De fapt, cine a fost Seniorul?

Publicat în Dilema Veche nr. 540 din 19-25 iunie 2014
De fapt, cine a fost Seniorul? jpeg

Un tînăr politician interbelic, mîna dreaptă a legendarului Iuliu Maniu.
Un om privat de libertate vreme de 17 ani – 15 ani de puşcărie şi Canal, doi ani de domiciliu obligatoriu în Bărăgan –, exclusiv pentru credinţele sale.
Cel care, în decembrie 1989, a reinventat Partidul Naţional Ţărănesc şi l-a lansat pe apele tulburi ale politicii româneşti postrevoluţionare.

Liderul incontestabil al opoziţiei anticomuniste, care – prin activitatea, dar şi prin moartea sa! – a făcut posibilă prima schimbare de putere, în condiţii de democraţie originală.

Să recunoaştem: marea majoritate a românilor n-ar putea adăuga mare lucru la cele de mai sus. Poate aşa se şi explică – e un sarcasm – de ce centenarul naşterii Seniorului este atît de modest celebrat, de ce în 20 mai, cînd orice român aflat în Bucureşti putea aşeza o floare la bustul din Piaţa Palatului, s-au aflat acolo doar vreo treizeci de oameni, majoritatea organizatori şi oficiali, de ce nici o instituţie a statului român n-a întins vreun deget către modesta Fundaţie „Corneliu Coposu“, ca să-şi ofere sprijinul în organizarea evenimentelor centenarului. N-a existat nici o sesiune solemnă a Academiei Române (Seniorul fiind totuşi membru de onoare post-mortem al unui institut al acesteia), BNR n-a emis nici o monedă omagială, nici o Facultate de Istorie n-a organizat vreo dezbatere, Ministerul Educaţiei, Ministerul Culturii, ICR etc. au tăcut şi ele profund.

De altfel, presupusa recunoaştere a calităţilor lui Corneliu Coposu, inclusiv de către foştii săi adversari politici, este, în multe cazuri, conform sistemului „Bine c-am scăpat de el, acum să fim generoşi şi să zicem ceva frumos că dă bine.“

Oricît ar părea de şocant, această atitudine este justificată! Aşa cum a fost justificată urmărirea lui de către Securitate, pas cu pas, vreme de un sfert de secol, între 1964, anul întoarcerii în Bucureşti, şi 1989 (probabil şi după), deşi în acest timp Seniorul n-a ameninţat în nici un fel „ordinea socială“. Dar Partidul şi Securitatea, ca şi moştenitorii lor legitimi postdecembrişti, ştiau foarte bine care este forţa lui Corneliu Coposu. Paradoxal sau nu, duşmanii lui îi cunoşteau valoarea mai bine decît mulţi dintre aliaţi şi cu siguranţă mult mai bine decît masele populare.

Această valoare venea, în primul rînd, din experienţă. Coposu n-a fost doar, aşa, un băiat tînăr pe care-l lua Maniu cu el – ci un politician de vîrf al perioadei interbelice, care, aflat în imediata proximitate a liderului ţărănist – dar nu numai – a înţeles şi a învăţat tot ceea ce se putea şti despre politică şi societate.

În al doilea rînd – din cultură. Corneliu Coposu a fost un rafinat intelectual, provenit dintr-o familie cu numeroase generaţii de preoţi, dascăli şi oameni politici. Nepotul său, Cristian Fulger, povesteşte cum, într-o dispută cu un om de stînga, i-a replicat: „Nu e adevărat! Lenin n-a spus aşa, ci aşa...“, căci un om ca el nu şi-ar fi acordat dreptul de a fi anticomunist fără a studia comunismul! Am greşit plîngîndu-ne că n-am avut un Vaclav Havel – l-am avut, dar n-am băgat de seamă.

În al treilea rînd – din credinţă. Atît credinţa în Dumnezeu şi în adevărurile creştinismului – cele care au făcut să nici nu încerce să-şi vadă dosarul de Securitate, necum să se răzbune pe torţionarii săi – cît şi credinţa în principiile şi ideile politice pentru care a luptat o viaţă şi a suferit cît pentru şapte vieţi.

