O istorie personală

Publicat în Dilema Veche nr. 543 din 10-16 iulie 2014
O istorie personală  jpeg

– cum să fii cool –

Era în ’91, tata era plecat de cîteva luni bune în State, cu o bursă, cînd i-am trimis prima scrisoare. După ce l-am informat, destul de sec, că fac bine, însă frate-miu mai mic mă enervează îngrozitor, iar mama mă pisălogeşte încontinuu cu şcoala, am trecut direct la subiect. Subiectul propriu-zis al scrisorii era o listă de cumpărături cu chestii cool pe care era musai să le am, ca să fiu cea mai tare din clasă. Bine, pînă într-a IV-a chiar fusesem cea mai tare din clasă, la învăţătură, însă, odată cu Revoluţia, care m-a prins în clasa a V-a, n-am mai dat doi bani pe chestia asta, pentru că doream cu disperare să fiu cool. Deşi habar n-aveam de acest termen. Pe lista mea se aflau aşa: blugi prespălaţi, adidaşi cu şireturi fosforescente, tricouri cu desene colorate (stil graffiti), ghiozdan (din nou, în culori fosforescente, se pare că aceasta era culoarea must-have a sezonului, pentru a mă exprima în argoul revistelor glossy), casete audio cu MC Hammer şi Roxette. Desigur, tata, care habar n-avea de existenţa noţiunii de coolness şi importanţa sa în viaţa unei puştoaice de 13 ani (dar şi detestînd să-şi piardă timpul la cumpărături), a înţeles totul pe dos şi s-a întors acasă cu espadrile, în loc de adidaşi, un ghiozdan complet nefosforescent şi doar un tricou care corespundea, cît de cît, descrierii. Am reuşit să fiu doar pe jumătate cool printre colegii de clasă, însă tot atunci mi-am dat seama că aura de „coolness“ se construieşte nu doar din obiecte, dar şi din poveşti, iar nişte espadrile aduse din State, cu PR-ul corect, pot valora mai mult, simbolic, decît aceiaşi adidaşi pe care începuse să-i poarte cam toată lumea.  

Mai tîrziu, în clasa a VIII-a, mi-am dat seama că muzica rock este ceva extrem de cool. Printre hoardele de rapperi cu blugi largi, fanii Michael Jackson cu părul făcut cu gel şi depeşarii cu bocanci cu plăcuţe metalice, existau cîţiva băieţi, cumva înneguraţi, dar care ascundeau probabil nişte secrete de nepătruns. Erau, deci, cool. Aveau un început de plete (atît cît se putea, totuşi, la o şcoală, în mijlocul anilor ’90), nişte cămăşi cadrilate şi tricouri negre cu imprimeuri macabre însoţite de nume criptice: Sepultura, Metallica, Manowar. M-am apropiat, timid, împreună cu cele mai bune prietene ale mele, de muzica rock, intuind potenţialul ei uriaş de „coolness“. Guns N’Roses şi Nirvana pe repeat, părul pieptănat cu cărare pe mijloc, tricouri negre, care ne-ascundeau orice forme, şi-o cruce imensă spînzurînd într-o ureche (spre disperarea părinţilor, care-mi strecurau în cameră broşurici despre satanismul în muzica rock), plus o atitudine blazată şi uşor deprimată. Nu mai dansam la petreceri, mulţumindu-ne să ne scuturăm pletele pe „Justice for All“, cot la cot cu băieţii, în oracole desenam floricele negre, din care se scurgeau picături de sînge, mimam că beam vodcă la petreceri, ne chinuiam să tragem dintr-o ţigară, şi iată cum aveam aura de cool asigurată, confirmarea deplină venind cînd vreun coleg mai „conservator“ (a se citi tocilar) ne numea „ciudate“. Însă acelaşi lucru ar putea să vi-l povestească şi cineva care şi-a petrecut adolescenţa fiind depeşar, convins că se afla de partea adevărată a cool-ului…  

