Cîte locuri sînt într-o legendă

Publicat în Dilema Veche nr. 542 din 3-9 iulie 2014
Cîte locuri sînt într o legendă jpeg

Piua! – am răsfoit din nou cartea asta, numită chiar aşa, Piua!, şi cred că e bine cum a ieşit, aşa, dezlînată, dezarticulată, ca orice idiom al copilăriei. De fapt, nici nu e vorba tocmai de o carte. Tot ce am reuşit să adunăm a intrat într-un soi de caiet tip dictando, cu texte de tot felul, unele luînd chiar forma listelor mai mult sau mai puţin detaliate. Un fel de mercurial al inocenţei. Şi nu poate fi vorba nici de mari adevăruri prinse în capcanele noastre de adulţi domesticiţi. Mai degrabă o scurtă istorie a pierderii şi a rătăcirii, în care tonul e unul de interval: nici nostalgie, nici patetism, nici emfază, nici libertate – doar paşi printre ruinele castelelor de nisip. Nişte paşi care nu mai găsesc măsura, nu mai regăsesc reperele, nu mai apreciază distanţele. Cam aşa cum călcam zilele trecute prin apartament încercînd să evit jucăriile fetelor mele. Şi nu doar jucării, ci şi multe fragmente, resturi ivite de peste tot, ca în urma unei invazii distrugătoare. Hotărîsem că e cazul să facem o selecţie: ce oprim, ce dăm şi ce aruncăm. Aşa am făcut şi cu cartea, ca nişte adulţi responsabili. Ce mai hotărîre! Iana şi-a făcut cu greu cărare printre bucăţile de plastic şi lemn, colorate sau natur. De fapt, nu reuşea deloc să înainteze, renunţarea îi era cu totul străină. Marele păcat al copiilor este că nimic nu e de aruncat – părem îndreptăţiţi s-o spunem noi, cei care am văzut de toate. Cele trei căprării întîrziau să ia formă, lăzile de plastic erau aproape goale. Mocheta – acelaşi teatru de război. A fost un sfîrşit de săptămînă cît să-l petreci pe de-a-ntregul afară. Nici noi, cei mari, nu îndrăzneam să dăm piept cu jucăriile invadatoare. După un somn de după-amiază, am ieşit în parc lăsînd apartamentul totalmente cucerit. Întorşi, speram să reuşim curăţarea şi apoi scrierea unei cronici a acelui război. Degeaba. Fetele s-au întors din parc cu vreascuri. Sfoara ştiau prea bine de unde s-o ia şi, cît timp am fost ba la bucătărie, ba la computer, pe hol a apărut o plută. Era musai să fie coborîtă la apă. Apoi, cada. N-aş fi crezut că putem ajunge la o continuare a bătăliei, o navală primitivă, dar cu farmecul ei. A doua zi, Iana avea să mă întrebe de o hartă. Cea pe care i-o lipisem cîndva pe perete nu mai era de găsit. A mers unde ştia că ar mai putea scormoni şi a revenit în cameră cu o hartă a cerului: constelaţii, semne, magnitudini stelare, denumiri latineşti, semne zodiacale şi Polaris în centru. O lume întreagă, cu o istorie violentă şi mistică se concentrase în apartamentul nostru de două camere, vreme de două zile. În dimineaţa cînd eram în căutarea hărţilor, înainte de trezirea fetelor, am reuşit totuşi să dăm cîte ceva deoparte, căprăria celor ce aveau să coboare pe gîtlejul de tablă ce duce spre ghenă. O dimineaţă în care am dat iar nas în nas cu ceea ce sîntem obişnuiţi de un timp încoace să numim creativitate, cînd de fapt nu e decît o simplă imitaţie a ceea noi, oraşul, televizorul le aruncăm în ochi: un submarin dintr-un carton de ouă, o girafă din scobitori şi scoci de hîrtie şi altele, un lift şi o sală de teatru din două cutii de pantofi şi altele. Şi eu fusesem un erou al imitaţiei, doar că părinţii mei aveau curte, magazie, pod. Casa şi rînduiala ei făceau din joacă o trecere firească de la copil la adult. La bloc eşti de toate deodată. Grădina mea era un loc secret, magazia – la fel, podul – aşijderea. La bloc, holul, strada, parcul sînt ale tuturor. Nimic al tău, altceva decît dormitorul. Şi nu doar în Bucureşti, în toată lumea. Dar poate că exagerez. Obiectele nou create le-am pus deoparte, ele erau adevăratele vestigii, nu mîinile smulse din trupul de plastic al păpuşilor, nu rotiţele rătăcite.

