Ce vrea poporul?

Oana-Valentina SUCIU
Publicat în Dilema Veche nr. 664 din 10-16 noiembrie 2016
Ce vrea poporul? jpeg

O simplă trecere rapidă prin paginile web ale principalelor partide din România (şi vorbim aici de cele care îşi vor revendica în curînd fotoliile parlamentare) te face fie să rîzi, fie să plîngi, fie ambele. „Îndrăzneşte să crezi în România!“, clamează PSD-ul (înţelegem de aici că ar fi motive să nu crezi?), „Integritate pentru o administraţie dreaptă“ (deci cea actuală nu este nici dreaptă, şi nici integră, după cei din PNL), „Împreună mişcăm România“ (sloganul PMP te aruncă în dilema cu o ţară care dacă nu merge înainte înseamnă că stă pe loc), „Redăm România românilor“ (a, deci ALDE crede că acum ar fi a altcuiva?). În toată această înşiruire, nici vorbă despre procesul de democratizare (încă acut necesar) sau despre reprezentarea intereselor cetăţenilor (rolul oricărui politician, pînă la urmă), cu atît mai puţin despre doctrine, principii sau ideologie. E adevărat că distincţia dreapta-stînga trebuie profund nuanţată la ora actuală, dar ea este departe de a fi pusă în discuţie, nici măcar la modul rudimentar la care era realizat acest lucru în prima decadă post-comunistă.

Probabil că, dacă aş fi trăit într-o ţară normală (a se citi funcţională, în care corupţia endemică este depistată şi pedepsită şi în care sistemul de control reciproc al puterilor în stat funcţionează), probabil că aş fi fost un om cu vederi de stînga, cel puţin în ceea ce priveşte implicarea statului în domenii care altfel nu s-ar putea susţine în totalitate singure (sănătate, educaţie, cultură). Altfel, susţin ideea că, dacă eşti bun în ceea ce faci, ai toate şansele să creşti pe scara socială şi profesională, indiferent de implicarea statului. În ultimele cicluri electorale m-am regăsit tot mai puţin în oferta partidelor politice. Totuşi, am votat de fiecare dată, nu înainte de a mă informat. Doar că nu m-am putut abţine să mă întreb cam ce aşteptări are votantul mediu.

E greu să realizezi un portret-robot al acestuia şi nu îmi plac generalizările impresioniste, dar o foarte scurtă analiză a sondajelor din ultima vreme (IRES, INSCOP, Eurobarometru) ne poate ajuta în acest sens.

Românii nu prea ştiu ce să (se) aştepte de la un partid politic, pentru că, atunci cînd această întrebare este deschisă (şi nu grilă), doar 8% susţin că acesta ar trebui să reprezinte interesele cetăţenilor, dar şi să fie „sincer“ (tot 8%) sau „apropiat de oameni“ (cam 3%). Ceea ce nu îi împiedică pe un sfert dintre cei intervievaţi să se considere de dreapta, pe 17% de stînga şi pe 27% de centru, cu o treime însă care nu ar şti să se plaseze pe această axă. Nici nu este de mirare. Asta nu înseamnă că nu au cu toţii o părere, chiar dacă doar jumătate votează în alegeri şi doar un procent infim se implică în organizaţii non-guvernamentale şi în viaţa comunitară. 90% consideră că statul trebuie să asigure locuri de muncă şi locuinţe, 94% că ar fi necesară o protecţie socială mai ridicată şi 80% că bogaţii ar trebui să fie impozitaţi mai mult pentru a se da celor săraci. Cred că pînă şi Robin ­Hood ar fi invidios!

