Cîte locuri sînt într-o legendă

Publicat în Dilema Veche nr. 542 din 3-9 iulie 2014
Cîte locuri sînt într o legendă jpeg

Piua! – am răsfoit din nou cartea asta, numită chiar aşa, Piua!, şi cred că e bine cum a ieşit, aşa, dezlînată, dezarticulată, ca orice idiom al copilăriei. De fapt, nici nu e vorba tocmai de o carte. Tot ce am reuşit să adunăm a intrat într-un soi de caiet tip dictando, cu texte de tot felul, unele luînd chiar forma listelor mai mult sau mai puţin detaliate. Un fel de mercurial al inocenţei. Şi nu poate fi vorba nici de mari adevăruri prinse în capcanele noastre de adulţi domesticiţi. Mai degrabă o scurtă istorie a pierderii şi a rătăcirii, în care tonul e unul de interval: nici nostalgie, nici patetism, nici emfază, nici libertate – doar paşi printre ruinele castelelor de nisip. Nişte paşi care nu mai găsesc măsura, nu mai regăsesc reperele, nu mai apreciază distanţele. Cam aşa cum călcam zilele trecute prin apartament încercînd să evit jucăriile fetelor mele. Şi nu doar jucării, ci şi multe fragmente, resturi ivite de peste tot, ca în urma unei invazii distrugătoare. Hotărîsem că e cazul să facem o selecţie: ce oprim, ce dăm şi ce aruncăm. Aşa am făcut şi cu cartea, ca nişte adulţi responsabili. Ce mai hotărîre! Iana şi-a făcut cu greu cărare printre bucăţile de plastic şi lemn, colorate sau natur. De fapt, nu reuşea deloc să înainteze, renunţarea îi era cu totul străină. Marele păcat al copiilor este că nimic nu e de aruncat – părem îndreptăţiţi s-o spunem noi, cei care am văzut de toate. Cele trei căprării întîrziau să ia formă, lăzile de plastic erau aproape goale. Mocheta – acelaşi teatru de război. A fost un sfîrşit de săptămînă cît să-l petreci pe de-a-ntregul afară. Nici noi, cei mari, nu îndrăzneam să dăm piept cu jucăriile invadatoare. După un somn de după-amiază, am ieşit în parc lăsînd apartamentul totalmente cucerit. Întorşi, speram să reuşim curăţarea şi apoi scrierea unei cronici a acelui război. Degeaba. Fetele s-au întors din parc cu vreascuri. Sfoara ştiau prea bine de unde s-o ia şi, cît timp am fost ba la bucătărie, ba la computer, pe hol a apărut o plută. Era musai să fie coborîtă la apă. Apoi, cada. N-aş fi crezut că putem ajunge la o continuare a bătăliei, o navală primitivă, dar cu farmecul ei. A doua zi, Iana avea să mă întrebe de o hartă. Cea pe care i-o lipisem cîndva pe perete nu mai era de găsit. A mers unde ştia că ar mai putea scormoni şi a revenit în cameră cu o hartă a cerului: constelaţii, semne, magnitudini stelare, denumiri latineşti, semne zodiacale şi Polaris în centru. O lume întreagă, cu o istorie violentă şi mistică se concentrase în apartamentul nostru de două camere, vreme de două zile. În dimineaţa cînd eram în căutarea hărţilor, înainte de trezirea fetelor, am reuşit totuşi să dăm cîte ceva deoparte, căprăria celor ce aveau să coboare pe gîtlejul de tablă ce duce spre ghenă. O dimineaţă în care am dat iar nas în nas cu ceea ce sîntem obişnuiţi de un timp încoace să numim creativitate, cînd de fapt nu e decît o simplă imitaţie a ceea noi, oraşul, televizorul le aruncăm în ochi: un submarin dintr-un carton de ouă, o girafă din scobitori şi scoci de hîrtie şi altele, un lift şi o sală de teatru din două cutii de pantofi şi altele. Şi eu fusesem un erou al imitaţiei, doar că părinţii mei aveau curte, magazie, pod. Casa şi rînduiala ei făceau din joacă o trecere firească de la copil la adult. La bloc eşti de toate deodată. Grădina mea era un loc secret, magazia – la fel, podul – aşijderea. La bloc, holul, strada, parcul sînt ale tuturor. Nimic al tău, altceva decît dormitorul. Şi nu doar în Bucureşti, în toată lumea. Dar poate că exagerez. Obiectele nou create le-am pus deoparte, ele erau adevăratele vestigii, nu mîinile smulse din trupul de plastic al păpuşilor, nu rotiţele rătăcite.

