EDITORIALE ȘI OPINII

Pagina 101
Cui îi e frică de Alexei Navalîi? jpeg
Cui îi e frică de Alexei Navalîi?
El însuși condamnat (cu suspendare) pentru infracțiuni economice, este posibil să nu poată intra în cursa electorală. Este – după cum notează Washington Times – „omul de care lui Putin îi e cel mai frică“.
Trump – cum îi scoatem afacerile din cap? jpeg
Trump – cum îi scoatem afacerile din cap?
Publicul revine cu întrebarea obsesivă: dar ce crede Trump, de fapt, spune ba una, ba alta, ce va face?
Cum trebuie să fie un ministru? jpeg
Note, stări, zile
În concepția dumisale, eu eram plătit ca, ministru de Externe, din salariul președintelui. Îmi dădea pîine. Iar eu, în loc să zic mersi că m-a scăpat de inaniție, îl critic nerecunoscător.
Cum poate fi Bucureştiul capitală europeană a culturii? jpeg
Dereticatul zen al şosetelor
„Once-in-a-lifetime tidying marathon“. Împarți toate obiectele din casă în următoarele cinci categorii: îmbrăcăminte, cărți, hîrtii, miscellanea și obiecte sentimentale, exact în această ordine. Le iei apoi pe fiecare în mînă, le împăturești cu grijă sau, dacă sînt haine, le pui pe umerașe tot după o anumită ordine, le privești și te gîndești cîte de același fel mai ai prin casă, de cînd nu le-ai mai folosit. După care închizi ochii și te întrebi dacă obiectul pe care îl ții în mînă îți provoacă
Oxford, premierul şi Isaura jpeg
Adunarea la cîine, soldat!
Peste două zile, maiorul este cu Revoluţia şi îl înjură pe Ceaşcă cu spume pe el. Sînt sigur că astăzi e un om de succes în Bistriţa, dacă nu cumva e prin Parlament. Avem în curînd şi primul erou al Revoluţiei, un APV-ist care, beat mort, cade de pe TAB, se loveşte la cap şi ajunge instantaneu erou.
Disperarea unei comandante jpeg
Disperarea unei comandante
O fată „bărbată“, „neînfricată“, în limbajul lozincard al momentului.
Viitorul Uniunii Europene: lideri şi cetăţeni jpeg
Viitorul Uniunii Europene: lideri şi cetăţeni
Libertatea, siguranța personală și șansa la o viață demnă, pe care Europa le oferă, fac din acest colț de lume o atracție pentru milioane și milioane de oameni. Ceea ce pentru noi reprezintă normalitatea de zi cu zi, pentru mulți alții înseamnă paradisul dorit.
„Cu bule“ jpeg
Pus în salce
Leacul pare să fi fost foarte popular în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, din moment ce pentru aplicarea tratamentului (în condiţiile descrise mai sus) se fixase expresia a pune în salce. Medicina modernă a făcut ca denumiri şi expresii cîndva frecvente să intre în cea mai deplină uitare.
Un decalog sau mai multe? (VIII) jpeg
Cine-i de vină?
„Cine-i de vină?“ a ajuns reperul cardinal al modului în care mare parte dintre români înțeleg să interpreteze sensul lumii în care trăiesc și al propriilor existențe. De la talk-show-urile orchestrate deja de decenii pe modelul tribunalelor poporului la discuțiile între amici, dezbaterile noastre gravitează în jurul aceleiași rîvne, al identificării și stigmatizării culpabilității.
Un sport la Răsărit jpeg
Un sport la Răsărit
Mănîncă tineri necopţi. Şi bătrîni răscopţi. Federer e genul de campion care rezistă timpului.
