Vintilă Mihăilescu. O reamintire

Publicat în Dilema Veche nr. 840 din 26 martie - 1 aprilie 2020
Lupta politică la noi jpeg

În vara trecută, Vintilă Mihăilescu îmi scria din spital: „Să cogitezi despre descompunere, ce lux! Să o trăiești, ce mizerie! Mama lor de intelectuali... Asta e tot ce am putut «gîndi» în această perioadă... (...). Îti dau vești cînd ies din Tunel“ …și semna: Vintilă intunelitul. Am sperat luni întregi în „luminița de la capătul tunelului“, am citit cu pasiune ultima carte a lui Vintilă, am scris despre ea și o repovestesc acum, după ce am aflat că tunelul s-a închis! Lui Vintilă, așa cum l‑am cunoscut, nu i se potrivește un „necrolog“. Ci evocarea reiterată a energiei lui vitale, a autenticității și a inteligenței lui iradiante.

Acum mai mult timp, vechiul nostru colaborator Vintilă Mihăilescu a trebuit să se interneze, cu un diagnostic amenințător, într-o mare clinică, pentru un tratament de lungă durată (aflat încă în curs). Nu mi-a venit să cred cînd am auzit una dintre primele reacții ale „pacientului“: „Ca antropolog, mi-am dat seama că mi se oferă o ocazie unică să fac «muncă de teren» în spațiul unui spital“. Drama personală devenea, astfel, prilej de cercetare științifică, impuls investigator. Zis și făcut! Rezultatul este o carte de curînd apărută, cu titlul În căutarea corpului regăsit. O ego-analiză a spitalului. Și mă grăbesc să spun că lectura acestei cărți m-a trezit dintr-o demobilizare cronică, dintr-o melancolică suspensie a apetitului intelectual. Am citit-o pe nerăsuflate și, la sfîrșit, am simțit cum recapătă consistență întrebări esențiale, pe care le credeam evacuate definitiv într-un spațiu înghețat, un spațiu al resemnării cognitive, al ratării sensului, al demisiei interioare. Și asta nu pentru că mi s-ar fi oferit, dintr-odată, răspunsuri edificatoare, ci pentru că era vorba de o carte vie, o carte trăită pagină cu pagină și nu, cum se întîmplă adesea, o colecție de „ingeniozități“ mai mult sau mai puțin acrobatice, o pagodă terminologică, de natură să-și monumentalizeze autorul. Pe scurt, înainte de lectură mă simțeam bolnav, pentru ca, în final, să trăiesc un început de vindecare!

Lucrarea lui Vintilă Mihăilescu se desfășoară, în mare, pe trei paliere: 1) confesiune, adică „ego-analiză“ (confruntarea cu suferința, cu teama, cu incertitudinea, cu dislocarea radicală provocată de spitalizare); 2) „anecdotică“ („tablouri vivante“ din spațiul clinic, scene și vorbe cu medici, bolnavi, asistente, „aparținători“); 3) analiză (antropologică, sociologică, psihologică, metafizică, istorică, statistică, toate riguroase, fără fasoane pedante, fără o castratoare morgă academică). Evident, nu pot rezuma, în cîteva rînduri, bogăția de trasee oferită de textul cărții. Ceea ce contează e ansamblul, cu toate detaliile lui. Voi inventaria doar cîteva dintre temele care m-au marcat în mod special.

