Moeciu de sus

Publicat în Dilema Veche nr. 712 din 12-18 octombrie 2017
Moeciu de sus jpeg

Eram copil cînd, cu respirația tăiată, de pe crestele Bucegilor, am văzut prima oară de sus peisajul din culoarul Rucăr-Bran: satele acelea cu case risipite printre dealurile verzi ca nasturii unei plăpumi matlasate. O imagine de o splendoare ireală. Am coborît atunci de deasupra Padinei, din Șaua Strunga sau Strunga Dracului, cum îi zic ciobanii, pînă în satul Șimon, parcurgînd traseul, care mi s-a părut interminabil, de pe sub Colții Țapului, prin Poiana Guțanului și pe Plaiul lui Lom (ce nume!), pînă în satul Șimon (alt nume), pe Valea Galoșilor – cum singuri am botezat un fel de șanț paralel cu drumul ce intra în sat și în care părea că localnicii deciseseră să stabiliească cimitirul galoșilor și al cizmelor de cauciuc uzate. În cele din urmă am ajuns la Bran, plini de dureri musculare și articulare. Tabloul acela văzut din Șaua Strunga mi-a rămas întipărit însă în minte și mi-am dorit să-l revăd. Ulterior am făcut o mulțime de trasee „cu vedere“ către acea zonă. Am mers pe vechiul drum „al grănicerului“, de la Șaua Strunga la cabana Omu, pe cel de pe Creasta Țigănești, de la vîrful Omu pînă jos în Bran sau pe variantele din valea Gaura și din căldările masivului Ciubotea. Nu era vară să nu fac cumva ca să mai văd colosala „plapumă“ verde cu nasturi.

La un moment dat, prin anii ’80, am mers pe un asemenea traseu dinspre Padina, prin Șaua Strunga direct la vale către Moeciu de Sus. E o potecă prăpăstioasă acolo, care era foarte prost marcată. Pînă la urmă, mai mult pe bîjbîite, am reușit totuși să ajungem seara în sat. Eram, adică, printre „nasturii plăpumii“. În acele vremuri nu puteai spera ca dintr-o asemenea localitate, la o oră cît de cît tîrzie, să mai poți ajunge la o gară sau într-un loc de unde să te întorci la București. Așa că i-am întrebat pe primii gospodari pe care i-am văzut într-o curte dacă știu pe cineva care primește drumeți în gazdă pentru o noapte. Auziserăm că în zonă localnicii erau cît se poate de bucuroși de oaspeți. Și chiar cei pe care i-am întrebat s-au oferit să ne găzduiască. Ne-au dat lapte muls chiar atunci de la vacă, brînză și cred că și mămăligă. Mai țin minte vag că era o casă țărănească din lemn, vopsită cu mult verde, cu o verandă închisă și destul de bine întreținută pentru vremurile acelea. Mai țin minte și numele lor: Țuțuianu. Ne-au spus că în sat erau foarte mulți Țuțuieni. La cină ne-au povestit cîte ceva despre viața lor care era, evident, complet diferită de a noastră, a bucureștenilor. Bărbatul, să fi avut vreo 50 de ani, un țăran bronzat, cu fața ridată de munca în aer liber, vedea și de gospodărie, și de animale, dar lucra și la o uzină, undeva la Rîșnov sau la Tohan (nu mai știu). Făcea naveta. Ne-a spus că trebuia să ne sculăm dimineața devreme ca să prindem RATA (prescurtarea foarte populară pe atunci de la Regia Autonomă a Transportului cu Autovehiculele) de Brașov cu care și el avea să meargă la lucru. Femeia robotea din zori și pînă-n noapte, cu gospodăria, cu vacile, cu găinile, cu fînul și așa mai departe. Aveau cele necesare traiului, dar viața era grea, iar confortul modern lipsea cu desăvîrșire. M-am gîndit că nu mi-ar fi plăcut să trăiesc permanent în acea vale umedă și friguroasă.

Am dormit neîntorși, iar trezirea în zori a fost cam dură. Am prins RATA, o rablă de autobuz, din acelea cu forme rotunjite, de prin anii ’60, cu scaunele acoperite de un burete ros și cu perdeluțe maronii și pline de praf la geamuri. Mi se părea că oamenii înghesuiți înăuntru semănau toți leit cu țăranul la care dormiserăm (care era și el acolo). Aceleași cămăși albe, aceleași surtuce de postav, același fel de pălării, aceleași fețe ridate și cam aceleași expresii. Un autobuz plin de „Țuțuieni“ navetiști. Am prins un loc pe scaun și, în hurducăielile de pe drumul plin de praf (pînă la Moeciu de Jos era neasfaltat), m-a cuprins o dulce picoteală, în glasurile „Țuțuienilor“ care se cunoșteau între ei și discutau de-ale lor.

