Două generaţii, în oglindă (II)

— dialog între un tată şi un fiu —

Cum ți se pare viața la douăzeci și ceva de ani?

Vlad Macry: Pentru mine, sînt amintiri din alt secol. Era o viață totuși fericită, găseam modalități de a mă bucura. Poate că tocmai îngustimea acelei lumi mă făcea să trăiesc (cu o intensitate pe care azi nu o mai văd la tinerii de aceeași vîrstă) orice ofertă relațională, culturală… Era epoca unor prietenii profunde, dar și epoca extazului în fața ultimului album Pink Floyd strecurat peste graniță, a cărților „interzise“, devorate taman datorită interdicției…

Victor Macry: Un fel de haos semiorganizat. Aș folosi o expresie simpatică din limba germană care denotă chiar această nuanță de confuzie haotică – „Tohuwabohu“, care provine din Biblia ebraică, unde a fost folosită pentru a descrie lumea primordială. Au fost, sînt și vor fi alții de vîrsta mea care probabil știu mai bine ce vor de la viață la douăzeci-și-ceva de ani, dar din mai multe motive, recunosc că nu mă pot identifica cu ei.

A rămîne în România… A nu rămîne în România… Should I stay or should I go?

Vlad Macry: Dacă aș fi știut să-mi cîștig existența și altfel decît lucrînd în limba română, aș fi plecat din țară. Mai corect, dacă mi-ar fi plăcut să învăț să-mi cîștig existența și altfel decît prin limba aceasta, aș fi plecat. Dacă atunci cînd aveam 24 de ani nu ar fi apărut anul 1989, acel an 1989, probabil că aș fi plecat oricum, fiindcă pînă atunci nu am avut nici o șansă să fac ce doream (și ce puteam) să fac și aș fi riscat să depășesc vîrsta de la care o aventură precum emigrarea devine problematică.

Victor Macry: Vorba cîntecului, dacă alegi să pleci, dai de bucluc; dar dacă rămîi, acel bucluc will be double. Cred că România se confruntă cu multe probleme prezente în multe alte țări din Occident, cu diferența că ele se manifestă aici sub alte chipuri și în alte circumstanțe. Că o fi mai bine aici, că o fi mai bine altundeva – dacă plecăm cu toții, cum vom putea afla vreodată dacă ar fi putut fi mai bine? Mai mult de atît, cine va mai stinge lumina?

Ce crezi despre regimul comunist din România? Ceaușescu a făcut mai mult bine sau mai mult rău?

Vlad Macry: Pînă în 1965, cînd m-am născut eu și a venit la putere Ceaușescu, am informații din familie: un bunic deținut politic, agoniseala unei familii confiscată… Din vremea lui Ceaușescu țin minte mai bine ultimul deceniu. Frigul, bezna, penuria, rațiile… Îmi mai amintesc disperarea mea, tînăr filolog care nu visa decît un post de corector la orice editură, nevoit să se angajeze (ca să nu fiu arestat, șomajul fiind o infracțiune!) arhivar la un spital și inspector de învățămînt la o fabrică de textile. Orașele erau interzise tinerilor absolvenți…

Victor Macry: Comunismul românesc a fost un regim sîngeros și antidemocratic, impus fără voința poporului, ce s-a sfîrșit prin violență fără noimă. Îmi este foarte greu să cred că orice a fost realizat în timpul comunismului nu ar fi putut fi realizat, la fel de bine, în cadrul unei democrații consolidate. Pentru a vedea dacă Ceaușescu a făcut mai mult bine sau mai mult rău, trebuie doar să ne uităm la România ultimilor 27 de ani. Cum se spune mai nou la știri, „imaginile vă pot afecta emoțional“.

Ce crezi că ar fi meritat păstrat din societatea românească de dinainte de 1989?

Vlad Macry: Irigațiile. Și, poate, ideea „dușmanului comun“ (sau a celui pe care îl credeam „comun“…), grație căruia mă amăgeam crezînd că există o opoziție tăcută, dar omniprezentă în conaționalii mei.

Victor Macry: Cred că au fost păstrate mai multe din societatea comunistă decît ar fi trebuit, iar ele pot fi recunoscute astăzi cu ușurință. Ar fi fost imposibil să fie eliminate complet, după 45 de ani într-un sistem care a anihilat tot ce fusese clădit înainte.

Cît de corect e să fii politically correct?

Vlad Macry: Political correctness-ul depășește uneori bunul-simț, iar efectele sînt cel puțin ridicole, cum ar fi copiii încurajați să refuze jocul de șah fiindcă unele piese sînt albe, iar celelalte, negre. Excesul este regretabil. Însă nici căderea în cealaltă extremă nu mi se pare fericită. De curînd, pe social media s-au înmulțit cuvinte precum „jidan“, „cioroi“, „poponar“…

Victor Macry: Recunosc că nu înțeleg de ce un om cu o anumită culoare a pielii ar fi automat mai bun decît unul cu altă culoare, sau unul avut mai bun ca unul sărac. Iar asta era political correctness-ul la început. Totuși, încep să am impresia că political correctness-ul nu mai e ce a fost. Anul trecut, o școală din Statele Unite a scos clasicul roman Huckleberry Finn din programă, deoarece folosea așa-numitul N-word de prea multe ori. Romanul lui Twain izvorăște din limbajul și cultura vremii sale, dar asta nu îi poate înăbuși meritele și calitatea. La fel ca orice alt sistem politic și identitar, political correctness-ul nu trebuie dus în nici un caz la extrem. Nu este sub nici o formă perfect și imun la a fi criticat.

