EDITORIALE ȘI OPINII

Iată, poate, un subiect pentru un alt film sau poate pentru un roman macabru: un spirit malefic simte că locuitorii unui oraş nu-şi mai iubesc bătrînii şi îşi „oferă serviciile“.

Rishi Sunak, noul ministru de Finanțe al Marii Britanii, a făcut ceea ce i-a cerut prim-ministrul Boris Johnson – după demisia forțată a predecesorului său, Sajid Javid, în februarie.

Săptămîna trecută, în comunicarea oficialităţilor cu cetăţenii a intervenit o scurtă neînţelegere, care a trezit unele comentarii şi controverse în mass-media, fiind apoi uitată, sub influenţa noilor ştiri proaste.

Am formulat cîteva întrebări pe care le-am adresat liceenilor din clasele mele. A ieșit un interviu interesant, din care spicuiesc aici cîteva răspunsuri.

Perspectiva de a nu-ți mai face planuri decît de pe o zi pe alta dă peste cap orice fel de repere. Ceea ce uităm este că în această situație, pe care nu mi-aș fi imaginat că o voi trăi în timpul vieții mele, este vorba doar despre oameni.

Afară este otravă, înăuntru – activitatea ta de rozător. Iepurilă, dar și înfricoșilă.

Stai şi dai la perete. Te împrieteneşti cu muchia dulapului, cu întrerupătorul, cu întunericul.

Unul dintre cele mai interesante lucruri pe care le-am citit despre virusul care atacă lumea în momentul de față vine de la o profesoară a departamentului de microbiologie și imunologie de la Facultatea de Medicină a Universității Stanford, din Statele Unite – Karla Kirkegaard.

Se vede deja că Venus e departe de a fi doar zeița în același timp dezabuzată și pempantă a lui Botticelli sau balerina istovită a lui Degas.

Spaima, se știe, scoate la iveală bestia din om. De aceea, creștinii încearcă să-și umple sufletul cu speranță, singura „schemă de tratament“ împotriva fricii. Sus să avem inimile!

Figură fondatoare a disidenţei româneşti, Paul Goma a fost în esenţa sa un răzvrătit întru adevăr, un contestatar perpetuu al abuzurilor la care era supus individul trăind într-o societate comunistă, un denunţător acid al duplicităţii, minciunii şi individualismului care nu lăsa decît într-o măsură infimă să se nască solidarităţi.

Comoțiunea se stinge în momentul în care toată lumea pricepe că nevăstuica vrea doar o cafea și nu concurează pentru drojdiile și făinile din magazin cu care habar n-am ce facem atîta.

Senzaționalismul care ne-a impregnat și cele mai intime fibre ale ființei ne aruncă lejer pe panta cifrelor. Trăim într-un amestec de ficțiune, din miile de ore de filme și seriale pe care le înghițim zilnic, și o realitate încețoșată de alte mii de ore de știri, comentarii, scandaluri de rețea socială, miliarde de poze și mesaje.

cu statistica, cu letargia, cu isteria, cu izolarea...

În România, accesul la cultură este inegal și greoi. „Bonurile culturale“, voucherele acordate gratuit tinerilor pentru a fi folosite ca bonuri de plată pentru teatru, concerte, cărți etc. reprezintă un instrument indispensabil, mai ales în regiunile subdezvoltate.

Plictisul este neplăcerea de a rămîne singur cu tine însuți.

În vara trecută, Vintilă Mihăilescu îmi scria din spital: „Să cogitezi despre descompunere, ce lux! Să o trăiești, ce mizerie!

Eu sînt într-un trib de ceva ani. Acum îi spunem tribul de la Casa Bună, dar am fost tribul care făcea lecții la Școala 136 din Ferentari pînă prin august 2019.

Cu precădere, suspinul autohton după „epoca de aur“ îmi produce frisoane incurabile.

COVID-19 ar trebui să fie o lecţie de umilinţă şi să pună capăt acestei dualităţi monstruoase: noi pe canapea, suferinţele lumii la televizor.

Dacă trecutul e fantomatic, viitorul e nebulos. Nimeni nu știe cînd epidemia va ceda.

În vreme de epidemie, răspîndirea cuvintelor-cheie din sfera medicală este la fel de rapidă ca răspândirea virusurilor.

Să fim smeriți și realiști, nu să umblăm după coronițe de premianți.

