O istorie a cruzimii româneşti

Publicat în Dilema Veche nr. 714 din 26 octombrie – 1 noiembrie 2017
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg

A produs o oarecare enervare procesul de eliberare a unui număr mărișor de deținuți sub mandatul ministrului Tudorel Toader. Într-o Românie în care aproape nimic nu funcționează în parametri decenți, știri de felul ăsta provoacă, evident, izbucniri de frustrare. Am văzut inclusiv un judecător apelînd la o comparație simplistă și stupefiantă între închisori și spitale.

S-a discutat totuși prea puțin despre motivele pentru care acești oameni au ieșit mai devreme de prin pușcăriile patriei. Însumate, explicațiile respective ar suna cam așa: statul român nu e în stare, nu vrea sau nu poate să le asigure acelor indivizi condiții umane pentru executarea pedepselor. Altfel spus, pe lîngă plata datoriei față de societate decisă de instanțe, antemenționatul stat obligă acei oameni să execute încă o pedeapsă suplimentară și arbitrară care constă în cazarea în celule aglomerate și mizerabile.

Există, desigur, o discuție despre felul în care tehnicienii juriști ai Puterii au modificat legea pentru ca în interiorul acestei grațieri mascate să intre și tot felul de slujbași ghinioniști ai oligarhiei momentului care au avut ghinionul să ajungă la închisoare. O altă discuție care merită mai multă atenție ține de performanța ministrului Justiției care se declară (ipocrit, bănuiesc eu) surprins de numărul mare de indivizi care se eliberează zilele astea. Însă mai importantă decît cele două mi se pare cea despre absența sau, dacă vreți, lipsa de importanță a empatiei la români.

A lipsit aproape cu desăvîrșire o dezbatere onestă și nuanțată despre închisorile românești. La fel cum lipsește orice tentativă de dezbatere despre cinismul birocratic românesc care execută rapid și cu cruzime orice ordin vădit injust sau stupid dacă persoana vizată nu se poate apăra. S-ar mai putea vorbi și despre cinismul din sistemul public de sănătate, de unde răzbate un dispreț suveran față de misiune, de pacienți și de viață în general. Nu uitați că sîntem țara unde s-a scris și s-a filmat Moartea domnului Lăzărescu. Nici un român nu s-a gîndit vreodată la pelicula aceea ca la o ficțiune cu accente oribile, ci a oftat cumva înțelegător, inutil și un pic stînjenit în fața unei banalități.

E aceeași țară care n-are nici un fel de preocupare pentru bolnavii incurabili și îi trimite adesea acasă, să își sfîrșească zilele cum le-o fi norocul sub privirile îngrozite și neputincioase ale familiei. N-o fi România cea mai bună țară în care să trăiești, dar clar nu e o țară în care să mori.

Mai departe, sîntem în aceeași țară în care prezumția dominantă e că ajutoarele sociale se duc pe alcool, iar beneficiarii lor sînt obligatoriu niște leneși care refuză întotdeauna oportunități pentru că sînt prea ocupați să își taie familia cu toporul. Aș pune aici niște cifre privind numărul real al beneficiarilor de ajutoare, dar cui i-ar păsa de ele?

Mai vreți exemple? Mai sînt. România e țara în care persoane private fac trafic de medicamente indisponibile pe piață, deși bugetele pentru sănătate cresc an de an. Trafic fără profit, rezultat al disperării și exasperării. Se întîmplă asta în aceeași țară în care o fraudă îngrozitoare la Casa de Națională de Asigurări de Sănătate nu a provocat aproape nici un fel de emoție publică. Dar ne preocupă Roșia Montană, urșii gunoieri și tensiunile din peninsula coreeană. Ev Mediu sincronizat.

În România, poliția încă mai rezolvă probleme cu o bătaie zdravănă. Sigur, uneori nefericitul moare, dar probabil s-a dat de bunăvoie cu capul de asfalt în timp ce sorbea un ceai cald oferit de agenți.

Darwinismul social românesc are o infinită capacitate de reproducere și exprimare. Un exemplu: în cel mai mare și mai bogat oraș al României o primărie decide brusc să nu mai permită distribuția de seringi pentru dependenții de heroină, pentru că poate. Risc social? Cui îi pasă de drogații ăia?

Și n-am menționat detaliile mici, ghi-șeele umilitoare, senzația permanentă că fiecare moment e esențial și final, și că o ratare mică în interacțiunea cu statul sau, mai larg, cu societatea va declanșa un șir de evenimente care, inevitabil, se va sfîrși rău, foarte rău. Și atunci e nevoie de agresivitate, cinism și maxilare strînse. În România, empatia e slăbiciune, solidaritatea e prostie, iar complexitatea e inutilă. Aici nu ne încurcăm în detalii.

Nu e nimic nou în ceea ce am amintit mai sus. Aș mai adăuga doar că, în mijlocul crizei economice, România a aplicat cel mai dur, mai cinic și mai stupid program de austeritate, evitînd cu o voioșie inadmisibilă să facă vreun efort pentru recuperarea banilor furați, pierduți sau prost administrați de stat. Furtul de (la) stat a continuat neabătut, cu prejudicii inimaginabile, iar nota de plată au achitat-o cei care nu se puteau apăra. Astăzi, narațiunea vorbește despre curaj, nu despre victime.