Fete care fac curat jpeg
Fete care fac curat
Lia era o fire sensibilă. Cînd îți permiteai să-i atragi atenția că n-a făcut sau n-a terminat ceva, îți replica irefutabil: „Dacă aveți nemulțumiri, să știți că nu mai vin.“
Arheologia Războiului Rece jpeg
Arheologia Războiului Rece
Care ar fi (puținele) vestigii arheologice ale Războiului Rece? Printre ele, neapărat zona rezervată testelor nucleare din Nevada, la 100 km N-V de Las Vegas. Americanii au făcut cam o mie de teste în total aici. Rușii aproape tot atîtea, la Semipalatinsk (în Kazahstan) și în Novaia Zemlea.
Eşecul Europei? jpeg
Am ieşit deja din UE şi trebuie să mai intrăm o dată. Cu cine?
România iese pe teren cu următorul lot reprezantiv: Iohannis – Grindeanu – Meleșcanu – Birchall, dublați de Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu ca lideri politici ai coaliției larg majoritare din spatele Guvernului. Mă ia amețeala și vreau, repede, ceva tare de băut…
Nu eşti de acord? Eşti prost  Sau primitiv jpeg
Disperarea de a fi fericit
E foarte greu să fii fericit dacă nu trăiești o anumită doză de „quality time“. Unii au chiar scheme întregi referitoare la fiecare minut dintr-o zi. Totul e planificat cu atenție, nimic nu se lasă la voia întîmplării. Pentru că fericirea face parte dintr-un program foarte strict.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Stolo, MRU, Ciolo
Dacă dl Cioloș are vreo vină, atunci aceea constă în lipsa lui de tact și tactică. Felul în care a dat speranțe useriștilor și a reușit să le panicheze conducerea a dus la crearea unei stări de tensiune absolut inutile și contraproductive. Situația în acest moment e nefericită pentru toate părțile. USR e în derivă, dl Cioloș își continuă campania de PR fără o țintă clară, iar PSD zburdă după ce a reușit să supraviețuiască mai bine decît sperau inamicii săi celor mai mari demonstrații din ultimii
Macron şi obsesia centrului jpeg
Macron şi obsesia centrului
Proeuropeanul Macron promite politici social-liberale, o relansare economică a ţării care să permită crearea de noi locuri de muncă, investiţii în educaţie, o laicitate incluzivă şi o politică externă deschisă, care să permită Franţei un loc central în Europa şi în lume.
Cum trebuie să fie un ministru? jpeg
Cei ce cred şi cei ce nu cred
Cei care spun toată ziua „Doamne, Doamne!“ şi se socotesc îndreptăţiţi, pe baza zelului lor exterior, să capete un fotoliu de orchestră în rai.
Bacalaureatul părinţilor jpeg
Vorbiri
Ajunsese deja la intimități, pe care le urla în telefon de se auzea pînă la șofer. Dar, în afară de mine, nimeni nu părea surprins – și cu atît mai puțin jenat.
Oxford, premierul şi Isaura jpeg
Ciolanu’ prin lobodă
E tare bine să fii rom, mai ales prin ţările alea nordice, unde te umple lumea de respect una-două. Orice control de graniţă prin care treci şi menţionezi că eşti rom (sînt şi masochişti printre noi) sau unde eşti suspect că ai fi rom creează bucurii neaşteptate.
Ticăitul unei cariere de excepţie jpeg
Ticăitul unei cariere de excepţie
Voi fi un șef de scară autentic!… Prima măsură, Codrine, va fi să-ți deleg ție problemele parcării, salubrității și contractelor cu regiile. După aia mai vedem!
Ce facem cu Turcia? jpeg
Ce facem cu Turcia?
Avem tot dreptul să ne întrebăm de ce președintele Erdogan, care se crede întruchiparea democrației și a diplomației, ar vrea să intre într-un club pe care-l consideră nazist.
„Cu bule“ jpeg
Îmbunătăţiri dramatice şi reduceri epice
În acest proces de transformare a genurilor literare în mijloace persuasive de vînzare, doar liricul pare să nu-şi fi găsit o întrebuinţare.