Mai întîi, demontarea abuzului simplificator al dihotomiei (stră)vechi europene: „suflet-corp“. Îndeobște, credem că știm ce e sufletul și ce e corpul. Spitalul e, între altele, dinamitarea acestei separații, „demascarea“ unui exces sistematic care produce nefaste efecte colaterale: neglijarea componentei psihice a bolii, depersonalizarea bolnavului, „paternalismul“ medicului curant (în locul unui „parteneriat“ empatic), reducerea suferinței la problema durerii, adică a conglomeratului uman, la expresia locală a unei nereguli biologice, decelabile și tratabile strict clinic. Spre ilustrare, Vintilă Mihăilescu evocă imaginea corpului, așa cum apare ea în tradiția unei populații „primitive“ din Volta Superioară: o alcătuire de carne, sînge, umbră (!), căldură, sudoare, suflu, viață individuală (nemoștenită), gîndire (înțelegere + memorie), un dublu nemuritor, numele individual, omonimul transcendent, ereditatea (strămoșii), spiritele vagante (bune sau rele) care aleg trupul individual drept sediu. Pe scurt, corpul e o lume, o conviețuire de elemente care rezumă universul, o „urzeală“ care nu poate fi redusă la „natura“ fizică. Să recunoaștem că, față de această descriere, definiția „europeană“ a corpului e ușor „puerilă“: o alcătuire cvasi-mecanică de minerale, manipulată de „procese“ cerebral-afective („suflet“), cu sediul – spune știința modernă – în creier, adică tot în corp… Insuficient adîncită (după opinia, îndreptățită, a lui Vintilă Mihăilescu) este și noutatea privind codul genetic, adusă în discuție de Gerald Edelman, laureat al premiului Nobel pentru medicină. Simplu spus, codul genetic nu dă socoteală de „soarta“ fiecărei celule neuronale din corp. Intră în joc o sumedenie de „contingențe“, care fac ca unele celule nervoase să moară, altele să migreze imprevizibil, să se cupleze, netransparent, între ele, în funcție de contextul în care ființa umană evoluează: epocă, spațiu, experiență privată. Cu alte cuvinte, nu sîntem strict ceea ce natura face din noi, nu sîntem expresia pură și simplă a unei legități consacrate. Individul uman dispune de o unicitate inanalizabilă, determinată de conjuncturi irepetabile, de accidente biografice specifice. Boala are beneficiul – dacă e contemplată fără prejudecăți reductive – de a revela dimensiunea de mister a corpului, subtonul de destin al funcționării sale, din care „exaptarea“ face parte în egală măsură cu „adaptarea“.

Astfel înțeles, corpul bolnav nu e doar o colecție de simptome contabilizabile. E „discurs“. Simptomul e limbaj, spune Vintilă Mihăilescu, amintind un minunat pasaj din Paul Valéry: „Nu există cuvinte pentru anumite stări; atunci, niște organe care nu au deloc această funcție trebuie să preia aceste eforturi neputincioase de exprimare, de expulzare“. Ceea ce, într-un fel, echivalează cu a spune că ne „alegem“ bolile, ca să formulăm calupuri de indicibil din ființa noastră. Prilej pentru amicul Vintilă să se întrebe: „Ce caut eu în leucemia mea, de ce am «ales» tocmai acest «simptom»?“.

vintila mihailescu 2 jpg jpeg

Vintilă Mihăilescu are calitatea – rară, după experiența mea – de a nu absolutiza nici o opțiune. Tot astfel cum amendează neatenția unor practicieni față de dimensiunea psihică a bolii și preferința lor pentru dialogul cu aparatele de laborator, în locul comunicării directe, amplu înțelegătoare, cu pacientul, la fel amendează și tipologia „bolnavului-tiran“, „competent“, care „știe el mai bine“, care denunță, alege „soluții alternative“ la modă etc. În același registru se situează accentul pus, pe de o parte, pe influența pe care starea psihică a bolnavului o poate avea asupra evoluției bolii și, pe de altă parte, dezavuarea fermă (și pasionant argumentată) a „hedonismului ideologic“ de tip „smile or die“, potrivit căruia nefericirea e „incorectă politic“, suferința nu are ce căuta în viața omului, totul se rezolvă prin „gîndire pozitivă“. Supraviețuiești prin „fun“. Don’t worry, be happy!