În al patrulea rînd – consecvenţa. Uitaţi-vă la scena politică de azi şi din toţi cei 25 de ani postdecembrişti şi imaginaţi-vi-l o clipă pe Senior traseist... Iertată-mi fie blasfemia.

În al cincilea rînd – luciditatea şi perspectiva. Corneliu Coposu a fost primul şi cel mai insistent dintre cei care au sesizat că, în Decembrie 1989, în România, comuniştii au fost înlocuiţi de criptocomunişti – termen esenţial diferit de neocomunişti, care se declară ca atare, în vreme ce primii încearcă să-şi ascundă adevărata orientare, mimînd aderenţa la democraţie. Şi tot el a ştiut cel mai bine şi cel mai repede care trebuie să fie drumul României – spre Occident, Uniunea Europeană, NATO. Să rîzi, să plîngi sau să te indignezi amintindu-ţi că Ion Iliescu îl acuza că ne vorbeşte de rău americanilor? În realitate, Seniorul este unul dintre artizanii integrării europene şi nord-atlantice a României. Nici n-avea cum să fie altfel, dacă ne raportăm la experienţa lui politică anterioară găurii negre a comunismului – în vreme ce denigratorii lor se formaseră tocmai în această gaură neagră.

În sfirşit – fără a avea aici spaţiul necesar pentru a epuiza lista, fie şi prin scurte comentarii –, limpezimea de cristal a exprimării, mărturisind claritatea gîndirii. La sfîrşitul anchetelor marcate de bătăi şi torturări întinse pe patru, şase, opt, 12 ore, obligat să dea declaraţii, aşternea pe hîrtie, cu scrisul său ordonat, perfect lizibil, fraze din care nu răzbate nicicum durerea ori măcar nervozitatea, impecabile stilistic, fără a face vreun pas înapoi de la credinţele sale şi (mai e nevoie oare s-o spun?) fără a oferi vreo informaţie ori vreun comentariu care ar fi putut face rău cuiva. Declaraţiile par scrise acasă, la biroul personal, în linişte şi tihnă! Din cînd în cînd, o notă de subtilă ironie…

Urmăriţi-i, vă rog, interviurile – din fericire există destule şi majoritatea sînt de găsit pe Internet. Încercaţi să identificaţi naţionalul „ăăăă“, exprimările lemnoase, repetiţiile plicticoase, frazele fără conţinut sau cele în care, la sfîrşit, vorbitorul a uitat de mult care era începutul. Succes!

Toţi românii – cîteva milioane! – care au făcut puşcărie politică, merită plecăciunea noastră. Inclusiv cei care – spre deosebire de Coposu –, acolo sau ulterior, au cedat fizic ori psihic şi şi-au turnat colegi de suferinţă. Este ruşinos că fenomenul delictului de opinie, închisorile comuniste, experimentele gen Piteşti, decapitarea elitelor, Canalul şi toate celelalte subiecte din această categorie nu sînt nici acum o materie şcolară de sine stătătoare şi nu constituie tema unei campanii naţionale permanente.

Foarte mulţi politicieni interbelici au fost oameni de înaltă calitate, care au făcut ţării servicii incontenstabile. O parte dintre ei au făcut, practic, însăşi România modernă!

Şi, în ciuda ideii „toţi sînt o apă şi-un pămînt“ – care nu este doar rezultanta unei exasperări în parte justificate a electoratului dezamăgit, ci şi a unei strategii menite să-i pună pe ticăloşi pe aceeaşi treaptă cu oamenii oneşti –, au existat, în aceşti 25 de ani, şi politicieni de valoare, competenţi, bine intenţionaţi şi dedicaţi ideilor lor.

Dar, între toţi şi între toate, Corneliu Coposu a fost unic! Nu spun asta pentru că nu mai e printre noi. N-o spun pentru că a suferit sau pentru că am privilegiul să-i cunosc familia şi anturajul sau pentru că sîntem în anul centenarului naşterii sale. O spun pentru că o cred cu tărie.

Ne plîngem mereu că s-a răsturnat scara de valori, că România e dominată de milionari de carton, politicieni corupţi şi vedete butaforice. Că nu mai avem nici un reper. Ba îl avem! Mai rămîne doar să vrem să-l descoperim, măcar acum. Seniorul a murit, dar ideile lui nu, statura lui nu, modelul lui nu.

