La recomandarea editorilor

Am întrebat cîţiva editori şi PR-işti de carte ce ne recomandă să citim vara aceasta, atît de la propria editură, cît şi de la editurile concurente.  

● Denisa COMĂNESCU, Humanitas Fiction

Cînd a apărut, în 2010, la Plon, romanul de debut al lui Hélène Grémillon Confidentul a devenit peste noapte bestseller. Într-un an a strîns cinci premii literare franceze, acestora urmîndu-le altele internaţionale. Acelaşi fenomen al vînzării imediate s-a petrecut cu editia românească: apărută în prima zi a Bookfestului 2014, în ultima conducea detaşat în topul Humanitas Fiction, fără nici o promovare anterioară. Ce are cartea atît de special, încît îi convinge şi pe cititorii medii, şi pe cei elevaţi? În primul rînd, povestea, care, deşi întortocheată, curge fără asperităţi, întreţinînd un suspans pînă la sfîrşit. Apelînd la formula spovedaniei prin scrisori şi jurnal, Gremillon deapănă povestea a două iubiri imposibile pe fundalul celui de-al Doilea Război Mondial, a secretului naşterii unui copil şi a consecinţelor tragice ale unor întîmplări de atunci. În 1975, tînăra editoare Camille, după moartea mamei sale, primeşte scrisorile unui necunoscut şi înţelege treptat că taina celor petrecute în anii ’40 este legată de ea. Confidentul are suflul marilor istorisiri, precizie a informaţiei istorice, personaje vii, gradaţie a surprizei, analiză psihologică de fineţe, stil de-a dreptul încîntător. Şi dacă tot vorbim de stil, v-aş recomandă volumul Cîntece vis de John Berryman, în versiunea lui Radu Vancu (Casa de Editură Max Blecher, 2013). Spărgător de stil confesiv şi nu numai, armonizînd engleza înaltă cu dialectele sudiste, ritmurile de jazz şi vorbirea populară, umorul şi patosul, ironia de toate nuanţele cu melancholia, Berryman apare, în sfîrşit, şi la noi într-o traducere lăudabilă. Prin 1984, Mircea Ivănescu umbla cu manuscrisul Dream Songs-urilor (care mai tîrziu s-a pierdut) în geanta lui mitică.

● Claudia FITCOSCHI, Polirom

Pentru că îmi fac interminabile (şi obligatorii) liste de lectură şi pentru că acum mă concentrez pe proza scurtă (după ce cu greu am ieşit de sub vraja romanelor lui Javier Marías), o să recomand pentru vara asta trei autori care m-au absorbit total şi pe care îi (re)citesc acum în paralel şi explic îndată de ce: Raymond Carver, Catedrala (traducere de Horia Florian Popescu, Polirom, 2006), Despre ce vorbim cînd vorbim despre iubire (traducere de Liviu Bleoc, Polirom, 2005) şi Taci, te rog! (traducere de Liliana Ursu, Polirom, 2004); John Cheever, Integrala prozei scurte (traducere de Ciprian Şiulea, Polirom, 2011) şi un autor preferat (dragoste mai veche) din care aş citi încontinuu, Francis Scott Fitzgerald, Un diamant cît hotelul Ritz şi alte povestiri (traducere de Virgil Stanciu Polirom, 2013). Pentru prozele concentrate, dense, perfecte: Carver. Pentru ironie şi umor: Cheever. Pentru personajele memorabile şi pentru atmosferă: Fitzgerald. Dar cum nu citesc numai beletristică, pe lista mea pentru această vară se află şi Demonul amiezii de Andrew Solomon (traducere de Dana-Ligia Ilin, Humanitas, 2014), despre care s-a tot vorbit în ultima vreme şi care mi-a stîrnit interesul. Sper doar să nu mă deprime!

● Alexandra FLORESCU, Nemira

Marian Truţă şi Dănuţ Ungureanu, Vegetal (Nemira, 2014). Romanul celor doi autori este o inedită reformulare distopică a obsedantului deceniu 80 românesc, cu tot cu universul lui moromeţian. Obsesiile păşuniste ale muncitorilor legaţi ancestral de pămînturile lor iau forma neliniştitoare a unei invazii a naturii, care proliferează agresiv. Acest pretext al temei distopiei ecologice de tipul nature strikes back merge de minune în cadrul şi formula alese de autori – degenerare coşmarescă a idealurilor unei comunităţi rurale posttehnologizate. Milu, protagonistul care se maturizează în mijlocul acestor pericole vegetale, ajutat de Tractorist, rămăşiţă ridicolă a eroului civilizator, porneşte într-o aventură iniţiatică pentru a salva echilibrul lumii, însă nu dă decît peste tot mai multă stranietate (a lumii sau proiecţie a minţii sale adolescentine?) – care-şi găseşte expresia în graiul oltenesc surprins extrem de autentic şi comic pe alocuri. Ambiguitatea prozei o face să alunece spre realismul magic. Şi Ionel Ciupureanu, Venea cel care murisem (Casa de Editura Max Blecher, 2014). Delicateţea poemelor lui Ionel Ciupureanu e ascuţită precum lama unui cuţit. Nu se întîmplă mai nimic în ele, dar sînt pline de emoţii dejucate prin sarcasm şi printr-o constantă proliferare a nonsensului. Fără angoase, însă, pentru că nimic nu rămîne în stare solidă, perceptibilă, totul se lichefiază, inclusiv sinele: „în apa asta cleioasă / venea cel care murisem“.  

