Taxă pentru democraţie

Polarizarea din ce în ce mai acută a societăţii româneşti se datorează în principal manipulării mediatice. Este rezultatul direct al unei lupte disperate pentru supravieţuire a unei clici politice corupte care a reuşit, în ultimii 26 de ani, să controleze foarte bine mecanismele puterii şi care riscă acum să piardă acest control.

O bună parte a oamenilor care ne-au condus în aceşti 26 de ani au avut legături foarte puternice cu cei care ne-au condus şi în timpul comuniştilor. Şi ei, şi „politicienii noi“ au făcut averi colosale folosindu-se de găurile legale existente sau furînd în mod nesimţit şi sperînd că prezenţa lor la putere îi va apăra de puşcărie. Unii au făcut o alegere cinică: riscul de a face puşcărie este prea mic în comparaţie cu beneficiile furtului.

România este relativ uşor coruptibilă din cauza faptului că o bună parte a elitei politice şi economice nu are nici un fel de legătură cu profesionalismul şi meritocraţia, ci cu reţelele de influenţă şi putere mai degrabă tipice sistemelor mafiote.

Considerînd că avem o populaţie în general săracă, aceasta poate fi uşor cumpărată cu bani şi cu promisiuni de glorie, stabilitate, securitate. Vînzarea acestor promisiuni devine uşor de făcut mai ales în condiţiile în care poţi să îi ataci la televizor, cu impunitate, pe cei care îşi doresc eliminarea corupţiei ca fiind cei care vor răul României, destabilizarea ei şi anarhie. Banii mafioţilor plătesc pentru televiziuni şi pentru creierele unor mîrlani deştepţi capabili să manipuleze populaţia săracă. Se găsesc îndeajuns de mulţi „consultanţi“ politici care, pe bani, să poată „credibiliza“ orice nesimţire care ajută supravieţuirea şobolanilor politici din toate partidele.

Derek Rucker a examinat ceea ce el numeşte „tactica proiecţiei“: să acuzi rivalii de infracţiunile pe care le faci tu. Cercetarea lui arată că, în cazul unei maşini de propagandă puternice, persoana care acuză va fi în ochii publicului absolvită de vină, în timp ce persoana inocentă va fi considerată vinovată. În cartea lui Pratkanis şi a lui Aronson, Era Propagandei, sînt o mulţime de exemple care demonstrează ceea ce spune Rucker.

O bună parte a televiziunilor aşa numite de ştiri, în special Antena 3 şi RTV, nu fac altceva decît să urmărească pas cu pas principiile bine cunoscute şi bine experimentate ale manipulării pentru ca patronii televiziunilor şi aliaţii lor să poată să îşi păstreze poziţiile de influenţă şi accesul la putere şi la sifonarea banului public.

Manipularea are paşi clari şi urmăreşte, în primul rînd, discreditarea „adversarului“ prin atacuri false și repetate, lucru care încet, dar sigur reuşeşte să producă o disonanţă cognitivă a publicului care se uită la aceste televiziuni. Amestecul de anunțuri caritabile, ştiri care generează frică, paneluri de golănaşi mediatici şi promisiuni de bani, glorie, stabilitate şi securitate venite de la politicienii mafioţi sînt metode clasice de manipulare care se regăsesc în literatura de specialitate.

Spre exemplu: Dragnea, Ponta, Ghiţă, Mazăre, Tăriceanu şi interpuşii lor au făcut o mulţime de afaceri super-mirositoare cu „străini“. Ponta a avut doi consilieri italieni super-dubioşi, incluzîndu-l şi pe Pino Arlacchi, care a fost prezentat cu surle şi trîmbiţe ca specialist anti-Mafia la numirea lui în 2012. Arlacchi a fost dat afară din ONU pentru corupţie într-un scandal cumplit prin 2000 şi are nişte legături foarte stranii cu ţări mari producătoare de droguri. În Parlamentul European, în 2012, ca şef al delegaţiei Parlamentului European pentru Azerbaidjan – ţară faimoasă pentru mită prin „diplomaţia caviar“ –, a prezentat o ruşine de raport în care îl „spăla“ pe dictatorul cu care se tot întîlnea Ponta. Arlacchi este investigat pentru mită. Una dintre europarlamentarele cele mai active în a înălţa osanale lui Alyiev (dictatorul din Azerbaidjan) – şi ea implicată în scandalul raportului lui Arlacchi care spăla democraţia originală, dar foarte bogată a Azerbai-janului – este foarte apropiată de Tăriceanu şi invitată constant pe la Antena 3. Dragnea este şi el legat de numele unui alt fost consilier italian al lui Ponta, ca să nu mai vorbim de legăturile cu mafioţi brazilieni făcute publice de jurnaliştii de la RISEProject.

Nici Antena 3, nici RTV nu au discutat vreodată despre asta, în schimb, au promovat zvonul aberant că Dacian Cioloş ar fi fiul vitreg al lui Soros. Oamenii din jurul lui Dacian Cioloş sînt periculoşi pentru clasa politică actuală, pentru că nu fac parte din clica politică ce a dominat România şi nu pot fi controlaţi prin şantaj sau trafic de influenţă. Discreditarea lor este o soluţie logică pentru oameni ca Dragnea.

În mod oarecum paradoxal, România are o şansă bună să devină un model de democraţie. Dar asta, cred eu, nu se poate face decît plătind o taxă pentru democraţie. Partidele vechi sînt profund corupte din cauza baronilor locali care au sprijinit cu bani negri campaniile electorale ale celor mai mulţi dintre cei care ne reprezintă. Avem nevoie de un partid nou, un partid care să fie finanţat exclusiv de membrii cotizanţi. Un fel de taxă pentru democraţie. Cred că Dacian şi oamenii din jurul lui ar putea să strîngă peste 100.000 de membri cotizanţi care să susţină cu 1 pînă la 5 euro pe lună cheltuielile necesare pentru o reformă meritocratică a clasei politice şi apoi a aparatului administrativ.

Este un moment bun pentru a face asta, mai ales datorită atacurilor inepte ale PSD-ului asupra corporaţiilor şi angajaţilor care au salarii relativ mari. Desigur, sînt şi multe riscuri, iar USR-ul – un partid care a fost construit pe o idee frumoasă – ar putea să dispară în cazul în care nu ar reuşi să se integreze în noul partid.