Timp pentru joc

Cristina CĂLĂRĂŞANU
Publicat în Dilema Veche nr. 542 din 3-9 iulie 2014
Timp pentru joc jpeg

Despre joc şi joacă putem vorbi oriunde şi oricînd. La orice vîrstă, în orice generaţie au existat jocuri. Ceea ce a caracterizat jocul dintotdeauna a fost caracterul lui live, aici şi acum, faţă în faţă. Aşa s-a scris istoria elasticului, a castelului, a şotronului, a frunzei şi a altor jocuri ale generaţiei anterioare.

Ce se întîmplă astăzi? Se mai joacă copiii? Da, se joacă, şi încă sînt foarte activi şi implicaţi în ceea ce numesc ei joc. Doar că mare parte din aceste jocuri nu se mai întîmplă în timp real, faţă în faţă, ci într-un timp virtual, într-o succesiune de momente. Spre deosebire de jocurile anterioare, care aveau totuşi un caracter stereotip, permiţînd un minimum de improvizaţie, dar puneau accent pe relaţie, pe reguli, pe spiritul de echipă, aceste jocuri online au un caracter foarte creativ, se transformă pe măsură ce sînt jucate, îl solicită pe copil din punct de vedere intelectual, dar şi emoţional pentru că trăirile sînt foarte intense.

Un puşti de 10 ani îi răspundea mamei sale, care era teribil de enervată faţă de energia pe care o aloca jocului în defavoarea temelor: la şcoală sînt un oarecare, în jocul meu sînt cel mai bun. Prietenii mei din joc se bazează pe mine. Iată aşadar un prim avantaj al jocului, el poate deveni un sprijin narcistic în dezvoltarea sănătoasă a imaginii de sine.

Însă părinţii, care sînt obişnuiţi cu imaginea copiilor din faţa blocului, care se jucau, alergau, rîdeau, se hîrjoneau, văd acum un copil îndîrjit, cu ochii în calculator şi pumnii încleştaţi, parţial absent şi oarecum hipnotizat. Rolul corpului a scăzut aparent în intensitate şi ceea ce se petrece este foarte mult în interior. În mintea copilului se dezvoltă un adevărat film, cu un scenariu foarte bogat. Însă părinţii nu manifestă de obicei interes pentru cunoaşterea acestui scenariu, ci aduc un reproş: mai ieşi şi tu pe-afară? Stai numai cu ochii în calculator, o să te îmbolnăveşti; mai pui şi tu mîna pe o carte?

Copilul încearcă să se exprime spunînd că tocmai a atins un nivel critic în joc, că se află în mijlocul unei bătălii aprige, că echipa lui se bazează pe el etc. Dar degeaba, părintele este dezămagit că el numeşte asta joc. În mintea lui, joc înseamnă să alergi, să faci ceva cu mîinile ş.a.m.d.

O mămică îmi povestea că şi-a însoţit copilul într-o excursie cu grădiniţa. Odată ajunşi, toţi copiii se jucau pe telefon. Mămica, considerînd că se plictisesc de moarte, le-a propus să-i înveţe un joc: Ţară, ţară, vrem ostaşi! Din păcate, oferta ei nu s-a bucurat de succes. Departe de a se plictisi, copiii erau prinşi într-o compeţie, cine încheie primul toate nivelurile unui joc. Mămica s-a arătat foarte dezamăgită de preferinţa copiilor, dar ea corespunde imaginii lor despre a se juca. Şi, în plus, ei erau şi foarte împreună.

O altă mămică îmi povestea că i-a organizat ziua fiicei adolescente. Odată sosiţi invitaţii, o linişte completă s-a aşternut şi toată lumea stătea cu nasul în telefon. Disperată, mămica a întrebat ce s-a întîmplat. Fiica ei i-a răspuns foarte senină: vorbim, dar pe Facebook. Mămica a fost siderată. Acest spaţiu virtual se constituie ca un spaţiu intim, ca un depozit al trăirilor, ideilor, imaginilor etc. Este o nouă formă de împărtăşire, care poate fi privită ca una alienată din punct de vedere social, dar nu este aşa.

Mulţi copii sînt tot mai puţin interesaţi de jucării în sine şi tot mai mult interesaţi de tablete şi jocuri video. Şi asta se întîmplă pentru că jucăriile au devenit performante şi lasă foarte puţin loc copilului să vină cu ceva de la el, să participe, să creeze. Aproape că fac totul de unele singure. Şi asta îl scoate pe copil în afara procesului de învăţare. Cel mult pot fi nişte plăceri temporare.

