De la „luarea curentului“ la Antropocen

Liviu CHELCEA
Publicat în Dilema Veche nr. 525 din 6-12 martie 2014
De la „luarea curentului“ la Antropocen jpeg

E greu de spus, în lipsa unor statistici şi studii antropologice detaliate, cum infrastructurile, utilităţile şi comportamentul în materie de energie participă la viaţa cotidiană şi la alegerile de durată ale populaţiei din România. Ştim cîteva lucruri, cu valoare de anecdotă, despre relaţia dintre funcţionarea necorespunzătoare a curentului şi a furnizării apei calde, şi nemulţumirile politice de pînă în 1990. Probabil că mulţi îşi aduc aminte de întreruperile de curent, de apa caldă care nu avea temperatură optimă, de întreruperea apei calde pe timpul verii, pentru trei săptămîni, pentru activităţi de întreţinere, sau de caloriferele reci. În egală măsură, mulţi îşi aduc aminte de extinderea substanţială a infrastructurilor şi utilităţilor ce au adus în aceeaşi perioadă în multe gospodării, pentru prima oară, confortul modern şi „monotonia termică“. Reţeaua de gaz natural s-a extins foarte mult. La recensămîntul din 1948, doar 5% din locuinţele aflate în centrul Bucureştiului aveau gaz. În 1992, procentul acestora crescuse la 61%. Încălzirea caselor era bazată, în cea mai mare parte, pe lemn şi uneori pe gaz lichefiat. Încălzirea centralizată şi ieftină a fost cvasi-inexistentă pînă la construirea marilor cartiere socialiste şi a termocentralelor adiacente, în anii ’60 şi ’70.

Anii ’90 au adus schimbări majore. Privind în urmă, începutul acelei decade pare unul irepetabil, aproape duios: preţuri mici la curent, gaz şi încălzire, atenţie crescută acordată reparaţiilor, extinderea reţelelor de gaz, lipsa disciplinei financiare impuse consumatorului. Probabil datorită memoriei recente, a inerţei geopolitice, dar şi a configuraţiei ecologico-istorice a momentului, atenţia (încă a) statului pentru furnizarea de confort ieftin a fost ridicată. După exuberanţa începutului anilor ’90, au apărut forme de fragmentare a accesului la utilităţi. Stephen Graham şi Simon Marvin, doi autori clasici în studiul infrastructurilor, vorbesc de înlocuirea „idealului infrastructurii“ cu „urbanismul prin aşchiere“ (Splintering Urbanism: Networked Infrastructures, Technological Mobilities, and the Urban Condition, Routledge, 2001). A doua jumătate a secolului al XIX-lea a fost perioada de apariţie a ceea ce Matthew Gandy denumeşte drept „oraşul bacteriologic“, realizat prin investiţii majore ale statului în igiena publică, în infrastructura de apă şi canalizare, toalete şi cişmele publice. Este perioada în care, de exemplu, UCB (Uzinele Comunale Bucureşti – strămoşul Apa Nova de astăzi) avea ca ţintă financiară nu profitul, ci ambiţia de a fi în stare să plătească măcar dobînda la împrumutul făcut de municipalitate pentru instalarea de ţevi de apă (conform rapoartelor anuale de activitate din anii ’20 ai secolului al XX-lea). Investiţiile făcute de stat erau indicaţia faptului că, în societăţile moderne, urbanizarea capitalistă (şi mai tîrziu şi cea socialistă) a fost legată strîns de ideea de cetăţenie, mai degrabă decît de cea de „consumator“, aşa cum este cazul în perioada actuală.

Utilităţile ieftine, subvenţionate masiv de către stat, au reprezentat o parte importantă din drepturile cetăţenilor în oraşele europene. Ideea de cetăţenie a început să fie înlocuită cu responsabilizarea utilizatorilor, privilegiul şi excluderea care vin prin piaţă, începînd cu anii ’70, în America şi UE şi, cu anii ’90, în Estul Europei şi în România.