Un decalog sau mai multe? (VIII) jpeg
Flori de primăvară
Ar trebui să ne scoatem din cap, cel puțin pentru ciclul gimnazial, ideea de „studiu“ al limbii și al literaturii și să punem în loc ceva de genul „aproprierea“ limbii și, respectiv, „explorarea“ literaturii. Nu vrem să „producem“, la 14-15 ani, nici minilingviști, nici critici literari in spe.
Un sport la Răsărit jpeg
Un sport la Răsărit
Era prea de tot ca Barcelona să-i întoarcă pe cei de la PSG după aşa o ruşine suferită de flăcăii lui Luis Enrique la Paris.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Profesorul Theodor Neagu
Îl comparam cu faimoșii și simpaticii savanți din cărțile lui Jules Verne. Scriam că asemeni lor, în călătoriile de studiu pe care le făcea cu studenții prin țară, profesorul Neagu îi fascina cu nesfîrșitele sale cunoștințe despre animalele și plantele care au trăit sau trăiesc încă pe Pămînt.
Ierusalimul subpămîntesc (II) jpeg
Ierusalimul subpămîntesc (II)
Oare la ce se gîndea rabinul? Că pe strada aflată pe zidul „5006“ al lui Irod, a cărei suprafață o expuneam, poate să fi trecut Iisus în drum spre templu? Sau la baia rituală iudaică (mikvah) săpată în același zid? La depunerile islamice din cavitățile viaductului roman?
Veşti bune, veşti proaste jpeg
Veşti bune, veşti proaste
Unii comentatori avizați spun că Obama a lăsat unele capcane abil întinse înainte de a pleca.
Nu eşti de acord? Eşti prost  Sau primitiv jpeg
Cum e posibil, mă, aşa ceva?
Ce să faci? Să ieși la protest în oraș, în timpul săptămînii, rupt de oboseală după o zi de lucru, pentru ca apoi să fugi în week-end, să te legi cu lanțuri de vreun copac de pe la Vidraru?
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Panica
Timothy Snyder folosește colapsul european din prima jumătate a secolului XX pentru a avertiza asupra riscului ca societăți care par solide să ia calea dictaturii. Un exemplu facil este ascensiunea lui Hitler.
Înainte de referendum jpeg
Înainte de referendum
Recep Tayyip Erdogan e în campanie electorală. Nu, nu e vorba de o competiție, de o cursă pentru cîștigarea alegerilor.
Europa şi vitezele ei turceşti jpeg
Europa şi vitezele ei turceşti
Teoretic, UE continuă să negocieze aderarea la Comunitate a Turciei.
Ziua Femeii și lumea pe dos jpeg
Ziua Femeii și lumea pe dos
Sîcîită de replica: „Gîndiți cutare lucru pentru că sînteți femeie“, Simone de Beauvoir nu răspundea niciodată: „Iar dvs. gîndiți contrariul pentru că sînteți bărbat“, ci: „Îl gîndesc pentru că e adevărat“…
Cum trebuie să fie un ministru? jpeg
Către Europa de peste gard
Românul dîrz: „Nu-i nimic! Nouă totul ne-a mers de două ori mai greu decît altora! Dar românul nu piere! Cei din urmă vor fi cei dintîi!“ Românul mesianic: „Această lăsare deoparte a României nu e întîmplătoare! Se ştie că aici, la întorsura Carpaţilor, pe locul unui vechi centru spiritual al lumii, se pun bazele unui nou ciclu de civilizaţie. Cînd toţi ceilalţi vor fi distruşi de excesele lor materialiste, la noi va răsări, pur, soarele spiritual al mîntuirii universale!“
Mandeville, Mr  Proper şi corupţia jpeg
Mandeville, Mr. Proper şi corupţia
Corupția nu se rezumă la vicii individuale, ci este, în primul rînd, un mecanism colectiv, un „sistem“, care se cere abordat ca atare.
Taxă pentru democraţie jpeg
Taxă pentru democraţie
„Tactica proiecţiei“: să acuzi rivalii de infracţiunile pe care le faci tu.
