De la „luarea curentului“ la Antropocen

Liviu CHELCEA
Publicat în Dilema Veche nr. 525 din 6-12 martie 2014
De la „luarea curentului“ la Antropocen jpeg

E greu de spus, în lipsa unor statistici şi studii antropologice detaliate, cum infrastructurile, utilităţile şi comportamentul în materie de energie participă la viaţa cotidiană şi la alegerile de durată ale populaţiei din România. Ştim cîteva lucruri, cu valoare de anecdotă, despre relaţia dintre funcţionarea necorespunzătoare a curentului şi a furnizării apei calde, şi nemulţumirile politice de pînă în 1990. Probabil că mulţi îşi aduc aminte de întreruperile de curent, de apa caldă care nu avea temperatură optimă, de întreruperea apei calde pe timpul verii, pentru trei săptămîni, pentru activităţi de întreţinere, sau de caloriferele reci. În egală măsură, mulţi îşi aduc aminte de extinderea substanţială a infrastructurilor şi utilităţilor ce au adus în aceeaşi perioadă în multe gospodării, pentru prima oară, confortul modern şi „monotonia termică“. Reţeaua de gaz natural s-a extins foarte mult. La recensămîntul din 1948, doar 5% din locuinţele aflate în centrul Bucureştiului aveau gaz. În 1992, procentul acestora crescuse la 61%. Încălzirea caselor era bazată, în cea mai mare parte, pe lemn şi uneori pe gaz lichefiat. Încălzirea centralizată şi ieftină a fost cvasi-inexistentă pînă la construirea marilor cartiere socialiste şi a termocentralelor adiacente, în anii ’60 şi ’70.

Anii ’90 au adus schimbări majore. Privind în urmă, începutul acelei decade pare unul irepetabil, aproape duios: preţuri mici la curent, gaz şi încălzire, atenţie crescută acordată reparaţiilor, extinderea reţelelor de gaz, lipsa disciplinei financiare impuse consumatorului. Probabil datorită memoriei recente, a inerţei geopolitice, dar şi a configuraţiei ecologico-istorice a momentului, atenţia (încă a) statului pentru furnizarea de confort ieftin a fost ridicată. După exuberanţa începutului anilor ’90, au apărut forme de fragmentare a accesului la utilităţi. Stephen Graham şi Simon Marvin, doi autori clasici în studiul infrastructurilor, vorbesc de înlocuirea „idealului infrastructurii“ cu „urbanismul prin aşchiere“ (Splintering Urbanism: Networked Infrastructures, Technological Mobilities, and the Urban Condition, Routledge, 2001). A doua jumătate a secolului al XIX-lea a fost perioada de apariţie a ceea ce Matthew Gandy denumeşte drept „oraşul bacteriologic“, realizat prin investiţii majore ale statului în igiena publică, în infrastructura de apă şi canalizare, toalete şi cişmele publice. Este perioada în care, de exemplu, UCB (Uzinele Comunale Bucureşti – strămoşul Apa Nova de astăzi) avea ca ţintă financiară nu profitul, ci ambiţia de a fi în stare să plătească măcar dobînda la împrumutul făcut de municipalitate pentru instalarea de ţevi de apă (conform rapoartelor anuale de activitate din anii ’20 ai secolului al XX-lea). Investiţiile făcute de stat erau indicaţia faptului că, în societăţile moderne, urbanizarea capitalistă (şi mai tîrziu şi cea socialistă) a fost legată strîns de ideea de cetăţenie, mai degrabă decît de cea de „consumator“, aşa cum este cazul în perioada actuală.

Utilităţile ieftine, subvenţionate masiv de către stat, au reprezentat o parte importantă din drepturile cetăţenilor în oraşele europene. Ideea de cetăţenie a început să fie înlocuită cu responsabilizarea utilizatorilor, privilegiul şi excluderea care vin prin piaţă, începînd cu anii ’70, în America şi UE şi, cu anii ’90, în Estul Europei şi în România.

„Aşchierea“ de care vorbesc Graham şi Marvin ia o multitudine de forme. Una este crearea de „zone premium“ de utilităţi pentru utilizatorii care consumă mult şi plătesc la timp. Alta este deconectarea celor care rămîn în urmă cu plata la apă, încălzire sau curent. Decuplarea de la încălzirea centralizată în favoarea centralelor pe gaz din apartament este o altă instanţă, la fel ca şi privatizarea companiilor de utilităţi. Ocolirea zonelor sărace sau atrofierea infrastructurilor urbane în cartierele mai dezavantajate reprezintă de asemenea o formă de fragmentare. Infrastructuri ale vieţii publice urbane precum toaletele publice s-au atrofiat sau au devenit contra-cost. Există populaţii de pauperi din centrul Bucureştiului a căror conectivitate la confortul casei moderne se limitează la curentul electric, fiind lipsiţi de apă şi canalizare. Unul dintre spectacolele cotidiene ale sărăciei orăşeneşti este cel al oamenilor care împing cărucioarele luate de la supermarket, pline cu PET-uri de 5 sau 10 litri umplute cu apă de la cele cîteva tîşnitori încă în funcţiune în cîteva puncte ale oraşului.

La un curs pe care l-am urmat de curînd la un centru de cercetare în domeniul clădirilor sustenabile (Building Research Establishment – http://www.bre.co.uk/), unul dintre vorbitori spunea că, aşa cum oamenii se miră acum că, în urmă cu 20-30 de ani, se fuma în staţiile de metrou din Londra, aşa ne vom mira în curînd că am folosit apa potabilă pentru a trage apa. De cînd chimistul Paul Crutzen a explicat că trăim în Antropocen, adică „epoca omului“, antropologii au devenit interesaţi de infrastructuri, pentru că ele reprezintă tehnologia prin care oamenii au generat un moment aparte în geologia Planetei. Lucrurile nu vor mai fi la fel, nici ontologic, nici conceptual. De exemplu, distincţia între „natură“ şi „cultură“, care a dus la apariţia antropologiei ca disciplină, devine, într-un sens, caducă. Antropologii vorbesc mai nou de natureculture, de etnografii multispecii sau de transumanism. Într-o perioadă în care oameni vizionari vorbesc despre oraşe verzi, infrastructuri inteligente sau despre „biotectură“ (Michael Reynolds), ne-am aruncat cu capul înainte, nu doar în România, la termopan, aer condiţionat, clădiri de sticlă, gaze de şist şi cianuri. Gînditori precum Thomas Friedman declară, în ultima vreme, că pentru Statele Unite, „green is the new red, white and blue“. Neocon-ul român – savant sau plebeu – poate să rîdă, cît doreşte, de Remus Cernea, becuri ecologice şi reciclare, dar dacă neocon-ul lor poate să se lepede de gînduri şi lucrări stricăcioase asupra mediului, s-ar putea ca al nostru să rîdă degeaba, într-un moment cînd alţii au devenit serioşi. 

Liviu Chelcea este antropolog, profesor la Departamentul de Sociologie, Universitatea Bucureşti (www.sas.unibuc.ro).

Foto: wikipedia.org

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.