De atunci am mai trecut de zeci de ori pe șoseaua Rîșnov-Rucăr, prin Moeciu de Jos, dar niciodată nu m-am mai abătut pe drumul care intră în Moeciu de Sus. Am auzit, firește, că acolo s-a format un fel de stațiune, că după Revoluție pensiunile s-au înmulțit ca ciupercile, că au apărut hoteluri cu săli de conferințe și chiar un restaurant prin care trece o cascadă. Nu mi-am închipuit totuși că locul a ajuns să arate aproape ca n Austria. Am putut constata asta de curînd, cînd am mers din nou pe acel drum. E asfaltat ireproșabil și pe el circulă cu mare viteză ambulanțe cu sirenele pornite. Din goana mașinii am văzut și eu zecile de pensiuni și hoteluri noi. În week-end zona geme de corporatiști veniți în teambuilding-uri. Totul e nou și dichisit. Casele localnicilor (puținele care mai există printre hoteluri și pensiuni) sînt și ele refăcute în cea mai mare parte și prea vag mai aduc aminte de cele din anii ’80. Hotelurile au lifturi, iar în camere se intră cu cardul electronic. Înăuntru ai televizor, frigider, halat, papuci și tot confortul. În meniurile restaurantelor găsești produse tradiționale, dar și lucruri sofisticate. Peste tot sînt mese de biliard, ținte de darts, fîntîni arteziene și piscine. Parcările sînt pline de BMW-uri, Mercedesuri și Audi. Ca pentru întregirea pitorească a peisajului, au rămas pe dealurile verzi înconjurătoare odăile în care oamenii își țin vitele sau fînul. Oricum, mi s-a părut că ar fi imposibil de găsit casa lui Țuțuianu, gazda din urmă cu peste treizeci de ani.

Foto: wikimedia commons

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Campania de recrutare a Kievului capătă ritm. Noile metode prin care sunt atrași voluntari pentru armata ucraineană
Campaniile menite să intensifice recrutarea voluntară, inclusiv campanii de relații publice au pus pe roate efortul de mobilizare a noi recruți pentru armata ucraineană, pe fondul entuziasmului scăzut al ucrainenilor de a se înrola, relatează Reuters și The Guardian.
image
Cum să folosești corect aerul condiționat de la mașină. Sfaturi pentru economia de combustibil: „nu mori, va fi rece mașina” VIDEO
Vara aceasta, temperaturile ridicate ne fac să apelăm din ce în ce mai des la aerul condiționat al mașinii. Însă, o utilizare incorectă a acestuia poate duce la un consum crescut de combustibil și chiar la probleme tehnice.
image
Seceta lovește România. Sute de localități rămân fără apă. Se face apel la rațiune
România se confruntă cu o criză acută a apei, zeci de localități rămânând fără această resursă vitală. Seceta prelungită a dus la scăderea semnificativă a nivelului în lacurile de acumulare, iar debitele râurilor sunt sub media multianuală.

HIstoria.ro

image
Destinul unui general uitat, în „Historia” de iulie
„Rareori un simț mai înalt al datoriei și al dreptății s-a împerecheat cu o mai desăvârșită simplicitate, cu o mai prietenească modestie,” spunea istoricul Gheorghe Brătianu despre Nicolae Dăscălescu – general decorat, apoi deținut politic și țăran sărac. Descoperiți un destin excepțional.
image
Pe vremea când nu exista cod roșu și aer condiționat: în 1911 canicula a făcut prăpad în Europa și SUA
Chiar dacă valurile de căldură devin din ce în ce mai intense și mai frecvente ca urmare a încălzirii globale, acestea nu reprezintă un fenomen nou în istorie. Un exemplu tragic este vara anului 1911, când Franța a fost lovită de un val de căldură devastator. În acea perioadă, peste 40.000 de oameni
image
De ce mergeau bogătașii ruși la Nisa?
Citirea romanului Fum, de Turgheniev, dar și reluarea prozei mele despre Rușii de la Baden Baden, au făcut să mă întreb: De ce mergeau rușii din lumea înaltă în Occident în proporție de masă? De ce nu dădeau năvală occidentalii în Rusia țaristă?