Cărți tipărite sau e-books?

Vlad Macry: Tipărite! O carte are miros, are greutate, consistență… Cîtă senzualitate în manipularea unei tipărituri! Și în lumea de azi, dominată de ecranul computerului ori al tabletei, a deschide o carte înseamnă plăcere, timp liber, fiind-că oricum muncim mai mult „electronic“, tehnicist.

Victor Macry: Fiind mai ieftine și mai eco decît cărțile tipărite, aș spune e-books, dar momentan nu mă pot obișnui cu ele. Aici, pentru mine, „analogicul bate digitalul“.

Mai folosește la ceva să termini o facultate?

Vlad Macry: A urma cursurile unei facultăți este parte dintr-un traseu vocațional. O pasiune te apropie de o anumită disciplină, iar nivelul universitar este necesar în desăvîrșirea acelei pasiuni. De aceea nu prea înțeleg ce înseamnă „a-ți folosi la ceva“. Nu cred în ideea de a absolvi o facultate fiindcă e „rentabilă“, fiindcă după ea te angajezi și cîștigi bine. Cîștigi bine doar dacă faci bine ceea ce îți place să faci, iar dacă îți place într-adevăr ceva, simți nevoia de a te perfecționa în acel ceva prin cursurile unei facultăți.

Victor Macry: Depinde de domeniu, dar da, deoarece cel puțin momentan, nu putem accesa cursurile de la universitate printr-o căutare pe Google. Facultatea te poate învăța ceva, iar asta rămîne indispensabil. Totuși, asta nu înseamnă că nu ar trebui să se producă schimbări la nivelul universitar.

Internetul… Ne-a adus mai mult rău sau mai mult bine?

Vlad Macry: Bine! Dar important e discernămîntul. În lipsa lui, o librărie poate fi la fel de periculoasă ca Internetul. Există cel puțin la fel de multe cărți inutile, stupide ori chiar nocive, ca pagini web de același soi.

Victor Macry: Ne-a unit și a schimbat cursul societăților și oamenilor mai mult decît orice alt mediu de comunicare – dar, în exact aceeași măsură, a făcut mai ușoară diseminarea informațiilor false și manipularea în masă. Aș spune că cîștigă binele, dar cu o marjă foarte mică.

LGBT. Patru litere… Cum ne comportăm cu ele?

Vlad Macry: Minoritățile sexuale au fost victime oficiale, oprimate prin lege, pe vremea regimului comunist. Chiar cînd nu se trecea la măsuri drastice, destine umane erau batjocorite. În mediul universitar al anilor ’80, am cunoscut oameni de o mare capacitate intelectuală și profesională, ale căror cariere au fost blocate din pricina acestei discriminări. Trăiau într-un fel de clandestinitate… De aceea am simpatie pentru revendicările acestor minorități. Recunosc însă că am reticențe în privința adopției în cuplurile homosexuale.

Victor Macry: Cu toleranță, înțelegere și acceptare – cu ce ne pot face rău cei din această comunitate? Doar pentru că există, pentru că sînt altfel? Recentele atacuri incoerente, neîntemeiate, asupra unei minorități nu au nici o logică, fundament științific sau justificare. Abia acum 15 ani a fost decriminalizată homo-sexua-litatea în România. Atunci, același discurs apocaliptic, profund nedemocratic a fost folosit de Biserică, dar nu a avut succes. Poate reprezenta un precedent extrem de periculos.

Drogurile ușoare: pro sau contra legalizării lor?

Vlad Macry: Pro. Prohibiția nu a făcut decît rău, indiferent de marfa interzisă.

Victor Macry: Dacă sînt legale băuturile alcoolice, care ucid mai mulți oameni, atunci de ce nu?

Armata obligatorie te face om?

Vlad Macry: Serviciul militar obligatoriu te face doar obedient, te învață ce înseamnă arbitrariul și umilința… Stimulează lașitatea și agresivitatea.

Victor Macry: Tot ce se poate, dar te poate face și mort pentru nimic, în eventualitatea unui război.

Greșelile pe care un părinte nu ar trebui să le facă…

Vlad Macry: Indiferența, agresivitatea, minciuna… Susținerea unui traseu educațional forțat. Și, evident, în primul rînd, abandonul!

Victor Macry: Să nu își susțină copilul, să nu încerce să îl înțeleagă, să îl respingă. 

Vlad Macry este jurnalist și scriitor. S-a născut în 1965 și a absolvit Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, Universitatea din Bucureşti.

Victor Macry este student în anul III la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea din București. S-a născut în 1995.

Foto: Geo Barcan