Facebook jpeg
Facebook
S-a cocoțat, înnebunit, pe mese, strigînd că este urmărit de toxina ucigașă, că Bin Laden și-a trimis aghiotanții la Universitatea noastră.
Viitorul Europei pe înţelesul elitelor noastre hrăpăreţe jpeg
Viitorul Europei pe înţelesul elitelor noastre hrăpăreţe
Ne dorim o integrare mai profundă, alături de statele puternice ale eurozonei? Dacă da, atunci avem multe de făcut în România – integritate în luarea deciziilor, administrație eficientă, participarea la sistemul comun de gestionare a frontierelor, reforme economice pentru accederea în zona euro.
A da rasol jpeg
A da rasol
„Înţelegi că, după ciorbă, aştept cu nerăbdare rasolul (…). Numai nu-l da rasol – fă-mi-l îngrijit“
Un decalog sau mai multe? (VIII) jpeg
Peisaj cu ministere şi miniştri
În aceste două decenii, cu duzina lor de reorganizări, s-au perindat la cîrma ministerului de resort nu mai puțin de 19 miniștri ai Educaţiei.
Un sport la Răsărit jpeg
Un sport la Răsărit
Pentru el, pînă acum, Becali a marcat mereu, dovadă că rezistă, îi merge.
Oile din comunism jpeg
Oile din comunism
Mielul care vine odată cu Paștele nu e la fel de sănătos.
Ierusalimul subpămîntesc (I) jpeg
Ierusalimul subpămîntesc (I)
E greu să vezi piațeta Zidului de Apus (numit – doar de către creștini – și al Plîngerii) și să uiți fața zidului de 19 m din meleke, calcar de Ierusalim, pe care soarele îl face cu timpul galben ca untul.
America are nevoie de noi! jpeg
America are nevoie de noi!
America pare a fi blocată tocmai de omniprezența „omului fără dileme“, inamicul dintotdeauna al acestei reviste.
Nu eşti de acord? Eşti prost  Sau primitiv jpeg
De ce pierdem interesul comun?
Dacă vorbești despre complicitate, lașitate, contribuția voită sau, dimpotrivă, complet inconștientă la edificarea răului, ți-ai dat foc la valiză imediat.
În derivă jpeg
În derivă
Dl Liviu Dragnea a dovedit în doar cîteva luni că poate produce pagube mai mari decît orice estimare prealabilă, iar stilul său de conducere este invalidat de aproape fiecare știre ce vine despre Guvern.
Lista lui Juncker jpeg
Lista lui Juncker
Organizarea unui „mini-summit“ la Versailles, la care au participat doar patru state indică o separare. Se fondează un nou club? O „bisericuță“ a celor puternici?
Trump  „Corporatizarea” relațiilor internaționale jpeg
Pierde teren democraţia liberală?
Ne aflăm abia într-a doua lună a mandatului prezidențial al lui Donald Trump și mulți americani sînt deja obosiți de întregul circ și se întreabă ce vor aduce cele 46 de luni care urmează.
Cum trebuie să fie un ministru? jpeg
Risipa românească
Problema cea mai gravă cu care se confruntă România nu este „fuga creierelor“ (brain-drain), ci risipa creierelor (brain-waste).  Foarte mulți tineri excelent înzestrați care nu sînt folosiți, după absolvirea studiilor universitare, pe măsura calificării lor.
Cum poate fi Bucureştiul capitală europeană a culturii? jpeg
Cu România la dentist
„Ce să mă duc la stomatolog, să-mi cheltui toată pensia?“ Iar liderul PE, prins cu dinți urîți în gură, se grăbește să și-i lustruiască, pentru a nu fi confundat cu masele de suporteri.
Oxford, premierul şi Isaura jpeg
„Mai sus, mă“
A fost anul Brexit-ului, al lui Trump şi al lui Dragnea. Anul în care am lucrat cu cîţiva oameni absolut excepţionali. Anul în care am citit cel mai puţin şi am învăţat cel mai mult.