Ce vrea poporul?

Oana-Valentina SUCIU
Publicat în Dilema Veche nr. 664 din 10-16 noiembrie 2016
Ce vrea poporul? jpeg

O simplă trecere rapidă prin paginile web ale principalelor partide din România (şi vorbim aici de cele care îşi vor revendica în curînd fotoliile parlamentare) te face fie să rîzi, fie să plîngi, fie ambele. „Îndrăzneşte să crezi în România!“, clamează PSD-ul (înţelegem de aici că ar fi motive să nu crezi?), „Integritate pentru o administraţie dreaptă“ (deci cea actuală nu este nici dreaptă, şi nici integră, după cei din PNL), „Împreună mişcăm România“ (sloganul PMP te aruncă în dilema cu o ţară care dacă nu merge înainte înseamnă că stă pe loc), „Redăm România românilor“ (a, deci ALDE crede că acum ar fi a altcuiva?). În toată această înşiruire, nici vorbă despre procesul de democratizare (încă acut necesar) sau despre reprezentarea intereselor cetăţenilor (rolul oricărui politician, pînă la urmă), cu atît mai puţin despre doctrine, principii sau ideologie. E adevărat că distincţia dreapta-stînga trebuie profund nuanţată la ora actuală, dar ea este departe de a fi pusă în discuţie, nici măcar la modul rudimentar la care era realizat acest lucru în prima decadă post-comunistă.

Probabil că, dacă aş fi trăit într-o ţară normală (a se citi funcţională, în care corupţia endemică este depistată şi pedepsită şi în care sistemul de control reciproc al puterilor în stat funcţionează), probabil că aş fi fost un om cu vederi de stînga, cel puţin în ceea ce priveşte implicarea statului în domenii care altfel nu s-ar putea susţine în totalitate singure (sănătate, educaţie, cultură). Altfel, susţin ideea că, dacă eşti bun în ceea ce faci, ai toate şansele să creşti pe scara socială şi profesională, indiferent de implicarea statului. În ultimele cicluri electorale m-am regăsit tot mai puţin în oferta partidelor politice. Totuşi, am votat de fiecare dată, nu înainte de a mă informat. Doar că nu m-am putut abţine să mă întreb cam ce aşteptări are votantul mediu.

E greu să realizezi un portret-robot al acestuia şi nu îmi plac generalizările impresioniste, dar o foarte scurtă analiză a sondajelor din ultima vreme (IRES, INSCOP, Eurobarometru) ne poate ajuta în acest sens.

Românii nu prea ştiu ce să (se) aştepte de la un partid politic, pentru că, atunci cînd această întrebare este deschisă (şi nu grilă), doar 8% susţin că acesta ar trebui să reprezinte interesele cetăţenilor, dar şi să fie „sincer“ (tot 8%) sau „apropiat de oameni“ (cam 3%). Ceea ce nu îi împiedică pe un sfert dintre cei intervievaţi să se considere de dreapta, pe 17% de stînga şi pe 27% de centru, cu o treime însă care nu ar şti să se plaseze pe această axă. Nici nu este de mirare. Asta nu înseamnă că nu au cu toţii o părere, chiar dacă doar jumătate votează în alegeri şi doar un procent infim se implică în organizaţii non-guvernamentale şi în viaţa comunitară. 90% consideră că statul trebuie să asigure locuri de muncă şi locuinţe, 94% că ar fi necesară o protecţie socială mai ridicată şi 80% că bogaţii ar trebui să fie impozitaţi mai mult pentru a se da celor săraci. Cred că pînă şi Robin ­Hood ar fi invidios!

Cît despre îngrijorările românilor, acestea gravitează în jurul locurilor de muncă (cam asta ar fi şi menirea unui partid politic după jumătate dintre respondenţi), al şomajului, preţurilor, sănătăţii şi pensiilor. Şi nu oricum, după mulţi un partid politic trebuind să facă o politică naţională (şi nu pro-occidentală). Oricum am combina cele de mai sus, tot un rezultat bizar iese, într-o ţară în care rata şomajului este de doar 4,8%, deci te întrebi de unde atîta îngrijorare cu privire la siguranţa locului de muncă. Pe de altă parte însă, românul este destul de neîncrezător atunci cînd trebuie să numească entităţile în care are încredere – nu prea trece nimic dincolo de graniţele familiei apropiate. Nici măcar preoţii, creditaţi cu doar 14%, ca să nu mai spunem de funcţionari publici, partide politice, Parlament, administraţie locală. Atunci ce să înţelegi din încrederea mare şi foarte mare în instituţia Bisericii (tendinţă neschimbată de 25 de ani încoace), depăşită doar de cea în Armată şi, recent, de cea în Pompieri şi în Jandarmerie. Deşi există o expresie pentru asta…

