Inflaţia şi alte lucruri dăunătoare
Una dintre marile erori ale celor care conduc acum România este aceea de a considera decizia economică drept un teren al tuturor po-si-bi-li-tă-ților, un fel de spațiu în interiorul căruia poți să-ți desfășori în voie frustrările. Adică ei se întreabă, desigur retoric, pentru că în adîncurile rațiunii lor știu că greșesc, cum de țara noastră nu este America și cum de românul nu poate trăi ca americanul. Mimează surprinderea cînd își pun această întrebare și atunci, veseli nevoie mare, încep să pună pe masă soluții. Dacă salariul nu este ca în America, atunci dăm o ordonanță și-l mărim la acest nivel. În cazul în care creșterea economică nu este mai mare decît cea a chinezilor, atunci dăm un decret și gata; vom avea o creștere economică mai mare decît a Chinei. Pentru populiști, totul este posibil și doar ,,corectitudinea economică“ îi împiedică să facă orice cu orice. Pentru ei, toată știința economică este un fel de pierdere de timp, iar cei care aparțin acestui domeniu și-i tot avertizează că nu fac bine ce fac sînt niște oameni răi, care vor răul partidului lor și al țării. Este ca o joacă a copiilor cu jucăriile electronice care le pică în mînă. Prima lor reacție este aceea de a apăsa pe butoane, haotic, ca să vadă ce se întîmplă. Acesta este modul lor de a face cunoștință cu jucăria respectivă. Cu timpul, prin învățare, pînă și copiii mici află că această jucărie, fiind creată de oamenii mari, are o raționalitate în funcționare, adică dacă apeși pe un anumit buton se produce un anumit efect.
Raționalitatea stă la baza funcționării economiei. În știința economică sîntem învățați că omul se află sub o presiune permanentă determinată de caracterul limitat al resurselor din jurul său, dar și de orizontul nelimitat al dorințelor și nevoilor sale. În modernitate, posibilitatea de a obține noi și noi resurse a crescut permanent tocmai datorită rațiunii și inteligenței umane. Dar și nevoile umane au crescut, omul devenind o ființă din ce în ce mai sofisticată. Știința economică este chemată să dea răspunsuri chiar la această dilemă, cum putem realiza un optim dinamic între nevoi și resurse și cum să realizăm expansiunea economică plecînd de la ceea ce avem la un moment dat. Ipoteza raționalității umane este fundamentală în economia practică și în știința economică. Economiștii pleacă de la premisa că orice alegere în economie este una rațională, indiferent dacă decidentul cumpără un kilogram de mere de la piață sau, în calitate de președinte de bancă, decide expansiunea pe noi piețe planetare a afacerii sale. Decizia irațională poate duce la haos și la dispariția entității economice respective.
Aș asemui o economie națională cu un autoturism. Atunci cînd stabilește viteza acelui autoturism, șoferul trebuie să țină cont de parametrii tehnici ai mașinii, de starea drumului, de condițiile meteo și chiar de ceilalți participanți la trafic. Dacă mergi pe autostradă în regim de viteză foarte mare cu un hîrb, atunci ți se poate în-tîmpla orice și ție, dar și colegilor din trafic. Cei care accelerează acum economia românească sînt asemenea acestui șofer inconștient. Este evident că într-un asemenea regim de funcționare, mașina nu este capabilă să ajungă la destinație. Îi va sări o roată, îi va fierbe radiatorul sau îi va exploda motorul. Ei pun în pericol nu numai economia noastră, dar pun în pericol și statutul României de țară stabilă, sănătos-dinamică, membră a UE. Din această cauză sînt atît de periculoși populiștii care guvernează acum economia românească. Ei cred că totul este posibil și acționează ca atare. Sînt iraționali și iresponsabili. Se laudă cu o creștere economică bazată pe deficite și consum, și ceea ce este cel mai grav este faptul că oferă oamenilor iluzia unui nivel de trai pe care acum România nu și-l poate permite. Sînt veseli pînă la nebunie și unii, aflați în afara oricăror noțiuni de economie, cred că știința economică a fost inventată sau poate fi reinventată prin birourile unor oameni lipsiți de anvergură și care, pentru a face un serviciu României, ar fi trebuit să rămînă la ei în sat, la coarnele plugului. Ni se induce ideea falsă că alții nu au dorit să ofere asemenea venituri și că, iată, ei o fac pentru că numai ei își iubesc țara și poporul.