Înaintea acestor vremuri, Nicolae Ceaușescu plătea datoria externă cam după aceleași criterii, cu prețul unui deceniu odios, la finalul căruia a plătit la rîndu-i o notă, fără însă ca pe ea să fie trecută și filozofia cinică ce a căpătat în timp alte valențe, alt PR, dar esența i-a rămas nesmintită.

Mai departe în spate, același stat român se înscria voluntar pe lista participanților la Holocaust și sancționa fapte care și pe inventatorii fenomenului îi îngrozeau. Lagărele, masacrul de la Odessa, asasinarea propriilor cetățeni, toate astea sînt românești și prea puțin discutate.

E ceva insuficient studiat aici, insuficient cunoscut și analizat: a-ceas-tă cruzime, această răutate care domină societatea românească și ale cărei efecte sînt simțite chiar și cu ochii închiși. E o vibrație a fricii, o aplecare spre violență simbolică și administrativă pentru care nu există încă explicații satisfăcătoare.

S-a scris mult zilele acestea despre introducerea manualului unic în școala românească. S-a vorbit și despre lista de lecturi pentru elevi pe care diverși oameni o consideră nepotrivită și veche. Așa o fi, dezbaterea a rămas fără final.

Dar, de se va actualiza vreodată lista aceea, ar trebui să aibă printre titluri și o istorie a cruzimii la români. Măcar pentru ultima sută de ani.

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

George Simion, Ilie Bolojan, Sorin Grindeanu / FOTO Mediafax Foto
„Toamna va fi dominată de jocurile politice”. Mizele care pun presiune pe partide
Rectificarea bugetară de vară nu a mai putut avea loc în lunile iulie-august, ca de obicei, pentru că nu avem un guvern cu puteri depline. Termenul limită pentru realizarea oricărei rectificări bugetare este 30 noiembrie.
fructe frigider istock jpg
Motivul pentru care nu trebuie să pui castraveții în frigider. Mulți oameni fac această greșeală
Atunci când venim de la cumpărături, cei mai mulți dintre noi vom pune anumite alimente în frigider aproape din instinct. Cu toate acestea, există anumite produse surprinzătoare care, potrivit experților, nu ar trebui ținute la rece.
Fluviul Gange (© Pixabay)
Țara care pare să sfideze încălzirea globală. Fenomenul o protejează temporar, dar riscă un scenariu catastrofal
Deși țara se confruntă în mod regulat cu temperaturi de peste 40 de grade Celsius, cercetări recente arată că temperatura medie a crescut cu mai puțin de 0,9 grade Celsius de la începutul secolului XX.
dans la bara foto shutterstock
De la striptease la artă teatrală: cum a cucerit dansul la bară marile scene ale lumii. „Ne-am riscat viața pentru 250$”
Dansul la bară, asociat mult timp cu cluburile de striptease, a ajuns în ultimii ani în săli de spectacol și pe scenele teatrelor, unde este folosit nu doar pentru demonstrații de forță și acrobație, ci și pentru a spune povești despre muncă, identitate și relații.
electrica energie distribuţie
UE deschide o nouă portiță pentru investițiile în energie. Ce ar trebui să ceară România
Comisia Europeană le permite statelor membre să ceară o flexibilitate fiscală suplimentară pentru măsuri care consolidează securitatea energetică și reduc dependența de combustibilii fosili importați. Expertul în energie Silviu Gresoi a explicat pentru „Adevărul” ce poate solicita România.
dormitor jpg
Detaliile din dormitor care pot scădea valoarea unei locuințe. Ce trebuie să elimini pentru a primi oferte mai bune
Atunci când încercăm să vindem un apartament sau o casă, cu toții știm cât de important este aspectul acesteia. Indiferent de cât de generoasă ar fi suprafața totală, o casă neîngrijită va trage în jos prețul pe care îl putem obține.
bias 2026 jpg
BIAS 2026: Frecce Tricolori și Turkish Stars vin la București. Când are loc cel mai mare show aerian din România
Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition (BIAS) 2026, cel mai mare show aerian din România, are loc anul acesta pe 28 și 29 august, la Aeroportul Internațional București Băneasa - Aurel Vlaicu.
bacsis, foto Shutterstock jpg
Bacșișul, între gest voluntar și presiune. „Când mi se cere nu las din principiu”
Discuțiile despre bacșiș au revenit în centrul atenției după ce un client a povestit că, deși spusese explicit că nu dorește să lase nimic în plus, pe POS a fost introdusă o sumă de 23,8 lei. Povestea a declanșat o dezbatere despre cât de voluntar mai este bacșișul.
tineri gen z jpg
Generația Z, tot mai preocupată de bani. Ce decizii importante din viață amână tinerii din cauza problemelor financiare
În perioada 2024-2025, ponderea consumatorilor din Generația Z care au beneficiat de asistență financiară a scăzut cu 35%, potrivit unui studiu recent realizat de Bank of America.