Unde se face planificare culturală?

Publicat în Dilema Veche nr. 539 din 12-18 iunie 2014
Unde se face planificare culturală? jpeg

Politica culturală românească a fost, în ultimii 25 de ani, concentrată pe nivelul central. Sigur, am vorbit şi ne-am mîndrit cu programul Sibiu Capitală Culturală Europeană în 2007, moment în care ne-am minunat cum un oraş poate creşte prin cultură; dar ce învăţăminte au tras autorităţile locale din această experienţă? Deşi există experienţe importante în guvernarea culturală locală, mai ales în microregiuni din mediul rural (vezi Rupea-Cohalm, Valea Hîrtibaciului, Viscri şi împrejurimile), cele mai importante demersuri de cercetare şi teoretizare despre cultură şi dezvoltare privesc în continuare către centru. Impresia persistentă e că, în România, politica culturală care contează este cea naţională.

Situaţia nu surprinde – România descoperă că a fi stat naţional şi unitar ne obligă să discutăm despre situaţiile particulare din teritoriu şi să le punem în dialog, iar pentru asta trebuie, în primul rînd, să cunoaştem cine sînt oamenii de acolo şi cum este viaţa lor. Nu mai tîrziu decît anul trecut, în dezbaterea publică pe marginea strategiei naţionale culturale pentru 2014-2020, unul dintre autori afirma că nu s-a considerat necesară organizarea unor dezbateri regionale, pe marginea politicii publice propuse, deoarece aceasta nu este o strategie regională, iar regiunile îşi pot face planificările culturale proprii.

Deşi este banal să spui că o strategie naţională trebuie să ţină cont de realităţile din ţară, este mai puţin comun să întîlneşti specialişti culturali care, operînd la nivel naţional, consideră că trebuie să se consulte cu omologii lor din diverse părţi ale ţării şi să se intereseze de situaţiile particulare. E adevărat, politica culturală naţională din România, prin legile şi reformele demarate din 1990 încoace, a privit, în primul rînd, necesitatea unor ajustări structurale la noile realităţi economice, ale democraţiei şi liberalizării creaţiei. O parte din aceste ajustări au presupus şi descentralizarea unor servicii culturale, de la transferul responsabilităţii finanţării şi administrării unor instituţii de cultură la primării şi consilii judeţene, la delegarea unor servicii care ţin de administrarea patrimoniului cultural (deconcentrarea din 2009 a Direcţiilor Judeţene de Cultură). Înainte de a începe să susţină efectiv un sector cultural puternic şi să democratizeze accesul la cultură, administraţia noastră centrală a trebuit să lucreze la crearea condiţiilor de bază pentru ca aceasta să se poată dezvolta.

Local şi judeţean, administraţia publică a dezvoltat propriile măsuri de intervenţie culturală dincolo de simpla coordonare administrativă a instituţiilor publice din subordine. De la organizarea de evenimente şi programe culturale, la finanţarea unor activităţi pe bază de proiect şi concurs de cereri şi finanţare, primării şi consilii judeţene fac, în România, în acest moment, o politică culturală semnificativă, chiar dacă în general una implicită. Dacă privim strict dimensiunea financiară a intervenţiei publice, datele arată că finanţarea publică provine, în proporţie de 80%, de la nivelurile local şi judeţean şi doar 20% de la nivel central.

Avînd în faţă şansa de a se remarca în faţa altor oraşe, oraşele noastre încep să ia în serios cultura şi să reflecteze asupra valorii ei pentru comunitate. Anul trecut, o colaboratoare cu experienţă semnificativă în planificare strategică mă întreba de ce e nevoie la nivel local de strategii culturale, de ce nu e suficientă o strategie de dezvoltare locală în care să se integreze corespunzător dimensiunea culturală. Întrebarea mi se pare pertinentă. Demersul Agenda 21 pentru cultură, o iniţiativă care a devenit, în zece ani de la lansare, un program internaţional de anvergură, pledează pentru o integrare a culturii printre cele trei dimensiuni de bază ale dezvoltării durabile: economia, politicile sociale şi mediul. În centrul lor se află guvernanţa şi buna guvernare, care fac practic diferenţa între o administraţie democratică şi una personalistă, politică publică şi drepturi doar pentru categoria privilegiată a apropiaţilor celor de la putere. Statul de drept în cultură pare mai greu de impus la nivel local pentru că adesea contravine firescului felului de a face lucrurile pe bază de relaţii şi cunoştinţe personale, dar odată urnit, are şanse să crească comunităţi mai puternice şi unite, cu condiţia ca valorile de bază să rămînă egalitatea în drepturi şi nevoia unor discuţii continue pentru păstrarea unei identităţi vii şi deschise. Prin comparaţie cu nivelul naţional unde practica advocacy-ului pentru cultura în interes public seamănă mai degrabă cu lobby-ul, şi mai puţin cu o acţiune cetăţenească, de consultare publică şi participare, la nivel local contribuţia societăţii civile este promovată de literatura de specialitate drept absolut necesară bunei guvernanţe culturale.