Jumătate dintre români îşi doreau, la începutul anului, un guvern tehnocrat, deşi convinşi fiind că acesta ar fi condus din umbră de partide, adică în interesul liderilor şi membrilor acestora, descrise (vorbim aici iar de întrebări deschise) ca fiind caracterizate de hoţie, furt, escrocherie, mită şi corupţie. De altfel, 87% din români considerau că fenomenul corupţiei este insuportabil, alături de acum clasica opinie că ţara se îndreaptă într-o direcţie greşită.

Partidele fac nişte campanii de parcă ar trăi în altă ţară, deconectate de nevoile populaţiei sau mizînd pe nuclee dure de alegători şi pe un populism care exploatează temerile şi golurile de educaţie civică. Dacă mai adăugăm la aceasta şi fenomenul manifestat recent, cel al milioanelor de semnături adunate de o coaliţie de asociaţii care doresc revizuirea Constituţiei în vederea redefinirii căsătoriei (probabil că în viziunea unora dintre acestea, drepturile omului sînt doar o găselniţă a liftelor străine, menită să pervertească spiritul naţional şi procrearea în masă a neamului), aproape că ai motive să te întrebi dacă nu cumva visezi şi ai ajuns actor într-un scenariu care îi are coautori pe Orwell şi Caragiale.

Aproape. Pentru că mai există totuşi oameni, instituţii şi organizaţii care acţionează în favoarea transparenţei, a participării publice, a creării unui spaţiul public pentru dialog. La ora actuală, structura administraţiei locale şi a Parlamentului o reflectă foarte bine pe cea a electoratului. Sau, mai bine zis, a electoratelor. Datoria politicienilor este să le şteargă sau măcar să le diminueze. Mulţi nu o vor face. Dar eu tot mai cred în „puterea celor fără de putere“ sau în ziua în care un singur om se hotărăşte să înfrunte sistemul şi să trăiască în adevăr. Şi ştiţi care e culmea? Acela este fix momentul în care devine liber. Nu la ­stînga sau la dreapta, ci liber. 

Oana-Valentina Suciu este conferenţiar la Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea din Bucureşti.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Serbia pune Euro 2024 pe jar: amenințare cu retragere după un scandal exploziv
Turneul final din Germania poate intra în istorie din motive nedorite.
image
Cum au terorizat șapte indivizi o femeie timp de doi ani, ca să le cedeze un teren
Joi dimineaţă, la şase adrese din Ploieşti au avut loc descinderi ale mascaţilor, care au condus la sediul poliţiei, pentru audieri, şapte indivizi care, vreme de doi ani, au făcut presiuni asupra unei femei, cu scopul de a intra în posesia terenului acesteia.
image
Copil cu sindrom Down, exclus de la serbarea de final de an. „Singurul necostumat a fost Vladimir”. Replica educatoarelor
Este anchetă la o grădiniță din Gorj după ce mama unui copil cu sindrom Down a scris pe Facebook că fiul ei a fost discriminat la serbarea de final de an.

HIstoria.ro

image
Când au apărut primele bănci din Țara Românească
Pe măsură ce viața economică a Țării Românești se dezvoltă, apar numeroase proiecte și încercări pentru organizarea instituțiilor naționale de credit. Î
image
Cum a fost păcălit Hitler: Fortitude
Nicio operațiune militară din istoria celui de-Al Doilea Război Mondial nu a beneficiat de un nivel extrem de ridicat de securitate operațională, implicând ample și complexe acțiuni de înșelare militară și inducere în eroare a inamicului (incluzând aici manipularea, intoxicarea).
image
Iuliu Maniu interceptat de Siguranță la ordinul lui Armand Călinescu
În 1932 Armand Călinescu e subsecretar de stat la Interne. La 5 decembrie el se mărturisește Jurnalului, ținut zilnic și pe ascuns: