⬆
Tema săptămînii
Pagina 92
„Nu există carte de vacanţă“ - fragmente dintr-un dialog estival
E librar, de zece ani, şi n-are de gînd să-şi schimbe meseria. Niculae Mache arată ca un muşchetar jamaican, e unul dintre cei mai fideli cinefili de la TIFF, citeşte enorm, se pricepe la muzici, filme, literatură şi fotbal şi vorbeşte cu un entuziasm ridicat la cote extreme despre lucrurile care-l pasionează.
Vremea scrisului sau a cititului?
15 scriitori şi o singură întrebare: Ce citiţi, ce scrieţi în vacanţă? Răspunsurile lor funcţionează ca o „bibliografie generală“ şi sperăm că vă vor da idei de cărţi pentru vară. Cît despre textele aflate în şantier, le dorim să le priască soarele.
La recomandarea editorilor
"Lista mea de lecturi pentru vacanţă a început cu o carte pe care colegii din redacţie mi-au spus că nu am voie să o ratez. David Foster Wallace, Mătura sistemului – acel , o carte sclipitoare – inteligentă, plină de umor şi ironie, care te pune pe gînduri şi este descifrabilă în multiple registre."
Cititul de plăcere pentru copii
Dintr-un anumit punct de vedere, piaţa de carte pentru copii din România are uşoare tendinţe schizoide. Dacă, înainte de ’90, găseam o ofertă de carte foarte generoasă, cu scriitori români, dar şi cu ilustratori excelenţi, după ’90, avem de-a face exact cu reversul acestei situaţii.
De la James Dean la Roşia Montană
Din cînd în cînd, în conversaţii, mă surprind că-mi mai scapă cîte un cool, mai ales pentru a augmenta o aprobare. De regulă spun „fain“ sau „mişto“, dar, cu timpul, cred că încep să preiau din vorbirea din jurul meu (oh, my God!). O fac instinctiv, mecanic, fără să gîndesc.
Generaţia K
Noi sîntem într-o eră în care lucrurile se schimbă repede, gadgeturile apar şi dispar, tehnologia se înnoieşte radical peste noapte, moravurile se mişcă mai iute ca în trecut. O epocă în care acceptăm diversitatea, sîntem toleranţi cu cei ce sînt altfel, şi mai ales nu mai există un standard unic de viaţă.
Limbă naţională şi spirit public
În spaţiul public al ultimilor 25 de ani este exprimată frecvent îngrijorarea privitoare la starea şi soarta limbii române. Cei preocupaţi de această problemă sînt mai ales intelectuali umanişti şi, uneori, chiar lingvişti. Ei atrag atenţia că limba română este ameninţată în fiinţa ei şi că viitorul ei nu poate fi decît sumbru.
Liste la subiect
Ce e cool? Un fel de „fresh de idei de-a gata“. Imaginea mi-a fost dată auzind un grup de fetiţe elveţiene, care veneau de la şcoală şi îşi comentau isprăvile exclamînd, tot la a doua frază, admirativ: „oohh, c’est frais!“, „waw, c’est super frais!“, de nu ştiam, în primul moment, ce spun copilele atît de entuziast.
Coolvin&Hobbes: poetici coolturale
În benzile desenate cu Calvin şi Hobbes, fenomenul cool revine frecvent. Pentru el pledează neobosit Calvin, confruntîndu-se fără excepţie cu opacitatea adulţilor, dar şi cu imposibilitatea de a face termenul inteligibil pentru bunul său prieten Hobbes.
Ce era odinioară cool
De foarte multe ori, cînd vine vorba despre modă, personalităţi sau obiceiuri elegante, trecutul nu poate fi evitat. Pe site-ul distractify.com, am descoperit un clasament al reperelor şi modelelor de altădată, care „ne reamintesc ce înseamnă, de fapt, să fii cool“.
Din istoria unei benzi desenate
Calvin şi Hobbes este o bandă desenată, creată de ilustratorul american Bill Watterson în 1985. Povestea îi are în centru pe Calvin, un copil precoce, neastîmpărat şi aventuros, şi pe animalul său de pluş, sardonicul tigrul Hobbes. Numele celor doi vin de la John Calvin şi Thomas Hobbes.
Tineretul din ziua de ieri
S-o spunem clar şi răspicat de la bun început: pentru tineretul din ziua de azi e „cool“ să nu ai nici un Dumnezeu. La propriu şi la figurat. Tinerii şi adolescenţii sînt superficiali, obraznici, trec prin şcoală ca gîsca prin apă, singurul lor model este Gigi Becali şi singurul lor scop e să cîştige bani, bani, bani.
