De la James Dean la Roşia Montană
- argument -
Din cînd în cînd, în conversaţii, mă surprind că-mi mai scapă cîte un cool, mai ales pentru a augmenta o aprobare. De regulă spun „fain“ sau „mişto“, dar, cu timpul, cred că încep să preiau din vorbirea din jurul meu (oh, my God!). O fac instinctiv, mecanic, fără să gîndesc. Cool devine astfel, ca şi celelalte englezisme aruncate în discuţii lejere, un tic verbal, un tic prin care exprimi aprobarea sau confirmarea unei admiraţii minore. Mai este folosit însă şi peiorativ. Cînd vrei să amendezi, de exemplu, un şmecher, sau o fiţă, pufneşti, dai ochii peste cap şi spui: „păi, e cool!“ – desemnînd, de data aceasta, o atitudine pe care o dezaprobi.
De fapt, de aici mi-a şi venit ideea acestui dosar: de cînd cool nu mai este doar un cuvînt, ci a devenit un comportament, cu reguli şi cu norme, aproape o subcultură? Ce înseamnă „să fii cool“ şi de cînd această întrebare contează? Cum a reuşit o exclamaţie să devină un concept global căuia i se dedică studii ştiinţifice, psihologice, antropologice, chiar şi economice sau politice?
Unii cercetători, care au deschis calea speculativă şi au transformat cuvîntul în concept, au demonstrat chiar că, prin observarea conotaţiilor pe care „cool“ le are, în diferite etape istorice, poţi înţelege schimbări majore, globale, la nivelul maselor, în ceea ce priveşte principiile şi idealurile.
Ce înseamnă aceste potenţiale schimbări la nivelul atitudinii publice din România? Schematic, am putea spune că, după Revoluţie, „a fi cool“ însemna, în primul rînd, să fii în ton cu moda – o modă importată în grabă (mai ales din serialele americane), să te prefaci rebel, să spargi tabuuri. Să fii rocker sau depeche-ar. Să fii anti-sistem – varianta cool a neoşului „Gică-contra“.
În prezent, cool s-a maturizat. A devenit „britanic“. Stilat. Sînt cool maşinile Mini-Cooper pictate cu steagul Marii Britanii; ceaiul a devenit şi el un accesoriu al noii conduite; chiar dacă nu înţelegi regulile, este bine să urmăreşti, cînd şi cînd, cîte un meci de snooker, să-ţi însuşeşti anumite clişee, ca să ai, mai apoi, un subiect de discuţie „in“. Este cool să vorbeşti folosind un anumit jargon, preluat, în mare parte, din limba engleză. Să-ţi dai un soi de ifose rafinate. Să porţi şepci british, pantofi „oxford“, pantaloni care imită ţinuta de golf, ochelarii fără dioptrii, haine uşoare. Autosuficienţa. Elitismul – fără a exclude stîngismul. Arta conversaţiei, dar vehementă. Subiecte de discuţii care implică viaţa culturală şi civică a Cetăţii.
Dacă, pe vremuri, era mişto să lupţi contra curentului, astăzi e cool să controlezi şi să impui curentul. Cool nu mai este rebelul fără cauză, ci militantul civic. Este îmblînzit, dar şi îmblînzitor. S-a făcut mare şi vrea să fie responsabil, eco şi civic. Iar „cool“, de la un simplu tic verbal, a devenit o atitudine. Că aşa e cool să fii.
Ilustraţie realizată de Ion BARBU
