Tema săptămînii

Am auzit chiar de la un membru CNA această soluţie: puneţi mîna pe telecomandă. Nimic mai comod. Explozia mocirloasă pe care o vedem scurgîndu-se pe ecran în zoaie aducătoare de rating nu ar fi fost posibilă fără decăderea CNA.

Am selectat fragmente din comentariile apărute în presă în legătură cu atacurile Antenei 3 la adresa dlui Andrei Pleşu şi manifestările de solidarizare care au urmat. O asemenea scurtă antologie de texte oferă o radiografie a situaţiei şi încearcă să explice nivelul de degradare a peisajului public.

La meciul România-Ungaria din septembrie 2013, de pe Arena Naţională, suporterii români au scandat: „E România / Nu-i ţara voastra / Şi ne p... pe Ungaria voastră!“ La acelaşi meci s-a strigat: „Afară, afară, cu ungurii din ţară!“ şi au fost afişate pancarte pe care scria „1918“.

În fiecare an, Kantar Media face publice cifrele de audienţă pentru 70 de posturi TV. Aproape 50% din cota de piaţă TV în 2013 au fost furnizate de 9 televiziuni generaliste – în principal posturile din Media Pro şi Intact. Mi se pare un fenomen îngrijorător de concentrare a puterii în televiziune.

Sînt ţări, într-adevăr, în care nu există un minister al culturii, iar cultura stă mult mai bine decît la noi, graţie unor alte mecanisme de finanţare. Cred însă că în cea mai mare parte dintre ţările europene, deci şi la noi, nu se poate fără. Sînt domenii întregi care nu pot fi finanţate decît predominant din fonduri publice.

N-am înţeles niciodată de ce se dă delete masiv, fără discuţii, analize sau studii de specialitate, la tot ceea ce alţii au construit atît de dificil. Din păcate pentru sectorul cultural şi publicul larg consumator al actului de cultură, se pare că aceasta este viziunea şi politica Ministerului Culturii.

Nu e niciodată inutil să repet că patrimoniul construit are două valenţe. Prima, pentru cine o percepe, este cultural-identitară. Am ales să trăiesc aici, şi nu la Singapore sau Adelaide. Patrimoniul este depozitul simbolic al acestei identităţi colective, iar patrimoniul construit este partea cea mai vizibilă a patrimoniului.

● Elaborarea, supunerea spre dezbatere publică şi promovarea legislativă a Codului Patrimoniului Cultural, în vederea realizării unei protecţii efective şi eficiente a patrimoniului cultural şi a introducerii sale în circuitul naţional şi internaţional. ● Instituirea Sistemului Naţional de Educaţie şi Formare în domeniul patrimoniului construit, cu integrarea mecanismului de atestare a specialiştilor şi experţilor în domeniu.

Veţi întreba cine e mitocanul. Vă răspund. E cel care zace în fiecare din noi, mai leneş sau mai activ, umbra noastră, cum ar spune ilustrul. De acolo, din profunzimi, zbiară, înjură, bîrfeşte, scoate zgomote necuviincioase şi hohoteşte. Oamenii bine crescuţi îl ţin în frîu pe fratele lor barbar.

În „Prologul“ celebrului său roman Ciocoii vechi şi noi, Nicolae Filimon schiţează un model de ascensiune socială al cărui erou este ciocoiul. De origine obscură, ciocoiul îşi caută norocul în casele bogate, îndeobşte boiereşti, unde se infiltrează ca slugă de rînd.

1) Cum aţi defini ţoapa/neamul prost? 2) Ce mîrlănie vă irită cel mai mult? 3) Ce ţopenie aţi făcut / vă imaginaţi că aţi putea să faceţi.

Zorii muzicii electronice pot fi plasaţi cu mult timp înainte de era tranzistorilor, a circuitelor integrate sau a procesoarelor digitale, pe vremea lămpilor electronice, a căror „căldură“ nu va putea fi simulată probabil niciodată.

Muzica electronică a apărut prima dată în 1936, la Universitatea Tehnică din Bologna. Vorbim de verism. Compozitori afiliaţi acestui curent au început să manipuleze înregistrările pe benzi de magnetofon. Concret: tăiau banda şi făceau cu ea tot felul de năzdrăvănii.