„Aşchierea“ de care vorbesc Graham şi Marvin ia o multitudine de forme. Una este crearea de „zone premium“ de utilităţi pentru utilizatorii care consumă mult şi plătesc la timp. Alta este deconectarea celor care rămîn în urmă cu plata la apă, încălzire sau curent. Decuplarea de la încălzirea centralizată în favoarea centralelor pe gaz din apartament este o altă instanţă, la fel ca şi privatizarea companiilor de utilităţi. Ocolirea zonelor sărace sau atrofierea infrastructurilor urbane în cartierele mai dezavantajate reprezintă de asemenea o formă de fragmentare. Infrastructuri ale vieţii publice urbane precum toaletele publice s-au atrofiat sau au devenit contra-cost. Există populaţii de pauperi din centrul Bucureştiului a căror conectivitate la confortul casei moderne se limitează la curentul electric, fiind lipsiţi de apă şi canalizare. Unul dintre spectacolele cotidiene ale sărăciei orăşeneşti este cel al oamenilor care împing cărucioarele luate de la supermarket, pline cu PET-uri de 5 sau 10 litri umplute cu apă de la cele cîteva tîşnitori încă în funcţiune în cîteva puncte ale oraşului.

La un curs pe care l-am urmat de curînd la un centru de cercetare în domeniul clădirilor sustenabile (Building Research Establishment – http://www.bre.co.uk/), unul dintre vorbitori spunea că, aşa cum oamenii se miră acum că, în urmă cu 20-30 de ani, se fuma în staţiile de metrou din Londra, aşa ne vom mira în curînd că am folosit apa potabilă pentru a trage apa. De cînd chimistul Paul Crutzen a explicat că trăim în Antropocen, adică „epoca omului“, antropologii au devenit interesaţi de infrastructuri, pentru că ele reprezintă tehnologia prin care oamenii au generat un moment aparte în geologia Planetei. Lucrurile nu vor mai fi la fel, nici ontologic, nici conceptual. De exemplu, distincţia între „natură“ şi „cultură“, care a dus la apariţia antropologiei ca disciplină, devine, într-un sens, caducă. Antropologii vorbesc mai nou de natureculture, de etnografii multispecii sau de transumanism. Într-o perioadă în care oameni vizionari vorbesc despre oraşe verzi, infrastructuri inteligente sau despre „biotectură“ (Michael Reynolds), ne-am aruncat cu capul înainte, nu doar în România, la termopan, aer condiţionat, clădiri de sticlă, gaze de şist şi cianuri. Gînditori precum Thomas Friedman declară, în ultima vreme, că pentru Statele Unite, „green is the new red, white and blue“. Neocon-ul român – savant sau plebeu – poate să rîdă, cît doreşte, de Remus Cernea, becuri ecologice şi reciclare, dar dacă neocon-ul lor poate să se lepede de gînduri şi lucrări stricăcioase asupra mediului, s-ar putea ca al nostru să rîdă degeaba, într-un moment cînd alţii au devenit serioşi. 

Liviu Chelcea este antropolog, profesor la Departamentul de Sociologie, Universitatea Bucureşti (www.sas.unibuc.ro).

