Macron şi obsesia centrului
Au mai rămas patru săptămîni pînă la alegerile prezidenţiale din Franţa. Şi mai mult de jumătate dintre francezi nu s-au hotărît cu cine votează. Probabil că o treime nu se vor prezenta la vot. Aşa cum arată sondajele, singurul lucru clar e indecizia. Numărul mare de nehotărîţi e greu de explicat în condiţiile în care oferta electorală e abundentă: nu mai puţin de 11 candidaţi s-au înscris în cursa pentru Élysée.
După ce, în ultimele săptămîni, dezbaterea electorală a fost marcată de scandaluri de corupţie şi suspiciuni în legătură cu finanţarea campaniei, prima dezbatere cu cei cinci favoriţi ar fi trebuit să le ofere în sfîrşit candidaţilor şansa unei dezbateri substanţiale despre programele politice. N-a fost să fie! Dezbaterea de luni seară nu a avantajat pe nimeni. Dar nici nu a dezavantajat. Formatul emisiunii, aşa cum a fost elaborat de echipa de la TF1, nu a permis decît în rare momente interacţiunea dintre candidaţi. A fost, în cea mai mare parte, un exerciţiu impus: cei cinci au răspuns la întrebări cunoscute dinainte, în reprize atent cronometrate. Marea dezbatere a fost previzibilă, chiar dacă nu lipsită de surprize.
Dacă e să ne luăm după sondaje, în turul al doilea vor intra Marine Le Pen (Frontul Naţional, extrema dreaptă) şi Emmanuel Macron (En Marche, centru). E, de fapt, alegerea dintre o societate deschisă şi una închisă. Dar alegerile din Franţa au şi o miză europeană importantă. Pentru că, în esenţă, turul al doilea al prezidenţialelor e aproape un soi de referendum la care francezii vor avea de ales dacă rămîn sau nu în Uniunea Europeană. Marine Le Pen, care promite să redea „Franţa francezilor“, s-a pronunţat de multe ori pentru Frexit. La dezbaterea televizată a mers chiar mai departe, anunţînd că nu vrea să administreze „o regiune a UE“ şi nici să fie „vicecancelara Angelei Merkel“. Discursul ei se poate rezuma în cîteva cuvinte cam aşa: prioritate pentru francezi, controlul frontirelor, protecţionism economic, ordine publică, ieşire din zona euro.
Proeuropeanul Macron promite politici social-liberale, o relansare economică a ţării care să permită crearea de noi locuri de muncă, investiţii în educaţie, o laicitate incluzivă şi o politică externă deschisă, care să permită Franţei un loc central în Europa şi în lume. Sondajele de opinie de pînă acum îl dau favorit într-o (eventuală) confruntare în turul al doilea cu Le Pen. La dezbaterea de luni a fost ţinta tuturor: a lui Marine Le Pen, care, plasată a doua în sondajele de opinie, îl va înfrunta, probabil, în turul al doilea; a lui Fillon, care, aflat pe poziţia a treia, se străduieşte să recupereze terenul; şi al celorlalţi doi, care văd în el un prieten al liberalismului, deci un duşman al păcii sociale. Emmanuel Macron are un avantaj major: este, spre deosebire de ceilalţi patru principali candidaţi, o figură relativ recentă în politica Franţei. Dar acesta poate fi şi un dezavantaj: lipsa de experienţă politică şi oratorică s-a văzut şi la „marea dezbatere“. Pe de altă parte, Macron încearcă să se plaseze la centru. Nu se simte deloc confortabil alături de conservatorul François Fillon, e departe şi de comunismul etatist al lui Jean-Luc Mélenchon, şi de „stînga stîngii“ adoptată de Benoît Hamon, şi e în opoziţie evidentă cu ambiţiile suveraniste ale lui Marine Le Pen. În lipsa unui plan concret, oferta lui e moderaţia. Dar această obsesie a centrului poate fi înţeleasă şi ca o formă de oportunism politic. Dacă nu adaugă acestui spirit al echilibrului un program politic substanţial, riscă să piardă încrederea publicului.
Pînă una-alta, presa vede în Emmanuel Macron un salvator al democraţiei. „A cîştigat treptat încrederea, a devenit mai sigur pe el şi chiar a căutat confruntarea cu ceilalţi, ceea ce e obligatoriu dacă vrei să exişti în faţa unor monştri politici“, notează Libération. Le Point consideră că a fost candidatul cel mai convingător în prima confruntare televizată. Iar Le Figaro îl descrie ca omniprezent în dezbatere. Dar, ca să cîştige alegerile, Macron are nevoie să-i convingă pe nehotărîţi. Nu i-ar strica ceva mai mult angajament.
Foto: wikimedia commons