Părinţii se bucură întotdeauna de posibilităţile de învăţare foarte variate pe care le propun aceste jucării, dar este de subliniat că ele fac totul în locul copilului, capacitatea lui de a-şi folosi imaginaţia este foarte redusă. În plus, multe din acestea se constituie într-un partener al copilului, făcînd jocul foarte solitar şi nepermiţînd interacţiunea cu celălalt. De exemplu, un băieţel îmi povestea că petrece ore în şir construind nişte lego-uri foarte sofisticate, care însă nu permit încă un partener de joacă pentru că „i-ar strica“ munca lui.

Principala particularitate a jocului este că permite apropierea copilului de realitate cu mijloacele sale. Primul beneficiu nu este de natură cognitivă în sensul învăţării clasice, ci unul în sensul dezvoltării emoţionale şi maturizării copilului în adaptarea sa socială. Jocul îi permite să înţeleagă, să repete, să creeze, să strice, să repare, să simtă multe din experienţele pe care le vede în jurul său şi le trăieşte. Este absolut necesar ca un copil să aibă capacitatea de a se juca şi de a pune în joc o parte din universul său interior.

Le propun copiilor, cînd sînt cu mine în cabinet, să ne jucăm împreună. În felul acesta pot observa dacă există această obişnuinţă de a face lucruri împreună, de a construi jocuri comune. Aflu, de cele mai multe ori, că, în general, copiii fie sînt absorbiţi de dispozitivele tehnologice, ceea ce îi irită pe părinţi, dacă nu sînt şi ei, la rîndul lor, absorbiţi de acestea, fie îşi găsesc ceva de joacă de unii singuri. Sînt foarte puţini cei care mai experimentează un Monopoly sau un Nu te supăra, frate! Aceste jocuri au valoare foarte mare în dezvoltarea interacţiunilor copilului, în anticiparea unor situaţii, în trăirea unor frustrări, deprinderea unor reguli etc.

Sînt mai mulţi factori cărora le atribuim această detaşare a părinţilor în jocul copiilor.

Dezamăgirea părinţilor rezidă din faptul că cei mici nu mai sînt interesaţi de jocurile pe care şi le amintesc ei, că nu doresc să le joace etc. Dar părinţii pot împărtăşi experienţele lor copiilor, lăsînd însă loc şi acestora să povestească propriile experienţe. Dacă un copil povesteşte că se joacă un joc cu zombi care mănîncă creiere, o reacţie de genul „Vai, ce porcărie!“ nu ne va ajuta să înţelegem aplecarea copilului tocmai către acel joc. Mulţi părinţi pornesc eronat de la premisa că jocurile sînt cele care îi fac pe copii agitaţi sau agresivi. Dar nu e aşa, copiii se îndreaptă către acele jocuri tocmai pentru că există în ei nevoia de a descărca acele trăiri.

Lipsa timpului este un motiv des invocat. Părinţii sînt obosiţi, iritaţi, lipsiţi de chef. Nu le arde de jocuri şi zbenguială. Dar ei trebuie să ştie că pot alege orice modalitate de joc care le-ar face plăcere şi în care s-ar simţi disponibili. Şi, de asemenea, că le pot spune adevărul copiilor, atunci cînd nu pot sau nu doresc un anume joc, propunîndu-le altă variantă. Jocul este o formă de relaţie şi poate fi amenajat după dorinţa celor implicaţi.

Priorităţile şcolare pun foarte multă presiune asupra părinţilor şi în special a copiilor, reducînd foarte mult din timpul alocat jocului. Părinţii preferă să facă activităţi folositoare, din care copiii să înveţe ceva. Dar jocul este el însuşi o sursă de învăţare foarte bogată. El contribuie la dezvoltarea curiozităţii copilului, la creşterea autonomiei, la diferenţierea între interior şi exterior, între public şi privat, între străin şi familiar.

Şi, nu în ultimul rînd, absenţa plăcerii de a se juca împreună. Cantitatea foarte mare de stres cotidian, suportată de unele familii, conduce la apariţia unei atmosfere foarte deprimate care împiedică plăcerea şi stimulează apariţia conflictului. Cererile copiilor sînt percepute ca pretenţii exagerate. De multe ori, într-un cadru terapeutic, familia regăseşte plăcerea de a face lucruri împreună şi redescoperă timpul necesar pentru aceasta. Nu e o problemă de timp fizic, ci o sufocare a interiorului care se prăbuşeşte sub greutatea presiunilor impuse.

