De ce avem nevoie de ideologii salvatoare?

E o întrebare pe care nu am putut să nu mi-o adresez uitîndu-mă în jur şi observînd inflaţia de reclame la produse şi servicii care promit că pot rezolva o multitudine de probleme – de la nevoia imperioasă a banilor care vor veni dacă Mercur nu este retrograd, pînă la simptome grave de sănătate care vor dispărea într-un timp bine delimitat. Sînt atît de multe şi dau impresia că, în situaţia în care ne-am „lovi“ de problema respectivă, ne vor putea fi de folos. Ghinion. Cînd descoperi că salariul sau onorariul pentru un contract nu îţi va fi plătit la timp sau cînd îţi cade părul în şuviţe, încît ai impresia că vei rămîne chel în mai puţin de o săptămînă, nici una dintre „salvatoarele“ reţete nu pare să dea rezultate (deşi la horoscop spunea fie că vei primi bani, fie că te vei însănătoşi).

În acelaşi registru, dar mai rafinat, de data aceasta, sîntem întîmpinaţi de construcţii, mai mult sau mai puţin rezonabile, care descriu terapii cu îngeri, exerciţii de respiraţie şi principii orientale cu vechime de peste două mii de ani, care, practicate consecvent, ar putea oferi un mod de viaţă sănătos, echilibrat şi, implicit, salvarea fizică sau spirituală.

Sub o formă sau alta, toate aceste oferte exploatează nevoia universală a omului de a trăi cu iluzia că îşi poate controla viaţa controlîndu-şi mediul extern. Astfel, unii aleg să exercite acest control aparent prin intermediul magicului şi al miraculosului, ascultînd sau citind horoscoape ce invadează ziarele, revistele şi emisiunile TV, ori mergînd la ghicitoare. Alţii apelează la teorii mai vechi sau mai noi fundamentate pe logică sau pe emoţii şi care transmit cu forţă promisiunea că, aplicîndu-le, vor conduce la echilibru perpetuu.

Ambele forme de manifestare umană sînt reminiscenţe ale societăţii preindustriale, în care – din grijă socială faţă de indivizi – existau roluri bine definite, îndeplinite de oameni care aveau menirea de a diminua teama de necunoscut şi de a transmite sentimentul de siguranţă. Conducătorul tribului sau al aşezării îşi asuma responsabil rolul de a proteja comunitatea de atacuri şi de intruziuni. Şamanul, vraciul sau medicul îşi asumau cu expertiză rolul de a-i vindeca pe oamenii bolnavi trupeşte de suferinţa lor. Preoţii sau liderii spirituali îşi îndeplineau cu dedicare rolul de a îngriji sufletele. Oamenii ştiau precis la cine şi cînd să apeleze pentru fiecare nevoie în parte şi se bazau pe cei învestiţi ca atare. Mai mult, se implicau personal atît în apărarea obştii, cît şi în propria vindecare fizică sau spirituală, fiind în comuniune cu ritmurile naturii şi respectînd precepte religioase străvechi.

S-a reuşit astfel performanţa ca totul să nu mai însemne nimic, iar fiecare om să ştie că, deşi există legi, ele nu i se aplică decît arbitrar; iar dacă va beneficia de oarecari drepturi sau de sprijin social, aceasta va fi doar o întîmplare, un noroc personal. De aceea, fiecare dintre noi crede că trebuie să se salveze individual, să îşi rezolve singur problemele – dacă se poate ocolind cît de mult posibil instituţiile statului care aduc orice în viaţa noastră, numai siguranţă şi predictibilitate nu.

Trăind atît de profund sentimentul de însingurare, iar societatea fiind incapabilă să îndepărteze această teamă de necunoscut, ajungem să testăm reţete miraculoase ce ne înconjoară la tot pasul: magie, vrăjitorie, horoscoape, terapii alternative (e adevărat că aş încerca orice terapie alternativă înainte de a intra într-un spital de stat), sisteme educaţionale alternative celor tradiţionale (inclusiv educaţia pentru adulţi: yoga, ayurveda şi alte forme de dezvoltare personală), în speranţa că vom descoperi repere, valori şi cadre ce ne pot motiva să mergem mai departe, să ne rezolvăm problemele, să ne găsim împlinirea. Îi căutăm pe experţii care să ne spună cum să procedăm ca nişte salvatori, nu ca nişte antrenori ai forţei noastre interioare. Abordăm utilizarea acestor reţete în mod pasiv, plătind un preţ – de obicei în bani – pentru ca cineva să ne spună ce să facem. Ne liniştim aflînd că ne-am îmbolnăvit pentru că aşa era scris în stele. Ne atingem targetul de vînzări pentru că am participat la un curs în care am învăţat „reţeta“ interacţiunii cu omul aflat în suferinţă.

Dacă ne-am privi şi am sonda cu mai multă atenţie, am descoperi că sîntem sursa primordială a imprevizbilului, dar şi depozitari ai unor resurse reale (nu magice şi nici salvatoare) de a acţiona previzibil prin cuvinte şi fapte pentru noi înşine, dar şi pentru ceilalţi. Am aflat că, atîta timp cît sîntem purtători ai divinităţii, dar şi deţinători ai liberului arbitru, conţinem prin excelenţă abilitatea de a ne accepta propriile limite. În atare condiţii nu putem fi salvaţi de nimeni şi de nimic. Este nevoie doar de o decizie conştientă de a ne asuma responsabilitatea propriei fiinţări –cu bune şi cu rele – şi de încrederea că avem repere suficiente în interiorul nostru, care să ne ajute să distingem ceea ce ne face bine de ceea ce ne face rău. Pornind de aici, putem adăuga progresului nostru uman valori, credinţe şi alte repere exterioare ce s-ar putea constitui într-un sprijin real al creşterii Şi vindecării noastre fizice, psihice sau spirituale.

Roxana Stoica este psihosociolog, formator, psihoterapeut şi psihodramatist.