Cîteva repere ştiinţifice
Pe parcursul a şase experimente, am demonstrat cum consumatorii percep diferite acte culturale, branduri şi oameni ca fiind cool, dacă aceştia îndeplinesc condiţia autonomiei. Independenţa pare a fi legitimă şi astfel conduce către o perspectivă asupra conceptului cool.
O istorie personală
Era în ’91, tata era plecat de cîteva luni bune în State, cu o bursă, cînd i-am trimis prima scrisoare. După ce l-am informat, destul de sec, că fac bine, însă frate-miu mai mic mă enervează îngrozitor, iar mama mă pisălogeşte încontinuu cu şcoala, am trecut direct la subiect.
„Vi-l puteţi imagina pe James Bond agitat?“
Într-un articol publicat pe time.com, autorul, Eric Barker, analizează conceptul de atitudine cool, pornind de la un studiu semnat de Olivia Fox Cabane, specialist în leadership, lector la Universităţi precum Stanford, Yale sau Harward, preocupat de charismă, ca domeniu predilect de cercetare.
Pe vremea cînd cool era bestial
Cînd mă gîndesc la cool, mă gîndesc aproape din reflex la adolescenţi, fiindcă ei sînt cei care au tendinţa de a cataloga şi portretiza, de a-şi căuta repere şi valori la modă, de a lua în seamă doar lucrurile care „contează“, ferindu-se de celelalte, ce ar putea să-i contamineze iremediabil de, hai să-i zicem, un uncool.
O specie pe cale de apariţie
Acum ceva vreme am fost într-un liceu bucureştean. Urma să intervievez cîteva eleve care cîştigaseră un concurs de fizică. Cum am ajuns prea devreme, elevele fiind încă în sala de curs, a trebuit să aştept pe coridor, pînă la recreaţie, timp în care am încercat să socializez cu elevul de serviciu.
Din Oceanul Pacific…
A ieşit un peşte mic. Şi pe coada lui scria – ieşi afară dumneata! Era doar una dintre numărătorile pe care le foloseam în jocurile din copilărie. Căci aşa începea aproape întotdeauna fiecare joc: cu cîte o numărătoare. Un mic ritual al nostru, al copiilor, după ce ne adunam în spatele blocului la ora stabilită...
Conectare, încredere, vindecare
Toţi copiii, pentru a înflori, pentru a descoperi lumea şi pe ei înşişi, pentru a fi fericiţi, au nevoie de conectarea cu părinţii lor. Şi pentru că jocul este limbajul principal de comunicare al copilului pînă la 12 ani, conectarea preferată cu părintele este prin joc.
În paşi de furnică sau de uriaş...
"Jocul îmi face plăcere, indiferent dacă pierd sau cîştig. Cel mai mult îmi place să mimez personaje din filme cunoscute sau chiar din cărţi. Cei care vor neapărat să cîştige îmi spun că nu am mimat bine sau că nu au citit cartea. Asta mă enervează pentru că trebuie s-o iau de la capăt."
La cîţi metri te-ai înecat?
Spun stop repede, ca să fie cît mai puţini metri. Hm, deşi, la o adică, dacă s-ar nimeri să fie Ionuţ, nu m-ar deranja să fie mai mulţi. Da’ nu poţi să ştii niciodată şi, la ce noroc am eu, sigur o să nimeresc vreun tocilar care să mă pupe! Pentru că Înecatea, jocu’ ăsta, e cu pupături.
Fotbal cu nasturi
Undeva pe drumul dintre joacă şi joc, ne pierdem copilăria şi intrăm în maturitate. Viaţa este la început o joacă şi devine joc. La început faci ce vrei, cînd vrei, cum vrei. Treptat, afli că există un timp anume pentru jucat, mîncat, dormit, iubit, suferit, muncit.
Viaţă între două lumi
Urmărindu-mi copilul cum îşi hrăneşte animalul de companie virtual, un cal bine făcut, cu părul strălucitor şi întorcînd priviri inteligente dinspre ecranul tabletei, îmi amintesc cîteodată de hamsterul pe care l-am crescut o vară întreagă pe balcon.
Cîte locuri sînt într-o legendă
Piua! – am răsfoit din nou cartea asta, numită chiar aşa, Piua!, şi cred că e bine cum a ieşit, aşa, dezlînată, dezarticulată, ca orice idiom al copilăriei. Tot ce am reuşit să adunăm a intrat într-un soi de caiet tip dictando, cu texte de tot felul, unele luînd chiar forma listelor mai mult sau mai puţin detaliate.