Cristina Călărăşanu este psiholog/psihopedagog specializat în terapie familială psihanalitică, membru fondator al Asociaţiei Române de Psihanaliză a Legăturilor de Grup şi Familie.

Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană jpeg
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană
Prima observaţie pe care aş face-o este că nu trebuie să căutăm noutatea cu orice preţ.
Sinuciderea celei de a treia Rome jpeg
Sinuciderea celei de-a treia Rome
În secolul al XVII-lea, în următoarele ocurenţe ale formulei „Moscova, a treia Romă”, sesizăm o inversare a raportului dintre Biserică și imperiu.
Kundera după Kundera  Tragedia Europei Centrale? jpeg
Kundera după Kundera. Tragedia Europei Centrale?
Cum ar suna azi, în Ungaria, acel strigăt din 1956? Vă puteţi închipui?
Europa politică vs Europa geopolitică jpeg
Europa politică vs Europa geopolitică
Încercarea Europei Centrale de a-și găsi o identitate politică undeva între Germania şi Rusia a fost şi continuă să fie sortită eşecului.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cum e azi, cum era odată
Regresul nu poate exista decît în condițiile în care credem că există și progres.
Există regres în istorie? jpeg
Există regres în istorie?
Nimeni nu ne poate garanta că mîine va fi mai bun decît azi sau decît ieri.
Cavalerismul desuet al războiului jpeg
Cavalerismul desuet al războiului
Așa cum, în plină fervoare creștină, occidentalii au fost capabili de masacre, în plin ev evoluționist au demonstrat că sînt în stare de regresiuni la fel de ample.
În urma tehnologiei jpeg
În urma tehnologiei
Regresul din educație se reflectă în succesul unor agresivi analfabeți funcțional, deveniți influencer-i pentru generațiile de mîine.
Evoluție, involuție, organodinamism jpeg
Evoluție, involuție, organodinamism
Conspiraționismul nu e altceva decît întoarcerea la gîndirea magică paranoidă, în care forțe dincolo de controlul nostru ne controlează și ne manipulează.
Vicisitudinile istoriei, fertilitatea crizelor și alte forme de psihoterapie culturală jpeg
Vicisitudinile istoriei, fertilitatea crizelor și alte forme de psihoterapie culturală
Potopul, cutremure, războaie și alte evenimente majore duc la dispariția dramatică a unor civilizații și culturi, după care lumea reîncepe din nou.
Histria jpeg
Histria
Încălzirea prin pardoseală, atît de utilizată în perioada romană, părea un mare pas înainte în ale instalațiilor anilor 1990.
Arhitectura: aveți puțintică răbdare! jpeg
Arhitectura: aveți puțintică răbdare!
Arhitectural vorbind, ai fi în stare să trimiţi mesaje în viitor.
Economia de război jpeg
Economia de război
Este destulă frică în lume, pentru că nimeni nu se aștepta să trăiască în același timp o pandemie și un război pe care un nebun se chinuie să-l transforme într-unul planetar.
Viețile netrăite jpeg
O după-amiază de vară
Neputința, anxietatea, moartea celor dragi, boala, deznădejdea, felul în care îi protejăm pe copii, despre toate au scris invitații mei.

Adevarul.ro

image
Colosul cenuşiu. Ce ascunde muntele de zgură, una dintre cele mai mari halde din România VIDEO
În vecinătatea combinatului siderurgic din Hunedoara, se află una dintre cele mai mari halde de zgură din România.
image
Un şofer a rămas fără permis şi a fost amendat după ce a sunat la 112 ca să anunţe că este şicanat în trafic
Un apel la 112 a luat o turnură neaşteptată pentru un bărbat de 37 de ani. Acesta apelase serviciul de urgenţă ca să anunţe că un şofer îl şicanează în trafic, pe raza comunei brăilene Viziru.
image
Afacere de milioane de euro lângă un radar ce comunică direct cu baza Deveselu. „Nu s-a cerut avizul MApN”
MApN a dat in judecată Consiliul Judeţean Dolj după ce a autorizat construirea unui depozit in zona radarului din localitatea Cârcea. Instalaţia militară este importantă pentru apărarea aeriană a României. În spatele afacerii stă chiar primarul din Cârcea.