Epidemia de frică
Lumea e speriată. Bolnavii confirmați ca avînd coronavirus sînt deocamdată într-un număr relativ mic. Cei îngrijorați, speriați sau de-a dreptul panicați formează însă o proporție mult mai mare din totalul populației. Indivizii care rămîn pe deplin liniștiți par a fi mai rari, iar dintre ei unii doar bravează, alții se ascund sub masca unui cinism de circumstanță și foarte puțini par a fi cu adevărat înțelepți. Sigur, boala poate și omorî oameni, ceea ce e îngrozitor, dar, pînă una-alta, fenomenul de masă cu care ne confruntăm e, de fapt, teama.
E la fel ca în cazurile de terorism. În atentatele teroriste, de regulă, numărul victimelor e cu mult mai mic decît al celor afectați emoțional, înspăimîntați, „terorizați“ de cele întîmplate și despre care au aflat pe diverse căi. Acesta este, în general, și scopul strategic al teroriștilor, să determine schimbări politice pe fondul înfricoșării, intimidării, „terorizării“ opiniei publice, să distrugă democrația și politicile normale, să strice liniștea și pacea societăților civilizate. Și încearcă să facă asta prin uciderea unor oameni pașnici, într-un mod cît mai vizibil.
Fără să știe ce face, evident, noul virus care bîntuie astăzi lumea are cîteva efecte oarecum asemănătoare. Unii analiști avertizau încă din urmă cu mai bine de o lună că această epidemie întrunește condițiile perfecte pentru un impact emoțional foarte puternic la nivel mondial. Max Fisher de la New York Times, de exemplu, încerca să explice de ce lumea se teme mult mai tare de coronavirus decît de gripa obișnuită, în condițiile în care, atenție, gripa obișnuită omoară în fiecare an circa 400.000 de oameni pe întreg globul (potrivit unui studiu al Edinburgh University Global Health Society), iar numărul celor decedați din cauza COVID-19 era atunci de patru sute de ori mai mic (și chiar și astăzi e de 80 de ori mai mic) decît această cifră. În România, în sezonul actual, pînă la ora la care scriu, au murit 54 de oameni de gripă obișnuită și, din fericire, nici unul de coronavirus. Cu toate astea, teama generală e provocată de cel de-al doilea fel de boală.
Pe fondul bombardamentului informațional de azi, în care povestea coronavirusului s-a rostogolit ca un bulgăre de zăpadă care a tot crescut, e greu să-și mai păstreze cineva judecata limpede, iar cei care o fac riscă să fie complet contra curentului, cu toate consecințele care decurg de aici. Citînd psihologi și specialiști, Max Fisher a demonstrat că virusul COVID-19 are darul să atingă aproape fiecare declanșator cognitiv pe care-l avem.
Creierul nostru evaluează într-un fel aparte riscul, iar emoția creată de povestea unui nou virus nu ține cont de statistici. Evaluarea pericolului făcută de mintea umană poate fi greșită sau deformată. E o situație în care partea „primitivă“ a creierului, cea responsabilă cu reacțiile vitale, cu instinctul de apărare, devine suverană, în vreme ce partea care ia deciziile raționale devine irelevantă. Emoția copleșește facultățile cognitive. Apare o mare diferență între sentimentul pericolului și riscul statistic. Iar dincolo de statistici, spun unii psihologi, gripa normală e o boală pe care o cunoaștem, cu care ne-am obișnuit, e de cînd lumea și nu vine neapărat din țări exotice, așa că nu ne mai stîrnește sentimente exagerate de panică, deși ne poate omorî.
Acum, bineînțeles, încercînd să fim raționali, nu e cazul să cădem nici în extrema cealaltă, a teoriilor conspiraționiste potrivit cărora toată povestea cu coronavirusul ar fi o făcătură, inventată pentru cine știe ce interese obscure. Nu, lumea de astăzi funcționează în mod natural cu multă emoție transmisă informațional dintr-o parte în alta a globului. Iar coronavirusul există, e natural și provoacă îmbolnăviri și uneori chiar decese. Măsurile contra epidemiei trebuie respectate și, în același timp, nici exagerările celor mai slabi de înger nu pot fi condamnate, chiar dacă-i auzi că se spală pe mîini la fiecare 20 de minute, deși nici n-au ieșit din casă sau că fierb apa de două ori înainte s-o bea, ori că nu mai cumpără zucchini pentru că ar veni din Italia. Sînt reacții omenești conforme cu puterile mentale, emoționale și cognitive ale fiecăruia. E ceva de învățat din toate astea, iar ceea ce se întîmplă astăzi poate fi de asemenea un bun exercițiu în eventualitatea vreunei epidemii cu adevărat catastrofale (cum a fost, Doamne ferește, gripa spaniolă sau ciuma neagră). E și o ocazie pentru ca populația să mai deprindă niște reguli generale de igienă. Se spune că frica păzește bostănăria. Necazul e că, în ciuda fricii sau mai degrabă din cauza ei, pagubele din bostănăria economică încep să devină cît se poate de concrete pentru foarte multă lume.
