Era loc și de mai rău

Publicat în Dilema Veche nr. 840 din 26 martie - 1 aprilie 2020
Comunismul se aplică din nou jpeg

Ca să ne facem un pic mai suportabilă situația în care ne aflăm, poate n-ar strica să relativizăm puțin lucrurile. Să ne gîndim, de exemplu, la ceva ce putea fi și mai rău. În 1842, Edgar Allan Poe a publicat celebra povestire „Masca Morții Roșii“, în care descria o boală ce pustia ținutul prințului Prospero: „O molimă mai hîdă și mai fără de leac nu se mai pomenise. Sîngele i-a fost Avatarul, și pecetea – roșeața și groaza sîngelui. Te lua cu dureri ascuțite și amețeli neașteptate, și apoi, prin toți porii, cu sudori necurmate de sînge, pînă la nimicire. Petele purpurii de pe trupul și mai ales de pe fața victimelor alcătuiau semnul vestitor al ciumei, care le scotea din rîndul oamenilor și le lipsea de ajutorul și dragostea lor. Începutul, desfășurarea și sfîrșitul  bolii se petreceau toate într-o jumătate de ceas“.

Trebuie să recunoaștem că pare ceva cu mult mai înfricoșător decît COVID-19. Desigur, o boală care să se desfășoare doar „într-o jumătate de ceas“ e o invenție, o licență poetică a lui Poe, să spunem. Dar unele forme ale ciumei – boala responsabilă de cinci teribile pandemii cunoscute în istoria omenirii –, cea pulmonară sau cea septicemică, aveau o rată de mortalitate de peste 90%, iar în anumite cazuri se manifestau într-adevăr doar cîteva ore, pînă cînd își răpuneau victima. Circulă povestea că, la ciuma septicemică, se putea întîmpla ca omul să se culce aparent sănătos și să nu se mai trezească, evoluția bolii producîndu-se în doar cîteva ore de somn, deci o desfășurare oarecum apropiată de descrierea lui Poe. Iar petele ori buboaiele pe care le provoca erau de groază, exact așa cum spune scriitorul.

Ciuma există și astăzi, iar după datele OMS, de ea se îmbolnăvesc anual, în medie, peste 600 de oameni în întreaga lume. Un caz care a făcut vîlvă a fost depistat chiar în luna noiembrie 2019, în Mongolia, însă boala nu s-a răspîndit. Deși rămîne foarte periculoasă, ciuma nu mai are aceeași rată a mortalității, mai ales dacă se intervine rapid cu antibiotice. Interesant e că așa-numita moarte neagră, epidemia care a decimat omenirea în secolul al XIV-lea, a pornit tot din Asia (China și India) și a ajuns în Europa tot prin Italia, odată cu niște corăbii. Conform unor estimări actuale, pandemia ar fi redus cu circa un sfert populația de atunci a globului.

În fine, prin comparație, putem considera deci, așa cum spuneam la început, că avem noroc că epidemia actuală nu pare să semene cu așa ceva. Și poate că mai avem un noroc la care, luați de val, n-am prea apucat să ne gîndim. Dacă epidemia s-ar fi suprapus cu cealaltă nenorocire poreclită de oamenii din Piața Victoriei tocmai „Ciuma Roșie“? Adică ce-ar fi fost dacă, în perioada asta nefastă, am fi fost în continuare conduși de Guvernul Dăncilă, eventual și cu Dragnea nearestat și în plină putere politică? Cum ar fi declarat președintele stare de urgență, punînd un asemenea instrument de forță în mîna celor pomeniți? Cum s-ar mai fi căznit doamna premier să pronunțe numele pîrdalnicului de virus? Ce ordonanțe ar mai fi inventat un Darius Vâlcov sau un Eugen Orlando Teodorovici? Unde ar fi ajuns fondurile de rezervă? Ce interdicții ar mai fi încercat Guvernul să impună presei? S-ar fi anulat toate procesele? S‑ar fi dat drumul tuturor deținuților pe motiv de pericol epidemiologic, după modelul iranian?

Nu spun că acum putem sta complet liniștiți. Dar o luptă împotriva pandemiei coordonată de amintitele personaje ar fi fost asemenea unui jaf în casa unui muribund conștient. Ceva prea greu de îndurat.