● Miruna MEIROŞU, Curtea Veche

Lista mea de lecturi pentru vacanţă a început cu o carte pe care colegii din redacţie mi-au spus că nu am voie să o ratez. David Foster Wallace, Mătura sistemului (traducere de Adrian Buz, Curtea Veche, 2014) – acel „mare roman american“, o carte sclipitoare – inteligentă, plină de umor şi ironie, care te pune pe gînduri şi este descifrabilă în multiple registre. O critică a autoritarismului şi a ideologiei societăţii americane postmoderne, cartea lui David Foster Wallace explorează paradoxurile limbajului, ale artei narative şi ale realităţii. Tot la capitolul „arta limbajului“, vă recomand un volum ce vă va face să îl iubiţi şi mai mult pe Andrei Codrescu – Lecţia de poezie (traducere de Ioana Avădani, Curtea Veche, 2014), care descrie cu umor ultimul curs de scriere poetică pe care autorul îl susţine la Universitatea din Louisiana. Pusă pe hîrtie sub forma unor discuţii de la curs, lecţia de poezie este, în acelaşi timp, o lecţie de viaţă. Pentru o vacanţă senină vă recomand şi Radu Paraschivescu, Muşte pe parbrizul vieţii. Nou catalog de perle (Humanitas, 2014), o radiografie tragi-comică a societăţii în care trăim, sau Romain Puertolas, Extraordinarul voiaj al unui fakir care a rămas blocat într-un dulap IKEA (traducere de Virginia Costeschi, Baroque Books&Arts 2013), un roman picaresc modern şi colorat care mie mi-a amintit de filmele lui Wes Anderson. Următoarele volume din lista mea sînt Mo Yan, Broaşte (traducere Florentina Vişan, Humanitas Fiction, 2014), Zadie Smith, Dinţi albi (traducere Alina Scurtu, Polirom, 2013) şi Shusaku Endo, Tăcere (traducere de Florentina Toma¸ Polirom, 2014).  

● Dana MOROIU, Baroque Books&Arts

Fernando Trías de Bes, Cerneala (traducere de Liliana Pleşa Iacob, Baroque Books & Arts, 2014). Un librar din oraşul german Mainz. Un matematician specialist în formule exacte. Un corector stilistic incapabil să mai creeze un text. Un editor care nu a citit niciodată un volum pînă la capăt. Şi un tipograf în stare să imprime cu o cerneală care dispare, de îndată ce literele au fost citite. Şi astfel, cu simplitatea unei idei fantastice, singura carte care se citeşte cu inima va fi, în cele din urmă, tipărită. Cerneala este propunerea Baroque pentru un început de vacanţă. Cînd termini de citit Cerneala, îţi simţi degetele pline de literatură şi paginile cărţii impregnate de gratitudine. O frumoasă metaforă despre esenţa literară a fanteziei umane, o lume fantastică populată de cei care nasc cuvinte şi cărţi. Fernando Trias de Bes s-a născut la Barcelona, în 1967. A publicat pînă în prezent Norocul (Premiul Shinpukai al librarilor japonezi pentru cea mai bună carte a anului 2005), Vînzătorul de timp, Cartea neagră a întreprinzătorului, Omul care şi-a schimbat casa pe o lalea, Miliarde de scoici, Relatări absurde, precum şi romanele Cuvinte sub apa mării, Colecţionarul de sunete şi Povestea care mă descrie. Un deliciu de primăvară a fost pentru mine colecţia de perle din Muşte pe parbrizul vieţii adunate de inconfundabilul Radu Paraschivescu (Humanitas, 2014). Un univers care ar avea nevoie de o trilogie, un tezaur care, dacă ar fi organizat după un criteriu alfabetic, ar putea naviga sub pavilion de lexicon. Lexiconul muştelor. Mari sau mici, solemne sau beţive.  

● Bogdan-Alexandru STĂNESCU, Polirom

Nu pot recomanda o singură carte de la Polirom, pentru că aici se impune un binom: e vorba despre două volume de proză scurtă care se întîlnesc undeva, peste barierele geografice şi temporale, pentru a demonstra, dacă mai era nevoie, că, dacă ar trebui preţuit cu adevărat ceva în viaţă, acel ceva ar fi melancolia. Iar rădăcinile ei se află adînc, adînc înfipte în copilărie. Aşadar, ca să scurtez aberaţiile personale, e vorba despre Eram singur şi fericit, volum de povestiri al prozatorului polonez Pawel Huelle, şi despre Portretul artistului ca tînăr cîine. Două traduceri excepţionale şi două cărţi care merită cu adevărat să fie citite.

Şi, ca să nu mă îndepărtez, pentru că Huelle îl idolatrizează pe Hrabal, trebuie să recomand cartea acestuia, apărută de curînd la Editura Curtea Veche, Scrisori către Dubenka, un essential Hrabal, cam ultimele lui proze (pentru că asta sînt aceste scrisori netrimise unei ultime iubiri, April Gifford, boemista americană aterizată la Tigrul de aur, cu rucsacul în spate, poate pentru a insufla viaţă chiar acestor bijuterii). Pentru amatorii de cancanuri, Hrabal îşi cam anticipează moartea, cu o exactitate a detaliilor care ar cam susţine ipoteza sinuciderii. Vestea despre moartea lui Hrabal îl prinde pe naratorul altei cărţi de-a lui Huelle, Mercedes-Benz, în cîrciumă. Motiv pentru a scrie poate cel mai frumos elogiu adus unui alt scriitor.

● Cristina STURZA-VIDRAȘCU, Litera

Alice Munro, Ură, prietenie, dragoste, căsătorie (Litera, 2014). A fost nevoie de un premiu Nobel ca să i se dea Cezarului ce-i aparține. Și mă refer atît la premiul Nobel pentru literatură pe care Alice Munro l-a primit în 2013 dar și la faptul ca este pentru prima dată cînd acest titlu este obținut de un scriitor de proză scurtă. Vă recomand această nouă carte apărută la Litera a autoarei Alice Munro, un volum cu nouă povestiri a căror acțiune se petrece în provinciile Ontario și British Columbia din Canada. Este destul de greu să povestești proza lui Alice Munro. Pentru că ce te tulbură la lectura ei nu este neapărat firul narativ ci mai ales elementul de surpriză care apare cînd te aștepți mai putin. Alice Munro nu spune o poveste la modul clasic, cu detalii pe care cititorul să le poată preconiza înainte de a le citi efectiv. Ea face mai degrabă radiografia unei mici întîmplări aparent banale care declanșează un întreg mecanism al destinului și care aduce personajul într-un loc sau într-o lumină în care nu te-ai fi așteptat să îl vezi. Iar celor care doresc o lectură bună în limba engleză, le recomand Donna Tartt, The Goldfinch (Little, Brown Publishing House, 2013), roman recompensat cu premiul Pulitzer și aflat deja în curs de ecranizare. The Goldfinch este un roman despre trauma pierderii, despre dorința de dragoste și companie, despre transcendența frumuseții și puterea artei. Este o lectură grozavă! Cartea a ajuns foarte repede bestseller iar în mediile culturale din America. O puteți comanda de pe Amazon în format clasic sau e-book iar pentru cei care vor să o citească în romînă, ea va fi disponibilă la Litera, în prima jumătate a anului viitor.
 

● Viorel ZAICU, ALL

În miezul verii te mai bate cîteodată gîndul că n-ar fi rău să plouă, dacă nu chiar să ningă. Ai nevoie de un roman răcoritor. Unul care se petrece într-un sat din China, unde, în miezul verii, a început să ningă. Şi a nins pînă s-au dus pe copcă toate recoltele. S-a iţit spectrul foametei. Prefectul regiunii a venit cu o idee salvatoare: să cumpere mumia lui Lenin de la Moscova şi să-i facă un mausoleu în satul năpăstuit. Aşa vin turişti, care, se ştie, au bani. Dar să aduni fonduri pentru cumpărarea mumiei lui Lenin e greu. Trebuie să găseşti o soluţie. Care e soluţia şi ce s-a mai întîmplat după… ne spune Yan Lianke, autorul tulburătorului roman Bucuraţi-vă de viaţă! (ALL, 2013), intrat pe lista scurtă pentru Man Booker International 2013 şi cîştigător al Premiului Kafka 2014. Un autor cu farmec şi stil, umor şi patos. O poveste a realităţii de poveste din China de odinioară, de azi şi de ieri. Cine o citeşte şi nu rîde e chior. Cine o citeşte şi nu plînge e orb! Dar să schimbăm cultura şi registrul. În America. Chuck Palahniuk, Snuff (traducere de Mihai Chirilov, Polirom, 2012). Unul dintre „băieţii răi“ ai literaturii, cu subiecte infame şi scriitură magistrală. De data asta, subiectul e pornografic, după cum se poate ghici din titlu. Miza poate părea tîmpă, dar, dacă abandonezi romanul, pierzi. Cel puţin o revelaţie năucitoare şi o lecţie de viaţă, pe care ai putea s-o vezi şi singur, dacă ai şti să priveşti în jur. Dacă nu ştii – şi e foarte probabil să nu, pentru că nu e totuna cu uitatul la televizor –, trebuie să citeşti cartea.  

a consemnat Marius CHIVU