Încet-încet, o analogie semnificativă se conturează între condiția bolii și aceea a existenței în genere. Existența implică experiența suferinței, a absurdului, a speranței, a așteptării. Și într-un caz, și într-altul e nevoie de soluții reparatorii. Religiile (inclusiv cele seculare, cum ar fi cultul progresului…) amînă „deplinătatea“, fericirea, pentru un dincolo temporal sau escatologic, la care însă nu ai acces decît după criterii de aici. Mîntuirea pare o recompensă pe bază de „meritocrație“. Realul contingent este „salvat“ prin construcții narative compensatoare, prin Poveste. Pînă la împlinirea ei, ai la îndemînă, ca „bolnav“, o sumedenie de „mecanisme de acomodare și de apărare“, cărora Vintilă Mihăilescu le dedică numeroase și consistente pagini. Unul dintre ele este umorul, capacitatea de a dedramatiza, de a minimaliza neantul prin înțelepciunea cordială, comunitară, a rîsului. Un mecanism de apărare întruchipat – chiar fără să fie numit ca atare – de întreaga întreprindere a autorului este interogativitatea. A te situa mereu în postura întrebătorului, a celui care caută, care crede în sens. A nu accepta nici placiditatea indiferenței epistemologice, perplexitatea mută, dar nici instalarea festivă într-o certitudine fudulă, care se dispensează, „principial“, de cercetare, de neliniști, de îndoială. Ca și cum ar fi suficient să te instalezi în Adevăr, lăsînd la o parte Calea și Viața. În orice efort autentic de interogativitate, cartea lui Vintilă Mihăilescu e un ajutor, un stimulent, un model mai mult decît profitabil. O recomand și bolnavilor, și medicilor, și miniștrilor Sănătății, și filosofilor, și teologilor. Nu în ultimul rînd, o recomand doamnelor, pentru a se întîlni cu un personaj totodată discret și impozant: Ana, soția autorului, însoțitoarea lui de fiecare clipă în labirintul tatonărilor sale…

La sfîrșitul lecturii, ai sentimentul unui parcurs delectabil: ai dat ocol dramei ontice (și cotidiene), cu o nobilă bună-dispoziție. În termenii lui Vintilă Mihăilescu, „ai sorbit un grăunte de neant dintr-o cupă de șampanie. Veuve Clicquot, de pildă…“