Sau poate că, asemenea prințului Prospero din povestirea lui Poe, Dragnea și ai lui s-ar fi izolat într-o mănăstire încuiată, cu toate lingourile, tablourile și aurul țării proaspăt recuperat din seifurile de la Londra, să chefuiască fericiți, departe de molimă și de zbuciumul poporului? Îmi fac iluzia că unii dintre cei care-s acum la putere or fi citit cîndva „Masca Morții Roșii“ și au întrucîtva în minte și care poate fi sfîrșitul unei asemenea strategii.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Calin Georgescu audieri 3 Photos Octav Ganea INQUAM jpg
Călin Georgescu, judecat în lipsă pentru tentativă de lovitură de stat! Ce vor să afle avocații lui Horațiu Potra
Miercuri, 11 noiembrie, fostul candidat la Președinția României, Călin Georgescu, a fost adus încătușat în boxa arestaților de la Curtea de Apel București, în procesul în care este judecat alături de Horațiu Potra și alți 20 de inculpați pentru tentativă de lovitură de stat.
Telefon laptop calculator internet smartphone FOTO Shutterstock
Programările în ambulatoriile de stat , o cursă contra cronometru. De ce ajung pacienții să aștepte până expiră biletul de trimitere
Aventura programării pentru un consult, cu bilet de trimitere decontat de CAS, a ajuns recent o problemă analizată în cabinetul ministrului Sănătății. De ce nu găsești un loc disponibil într-un interval de timp rezonabil și care sunt patologiile vizate am încercat să aflăm urmând calea unui pacient.
image jpeg
După Lolita Cercel, și Bach a început să fie reinterpretat cu AI-ul! Cine sunt românii care fac melodiile SF?
Traian Bădulescu – trAIan și Marius – Marssoniq Project, doi creatori români legați de aceeași pasiune pentru muzica electronică și literatura science-fiction, l-au reinterpretat pe Johann Sebastian Bach cu ajutorul AI.
femeie gravida sala de nastere sot jpeg
Tații vor putea fi alături de mame în timpul nașterii. Legea care le garantează acest drept a fost promulgată
Femeile însărcinate vor avea dreptul să fie însoțite de o persoană aleasă de ele pe durata travaliului și a nașterii, dar și în timpul transferului între secțiile aceleiași unități medicale.
centrul vechi 2003
Patriotism de bordel
Din prea puțină educație și prea mult naționalism, de zeci de ani le spunem străinilor, copiilor și nouă înșine cât de frumos este Centrul Vechi al Bucureștiului.
Ceremonia de transfer de autoritate între militarii detașamentului de luptă al Brigăzii 2 „Strike” și cei ai detașamentului din cadrul Brigăzii 1 „Bastogne”, ambele din cadrul Diviziei 101 Aeropurtate (Asalt aerian) a Armatei SUA și un exercițiu demo
Bazele americane din România ar putea deveni ținte ale Iranului. Condiția anunțată de Teheran
Secretarul Consiliului suprem de securitate națională din Iran, Mohsen Rezaei, a afirmat că Teheranul ar lovi baze americane, inclusiv cele din Europa, dacă acestea ar fi utilizate pentru lansarea de atacuri împotriva Republicii islamice.
bebelus bona imagini jpg
O fetiță de 11 zile a murit după ce părinții au refuzat o injecție. Medicul nu i-a administrat-o nici la urgențe
O fetiță de numai 11 zile a sângerat ore întregi, înainte de a-și pierde viața. Ancheta deschisă după moartea ei a scos la iveală un șir de circumstanțe nefericite care, puse cap la cap, au contribuit la această tragedie.
De unde își ia Andrei Bănuță energia și cât de mult înseamnă credința pentru el
De unde își ia Andrei Bănuță energia și cât de mult înseamnă credința pentru el. Gestul făcut de tatăl artistului înainte de un concert
Andrei Bănuță (27 de ani) tocmai coborâse de pe scena unui eveniment când l-am întrebat de unde își ia energia.
horoscop saptamana 30 august   5 septembrie webp
Horoscop joi, 12 noiembrie 2026. Berbecii au parte de surprize în dragoste, iar Gemenii se pregătesc de câștiguri mari
Joi, 12 noiembrie 2026, zodiile au parte de situații neașteptate, oportunități profesionale și vești la care nu s-ar fi așteptat niciodată. Iată ce a pregătit horoscopul zilnic pentru fiecare nativ în parte.