Leonard Cohen are un vers care se potriveşte de minune cîntarului ăsta care caută echilibrul în geografia fantastică a copilăriei: It is important to understand one’s part in a legend. Cu o zi înainte, fusesem cu Iana la antrenament, la scrimă – pentru că lucrurile se leagă într-un fel. Înainte de campionatul naţional, pregătirea se mutase de la Floreasca, la Ghencea. După două ore de aşteptare în tribunele terenului de rugby, pe drumul spre casă, ajunşi la capătul tramvaiului 41, am început să povestesc cu mama unei colege de-a Ianei. Ele mergeau tot timpul la Ghencea, zi de zi cîte trei ore. Brusc, am avut în faţă cele două opţiuni: performanţă sau hobby. Fără detalii, crud. Jucăriile nu erau de ajuns. Am făcut drumul spre casă speriat. Cînd eram mic îmi dorisem atît de mult să fac sport, şi nu se ivise ocazia, iar acum, fiind la zi cu recuperările propriei copilării, eram pus în faţa unei hotărîri – ce ar fi de ales? Cam aşa cum Iana stătea neputincioasă în faţa jucăriilor propriei copilării. Probabil că şi ea va avea versiunea ei, peste vreo treizeci şi ceva de ani, pe care o va pune alături de alţii, în cartea copilăriei lor. Am tot stat, m-am tot gîndit la copilăria ei, la jucăriile alea risipite, peste care dezordinea şi răsfăţul erau stăpîne deopotrivă. Cam asta se întîmplă de la şapte-opt ani, începi şi selectezi. Şi nu doar jucării. M-am întristat încă o dată, ca în propria copilărie. Nu prea eşti singur cînd se ia hotărîrea. Sînt acolo părinţii care ştiu totul. Noroc că sînt seric cînd vine şi salvarea, înainte de culcare. Nefiind hotărîţi din ce carte să citim, mă roagă: „Atunci spune-mi o poveste cu tine!“ Şi din cînd în cînd i-o spun pe aia cînd am plecat să culegem iarbă de la ţară pentru păsările noastre orăşeneşti; cum am urcat cu Doru într-un tren marfar, iar trenul nu a oprit la prima staţie, aşa cum am crezut, ci ne-a dus vreo treizeci de kilometri, după un pod de fier peste rîul Teleajen. De-acolo ne-am întors pe jos, de-a lungul căii ferate. Ajunşi pe înserat în gara orăşelului nostru, ne-am umplut sacoşele cu frunze de sfeclă furajeră, verdeaţa de care fugiserăm o zi întreagă. Am fost Huck şi Jim pe pielea noastră, înainte de a-l citi pe Twain. Culmea, anul ăsta am aflat de la taică-miu că la fel i se întîmplase şi lui. Doar că el nu fugise după iarbă, ci după casa de la ţară de unde se mutaseră la oraş. Şi el tot cu un marfar, oprit tot peste podul de la Teleajen şi întors tot pe jos.

Cosmin Manolache este prozator şi scenarist. A coordonat volumul Piua! joacă, jocuri, jucării (Muzeul Ţăranului Român, 2007), în care 31 de autori din toată ţara au încercat o reconstituire a jocurilor din comunism, dar nu numai.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Criza energetica curent gaze energie FOTO Shutterstock jpg
O nouă ordine europeană creată de criza energetică: o Italie puternică și o Germanie bolnavă
Criza energetică instalată după izbucnirea războiului din Ucraina generează o nouă ordine europeană, în care state puternice, precum Germania, devin plăpânde din cauza dependenței de gazul rusesc.
image png
Moment de excepție cu Valeria Condrea, la «Vocea României», o tânără care cu siguranță va fi remarcată de industria muzicală
Jurații s-au luptat pentru a o avea în echipă pe Valeria Condrea! Tânăra care urcat timid pe scenă i-a cucerit pe toți prin interpretarea oferită.
Volodimir Zelenski FOTO Profimedia
Zelenski, despre „negocierile”cerute de Putin: „Vom negocia cu noul președinte” al Federației Ruse
Volodimir Zelenski a declarat vineri că nu va negocia cu Rusia atât timp cât Vladimir Putin se va afla la putere. Declarația președintelui ucrainean survine la scurt timp după ce omologul său rus a cerut Kievului să depună armele.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.