Aşa nu

Recunosc, de la bun început, că nu am fost niciodată o persoană responsabilă în ceea ce priveşte energia electrică. Nu mi-am adus niciodată aminte la timp să sting luminile în camerele din care ieşeam sau să scot încărcătorul mobilului din priză (unde poate să zacă zile întregi).

Citind, după toate aceste experienţe, ghidul Idei verzi pentru casa ta. Cum să reduci factura la energie, mi-am dat, în sfîrşit, seama ce cetăţean inconştient al Planetei sînt. E adevărat că, înainte de acest ghid, mi-a atras atenţia propriul fiu, reprezentant al unei generaţii mai responsabile. Mi-a spus, de pildă, să nu mai las apa să curgă inutil, în timpul duşului. La început, nu pricepeam deloc cum vine asta. Toate gesturile implicate de închiderea apei mi se păreau imposibile. „1,2 miliarde de locuitori ai Planetei nu au acces la apă potabilă. Chiar dacă tindem să considerăm că este un bun mereu la dispoziţia noastră, trebuie să ne amintim că apa este o resursă limitată şi trebuie consumată cu moderaţie. Reducerea risipei de apă duce, mai departe, la un consum redus de energie. Apa şi energia sînt, de fapt, resurse interconectate (să ne gîndim la operaţiunile necesare pentru colectarea, pomparea şi purificarea apei şi la cele necesare pentru a o face potabilă)“ aflăm din Ideile verzi. Tot de acolo, prima indicaţie pentru economisire: „Nu lăsa apa să curgă fără motiv.“

Promit să iau în considerare lucrurile serioase şi responsabile scrise acolo. Oare de ce mi se pare atît de complicat? Probabil pentru că, în copilăria mea comunistă, eram obligaţi să facem economie la lumină, de cele mai multe ori în pofida voinţei noastre. Mai întîi, prin simplul fapt că ni se stingea lumina cînd ne era lumea mai dragă şi că eram obligaţi să stăm în frig cu orele, pentru că ni se oprea căldura. Pe lîngă toate astea, bunicii mei mereu mă rugau să sting lumina mare de sus, din camera de zi, unde, de altfel, se şi dormea, şi unde, în lampa cu ciucuri transparenţi şi clinchetitori, ardea Becul-rege: cel de 200 de waţi. În schimb, ţineau aprins toată ziua un bec de veghe, foarte, foarte mic, care ardea şi noaptea.

Eu n-am îneţeles niciodată cu claritate că economia ar fi ceva pozitiv, pentru că, în aceeaşi vreme a copilăriei comuniste, în familia mea extinsă (părinţi plus bunici) lucrurile decurgeau cam aşa: bunicii mei stăteau cu lumina cît de stinsă puteau; mama se ducea la ei, se revolta împotriva acestei economisiri submisive (pe care ei nu o făceau pentru că le era frică de sistem sau erau de acord cu el – nu erau, dovadă faptul că ascultau Radio Europa Liberă, cu geamurile deschise în fiecare dimineaţă –, ci pentru că nu aveau destui bani) şi aprindea toate luminile în casă. Zi sau noapte. Exact invers decît spune ghidul: „Adaptează iluminatul la nevoia de consum. Foloseşte întrerupătoarele cu variator pentru reglarea intensităţii luminii, corpuri de iluminat cu senzori de mişcare pentru iluminatul exterior şi vei reduce consumul de energie. Utilizează lumina naturală cît mai mult posibil şi nu lăsa lumina aprinsă cînd nu ai nevoie de ea! Iluminează doar încăperile şi locurile din încăperi unde-ţi petreci timpul. Iluminatul locuinţei reprezintă 30% din consumul de electricitate.“

Din toate aceste manifestări contradictorii, eu, una nu ştiam exact ce să cred, dar înclinam în favoarea mamei. Aşa mi se părea corect: să fie lumină din plin, oricînd, şi de nimeni şi nimic să nu ne pese. Despre alt tip de economisire, nici nu putea fi vorba: cea privind electrocasnicele – bunica folosea o rîşniţă de cafea manuală, o maşină de tocat, aşijderea, un fier care se încălzea pe aragaz, şi nu avea nici un fel de maşină de spălat rufe.

Cu un asemenea background, nu-i de mirare, că, odată, pe vremea cînd copilul meu era bebeluş, lăsînd în priză două calorifere electrice şi o maşină de spălat la un program de 90 de grade, ne-a luat foc instalaţia electrică. În jurul tabloului electric s-a aprins o flacără, adevărată. Am ieşit din casă şi am chemat pompierii.

Nimeni nu a fost rănit, doar uşa de la intrare a fost carbonizată şi a trebuit schimbată. Întîmplarea în cauză e perfectă pentru ilustrarea categoriei „Aşa nu!“, într-o posibilă broşură de popularizare a nevoii de economisire. În care, acum, după multe modele şi întîmplări, chiar cred – pînă şi eu. 

Citiţi ghidul verde la adresa https://www.enel.ro/ro/clienti/ghidul_verde.htm