America are nevoie de noi!

În America, președintele Trump se ia la trîntă cu presa mainstream. Sigur, Trump este un tip controversat și impredictibil. Presa face bine că stă cu ochii pe el. Pe de altă parte, presa americană a ieșit de cîțiva ani din rigoarea care a ridicat-o, la un moment dat, la rangul de standard în profesie. Nu poți să nu constați o înverșunare aproape isterică a marilor organizații media (CNN, The New York Times, Washington Post etc.) împotriva administrației Trump. Tonul altădată rece, precis, rezervat și conținutul altădată echilibrat și bine documentat al marii prese americane au dispărut. Angajate cu tot sufletul în campania electorală de partea democraților, aceste organizații de imens prestigiu ale presei americane nu au părăsit spiritul combativ-electoral și publică prea ușor știri și comentarii la limita falsului, doar pentru că acestea sînt antiprezidențiale. Pur și simplu, rezultatul scrutinului prezidențial din noiembrie le oftică încă (scuze, dar mi se pare că e cuvîntul cel mai potrivit pentru a le descrie spiritul de azi). Nu orice face Trump este lipsit de onestitate – măcar faptul că respectă ce a promis în campania electorală care i-a adus voturile națiunii sale trebuie acceptat. După cum este de notat că nu orice critică la adresa lui este „fake news“. Așadar, trînta lui Trump cu presa americană are un sens ceva mai profund, de vreme ce ambele părți au și n-au dreptate în același timp.

Poate că înțelept este să privim lucrurile mai detașat, depășind persona de gust îndoielnic a lui Trump și ideologizarea cumplită care adesea răzbate din presa care îl combate, chipurile, în numele unor valori transideologice, cum ar fi „adevărul“ sau Constituția. Să luăm un exemplu concret și să încercăm să găsim în el miezul adînc.

Trump are o poziție tranșantă în privința imigrației ilegale. Cuvîntul-cheie aici, ocultat de media americană, este „ilegală“. El și cei care îi susțin opțiunea evocă numeroase cazuri de imigranți ilegali care au fost deportați, s-au întors, tot ilegal, în America și au comis infracțiuni grave (omoruri, jafuri, trafic de droguri). Cazurile sînt reale, nu inventate. Am văzut, de pildă, cazul cuiva care a fost deportat de opt ori între 2008 și 2016. De opt ori! Recent, omul a fost arestat pentru trafic de droguri. Veți admite, bănuiesc, că asemenea cazuri sînt clare ca lumina zilei și vă veți întreba de ce democrații nu sînt de acord ca, pentru asemenea situații, legea să fie mai dură și granița mai atent păzită. Problema apare cînd asemenea oameni, pe parcursul șederii lor ilegale, fac copii. După legea americană, copiii născuți pe teritoriul americani sînt cetățeni ai Statelor Unite, așadar nici vorbă să poți deporta copilul împreună cu părintele. În plus, ei au vîrste fragede și, evident, nu pot fi îndepărtați de părinți. Care, însă, sînt imigranți ilegali. Administrația Obama a găsit o soluție: părinții ilegali ai copiilor americani nu pot fi deportați. Dar, în același timp, statutul lor rămîne incert. Plus că o asemenea abordare înfrînge legile imigrației americane – intri ilegal în America, faci un copil acolo și gata, ai învins rigorile imigrației legale. Să admitem, asta este o problemă serioasă care trebuie cumva rezolvată, avînd în vedere interesul copilului cetățean american.

În cazul evocat de mine mai sus, însă, părintele nu se ocupă deloc de copil și, după cum se vede, mai comite și cîte o infracțiune gravă. Ce-i de făcut? Subliniez, de asemenea, că responsabilitatea cea mai importantă a administrației americane (ca a oricărei administrații din lumea asta, de altfel) este aceea de a asigura ordinea de drept în propria țară. Trump are dreptate cînd spune că el reprezintă America și nu întreaga omenire și că responsabilitatea sa este țara lui și nu fericirea umanității. Sigur, ideologiile joacă un rol extrem de important în abordarea unor probleme de acest gen. Dar am impresia că răspunsurile care se dau unei asemenea probleme concrete din interiorul ideologiilor nu pot funcționa. Nu mai pun la socoteală că ideologiile sînt ca vîntul în acest caz: cînd Obama expulza, era bine pentru democrați și rău pentru republicani, cînd Trump expulzează, este taman invers.

În plus, specificul organizării Statelor Unite pare a complica problema: unitățile administrativ teritoriale americane (state, „județe“, orașe) au o foarte mare autonomie, firească pentru o federație. Așa se face că, adesea, unele orașe decid să nu coopereze deloc cu autoritățile federale de imigrare. Apar așa-numitele „sanctuary cities“, în care primarul a ordonat poliției să nu chestioneze persoanele de pe teritoriul orașului cu privire la legalitatea șederii lor în oraș. Mai mult, dacă se întîmplă ca, în activitatea ei uzuală, poliția să descopere că un individ stă ilegal în America, ea este oprită să raporteze autorității federale de imigrație ceea ce a descoperit. Ciocnirea dintre „centru“ și „teritoriu“ ridică evident o problemă care depășește cu mult anvergura unei hîrjoneli politice între cele două partide. Administrația Trump a sugerat că poate merge, în aceste cazuri, pînă la tăierea fondurilor federale pentru diferite proiecte ale orașului sau statului care se comportă astfel. Ceea ce, iarăși, pare abuziv. Vom vedea cum se va rezolva chestiunea, dar măcar să admitem că ambele părți au partea lor de dreptate, dar și partea lor de „abuz“. Cum s-ar zice, iaca o dilemă!

În teorie, sîntem toți de acord că democrația este un proces în continuă evoluție și nu o stare. Dar, în practică, pare că nu prea suportăm fluiditatea democrației – vrem o lume așezată, liniștită, după cum ni se pare fiecăruia dintre noi că trebuie să fie. Provocările nu se opresc niciodată și, aidoma plăcilor tectonice, instituțiile democrațiilor se reașază zi de zi, intrînd inevitabil în coliziune una cu cealaltă. Maturitatea democrației constă în faptul că aceste coliziuni între instituții, principii, legi și ideologii nu prăbușesc niciodată sistemul. Pe de o parte, există mereu arbitri, precum curțile cu atribuții de control constituțional. Pe de altă parte, poporul înțelege că exprimările sale de orice fel nu pot merge pînă la anarhie și război civil. Maturitatea instituțiilor se obține prin îndelungată practică. Maturitatea poporului, însă, pare a fi un dat. Vedem în lume că există popoare care nu se pot dezbăra de o anumită intransigență sinucigașă. Acestea se divid ușor în grupuri care nu se mai suportă unele pe celelalte și cred că lumea se așază firesc doar prin anihilarea celuilalt. Poporul american, ca și poporul român, nu are această sămînță rea. De aceea cred că America va trece cu bine prin aceste momente. Și o va face cînd va regăsi spiritul dilematic.

America este, în aceste zile, prinsă în multe dileme. Și pare a fi blocată tocmai de omniprezența „omului fără dileme“, inamicul dintotdeauna al acestei reviste. Cred că America are nevoie acum, mai mult ca oricînd, de o revistă ca a noastră.