Adevărul este că, pînă prin anii 2000, a fi cool în România era ceva extrem de greu şi obositor. Nu se găseau haine decît la două-trei magazine pe care trebuia să le vizitezi, practic, săptămînal: Hippie Hippie Shake, Done şi Gang, unde băgau din cînd în cînd marfă cool, în ton cu moda vremii. Nu exista Internet, ceea ce făcea ca a fi cool să fie o misiune imposibilă: habar n-aveai ce se întîmpla „afară“, în Occident, ce muzici se ascultau la Berlin sau Londra (aceste capitale ale coolness-ului european), cum se îmbrăcau tinerii la festivaluri. De fapt, nici nu ştiam ce-i aia un festival muzical, singurele evenimente mai de soi fiind concertele rock de pe stadionul Dinamo, unde, după ce era să fiu literalmente ucisă de mulţime la ieşire, am înţeles un lucru foarte simplu: un rocker mort de beat nu este ceva cool, ci doar foarte periculos. A se evita!

Aşadar, scotoceam prin singurele trei magazine cool, cumpăram casete de la vînzătorii ambulanţi (şi probabil ilegali) din Piaţa Romană şi devoram, din cînd în cînd, reviste aduse din străinătate, de unde aflam cum stătea treaba cu tinerii de-acolo, pe care-i invidiam sincer pentru hainele, muzica şi atitudinea lor. Diferenţa dintre noi şi ei era uriaşă: ei purtau tenişi Converse dintotdeauna…  

O să vă rog să mă scuzaţi pentru o gaură neagră din cronologie, respectiv cea de la începutul anilor 2000 pînă prin 2005, însă atunci am fost puţin ocupată să mă mărit şi să fac copii (totally uncool, I know), şi mai puţin preocupată să studiez evoluţia chestiilor cool. Mi-am luat revanşa însă în mod spectaculos din 2006 încolo, cînd am început să lucrez pentru revista Time Out, unde chiar asta făceam: căutam chestii cool care se întîmplau prin oraş şi scriam despre ele. Atunci am aflat că graffiti-urile şi petrecerile în case părăsite sau foste locuri industriale sînt ceva super cool, că e tare să aduci jazzul în biserică şi muzica simfonică în club, că poţi să te îmbraci cît mai aiurea (o vreme a fost cool să porţi, să faci şi să vinzi podoabe hand made, însă îmi place să cred că această modă a apus…), să mergi la silent disco, să faci autostopul nu de nevoie, ci de fun, şi, culmea!, a (re)început să fie cool să citeşti. Şi, mai ales, să-ţi faci un blog despre toate astea. Ceea ce duce la teoria simplă că Internetul ne-a adus la pachet democratizarea definitivă a cool-ului.

Cu riscul de a părea o mamaie expirată, care suspină nostalgic după vremurile simple cînd ajungea o cruce-ntr-o u-reche sau două şireturi fosforescente colorate diferit, pentru a atinge culmea „coolness“-ului, o să spun că a fi cool a devenit astăzi ceva extrem de banal şi la îndemîna oricui, aflat la un click distanţă.  
Şi nu pot să închei acest articol fără să-mi reamintesc unul dintre cele mai cool & avangardiste evenimente la care am fost vreodată: se întîmpla la White House, o locantă pentru petreceri underground aflată la etajul restaurantului Cina (!) de pe Calea Victoriei. Era un festival audio-video experimental, iar audienţa asculta fascinată înregistrarea sunetelor de împerechere ale unor gîndaci de Madagascar, cu sonorul la maximum, făcînd pereţii să vibreze.

Mai cool de atît nu se poate!

