Arena cu lei

Publicat în Dilema Veche nr. 529 din 3-9 aprilie 2014
Cîte ceva despre jemenfichismul dureros jpeg

Există un aspect care îl jenează pe oricare cititor al presei din România. Al unui mare segment al presei din România: violenţa discursului. Uşurinţa cu care din pana celui care scrie curg insulte, injurii, cuvinte insuportabile pentru orice dicţionar. Este un aspect pus în valoare (ce ironie semantică!) de orice cititor al acestui produs. Presă egal cafea egal consum. Fie el român din diaspora sau cetăţean străin care a învăţat limba română în facultate, simplu jurnalist din Occident care ştie deja ce înseamnă porc, tîmpit, du-te dracului ş.a.m.d. 

La început au fost remarci: presa românească nu are valoare, este lipsită de bun-gust, de obiectivitate, de imparţialitate. Apoi, exclamaţii mirate: dar chiar aţi luat-o razna? Ce v-a apucat? Erau anii, nu foarte îndepărtaţi, în care presa românească decisese subit masacrarea unui Mircea Cărtărescu, uciderea mediatică a lui Horia-Roman Patapievici. Treptat, a venit dezgustul: nu aveau ce face cu presa românească. Este imposibil de citat. Este prea provincială, prea suficientă sie înseşi. De mahala, am adăugat eu, Eric, de mahala, chef. Mahala? C’est quoi? Ei bine, este exact acest prost gust fără fond care denumeşte o mare parte a presei din România. De aia ai dat din umeri cînd ţi-am cerut un Der Spiegel din România? De aia, chef. Şi, în fine, în vara anului 2012, cînd presa românească s-a împărţit fără jenă în pro şi contra Traian Băsescu, în respingere: gata, basta. 

Sînt etape ale unei transformări de imagine, imagine a presei din România în străinătate, a societăţii, dar şi a imaginii României, transformări care ar putea părea la prima vedere anodine. Însă ele reflectă decrepitudinea şi mocirla valorică în care ne scăldăm. 

Evident, este inutil ceva de genul „nu toată presa este aşa!“ Străinătatea are o meteahnă deloc lăudabilă: pune în aceeaşi găleată totul. În acest moment, de fapt de mai mulţi ani încoace, plătim cu toţii oalele sparte de unii. „Sîntem în ţara din care Caragiale a fugit exasperat...“, scrie Andrei Pleşu. Şi eu am fugit exasperată. Şi alţii fug încă. Sau rămîn exasperaţi pe loc. Ce mă doare este că această exasperare rămîne la stadiul de sentiment, nu se valorifică la nivelul de sancţiune a unei radicalizări a limbajului care s-a transformat în inacceptabil. Presa este asemeni unei cafele. Acum românii beau o cafea proastă, slabă. Ce îi împiedică să respingă acest surogat, să încerce altceva? Asemeni oricărui bun de consum, ar trebui respinsă de cei care o primesc cu forţa (pardon, cu televizorul, sau cu tembelizorul). Indiferenţa nu este suficientă. Francezii au sancţionat prompt o astfel de cafea, iar ziare ca Aujourd’hui Paris sau Le Parisien au devenit amintire. În redacţiile din Franţa, din Occident în general, se sancţionează cu concedierea orice derapare sau insultă. Un amic din Bucureşti îmi spunea că asta se întîmplă din cauză că în Franţa există sindicate ale jurnaliştilor. Există. Există şi un organism care sancţionează derapajele. Ce împiedică România să se doteze cu astfel de organisme? Ce-i împiedică pe ziarişti să se delimiteze de colegii care derapează? 

Sîntem, revenind la citatul din Andrei Pleşu – acel Andrei Pleşu care figurează ca nume pe podul cultural european care leagă Strasbourg de Kehl – în ţara care caută, cu disperarea unei femei care-şi prostituează corpul pentru a răzbuna cine ştie ce amant nefericit, care a şi ieşit din istorie, timpul pierdut. Este oare acesta unul dintre motivele pentru care românii sînt atît de fascinaţi de opera lui Marcel Proust? Complexaţi, de la origini, de o mulţime de tare: că sîntem români, că nimeni nu a auzit de noi, că nimeni nu ne vorbeşte limba, că nu am luat niciodată premiul Nobel (şi nici Eurovisionul), ne complacem într-un prost gust ridicat la rangul de valoare naţională. Şi ne-am transformat presa, din loc de valorificare a cuiva, ceva, etc., dintr-un mijloc de informare, simplu, bazic, eficace, primar, într-o arenă cu lei. Sîngeroasă, vulgară, lamentabilă. Nefericit cel care cade azi în gura presei, a arenei cu lei. Pînă cînd?

Iulia Badea-Guéritée este jurnalistă la Courrier International. Timp de cîţiva ani, a răspuns de secţiunea în limba română a portalului de ştiri Presseurop.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.