Care este, în România de azi, nivelul cel mai fertil de inovare în politica culturală prin planificare inteligentă? Ministerul Culturii pare că se complace, de ani buni, în decizii pentru care nu consideră că planificarea şi participarea sînt necesare cu adevărat. Chiar şi cînd formulează un document de importanţă maximă, cum s-a întîmplat anul trecut, cînd a fost finalizată strategia pentru cultură şi patrimoniu naţional pentru 2014-2020, acesta este incapabil să declanşeze vreo acţiune concretă, pentru că lipseşte sinteza cu sens în priorităţi concrete şi instrumentarul de reponsabilizare financiară şi instituţională pentru realizarea obiectivelor propuse. Administraţia publică locală şi judeţeană este, de cele mai multe ori, mai săracă în specialişti capabili să administreze competent un sector cultural contemporan (inclusiv patrimoniu), cu excepţii importante în cîteva oraşe şi regiuni ale ţării. De asemenea, suferă de un dezinteres cronic în a monitoriza performanţa culturală şi impactul cheltuirii fondurilor publice pentru cultură. Cu toate acestea, nivelul local este mai potrivit să considere cultura ca o dimensiune vie şi concretă a socialului, să coboare cultura din turnul de fildeş, nu doar prin democratizarea actului cultural, ca expresie şi acces, dar mai ales prin comunicarea firească cu organizaţii şi problematici sociale, de mediu, de tineret, minorităţi, economice şi de coeziune socială.

Avem probleme care nu pot şi nu trebuie rezolvate la nivel naţional, lucruri care nu funcţionează nu pentru că legile sînt proaste sau pentru că ministerul funcţionează prost, ci pentru că nu cerem suficient de apăsat responsabilitate locală şi judeţeană. Şi pentru că nu dezvoltăm modele de planificare culturală adaptate. La nivel local se joacă cartea capitalului social pe care cultura îl poate crea pentru o viaţă bună, pentru comunităţi mai puternice şi mai deschise.

Raluca Pop este manager şi facilitator cultural, membru fondator şi preşedinte al Asociaţiei MetruCub – resurse pentru cultură.

Foto: M. Chivu

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Grecia sub zodia incendiilor forestiere și a caniculei. Turiști români: „Ne cred pe toți proști?”
În timp ce atenționările de călătorie apar aproape în fiecare zi pentru Grecia, din cauza riscului de incendii forestiere, turiștii românii susțin că vremea e perfectă.
image
Cât ar mai fi avut de trăit Ceaușescu dacă nu era executat. Care era boala ținută la secret a ultimului dictator al României
Nicolae Ceaușescu suferea de mai multe boli grave, spun medici români dar și surse din cadrul CIA. Dacă una dintre afecțiuni ajunsese cunoscută prin intermediul CIA, cealaltă rămâne și astăzi un mister. Se presupune că Ceaușescu nu ar mai fi supraviețuit mult după 1989.
image
Cum ne-a adus manelistul Babasha în atenția lumii întregi. Ce scrie The Independent despre manelele din România
Babasha, cântărețul de manele care a fost huiduit la primul concert susținut de Coldplay, a atras atenția lumii întregi, publicațiile străine relatând evenimentul, și afirmând că reacția publicului ar reaprinde „dezbaterea despre rasism din România”.

HIstoria.ro

image
Cea mai mare operațiune amfibie din epoca modernă, în „Historia” de iunie
6 iunie 1944. Ziua Z. Nicio altă operaţiune militară din istoria celui de
Al Doilea Război Mondial nu a beneficiat de un nivel atât de ridicat de securitate operaţională, implicând ample acţiuni de inducere în eroare a inamicului, precum Operaţiunea Overlord (Suveranul).
image
Escrocheria „Andronic” - un precursor al Caritasului în România sfârșitului de secol XIX
Înainte de a fi marele ziarist şi marele proprietar de „Universul”, Stelian Popescu şi-a făcut meseria de jurist. Ca judecător de instrucţie la cabinetul 5, Ilfov, el a dat gata multe cazuri. Printre acestea, se numără celebra escrocherie „Andronic”.
image
A fost sau nu Alexandru Ioan Cuza membru al Masoneriei?
La un deceniu după abdicarea lui Cuza, în 1876, la București a fost înființată Loja Alexandru Ioan I, apoi, în 1882, la Dorohoi a fost înființată Loja Cuza Vodă.