Minister al Educației
Presiune care, în unele cazuri, se transformă în adevărate forme de bullying, fără doar și poate.
IMG 8779 jpeg
În cazul Hagi, tatăl şi fiul, să fii copilul unui mare fotbalist e binecuvîntare sau blestem?
Tot ce vine de la el nu poate fi decît excepţional. Hagi spune „eu sînt Ianis şi Ianis e Hagi”.
p 7 Curba Laffer WC jpg
Ultima redută a globalizării
Dar geopolitica nu e singurul motiv pentru eșecul celui de-al doilea val al globalizării.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cîte divizii are CPI?
Așadar, noua acuzație că președintele ar fi comis ceva contra copiilor, fie ei și din Ucraina, ar putea avea un ecou special în Rusia.

Adevarul.ro

image
O familie de români s-a mutat, după 17 ani, din Elveția într-un sat de lângă Urziceni: „Una dintre cele mai bune decizii”
Mulți români care se întorc din străinătatea aleg să-și facă un rost în România, dar la oraș, cu la țară, unde au parte de o viață mai liniștită.
image
Cea mai temută infractoare care a terorizat Spania e româncă. O armată de interlopi o asculta orbește
Tenace, ambițioasă și extrem inteligentă, dar nu în ultimul rând de o frumusețe răpitoare, ea a reușit să câștige toate războaiele cu bandele rivale.
image
Nou scandal sexual în universitate. „Profesorul de 67 de ani i-a propus să devină iubita lui. Să facă sex în fața unei minore“
Elaborarea unor Coduri de etică stricte privind hărțuirea sexuală în universitățile din România devine o prioritate, în contextul numărului din ce în ce mai crescut de astfel de cazuri care apar în spațiul public. Ultimul scandal de acest tip provine din Cluj-Napoca.

HIstoria.ro

image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.
image
Povestea marilor cutremure ce au zguduit spațiul românesc
La mijlocul lunii februarie a acestui an, orașul Târgu Jiu și localitățile învecinate au fost afectate de o serie de cutremure care, deși nu au produs pierderi de vieți omenești sau pagube materiale majore, au stârnit panică în rândul populației.
image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.