Timp pentru joc
Despre joc şi joacă putem vorbi oriunde şi oricînd. La orice vîrstă, în orice generaţie au existat jocuri. Ceea ce a caracterizat jocul dintotdeauna a fost caracterul lui live, aici şi acum, faţă în faţă. Aşa s-a scris istoria elasticului, a castelului, a şotronului, a frunzei şi a altor jocuri ale generaţiei anterioare.
Game over!
Am scris şi-am povestit atît de mult despre copilărie, despre bucuria pură a jocului – toată copilăria mi-a fost o joacă, indiferent ce-am făcut –, încît am fost prea orb ca să-mi dau seama de-o exagerare. N-am minţit în privinţa bucuriei, n-am supraestimat-o. În schimb, am vorbit prea puţin despre sfîrşitul ei.
Homemade in Ro
În ultima vreme, Tom Ford, Isabel Marant, Yves Saint Laurent şi Oscar de la Renta au introdus în colecţiile lor elemente din portul românesc; la fashion week-uri şi la bienale, folclorul s-a dovedit a fi cea mai fresh sursă de inspiraţie.
Producători mari, mici şi mitici
Efortul marilor producători şi advertiseri de a-şi adapta discursul la cultura locală completează, în mod logic, strategia de localizare a ofertei de produse şi sortimente la nevoile, la obiceiurile de consum şi la gustul consumatorilor.
Trendul tradiţional în design
Ca în orice trend, e uşor să-l reproduci, mai greu să-l aprofundezi. Una dintre confuziile mari pe care le-a produs trendul tradiţional e că oricine aplică semne vechi unor piese contemporane e designer. În cazul unui public fără cultura designului, care abia acum îl percepe manifestîndu-se, confuzia e uşor de înţeles.
Semnele în epoca de plastic
„Decît să se piardă, mai bine le dau de pomană“, aşa zic bătrînii noştri despre lucrurile care contează. Cred că au dreptate. Mi-am dorit mult să pot face ceva pentru ce-avem noi frumos. Şi s-a întîmplat să fiu persoana potrivită la locul potrivit la momentul potrivit.
Folclor 2.0
Nu l-am văzut nici pe bunicul meu dansînd („jucînd“) nici o horă, învîrtită, răsucită, bătută etc., deşi fratele meu spune că era bun la dansuri populare. După cum nu am văzut niciodată intrînd pe poartă în frumoase costume populare, atraşi ca albinele de dulcele nectar al muzicii revărsate prin difuzorul mono scos pe fereastră.
Brâncuşi se îmbracă de la Puma
Abia terminase de făcut primele teste la imprimanta 3D pe care şi-o cumpărase de pe un site nemţesc, cu cîteva săptămîni înainte, pentru atelierul său, şi, în principiu, Constantin era destul de mulţumit: coloanele pe care le plămădise lent şi sigur aparatul electronic arătau chiar mai bine decît primele sale versiuni sculptate.
Patriotismul şăgalnic
Am văzut semnele iei – vorbesc de semnele cusute sau colaje reciclate, adică despre ia purtată şi ia ca valoare de semn – şi am ştiut că vor înflori şi vor deveni epidemia care va dantela în curînd totul de la haine, ambalaje alimentare, afişe electorale, pînă la pereţi şi poşete, în urmă cu vreo patru ani.
De ce folosiţi motive tradiţionale?
"Bunica m-a pus în legătură cu muzica folclorică, mai ales că mă ruga să dau mai încet casetele cu rap, îmi cerea să am respect şi mă îndemna să ascult muzica noastră. Am speculat lipsa de sunet autentic şi frumos, am speculat lipsa de promovare a folclorului şi rezultatele au fost minunate."
O schimbare
Corneliu Coposu ne apare acum ca o figură de-a dreptul legendară (dacă nu chiar ca o icoană), dar nu a rămas şi un model în politică, fiindcă se pare că nimeni n-a putut sau n-a vrut să meargă pe urmele lui, să-l imite.
De la contestarea unui nostalgic la nostalgia neputincioasă
Din cînd în cînd, mai ales la comemorări aniversare, recunoaştem spăsiţi că politica românească s-a degradat înfiorător, că dialogul între partide e un schimb de insulte pe micile ecrane, şi negocierea poziţiilor publice – o neruşinată formă de şantaj.
„Un om de o vitalitate extraordinară“ – interviu cu Ionuţ GHERASIM
"Era foarte tolerant. Şi după ce am citit mai multe lucruri, pot să vă spun că, în proporţie de 90%, Corneliu Coposu a preluat felul de a face politică al lui Iuliu Maniu. Nu era doar tolerant, ci şi foarte deschis."
