O specie pe cale de apariţie

Publicat în Dilema Veche nr. 543 din 10-16 iulie 2014
De ce urîm recuperatorii? jpeg

Acum ceva vreme am fost într-un liceu bucureştean. Urma să intervievez cîteva eleve care cîştigaseră un concurs de fizică. Cum am ajuns prea devreme, elevele fiind încă în sala de curs, a trebuit să aştept pe coridor, pînă la recreaţie, timp în care am încercat să socializez cu elevul de serviciu.

Am încercat să-l trag de limbă, să aflu ce mai e considerat a fi cool printre tinerii adolescenţi de azi. Or, ca să-l fac să vorbească, să aibă încredere în mine, am început să-i povestesc mai întîi eu cum era cu lucrurile „tari“ din adolescenţa mea. Cum se făcea chetă pe stradă pentru bere şi ţigări, cum se fumau ţigările luate „la bucată“, pitiţi prin WC-urile liceului, cum se chiulea cu clasa (pe motiv că ne-a spus „cineva“ că nu se mai face ora respectivă), cum îi pedepseam pe „spărgătorii de chiul“, cum ne strecuram de acasă ca să mergem pe la cîte un bairam, ţinut în toiul zilei pe la cîte un coleg, cum toată lumea ni se învîrtea în jurul celei mai tari perechi de blugi, a adidaşilor coloraţi sau a tricourilor imprimate – fără de care viaţa socială avea mult de suferit.

I-am povestit, de asemenea, şi de locurile cool din timpul liceului meu. Cine mergea la Coopli (un fast food cu specific grecesc de lîngă Cişmigiu, care funcţiona pe locul actualei brutării Vel Pitar), sau la sala de biliard din Romană era recunoscut ca fiind dintre cei care „contau“. La fel de cool şi de important era să freci menta prin Romană, la „casete“, printre rockerii cu care purtai discuţii adînci despre ce este de fapt viaţa şi despre lucrurile care contează cu adevărat pe lumea asta – discuţii pentru care merita să chiuleşti de la şcoală.

Bineînţeles că mă entuziasmam, pe măsură ce-i povesteam de „nebuniile“ adolescenţei mele, însă pe măsură ce mă entuziasmam, pe atît mi se părea că adolescentul din faţa mea zîmbeşte din ce în ce mai jenat, plimbîndu-şi ochii în căutarea unui colac de salvare, îngînînd la răstimpuri cîte un „aha“ politicos.

Drept pentru care m-am oprit brusc din povestit. Ce conta pentru el ce a fost cool acum 20 de ani? Cum e azi la ei? Cine e vedeta liceului? Care mai e codul vestimentar? Care mai sînt obiceiurile „tari“?

Mi-a ridicat, timid, din umeri. Mi-a spus că nu există o vedetă... Sînt apreciaţi elevii cu note bune. Cînd ies de la şcoală, dacă nu au lecţii prea multe, merg la cîte o terasă sau la ceainărie. La ei în liceu nu se fumează, nici nu are prieteni care ar fuma. Este foarte dăunător sănătăţii, îmi spune, completînd cu niscaiva statistici. (Recunosc, am crezut o clipă că tocmai am dat peste un tocilar.)

În afara şcolii, învaţă, are meditaţii la fizică şi matematică: în doi ani vrea să plece să studieze la o facultate din Olanda, deşi nu are de gînd să se stabilească acolo. Şi mai toţi colegii lui îi împărtăşesc părerile: vor să studieze în afară, dar doar ca să revină, cu knowhow-ul de la străini, să-l implementeze în România.

Aici, recunosc din nou, mi-a scăpat mie un „aha“, uşor sceptic şi foarte cinic. L-am întrebat, ca să-l scot din discuţia despre „salvarea omenirii“, ce face el în timpul liber. Mi-a spus că este voluntar la două ONG-uri. Unul care se ocupă de bătrînii care nu se pot deplasa (în fiecare miercuri şi la două vineri, se duce să le facă cumpărături) şi altul care se ocupă de reciclare. În week-end joacă tenis, merge la bazin sau iese cu prietena lui la cinematograf. Dar colegii lui? Prietenii lui – îmi răspunde, majoritatea sînt, la fel ca el, prinşi în activităţi de voluntariat şi învaţă pe rupte. Mi-a mărturisit că învaţă foarte mult pentru că azi este o concurenţă acerbă pe piaţa muncii şi nu-ţi permiţi să laşi frîiele din mînă nici pentru o clipă.

Am mai stat puţin la taclale – considerîndu-mă, la 36 de ani, mai adolescentă decît adolescentul din faţa mea, după care le-am întîlnit şi pe elevele premiante. Nu vă mai povestesc cum a decurs şi discuţia cu ele.

Şi, chiar dacă tot timpul interviului, am pus sub semnul îndoielii idealurile, visele şi seninătatea care emanau din ideile lor de viaţă, mi-am dat seama, mai apoi, că atitudinea lor, deşi asemănătoare în formă cu atitudinea multor „adolescenţi“ întîrziaţi – dintre cei care se doresc a fi stîlpii cool ai societăţii de azi, se deosebea de aceasta, în mod categoric, prin simplul fapt că era... autentică.

Probabil că interacţiunea mea din acea zi cu acei elevii de liceu a fost una pur singulară. Nu ştiu şi nici nu mă hazardez în a spune că tinerii pe care i-am cunoscut sînt exponenţii adolescenţilor de azi. Nu ştiu cît de mult înţeleg aceşti tineri din sloganele şi clişeele pe care le vehiculează cu atîta uşurinţă în conversaţii. Nu ştiu cît de mult realitatea le va altera aceste principii şi percepţii idealiste ale vieţii.

Chit este că acest portret se suprapune peste portretul multora din generaţia lor, o generaţie pentru care cool înseamnă, de fapt, să fii matur şi responsabil.

Personal, cred că am dat peste o specie pe cale de apariţie. 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.