O mare invenție – contractul social jpeg
Se poate trăi și sub dictatură?
Fără această probă, argumentele celor care apără Justiția și judecătorii își pierd credibilitatea.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Resemnare
Turcia e doar încă un teren de luptă dintr-un război care se poartă intens de-a lungul și de-a latul lumii.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Un „dezavantaj” avantajos
Pe scurt: nu sîntem de acord ca, dacă 25 de parteneri ne vor în Schengen și doi nu, dreptatea să fie de partea celor doi.
Frica lui Putin jpeg
Non scholae...
Cîți nu scriu cu duiumul postări agramate și totuși se fac înțeleși, dovadă că primesc like-uri și au și urmăritori din belșug.
index jpeg 5 webp
James Bond și fabrica de ciocolată a lui Charlie
Oricum, ce altceva este un spion la scara istoriei, dacă nu un copil mare care știe cum să (se) joace, nu-i așa?
A F portait Tulane 23 1 jpeg
Pierdut respect. Găsitorului, recompensă!
Ce a produs această schimbare din ce în ce mai accelerată în ultimii zece, douăzeci de ani?
„Cu bule“ jpeg
Curriculum vitae
În perioada comunistă, formula latinească s-a folosit mai puțin.
HCorches prel jpg
Undercover agent
Redați-le profesorilor demnitatea.
p 7 WC jpg
Alunecînd treptat spre distopie
Legea IA europeană, care urmează să fie finalizată în cursul acestui an, interzice explicit utilizarea datelor generate de utilizatori în scopul „clasificării sociale”.
Comunismul se aplică din nou jpeg
După 30 de ani
Mai sînt destui care cred că americanii nu au fost pe Lună, că totul ar fi fost o mare păcăleală, o făcătură de Hollywood.
index jpeg webp
Sindromul „greaua moștenire”
În cele mai multe cazuri, însă, politicienii se străduiesc să arate că ei sînt inițiatorii proiectelor
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Cadavre și steaguri
De fapt, avem de-a face cu o tactică de evaziune.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Despre vorbitul în public
O cauză frecventă a derapajului oratoric este confuzia, mai mult sau mai puţin conştientă, a genurilor.
Frica lui Putin jpeg
Oglinda
El privi în oglindă și, firește, se văzu pe sine însuși.
index jpeg 5 webp
Republica Turcia de o sută de ani
În rîndul turcilor s-a conturat o nouă filozofie, chiar ideologie: kemalismul. Mustafa Kemal Atatürk a schimbat mentalități.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
„Cu bule“ jpeg
Fotbal și futbol
Să fi fost mai curînd (cum s-a mai presupus) o manifestare de pudibonderie comparabilă cu cele produse de alte obsesii românești mai vechi și mai noi, precum teama de cacofonii?
HCorches prel jpg
Este multă tristețe în sufletul lor
Și totuși, cînd intră la ore, încearcă să aibă zîmbet pe buze. Și totuși, cînd ies de la ore, adesea au zîmbet pe buze.
IMG 8779 jpeg
p 7 WC jpg
O lume a reluărilor nedorite
Inteligența Artificială e, în cele din urmă, un instrument, care poate fi folosit în scopuri bune
Comunismul se aplică din nou jpeg
Crimă și pedeapsă
După eliberare, Bogdan Stașinski a fost preluat probabil de serviciile secrete occidentale și nu se mai știe nimic clar despre el.
O mare invenție – contractul social jpeg
Ce fel de magistrați?
Rostul profund al întregului sistem judiciar constă în realizarea și menținerea armoniei sociale.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Discuția despre extremism
Nu, interzicerea unui partid nu e soluția. Pentru incidente specifice există Codul Penal. Pentru tot restul e vorba de bun-simț.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce știu și ce pot economiștii (O întrebare pe care mi-am pus-o prin 2008 și la care încă aștept răspuns...)
Ne lăsăm sau nu ne lăsăm pe mîna „experţilor”? N-avem de ales. Ne lăsăm. Dar pe mîna căruia dintre ei?

Adevarul.ro

image
Cine a fost Vera Putina, presupusa mamă biologică a liderului de la Kremlin
Vera Putina, care a murit, miercuri, 31 mai, la 96 de ani, a ieșit din obscuritate în 1999, pretinzând că este mama biologică a lui Vladimir Putin, pe care a pretins că l-a abandonat când era copil.
image
Frații Tate și interlopii din „Familia DMS“, un sindicat de crimă organizată din România
Andrew și Tristan Tate, anchetați pentru trafic de persoane și viol, au câștigat bani din săli de jocuri de noroc în colaborare cu cel mai mare sindicat de crimă organizată din România, arată o investigație realizată de Rise Project.
image
Ce zodii sunt adevărate mașini de făcut bani. S-au născut pentru asta
Unii dintre nativii zodiacului se mulțumesc cu un serviciu sigur și cu un venit stabil, în timp ce alte semne zodiacale sunt făcute să producă bani pe bandă rulantă.

HIstoria.ro

image
George Gershwin și visul american
George Gershwin (1898-1937) a marcat scena americană la începutul secolului XX.
image
De ce se urau de moarte Ştefan cel Mare şi Vlad Ţepeş. Duşmănia lor apare într-un document de la Vatican!
Vlad Ţepeş, domn al Munteniei în trei rânduri, şi Ştefan cel Mare, voievodul care a condus Moldova timp de aproape jumătate de secol, au avut relaţii sinuoase, în funcţie de conjunctura politică a vremii şi de interesele administrative.
image
Château La Coste, în Provence: ce descoperire!
Ce e, până la urmă, Château La Coste? Un spaţiu magic, construit în jurul unei îndeletniciri cu tradiţie: facerea vinului.