Tema săptămînii

Practica aceasta, a reproducerii de texte învățate pe de rost sau, și mai rău, dictate la clasă, este extrem de nocivă pentru elevi. Nu stimulează gîndirea critică, creativitatea, un fel adecvat de a aborda nu doar situațiile legate de învățare sau școală, ci, în plan mai larg, de viață.

Vaccinarea a devenit, şi la noi, un subiect de controversă.

Mulţi dintre cei care blamează azi curentul antivaccin se referă la Internet şi la mass-media ca surse de propagare a informaţiilor false. Dar dacă susţinătorii mişcării antivaccin se bazează pe mituri şi pe vorbe auzite din tot felul de surse, realităţile vorbesc de la sine: de fiecare dată cînd rata imunizării pentru o anumită boală scade, epidemiile izbucnesc.

Deşi copiii se nasc cu o baterie de sistem imun pe care o moştenesc, ea trebuie stimulată. În timpul sarcinii, mama poate transmite prin placentă nişte anticorpi, iar el e protejat în primele luni de la naştere. După această perioadă devine expus la boală.

Ei s-au îmbolnăvit pentru că nu mai exista acea umbrelă de 95% acoperire vaccinală care să-i protejeze pe cei din jurul lor, cei care nu se pot vaccina.

Cei care aveau 3 sau 4 ani în 1990 susțin că au amintiri din vremurile de dinainte, vagi, estompate, căutate. De fapt, scormonesc după ele pentru a se convinge că timpul acela a existat într-adevăr.

Într-un studiu Kruk din 2015, de pildă, 47% din tinerii din România considerau că situația financiară a părinților lor a fost mai bună, iar 52% considerau că aceștia își permiteau mai mult.

Nu ştiu de ce atîta fatalism apropo de ce a fost şi este în România. La scara istoriei, 25 de ani de „tranziție“ – alt cuvînt de care m-am săturat – nu este mult şi nu e chiar așa de negru totul.

Există solidaritate, ca după Colectiv, cea mai dureroasă și marcantă lovitură pentru generația noastră, cînd am constatat cît de bine ne-am organizat mulți să dăm o mînă de ajutor și să încercăm să facem o schimbare: și ia uite cum s-a folosit de noi spuma politicii să se spele pe mîini și să se retragă, chipurile diplomatic.

Poate că, în general, despre 666 nu se poate găsi nimic coerent. Dosarul de față, așadar, se plimbă dilematic printr-o incoerență care, totuși, continuă să înfricoșeze…

„Două lucruri sînt infinite: Universul şi prostia“, spunea Albert Einstein. Judecînd după aberaţiile care apar pe blog-uri şi pe site-uri de ştiri, cel puţin a doua parte a afirmaţiei e de necontestat. Am făcut o scurtă selecţie de texte din universul infinit al prostiei.

Dracula vindea și leacuri, descîntece, formule magice, poțiuni, urme ale tălpilor lui Iisus, păstrate de două mii de ani. Oamenii aveau nevoie de dovezi concrete ale credinței lor.

Paranormalul există. Astfel că nimic nu împiedică prezența neașteptată a unor vindecări miraculoase, chiar dacă medicii nu o mărturisesc întotdeauna.

Evadarea din stresul cotidian este benefică. Evenimentele ce scapă firescului au fascinat întotdeauna.

Oamenii vechi știau ziua și ceasul în care vor muri și nici asta n-a fost bine. Pentru că deveneau leneși și nu mai munceau nimic, în așteptarea Morții.

În interviuri mai vechi, dl F. spunea că gorilienii erau „de bine“ și se luptau cu reptilienii, dar și cu șerpilienii, în vreme ce civilizația pierdută a vulturienilor era prea misterioasă ca să știm dacă era bună sau rea.

Spirite din altă lume, venite special să ne spună dacă „Popescu din a şaptea“ ne iubeşte sau nu. Pentru că, bineînţeles, în spatele jocurilor „oculte“ se afla motivaţia amoroasă.

Norișorii de foc speciali anunță convulsii sociale, crize, penurii, destabilizare și regres.

Dedicăm aceste pagini tuturor bucătăreselor (bunici, mătuşi, vecine, mame, surori, soţii) care au înfruntat cu răbdare, inventivitate, îndrăzneală, dragoste şi sacrificiu vitregiile alimentare ale falitei şi famelicei Epoci de Aur.

E un fapt pe care toată lumea îl ştie: alimentarele din comunism arătau ca stocurile din subterană pentru un război atomic – conserve, compoturi, ghiveci şi fasole la borcan, biscuiţi… Pentru cei care au trăit pe atunci aproape că n-ai ce să spui despre alimentele în sine.

Ce altceva sînt pralinele Carpaţi decît nişte miniaturale masive muntoase, cu steiuri şi rîpe de nucă, coajă de portocală şi fructe confiate? Spre deosebire de rigoarea helvetică a „munţilor“ Toblerone, Carpaţii de ciocolată ni se arată mai accidentaţi, mai dezordonaţi, mai surprinzători. Mai… aşa, ca noi.

Din oportunism politic, ambele partide mari joacă pe aceeaşi muzică. Iar faptul că nenumăraţi politicieni importanţi au trecut cu graţie de la un partid la altul, teoretic opus ca ideologie, nu face decît să întărească impresia că, de fapt, familia politică nu contează decît dacă oferă acces la putere.

Există, în politica românească şi nu numai, o obsesie a centrului, o insistenţă în reafirmarea acestei poziţionări care ar face inutile referirile la dreapta şi la stînga clasică. Centrismul este nu doar un slogan, ci un autentic Sfînt Graal al politicii.

„Opoziţia e un rahat“, spunea chiar vicecancelarul din precedenta Mare Coaliţie, social-democratul Franz Müntefering. Cine vrea să modeleze trebuie să guverneze.

Parlamentul European funcţionează în ultimii ani pe baza unei „mari coaliţii“ între PPE şi socialişti. Avem împreună 53%. Ne străduim din răsputeri să cădem de acord, fiind vorba despre grupurile care caută „interesul european“.