Aşa nu

Publicat în Dilema Veche nr. 525 din 6-12 martie 2014
La drum – propriul road movie jpeg

Recunosc, de la bun început, că nu am fost niciodată o persoană responsabilă în ceea ce priveşte energia electrică. Nu mi-am adus niciodată aminte la timp să sting luminile în camerele din care ieşeam sau să scot încărcătorul mobilului din priză (unde poate să zacă zile întregi).

Citind, după toate aceste experienţe, ghidul Idei verzi pentru casa ta. Cum să reduci factura la energie, mi-am dat, în sfîrşit, seama ce cetăţean inconştient al Planetei sînt. E adevărat că, înainte de acest ghid, mi-a atras atenţia propriul fiu, reprezentant al unei generaţii mai responsabile. Mi-a spus, de pildă, să nu mai las apa să curgă inutil, în timpul duşului. La început, nu pricepeam deloc cum vine asta. Toate gesturile implicate de închiderea apei mi se păreau imposibile. „1,2 miliarde de locuitori ai Planetei nu au acces la apă potabilă. Chiar dacă tindem să considerăm că este un bun mereu la dispoziţia noastră, trebuie să ne amintim că apa este o resursă limitată şi trebuie consumată cu moderaţie. Reducerea risipei de apă duce, mai departe, la un consum redus de energie. Apa şi energia sînt, de fapt, resurse interconectate (să ne gîndim la operaţiunile necesare pentru colectarea, pomparea şi purificarea apei şi la cele necesare pentru a o face potabilă)“ aflăm din Ideile verzi. Tot de acolo, prima indicaţie pentru economisire: „Nu lăsa apa să curgă fără motiv.“

Promit să iau în considerare lucrurile serioase şi responsabile scrise acolo. Oare de ce mi se pare atît de complicat? Probabil pentru că, în copilăria mea comunistă, eram obligaţi să facem economie la lumină, de cele mai multe ori în pofida voinţei noastre. Mai întîi, prin simplul fapt că ni se stingea lumina cînd ne era lumea mai dragă şi că eram obligaţi să stăm în frig cu orele, pentru că ni se oprea căldura. Pe lîngă toate astea, bunicii mei mereu mă rugau să sting lumina mare de sus, din camera de zi, unde, de altfel, se şi dormea, şi unde, în lampa cu ciucuri transparenţi şi clinchetitori, ardea Becul-rege: cel de 200 de waţi. În schimb, ţineau aprins toată ziua un bec de veghe, foarte, foarte mic, care ardea şi noaptea.

Eu n-am îneţeles niciodată cu claritate că economia ar fi ceva pozitiv, pentru că, în aceeaşi vreme a copilăriei comuniste, în familia mea extinsă (părinţi plus bunici) lucrurile decurgeau cam aşa: bunicii mei stăteau cu lumina cît de stinsă puteau; mama se ducea la ei, se revolta împotriva acestei economisiri submisive (pe care ei nu o făceau pentru că le era frică de sistem sau erau de acord cu el – nu erau, dovadă faptul că ascultau Radio Europa Liberă, cu geamurile deschise în fiecare dimineaţă –, ci pentru că nu aveau destui bani) şi aprindea toate luminile în casă. Zi sau noapte. Exact invers decît spune ghidul: „Adaptează iluminatul la nevoia de consum. Foloseşte întrerupătoarele cu variator pentru reglarea intensităţii luminii, corpuri de iluminat cu senzori de mişcare pentru iluminatul exterior şi vei reduce consumul de energie. Utilizează lumina naturală cît mai mult posibil şi nu lăsa lumina aprinsă cînd nu ai nevoie de ea! Iluminează doar încăperile şi locurile din încăperi unde-ţi petreci timpul. Iluminatul locuinţei reprezintă 30% din consumul de electricitate.“

Din toate aceste manifestări contradictorii, eu, una nu ştiam exact ce să cred, dar înclinam în favoarea mamei. Aşa mi se părea corect: să fie lumină din plin, oricînd, şi de nimeni şi nimic să nu ne pese. Despre alt tip de economisire, nici nu putea fi vorba: cea privind electrocasnicele – bunica folosea o rîşniţă de cafea manuală, o maşină de tocat, aşijderea, un fier care se încălzea pe aragaz, şi nu avea nici un fel de maşină de spălat rufe.

Cu un asemenea background, nu-i de mirare, că, odată, pe vremea cînd copilul meu era bebeluş, lăsînd în priză două calorifere electrice şi o maşină de spălat la un program de 90 de grade, ne-a luat foc instalaţia electrică. În jurul tabloului electric s-a aprins o flacără, adevărată. Am ieşit din casă şi am chemat pompierii.

Nimeni nu a fost rănit, doar uşa de la intrare a fost carbonizată şi a trebuit schimbată. Întîmplarea în cauză e perfectă pentru ilustrarea categoriei „Aşa nu!“, într-o posibilă broşură de popularizare a nevoii de economisire. În care, acum, după multe modele şi întîmplări, chiar cred – pînă şi eu. 

Citiţi ghidul verde la adresa https://www.enel.ro/ro/clienti/ghidul_verde.htm  

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cel mai crud torționar, Nicolae Moromete: „Porc mincinos. În Republica noastră populară, pentru «nimic» nu se capătă mai mult de zece ani!“
Pe unde a trecut, torționarul Nicolae Moromete a semănat teroare, fie că a fost la Aiud, Jilava sau Vacăreşti. Neavând niciun fel de studii, el a fost subiectul unor situații de-a dreptul hilare.
image
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
În ultimii ani, în marile orașe ale României au fost amenajate foarte multe locații dedicate practicării sportului în aer liber. De cele mai multe ori este vorba despre terenuri de fotbal.
image
Admis cu 10 la Automatică. Ionuț Mihăilescu din Caracal a fost singurul decar din 3.500 candidați. A lucrat cot la cot cu bunica exerciții și probleme
Un elev de clasa a XII-a din județul Olt este deja admis la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Politehnicii București, cu media 10. Bunica sa a jucat un rol determinant.

HIstoria.ro

image
Olimpia, cel mai tânăr muzeu al ţării
Primul muzeu din România dedicat istoriei sportului și turismului montan a fost deschis la Brașov, în an olimpic, la „Olimpia”, în fostul sediu al Reuniunii de patinaj, clădire construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, restaurată de Muzeul Județean de Istorie Brașov.
image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.