Unde e stînga?

Sorin CUCERAI
Publicat în Dilema Veche nr. 664 din 10-16 noiembrie 2016
Unde e stînga? jpeg

Fireşte, nu în Parlament. Şi nici prin partide politice, în general. Dar termenul e mai degrabă înşelător – „dreapta“ şi „stînga“ sînt cuvinte care simplifică excesiv realitatea şi care ne închid într-un dualism iluzoriu. „Dreapta“ e, de fapt, o colecţie de credinţe şi doctrine dintre care unele sînt reciproc incompatibile: avem conservatori antinazişti, de exemplu, sau libertarieni în conflict cu creştin-democraţii. La fel şi „stînga“: există şi o stîngă anticomunistă (destul de puţin vizibilă în România), după cum există şi versiuni ale stîngii care se opun tuturor variantelor de socialism.

Dacă ne orientăm după valori, lucrurile nu devin mai simple. Libertatea individuală, de exemplu, este fără îndoială o valoare centrală a unor curente în general asociate dreptei. Dar ea e o valoare centrală şi pentru curente în general asociate stîngii. La fel, egalitatea pare o valoare mai degrabă „de stînga“. Dar există curente şi doctrine considerate „de dreapta“ pentru care egalitatea e o valoare importantă. Democraţia şi drepturile omului pot fi apărate cu aplomb atît dinspre stînga, cît şi dinspre dreapta – după cum avem curente de stînga şi de dreapta profund ostile democraţiei şi drepturilor omului.

Lumea e, în realitate, multicoloră, nu doar bicoloră, aşa cum o descriu cei grăbiţi. Iar dacă aşa stau lucrurile, a căuta „stînga“ sau „dreapta“ e un demers mai degrabă inutil. Adevărata Stîngă şi Adevărata Dreaptă sînt ficţiuni.

Poate ar fi mai util dacă am împărţi curentele politice în funcţie de presupoziţiile lor despre lume. Pentru unele, lumea e deschisă, un mănunchi de posibilităţi în continuă actualizare, aşa încît ideea însăşi de transgresiune îşi pierde sensul. Pentru altele, lumea are o identitate definită, e mereu închisă în nişte graniţe inteligibile, aşa încît transgresiunile – mai ales cele bruşte – nu sînt tolerate. Haideţi să numim „progresiste“ curentele din prima categorie şi „conservatoare“ pe cele din a doua. Ambele viziuni despre lume pot fi incluzive sau divizive, libertare sau autoritare, dar ele rămîn mereu distincte: lumea este fie deschisă, fie închisă. Fiecare dintre cele două categorii mari se împarte astfel în cîte patru subspecii: autoritar şi diviziv, autoritar şi incluziv, libertar şi diviziv şi, în fine, libertar şi incluziv.

Conservatorismul lui Disraeli, de exemplu, este mai degrabă autoritar şi incluziv, pe cînd cel al lui Burke este libertar şi mai degrabă diviziv, dar ambele sînt forme de conservatorism în sensul precizat mai sus.

La fel, marxism-leninismul este autoritar şi diviziv, la fel ca majoritatea versiunilor de socialism muncitoresc; diferitele versiuni de liberalism sînt fie libertare şi divizive, fie libertare şi incluzive; majoritatea versiunilor de socialism democratic sînt libertare şi incluzive, şi toate versiunile de anarhism sînt libertare şi incluzive, dar, în ciuda diferenţelor semnificative dintre ele, cu toate sînt forme de progresism în sensul că presupoziţia lor fundamentală este aceea că lumea e deschisă.

Şi atunci, unde sînt progresiştii? Cum am spus la început, nu în partide. Partidele politice de la noi cred, toate, că lumea românească e una închisă, cu graniţe identitare clare (fie ele etnice, sexuale, de status şi aşa mai departe). Ideea însăşi de lume deschisă le sperie. Nu aşa au stat lucrurile mereu – dar astăzi, din păcate, aşa stau. Dacă în Occident majoritatea partidelor sînt progresiste (în sensul credinţei într-o lume deschisă), noi nu avem decît partide conservatoare.

De aici nu rezultă că partidele româneşti ar fi toate autoritare sau divizive: PSD, de exemplu, a fost de la bun început un partid conservator, mai degrabă autoritar şi incluziv, iar PNL, deşi s-a transformat în ultimii ani într-un partid conservator, a rămas în continuare mai degrabă libertar şi diviziv. Dar, cum spuneam, indiferent de subspecie, toate partidele din România sînt astăzi conservatoare: toate presupun o lume închisă, predefinită. Toate, inclusiv cele noi, care militează pentru reformă.

Progresismul e de găsit, la noi, în diferitele sale subspecii, exclusiv în zona societăţii civile. Îl găsim la CriticAtac, la recent înfiinţata platformă Demos, la toate grupurile formale şi informale care militează pentru drepturile omului (în general, sau doar pentru anumite drepturi, precum dreptul la locuire, drepturile romilor, ale femeilor sau ale persoanelor LGBT ş.a.m.d.). Pe scurt, îl găsim mai ales în zona urbană şi în afara politicii. De unde şi senzaţia tot mai acută de ruralizare şi de învechire a politicii româneşti. 

Sorin Cucerai este publicist.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.