Un confrate economist mă întreba de ce sînt un critic atît de vehement al creșterii bazate pe consum. Aici este ceva de explicat. O creștere economică bazată pe consum poate fi folosită pe termen scurt pentru relansare economică. Keynes „nu a murit“ și trebuie să recunoaștem că ne a spus lucruri interesante despre criză și folosința banilor în combaterea acesteia. În folosința rețetelor sale, trebuie să știm cîteva lucruri. Primul este acela că economiile de azi nu mai sînt economii închise, așa cum erau atunci, adică la 1936. A doua condiție este ca folosința consumului în relansarea economică să nu fie practicată pe termen lung și să supraveghezi cu atenție nivelul dobînzii, al creșterii economice și mai ales al inflației. Există economii care pot valorifica impulsul monetar și economii care valorifică mai slab impulsul monetar în favoarea creșterii economice, producînd rapid inflație. A treia condiție este ca relansarea economică să nu se producă prin importuri, adică economia să crească prin sine. În nici un caz rețeta lui Keynes nu poate fi aplicată în partea de expansiune a ciclului economic. Or, economia europeană se află azi chiar într-o asemenea situație. Ca să poți accelera în condițiile în care ai deja un regim de viteză ridicat, îți trebuie o mașină mult prea bună. O economie care crește fără să investească se află în situația pisicii care dorește să și potolească foamea mîncîndu-și coada. Îi crește burta, dar rămîne fără coadă.
Populismul economic este cu atît mai grav atunci cînd se îmbină cu cel politic și cu un naționalism agresiv, de tipul secolelor trecute, așa cum se întîmplă acum la noi. Este mai mult decît evident că această creștere economică se scurge în afara țării prin intermediul deficitelor comerciale și al deficitului balanței de plăți, după cum este tot atît de evident că totul se va repercuta în deprecierea monedei și apoi în inflație, pentru că acesta este cel mai mare pericol. Inflația este rezultatul și de acolo încetează veselia și începe tristețea. Atunci cînd iraționalul învinge urmează haosul. Nu sîntem departe, iar previziunile pentru anii următori deja o anunță. Este cu atît mai grav, cu cît economia românească este împărțită în două. Avem un sector de stat care este pe cale de a fi aruncat în haos, datorită iraționalității deciziei politice și un sector privat care este obligat prin statutul său să-și păstreze raționalitatea și echilibrul pentru că acolo sînt bani privați și efort privat. Dacă se va continua în acest ritm al deciziilor politice, este mai mult decît evident că sectorul privat nu va face decît să se adapteze, pentru că regulile îi sînt impuse din afară.
Vorbeam despre inflație. Da, în momentul apariției sale, iraționalul devine un mod de a fi. În afara echilibrelor, oamenii se adaptează și comportamentele lor devin unele iraționale. În inflație începe din nou dansul înșelăciunii și al amînării, pentru că nimeni nu-și mai poate ține cuvîntul. Odată cu inflația încep marile transferuri de averi și profituri, pentru că nu există un impozit mai pervers și mai general aplicabil în acțiunea sa decît inflația. Creșterile de preț sînt suportate de către toți în magazine, atunci cînd cumpără orice produs, numai că unii vor deține instrumente pentru a se apăra în fața creșterilor de prețuri, iar alții nu. Cei care sînt mai bine poziționați pe scara oligarhiei politice și economice se vor împrumuta și vor rambursa mai puțin iar cei cărora le tremură mîna pe ultimul leu își vor pierde economiile cu greu puse deoparte. Nu există nimic mai periculos decît inflația și pentru că ea este efectul iraționalității și alimentează această iraționalitate. Oamenii încep să fugă de propria monedă, iar salariile zilei de azi nu ne vor mai ajunge să trăim și mîine. Se intră într-o spirală venituri – prețuri și încep mișcările sociale. Chiar sistemul politic și stabilitatea politică sînt puse sub semnul întrebării. Prin destabilizare economică, o țară poate fi foarte ușor de destabilizat politic, deoarece în urma eșecului în economie, politicul își pierde legitimitatea. România și-a cîștigat cu greu statutul de economie stabilă și poate să-l piardă foarte ușor. Bătălia pentru recîștigarea acestui statut va fi una extrem de grea. Odată piatra aruncată în baltă de către un nebun, vor trebui aduși mulți înțelepți pentru a o găsi. Un efect foarte grav este acela că odată instalat haosul, putem pierde indicatorii economici și echilibrele economice și nu mai putem spera la statutul de aspiranți ai monedei unice euro.
Spuneam că haosul în economie aduce în mod sigur haosul în politică. Aici se joacă, de altfel, marele pariu al populiștilor despre care vorbeam. Apăsarea bezmetică pe butoane, invocată de către noi la început, va duce la defectarea mașinăriei. Ei știu că economia nu se construiește așa și stabilitatea nu se păstrează astfel. Pariul este acela de a demonstra că România nu poate face o economie și societate libere. Ați eșuat economic, deci nu vi se potrivește democrația. Nu sînt adeptul teoriilor conspirației și are mai puțină importanță (deși pentru războaiele tăcute pe care le poartă România în prezent, poate fi foarte important) dacă acești oameni ne aruncă în haos cu bună știință sau fără intenție. Important este faptul că trebuie opriți pînă cînd nu este prea tîrziu. România este încă o lume fragilă. Nimic nu este definitiv, iar bătălia pentru libertate și libertăți, mai ales în contextul internațional de acum, poate fi pierdută oricînd.
Dorel Dumitru Chirițescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu Jiu. Cea mai recentă carte a sa este Capitalismul – O dezbatere despre construcția socială occidentală, Editura Institutul European, 2016.
Foto: flickr