„Preşedintele moral al României“
În disputa noastră cu oamenii politici, invocăm în permanenţă morala ca set de reguli scrise şi nescrise care ne îndreaptă spre bine şi adevăr. Le reproşăm lipsa de ataşament pentru doctrina politică pe care o servesc şi faptul că văd în politică şi administraţie doar mijlocul prin care îşi construiesc o viaţă şi o carieră.
Adoratori, dar nu urmaţi - interviu cu Cristian PREDA, profesor de politologie şi europarlamentar
"Coposu a fost stigmatizat de fesenişti şi doar după moarte a fost declarat reper moral, fiind azi în mod incontestabil respectat de întreaga elită politică. E doar aparent un paradox: cine a refuzat în viaţă consensul e în chip consensual recunoscut ca simbol."
O politică a valorilor
Corneliu Coposu a intrat, la mai puţin de 20 de ani de la dispariţia sa, în mitologia politică naţională. Atunci cînd este menţionat acest nume, nu mai urmează detalii biografice sau care ţin de activitatea politică: se vorbeşte despre Senior.
Ce ar fi putut să fie
L-am întîlnit pe Corneliu Coposu abia în 1990. Primul contact a fost telefonic – am sunat din redacţia BBC de la Londra. M-au impresionat vocea, vocabularul şi vorbirea interlocutorului: nici o urmă de rezervă, de afectare sau de balast.
Un aristocrat al spiritului
La 20 mai 2014, am aniversat Centenarul la Ateneu, unde plutesc spiritele marilor valori naţionale. Mulţi m-au întrebat cum ar fi arătat scena politică dacă Seniorul mai trăia. Le-am răspuns: „Dar dacă Corneliu Coposu nu supravieţuia puşcăriilor, era România de azi membră cu drepturi depline a NATO şi aproape integrată în UE?“
De fapt, cine a fost Seniorul?
Un tînăr politician interbelic, mîna dreaptă a legendarului Iuliu Maniu. Un om privat de libertate vreme de 17 ani exclusiv pentru credinţele sale. Cel care, în decembrie 1989, a reinventat Partidul Naţional Ţărănesc şi l-a lansat pe apele tulburi ale politicii româneşti postrevoluţionare.
Procesul e mai important decît succesul
"Europa nu înseamnă doar liberă circulaţie, liber schimb şi euro. De multă vreme, cei care construiesc Uniunea Europeană încearcă să-i convingă pe eurosceptici că mai există şi alte valori sau măcar că există un spirit comun european, o cultură împărtăşită de toţi."
Unde se face planificare culturală?
Politica culturală românească a fost, în ultimii 25 de ani, concentrată pe nivelul central. Sigur, am vorbit şi ne-am mîndrit cu programul Sibiu Capitală Culturală Europeană în 2007, moment în care ne-am minunat cum un oraş poate creşte prin cultură; dar ce învăţăminte au tras autorităţile locale din această experienţă?
Top 5 oraşe creative în România
Din 1985, de cînd s-a lansat programul Capitală Culturală Europeană, oraşe din toată Europa îşi doresc acest titlu, privit ca un catalizator pentru îmbunătăţirea altor sectoare: dezvoltarea turistică a oraşului, creşterea investiţiilor străine, regenerare urbană, implicarea comunităţilor în societate şi susţinerea dezvoltării unor noi industrii.
Planuri pentru 2021
În 2021, un oraş românesc va dobîndi statut de capitală culturală europeană. Miza este mare: nu e vorba doar de fondurile europene puse la dispoziţie pentru dezvoltarea ofertei culturale, ci de o vizibilitate care aduce beneficii pe termen lung.
Cu ochii deschişi
O să mi se spună că „nu se poate“, că „tocmai cu ăia?...“, că „nu e infrastructură, iar oraşul e prea mic“ etc. etc. Nu-i nimic. Nu mă pot abţine să nu visez cu ochii deschişi, de dragul exerciţiului, că diverse oraşe din România ar putea aspira să devină capitală culturală europeană.
Poveşti din Matera
În Italia s-au înscris iniţial 21 de oraşe în competiţia pentru statutul de capitală culturală europeană în 2019. „Toată lumea a crezut că o să cîştige Veneţia. Motiv pentru care unele oraşe nici nu s-au mai înscris în cursă. Dar Veneţia a fost eliminată din cauza strategiei greşite“ – spune Jonathan Zenti, jurnalist cultural.
Vilnius, un alt Sibiu?
Nu au fost capitale culturale europene în acelaşi an: Sibiu a fost în 2007, capitala Lituaniei – în 2009. Le-am găsit însă un aer comun, o mîndrie discretă şi foarte calmă. Aceleaşi dimineţi molcome, aceleaşi clădiri parcă desprinse dintr-o poveste, o vedere superbă din avion, cartiere cu nume minunate.