Cu toate aceste mărunțișuri și conversații de zi cu zi, plictiseala e mare, iar lumea de afară după care tînjești, uitîndu-te seara pe geam și admirînd panorama marelui oraș, începe să reprezinte un miraj.

Ieși din supele și mîncărurile de fiecare zi. Țelina și păstîrnacul pot fi combinate la infinit, dar îți vine să imaginezi lumi.

Sportul e un moft, o fiţă, cum s-ar zice azi. E termometrul de temperatură normală a omenirii.

Ca să ne facem un pic mai suportabilă situația în care ne aflăm, poate n-ar strica să relativizăm puțin lucrurile. Să ne gîndim, de exemplu, la ceva ce putea fi și mai rău.

Mă gîndesc că poate îmi plac săpăturile arheologice pentru că sînt o metodă de a fi afară și înăuntru în același timp.

În vremuri extreme, omenescul se tulbură și pentru că raportul firesc dintre cunoaștere și necunoaștere se răstoarnă complet.

Tradiția antică a Ștafetei Torței Olimpice, cu pornire din Olympia, a fost reluată în anul 1936, cu ocazia JO de la Berlin.

Un examen de umanitate rațională picat ne poate înroși obrajii multe generații, iar.

Plini de emoție și gata să ne schimbăm părerile în funcție de cum bate vîntul, sîntem gata să ne năpustim pe foștii noștri „dragi români“ care se-ntorc acasă.

Timpul acesta petrecut în semiizolare, încercînd de după ecran să ghicim cît de departe în viitor e trecutul, este totuși un timp de reflecție.

În țara europeană cu cel mai scăzut consum de carte pe cap de locuitor, fragilitatea pieței cărții devine o vulnerabilitate națională.

Rezistența la coronavirus ar putea depinde, între altele, de ponderea fiecăreia dintre cele patru categorii la nivelul populației globale.

Admirația mea se varsă în contul oamenilor de știință, al savanților care au studiat și studiază acum, febril, noul coronavirus și boala pe care el o produce.

M-a sunat ca să-mi spună cum se protejează de COVID-19. Bubuie de energie și are 82 de ani.

În vreme ce inteligența leneșului ajunge un „bun irosit“, posesorul ei fiind definit de sterilitate, inteligența harnicului este fertilă, generînd „progresul“.

Să ne gîndim în aceste zile şi în aceste săptămîni cum să facem ca după eradicarea virusului să începem să trăim altfel.

Stilul juridic al limbii române e vechi şi destul de conservator; deşi a adoptat, în secolul al XIX-lea, numeroase cuvinte latino-romanice, terminologia sa a păstrat şi forme (ca pîrît sau tăgăduire) devenite între timp, în alte registre, arhaice sau populare.

Nu cred că predarea online poate suplini actul educațional desfășurat față în față. Din simplul motiv că prezența umană nu poate fi înlocuită de un ecran, iar această prezență este esențială pentru formarea umanului.

Nu mai e vorba despre acea autoizolare asumată care îmi plăcea, mi se părea dulce, puteai oricînd să ieși, să te întîlnești, să te îmbrățișezi, dar tu preferai să stai ca un pustnic în văgăuna ta. Nu mai ai liberul-arbitru.

Castraveți murați. N-am. Dar afară e coronavirus. Ce fac?

Sportul nu ne poate salva şi sportivii nu ne pot salva de ceva ce ne ameninţă fiinţa. Într-o astfel de confruntare redevin oameni oarecare.

Indivizii care rămîn pe deplin liniștiți par a fi mai rari, iar dintre ei unii doar bravează, alții se ascund sub masca unui cinism de circumstanță și foarte puțini par a fi cu adevărat înțelepți.

Mulți citesc romane scrise în ultimii cîțiva ani, zece sau douăzeci. Se citesc traduceri – uneori apărute sincronizat cu originalul – ale unor autori britanici sau americani de care uneori nici nu știm că sînt mai tineri decît noi.

Una dintre cele mai josnice trăsături ale speciei umane este înclinația de a profita de dezastre, tendința de a specula spaimele semenilor, irepresibila chemare de a te folosi de vulnerabilitățile celorlalți în vremuri grele pentru cîștigul tău.

Doar impresia că pornise din Spania a dat numele (fals) uneia dintre cele mai devastatoare pandemii din istorie. Puterea impresiei… În istorie și nu numai.

Pandemia asta va testa puternic fricile primare, fricile întemeiate și pe cele imaginare. Frica de boală și de moarte. Teama pentru cei apropiați ție.