A ajuns România la întîlnirea triplă pe care muzica electronică şi-a dat-o cu istoria, la începutul, mijlocul şi sfîrşitul secolului trecut? Unii muzicieni români ar susţine că a existat un interes, o comunitate restrînsă care a urmărit şi a reuşit acest lucru, folosind achiziţiile tehnologice în opera lor.

În ceea ce priveşte albumele maestrului Adrian Enescu, vrem să reedităm un album aflat în pionieratul muzicii electronice din România, şi mă refer la deja celebrul Funky Synthesizer. Nu vrem să ne oprim aici, însă proiectele sînt în desfăşurare şi le vom anunţa imediat ce prind contur.

„Aveam 14 ani, cîntam deja la chitara electrică şi aveam o trupă, Zburătorii, cu care am participat la cîteva spectacole electrizante pe scena teatrului din Satu-Mare. Am ajuns astfel în lumea unor oameni care se chinuiau să-şi facă echipamente – amplificatoare, chiar şi instrumente.“

În anul 2007, înainte să înceapă criza economică şi în România, în plin extaz consumerist marca postintegrare europeană, am reuşit să îmi fac un credit substanţial şi să achiziţionez tot echipamentul minim necesar producţiei de film documentar.

În feeriile din capul meu nu ninge. Nici aprig, nici viscolit, nici molcom. Nu, nu: feeria mea e cu soare şi cu apă care-mi clipoceşte la glezne. Pe timp de feerie, n-am altă treabă decît să-mi fac planuri picotite, despre cînd ar fi mai bine să dezgrop sticla aia de vin, din cambuza săpată în nisip. Feeriile mele nu se întîmplă iarna.

Institutul Empa din Elveţia a realizat un studiu despre impactul cafelei asupra mediului. Metoda cea mai eco de a face o cafea e în filtrele clasice de hîrtie. Aceste filtre se obţin la costuri de mediu reduse şi se descompun uşor.

Anii ’90 au adus schimbări majore. Privind în urmă, începutul acelei decade pare unul irepetabil, aproape duios: preţuri mici la curent, gaz şi încălzire, atenţie crescută acordată reparaţiilor, extinderea reţelelor de gaz, lipsa disciplinei financiare impuse consumatorului.

În prezent, în România există localităţi izolate, amplasate la distanţe mari de centrele comunale şi dispersate pe tot teritoriul ţării, rămase în urmă din punct de vedere economic şi chiar al civilizaţiei, aceste localităţi nefiind electrificate (circa 30% dintre acestea sînt cătune cu 5-10 gospodării).

A absolvit Universitatea Media din Bucureşti, Secţia Cinematografie, în 2003. Din 2005, Adrian Silişteanu lucrează ca director de imagine pentru numeroase filme româneşti, printre care Pescuit sportiv, Din dragoste cu cele mai bune intenţii, Domestic – de Adrian Sitaru, şi Undeva la Palilula – de Silviu Purcărete.

La Ursici am ajuns în iarna lui 2008, ca participant la o acţiune organizată de mai multe cluburi de offroad. 20 de maşini burduşite cu alimente greu perisabile, haine şi încălţăminte au mers la Ursici pentru aşa-numita Umanitară de Crăciun.

"Identificam nevoile cele mai urgente ale comunităţii şi apoi creăm proiecte care urmăresc nu doar obţinerea unui efect vizibil pe termen scurt, ci şi un efect mai profund, de exemplu schimbarea unor mentalităţi, inducerea unui stil de viaţă sănătos, responsabilizarea individului în faţa problemelor generale ale societăţii."

E o întrebare pe care nu am putut să nu mi-o adresez uitîndu-mă în jur şi observînd inflaţia de reclame la produse şi servicii care promit că pot rezolva o multitudine de probleme – de la nevoia imperioasă a banilor care vor veni dacă Mercur nu este retrograd, pînă la simptome grave de sănătate care vor dispărea într-un timp bine delimitat.

De multe ori, cînd mă gîndesc la felul în care a decurs viaţa mea, descopăr cum anumite încercări m-au ajutat să cresc şi să fiu mai conştientă de mine. Descopăr cum felul în care vedeam viaţa s-a schimbat în prezent şi observ modul în care m-am dezvoltat.