Cît de aproape sau cît de departe de Corneliu Coposu este acest candidat? – iată întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem în preajma oricăror alegeri! Cît de bine s-ar fi simţit Seniorul în compania acestor oameni? S-ar fi uitat oare la emisiunea asta? S-ar fi dus oare la televiziunea asta? S-ar fi bucurat ori s-ar fi întristat auzind că...?

Dar eu, eu însumi, cît de aproape sau de departe sînt de ceea ce gîndea, credea şi simţea Corneliu Coposu? I-ar fi făcut plăcere să mă cunoască, să stea de vorbă cu mine? Dacă i-aş fi povestit ce-am făcut ieri, luna trecută, în ultimul an, în ultimul sfert de secol – oare ce părere şi-ar fi făcut despre mine?

E un exerciţiu posibil... Poate părea o joacă... Dar dacă nu ne raportăm la reperele fixe, absolute, la ce să ne raportăm?

Tudor Călin Zarojanu este jurnalist şi a publicat cartea Viaţa lui Corneliu Coposu, Editura Maşina de scris, 2005.

Foto: arhiva familiei Coposu

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

descoperire pompeii spa jpg
Ingineria din spatele unui grandios „spa” descoperit sub metri de cenușă în Pompeii. O descoperire unică
Peste 2000 de ani a fost îngropată adânc sub metri de rocă vulcanică și cenușă până când o echipă de arheologi au ajuns la ceea ce până acum mai mult se intuia: spectaculosul lux în care trăiau bogătașii din Pompeii. Experții o numesc o descoperire „unică într-un secol”. Nu
image png
Șase morți și 31 de răniți în urma unui incendiu care a devastat un hotel dintr-o renumită stațiune de schi
Un incendiu a izbucnit la un hotel dintr-o stațiune de schi din nord-vestul Turciei. Șase persoane au murit și alte 31 sunt rănite.
FOTO Adrian Vestea Facebook jpg
Rută alternativă pentru DN1: un drum care trece prin Valea Doftanei și Brădet va fi reabilitat
Lucrările de construcţie a alternativei rutiere la DN 1 vor fi demarat în curând, a anunțat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea.
Accident mortal în Timiș Foto Opinia Timișoarei jpg
Momentul impactului dintre două mașini, în care a murit o persoană. Două accidente au avut loc în cateva ore, în aceeași intersectie din Timiș
O femeie, în vârstă de 80 de ani, a murit, luni, iar alte două persoane au fost rănite în urma unui accident, între două maşini, produs în localitatea Giroc, din judeţul Timiş.
anastasia  jpg
Fetița care a murit la creșa ilegală din Medgidia a fost înmormântată. Ce arată primele date din anchetă
Anastasia, fetița de nici doi anișori care a murit vineri, în urma unui accident stupid, la o creșă ilegală din oraș, a fost înmormântată luni.
WhatsApp Video 2025 01 21 at 09 00 22 mp4 thumbnail png
Incendiu violent la o societate din Slatina. Flăcările au cuprins aproximativ 10.000 pătrați. Populația, avertizată prin Ro-Alert
Un incendiu violent a izbucnit, marți-dimineață, la o societate din municipiul Slatina, situată pe strada Pitești. Populația din zonă a fost avertizată prin mesaj Ro-Alert. Mai multe echipaje de pompieri sunt deja la fața locului.
pepe te cunosc de undeva despre andreea balan jpeg
Motivul pentru care Pepe a fost la un pas să părăsească „Te cunosc de undeva”. Artistul a făcut mărturisiri neștiute: „De vreo două ori”
Se știe deja faptul că Pepe și Alina Pușcaș sunt gazdele emisiunii „Te cunosc de undeva”. După retragerea lui Cosmin Seleși, cântărețul a devenit din concurent, prezentator, însă a recunoscut că a avut intenția de a rupe de două ori contractul, la început.
camera de hotel jpg
Motivul pentru care un cuplu locuiește în hoteluri de trei ani: „Nu ne mai preocupă înlocuirea becurilor, plata facturilor sau curățenia generală”
Daniel George și partenera sa au renunțat la viața convențională, caracterizată de o locuință permanentă și cheltuieli fixe, și au adoptat un stil de viață neconvențional: locuind exclusiv în hoteluri.
dennis man fb jpeg