Adina Rosetti este jurnalistă şi scriitoare. 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Ardei umpluti cu legume si carne  Sursa imagine shutterstock 607775909 jpg
Ce trebuie să faci cu ardeii umpluți înainte să-i fierbi. Îi înmoaie, îi face mai fragezi și le dă o aromă unică. Un secret pe care puțini îl cunosc VIDEO
Ardeii umpluți sunt un preparat clasic al bucătăriei românești, apreciat pentru gustul său bogat și textura cremoasă. Totuși, puțini știu că un pas simplu, adesea trecut cu vederea, poate face diferența între un preparat bun și unul cu adevărat savuros.
Țări care profită de pe urma supraturismului pentru a atrage câți mai mulți vizitatori internaționali Colaj DMS
A vizitat peste 50 de țări și a locuit pe 3 continente. Unicul loc unde s-ar muta: „Fără să mă gândesc”
După ani de călătorii prin peste 50 de țări și o viață trăită pe trei continente, o fostă jurnalistă din Australia spune că Banff, un orășel din Munții Stâncoși canadieni, este locul care i-a rămas cel mai aproape de inimă
Trump și Mark Carney FOto Captură Video jpg
Donald Trump spune că eliminarea Rusiei din G8 a fost o greșeală. „Nu ar fi fost niciun război”
Liderii Grupului celor Șapte (G7) s-au întâlnit luni, 16 iunie, în căutarea unei abordări comune privind războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu. Donald Trump a declarat că eliminarea Rusiei din Grup, în urmă cu peste un deceniu, a fost o greșeală.
 Adina Halas s-a apucat de dansuri și îi place la nebunie!
Activitatea de care s-a apucat Adina Halas. Îi place la nebunie! Cum a slăbit 20 de kg fără sport: „Așa a fost”
Adina Halas e plină de surprize. Vedeta are mare succes cu podcastul medical pe care îl prezintă de ceva timp, Dialog Meducativ, dar mai are timp, între filmări, și pentru ea. Astfel, travel influencerul se ocupă cum știe mai bine de corpul ei.
Logo Chefi la Cutite jpg
Dezvăluiri din culisele „Chefi la cuțite”. Fost concurent: „M-am hotârât să împărtășesc un secret”
Ciprian Enea, un fost concurent din sezonul 11 al emisiunii „Chefi la cuțite”, de pe Antena 1, a povestit pe internet ce se întâmplă în culisele producției. Consultantul în turism a explicat pe îndelete cine sunt persoanele care degustă, de fapt, preparatele pentru prima oară.
Kelemen Hunor   seful UDMRFOTO Facebook Kelemen Hunor jpg
Kelemen Hunor: „Nu am depășit faza cu cine va fi propunerea coaliţiei pentru funcţia de prim-ministru”
Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, afirmă că marea parte a programului de guvernare este gata, dar nu se poate merge mai departe până când nu va fi desemnat un candidat la funcţia de prim-ministru.
corporatisti birou   foto Pixabay jpg
Ce i s-a întâmplat unei românce întoarse din Anglia, la un interviu de angajare în țară: „Aproape îmi venea să plâng”
După aproape zece ani petrecuți în Marea Britanie, unde a studiat și a lucrat în domeniul marketingului digital, Bianca, o tânără din România, a decis să revină acasă, cu speranța de a se reintegra profesional și social. Însă, la scurt timp după întoarcere, bucuria ei s-a transformat în dezamăgire.
zi de zi fara balonare ghid pentru un confort digestiv optim jpg
11 cauze surprinzătoare ale balonării, explicate de experți. Pe listă, vorbitul în timpul mesei
Gazele intestinale sunt un fenomen absolut normal, dar, atunci când apar frecvent și provoacă disconfort, e semn că organismul tău îți transmite ceva.
image jpeg
Ce-i transmite Mihai Petre graviduței Ilona Brezoianu? Ar accepta să fie naș?! „Hai, Doamne ajută!”
Cum a reacționat Mihai Petre când a aflat că Ilona Brezoianu, colega de la „Te cunosc de undeva”, e însărcinată?!