Foto: wikipedia.org

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Dar dacă ești tînăr, sărac și bolnav?
Salvează tinerețea – vîrsta la care se spune că poți orice – chiar orice nenoroc sau chiar orice nefericire?
p 10 jpg
Povara tinereții
Copilăria se încheie, adesea, abrupt, după o vacanță de vară – tinerețea se consumă lent, se îngemănează cu bătrînețea firesc, insesizabil.
16781709398 92dac8f6bb c jpg
Primăvară în decembrie
„Femeile au devenit mai puțin interesate de machiaj și mai mult de frumusețea în ansamblu, cea care radiază din interior spre exterior, spre ideea de wellness.”
p 11 jpg
Note despre „încă”
De-ar fi să trebuiască să cred totuși în ceva și tot n-aș (putea) crede în Dumnezeu! Intuiție, vanitate, consolare – ține aceasta de vîrstă?
p 12 jpg
Tinerețea are coloană sonoră
Sînt părți de suflet în legătură cu care vom fi mereu subiectivi.
640px Pierre Auguste Renoir The Boating Party Lunch jpg
Simțire și nepăsare
Se spune că tinerețea, la fel ca și copilăria, nu e conștientă de ea însăși, că abia mai tîrziu ajungi să ți le amintești cu nostalgie și să le apreciezi adevărata valoare.
p 13 jpg
Oase ușoare ca ale păsărilor
Îi privesc atentă pe oamenii foarte tineri.
2722374996 d24e7fdf0e c jpg
Tinerii bătrîni și bătrînii tineri Cum mai măsurăm tinerețea?
Cred că merită să pledăm și, mai mult, e destul de limpede faptul că nu există o compartimentare netă a tinereții și a bătrîneții dată de vîrste și condiții, ci ele există simultan, în orice moment al vieții.
50294010101 132de799e7 c jpg
Anii ’90
Anii ’90 s-au încheiat pe 31 decembrie în Piaţa Revoluţiei, cînd deasupra noastră şi sub egida PRO TV-ului s-a înălţat un înger kitsch.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Învățături fără dezvăț
Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.
p 10 credit C  Hord jpg
p 11 credit C  Hord jpg
Pedagogia juridică între învăț și dezvăț
Avizele Consiliului Legislativ, în măsura în care ar fi urmate, sînt o bună premisă pentru creșterea calității legilor adoptate de Parlament.
p 13 credit C  Hord jpg
Seducția. Didactica nova?
Profesorul trebuie să fie el însuși seducător.
p 14 credit C  Hord jpg
Nu mai mîngîiați cercul!
Orice rol este făcut dintr-o continuă modelare a sensibilităţii interioare.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Jurnal de glande și hormoni
Glandele endocrine și hormonii sînt o bună metaforă a importanței lucrurilor „mărunte”.
DS jpg
Minunatele isprăvi ale Adrenalinei (basm suprarenal)
Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.
640px Human mind, Human Universals png
p 11 sus jpg
Despre iubire, cu rigla si compasul. O încercare de endocrinologie euclidiană
Omul de știință stă drept, rezistă seducției misterioase și pune problema clar: în ce constă chimia acestei biologii?
p 12 sus jpg
Despre iubire și alte droguri
Iubirea romantică motivează o serie nesfîrșită de alegeri individuale și joacă un rol fundamental în elaborarea planurilor noastre de viață.
p 13 Hans Holbein, Henric al VIII lea WC jpg
Hormonii: „dirijorii” lichizi care ne schimbă corpul fizic și istoria
În epoca de formare a operei italiene, rolurile feminine erau interpretate de bărbați castrați, deveniți astfel eunuci.
640px Bloodletting 1 298x300 jpg
Profilul hormonal
Hormonii îți schimbă comportamentul sau comportamentul îți modifică profilul hormonal?
All Art is Erotic (Unsplash) jpg
Avem erotism în arta românească?
Cum rămîne totuși cu senzația că eroticul și erotismul au ocolit arta românească?
E cool să postești jpeg
Logica bunului-simț
De ce este logic să avem bun-simț chiar într-o societate care își pierde din ce în ce mai mult această noțiune?
p 10 jpg
Drumul în sus
E adevărat că bunul-simț nu poate fi construit fără simțul comun.

Adevarul.ro

Becali
Lucian Bode la Consiliul JAI FOTO Facebook Lucian Bode
Ce este Consiliul JAI, care decide dacă România poate sau nu să adere la Schengen
Consiliul JAI este format din miniștri de Interne, responsabili cu migrația, gestionarea frontierelor și cooperarea polițienească, însă nu toate statele membre UE au aceeași repartizare a sarcinilor între miniștri.
Maria Zaharova FOTO Profimedia
Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, atac la adresa Maiei Sandu: Ce a făcut cetățeana României pentru R. Moldova?
Maria Zaharova a lansat un atac dur la adresa preşedintei Republicii Moldova, fiind de părere că puterea de la Chișinău promovează rusofobia, chiar dacă Moscova a ajutat întotdeauna Chișinăul.

HIstoria.ro

image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.
image
Scurt istoric al zilei naţionale
Instaurată încă de la venirea pe tronul României a lui Carol I, 10 Mai a rămas în tradiţia românilor ca Ziua Naţională a României moderne, până în 1947, când a fost impus regimul comunist. Un principe strãin pe tronul României reprezenta o necesitate politicã întrucât dupã abdicarea forţatã a lui Cuza la 11 februarie se ridica problema menţinerii recunoaşterii unirii celor douã principate.