Cît despre îngrijorările românilor, acestea gravitează în jurul locurilor de muncă (cam asta ar fi şi menirea unui partid politic după jumătate dintre respondenţi), al şomajului, preţurilor, sănătăţii şi pensiilor. Şi nu oricum, după mulţi un partid politic trebuind să facă o politică naţională (şi nu pro-occidentală). Oricum am combina cele de mai sus, tot un rezultat bizar iese, într-o ţară în care rata şomajului este de doar 4,8%, deci te întrebi de unde atîta îngrijorare cu privire la siguranţa locului de muncă. Pe de altă parte însă, românul este destul de neîncrezător atunci cînd trebuie să numească entităţile în care are încredere – nu prea trece nimic dincolo de graniţele familiei apropiate. Nici măcar preoţii, creditaţi cu doar 14%, ca să nu mai spunem de funcţionari publici, partide politice, Parlament, administraţie locală. Atunci ce să înţelegi din încrederea mare şi foarte mare în instituţia Bisericii (tendinţă neschimbată de 25 de ani încoace), depăşită doar de cea în Armată şi, recent, de cea în Pompieri şi în Jandarmerie. Deşi există o expresie pentru asta…

Jumătate dintre români îşi doreau, la începutul anului, un guvern tehnocrat, deşi convinşi fiind că acesta ar fi condus din umbră de partide, adică în interesul liderilor şi membrilor acestora, descrise (vorbim aici iar de întrebări deschise) ca fiind caracterizate de hoţie, furt, escrocherie, mită şi corupţie. De altfel, 87% din români considerau că fenomenul corupţiei este insuportabil, alături de acum clasica opinie că ţara se îndreaptă într-o direcţie greşită.

Partidele fac nişte campanii de parcă ar trăi în altă ţară, deconectate de nevoile populaţiei sau mizînd pe nuclee dure de alegători şi pe un populism care exploatează temerile şi golurile de educaţie civică. Dacă mai adăugăm la aceasta şi fenomenul manifestat recent, cel al milioanelor de semnături adunate de o coaliţie de asociaţii care doresc revizuirea Constituţiei în vederea redefinirii căsătoriei (probabil că în viziunea unora dintre acestea, drepturile omului sînt doar o găselniţă a liftelor străine, menită să pervertească spiritul naţional şi procrearea în masă a neamului), aproape că ai motive să te întrebi dacă nu cumva visezi şi ai ajuns actor într-un scenariu care îi are coautori pe Orwell şi Caragiale.

Aproape. Pentru că mai există totuşi oameni, instituţii şi organizaţii care acţionează în favoarea transparenţei, a participării publice, a creării unui spaţiul public pentru dialog. La ora actuală, structura administraţiei locale şi a Parlamentului o reflectă foarte bine pe cea a electoratului. Sau, mai bine zis, a electoratelor. Datoria politicienilor este să le şteargă sau măcar să le diminueze. Mulţi nu o vor face. Dar eu tot mai cred în „puterea celor fără de putere“ sau în ziua în care un singur om se hotărăşte să înfrunte sistemul şi să trăiască în adevăr. Şi ştiţi care e culmea? Acela este fix momentul în care devine liber. Nu la ­stînga sau la dreapta, ci liber. 

Oana-Valentina Suciu este conferenţiar la Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea din Bucureşti.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

Adevarul.ro

image
Ciobanul din Valahia ajuns domnitor al Ţării Româneşti. A dus o prigoană aprigă împotriva marilor dregători
Mircea Ciobanul - domnitorul Ţării Româneşti care a primit acest nume pentru că înainte de a urca pe tron cumpăra oi pentru Constantinopol. Chiar dacă avea o preocupare paşnică, asta nu l-a împiedicat să devină unul dintre cei mai cruzi domnitori români.
image
Concubine plimbate în turism sexual. Cele mai mari preţuri erau la Suceava
Un oraş din nordul Bucovinei a ajuns paradis pentru proxeneţi şi prostituate datorită tarifelor mari care sunt practicate în această zonă.
image
„Pietrele Foamei” au ieşit la suprafaţă în albiile secate ale Râului Elba: „Dacă mă vezi, să jeleşti”
Europa se confruntă cu o secetă severă în urma unor valuri de caniculă fără precedent, ceea ce a determinat scăderea dramatică a debitului unor râuri europene importante. În Germania, în albiile secate ale râurilor au ieşit la iveală pietre masive folosite în urmă cu sute de ani pentru a prevesti vremuri vitrege pentru omenire, relatează Miami Herald.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.