Leonard Cohen are un vers care se potriveşte de minune cîntarului ăsta care caută echilibrul în geografia fantastică a copilăriei: It is important to understand one’s part in a legend. Cu o zi înainte, fusesem cu Iana la antrenament, la scrimă – pentru că lucrurile se leagă într-un fel. Înainte de campionatul naţional, pregătirea se mutase de la Floreasca, la Ghencea. După două ore de aşteptare în tribunele terenului de rugby, pe drumul spre casă, ajunşi la capătul tramvaiului 41, am început să povestesc cu mama unei colege de-a Ianei. Ele mergeau tot timpul la Ghencea, zi de zi cîte trei ore. Brusc, am avut în faţă cele două opţiuni: performanţă sau hobby. Fără detalii, crud. Jucăriile nu erau de ajuns. Am făcut drumul spre casă speriat. Cînd eram mic îmi dorisem atît de mult să fac sport, şi nu se ivise ocazia, iar acum, fiind la zi cu recuperările propriei copilării, eram pus în faţa unei hotărîri – ce ar fi de ales? Cam aşa cum Iana stătea neputincioasă în faţa jucăriilor propriei copilării. Probabil că şi ea va avea versiunea ei, peste vreo treizeci şi ceva de ani, pe care o va pune alături de alţii, în cartea copilăriei lor. Am tot stat, m-am tot gîndit la copilăria ei, la jucăriile alea risipite, peste care dezordinea şi răsfăţul erau stăpîne deopotrivă. Cam asta se întîmplă de la şapte-opt ani, începi şi selectezi. Şi nu doar jucării. M-am întristat încă o dată, ca în propria copilărie. Nu prea eşti singur cînd se ia hotărîrea. Sînt acolo părinţii care ştiu totul. Noroc că sînt seric cînd vine şi salvarea, înainte de culcare. Nefiind hotărîţi din ce carte să citim, mă roagă: „Atunci spune-mi o poveste cu tine!“ Şi din cînd în cînd i-o spun pe aia cînd am plecat să culegem iarbă de la ţară pentru păsările noastre orăşeneşti; cum am urcat cu Doru într-un tren marfar, iar trenul nu a oprit la prima staţie, aşa cum am crezut, ci ne-a dus vreo treizeci de kilometri, după un pod de fier peste rîul Teleajen. De-acolo ne-am întors pe jos, de-a lungul căii ferate. Ajunşi pe înserat în gara orăşelului nostru, ne-am umplut sacoşele cu frunze de sfeclă furajeră, verdeaţa de care fugiserăm o zi întreagă. Am fost Huck şi Jim pe pielea noastră, înainte de a-l citi pe Twain. Culmea, anul ăsta am aflat de la taică-miu că la fel i se întîmplase şi lui. Doar că el nu fugise după iarbă, ci după casa de la ţară de unde se mutaseră la oraş. Şi el tot cu un marfar, oprit tot peste podul de la Teleajen şi întors tot pe jos.

Cosmin Manolache este prozator şi scenarist. A coordonat volumul Piua! joacă, jocuri, jucării (Muzeul Ţăranului Român, 2007), în care 31 de autori din toată ţara au încercat o reconstituire a jocurilor din comunism, dar nu numai.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Oradea – mai ambițioși ca de obicei
Marile drame prin care ne trece destinul, fie el personal sau colectiv, nu pot fi înțelese și nici respectate dacă uităm că tragedia merge de braț cu comedia prin lumea oamenilor.
Daniel David jpg
Oricine poate să aibă umor
În ţările cu colectivism puternic şi concentrare a puterii, cum este țara noastră, umorul bine reprezentat este cel legat de autoironie.
Adriana Babeti jpg
Să rîzi? Să plîngi? Despre rîsu’-plînsu’ lumii noastre
Rîsul poate fi socotit drept un fel de soluţie terapeutică pentru a ieşi din marile şi micile nevroze ori din complexe (de inferioritate sau de superioritate).
Marcel Iures, Sever Voinescu, George Banu jpg
Caragiale cel lucid, Creangă cel afectuos
După spectacole, pe scena frumosului Teatru „Regina Maria“ din Oradea au urcat dnii George Banu și Marcel Iureș pentru a discuta despre umorul celor doi clasici.
1024px David   The Death of SocratesFXD jpg
Socrate a fost o pisică
„Toate pisicile sînt muritoare. Socrate e muritor. Deci Socrate e pisică”.
p 1 jpg
Ce înseamnă rîsul?
Nu există comic în afara a ceea ce este cu adevărat omenesc.
Cumpărături la ușa ta, ajutor în lupta cu COVID 19, învățare online jpeg
Educația între două crize
Pandemia a fost, pentru sistemele de educație, un adevărat cataclism care a scos la iveală, fără cosmetizare, situația dramatică a educației.
E cool să postești jpeg
Starea firească a lucrurilor
Nu doar cei doi ani de pandemie au erodat relațiile de încredere, ci, mai nou, și războiul din Ucraina, dezbinarea ideologică împărțind lumea în două tabere.
p 10 Alexis de Tocqueville WC jpg
O necesară, dar dificilă „înrădăcinare“ democratică
Istoricismul democratic este unul dintre cei mai redutabili inamici interni ai democrației.
p 1 jpg
E normal să fim normali?
Tinerilor de azi trebuie să le spunem „Zîmbiți – mîine va fi mai rău!“.
Construction workers in Iran 04 jpg
Diviziunea anomică
Viața socială nu înseamnă doar armonie perfectă, iar rolul solidarității nu este de a suprima competiția, ci doar de a o modera.
p 12 sus jpg jpg
Normalitatea și tulburarea
Traumă este orice eveniment pe care eul nostru îl gestionează cu dificultate sau pe care pur și simplu nu îl poate gestiona.
p 13 sus jpg
Cine mai vrea să meargă la birou?
Pînă la începutul pandemiei, îmi petreceam cam trei ore pe zi făcînd naveta. Asta însemna cam 16 ore pe săptămînă, cît încă două zile de muncă.
646x404 jpg
Impactul pandemiei asupra educației
Închiderea școlilor și pandemia de COVID-19 au avut consecințe negative atît asupra progresului educațional al copiilor, cît și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online.
Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.

HIstoria.ro

image
Victimele stalinismului, investigate de un medic român incoruptibil
lexandru Birkle a participat la investigarea gropilor comune cu victimele stalinismului, găsite de administraţia germană a Ucrainei în orașul Viniţa, precum și în localitatea Tătarca de lângă Odessa.
image
Una dintre cele mai crude și spectaculoase metode de execuție
Călcarea sau strivirea de către un elefant este o metodă de execuție sau de tortură mai puțin cunoscută de-a lungul istoriei, deși a fost practicată până în secolul al XIX-lea.
image
Graffiti: artă sau vandalism?
De-a lungul istoriei sale zbuciumate, acest gen artistic a reprezentat mereu un subiect fierbinte, pus la zid și supus dezbaterilor din societate. Este bun sau rău graffiti-ul?