Ce este centrismul politic?

Andrei ŢĂRANU
Publicat în Dilema Veche nr. 664 din 10-16 noiembrie 2016
Ce este centrismul politic? jpeg

În genere, la această întrebare se răspunde simplu şi deseori superficial spunîndu-se că ar fi un curent politic aflat între stînga şi dreapta, la rîndul lor două convenţii politice care de multă vreme nu prea mai acoperă ideologii clar delimitate. Acesta e unul dintre motivele pentru care centrul politic este foarte neclar ca definiţie şi ca ideologie. 

Născut ca mai toate marile ideologii continentale pe băncile Adunării Legislative şi apoi ale Convenţiei Naţionale din timpul Revoluţiei Franceze, centrul politic se delimita de extremele epocii, fiind în acelaşi timp parte a procesului revoluţionar. Generalul La Fayette, eroul a două lumi (Lumea veche şi cea nouă) sau Mirabeau sînt figurile exemplare ale centrului politic din timpul Revoluţiei, deşi cei doi erau cel mai des în dezacord. Elementul care îi unea însă era încercarea de a fi raţionali în timpul nebuniei revoluţionare şi de a încerca să facă în așa fel ca idealurile originare ale Revoluţiei – mai multă libertate şi mai puţin exces (de orice fel) – să fie urmate. Centrul politic al Revoluţiei Franceze s-a pronunţat împotriva decapitării lui Ludovic al XVI-lea, dar şi pentru continuarea revoluţiei republicane, aflîndu-se astfel între iacobini şi monarhişti şi, de aceea, fiind detestat de toţi cei care se declarau revoluţionari sau antirevoluţionari, de sceptici şi de idealişti deopotrivă.

Am făcut acest recurs la momentul fondator al centrismului politic pentru a puncta un lucru foarte important pentru acest curent esenţial pentru democraţie: cu adevărat nu poţi să te naşti de centru, ci devii de centru. La origine, centriştii sînt de stînga sau de dreapta (ca să păstrăm convenţiile) şi numai radicalizarea unuia sau a altuia, sau de multe ori a ambelor curente, îi face pe cei raţionali să se plaseze la centru. Adică şi mai clar, ai nevoie de stînga şi de dreapta ca să poţi să te situezi la centru. Mitul centrului politic, care poate exista fără cele două curente, este şi rămîne un mit. Ca în experienţele privind magnetismul – pilitura de fier va redeveni inertă magnetic dacă se elimină ambii poli magnetici sau va fi atrasă de unul dintre cei doi poli dacă celălalt îşi încetează acţiunea.

Gîndirea politică a secolului XX a fost străbătută recurent de perspectiva unui sfîrşit al ideologiilor şi deci, prin aceasta, al istoriei. Această aşteptare a unei parousii marxiste – sfîrşitul dialecticii ideologice, ca sfîrşit al istoriei – arată că există o oboseală a istoriei care se adună generaţie după generaţie şi care tînjeşte după o linişte politică asemănătoare cu o vacanţă nesfîrşită. Doar că, secundă după secundă, istoria se opinteşte şi porneşte din nou, generînd noi subiecte şi noi controverse politice, noi fraze şi noi credinţe. De aici, probabil, şi idealizarea centrismului, adică a unei perspective politice aflate în afara politicii şi a istoriei.

Apariţia şi dezvoltarea categoriei socio­logice a clasei de mijloc le-a dat sentimentul oamenilor politici, la un moment dat, că ar trebui să abandoneze ideologiile clasice şi radicalismele şi să se apropie cît mai mult de centrul politic. După cel de-al Doilea Război Mondial, marile democraţii europene, forţate de Războiul Rece, de dezvoltarea economică generată de planul Marshall şi de adoptarea welfare state-ului, au cultivat un centrism politic asezonat cu paternalism. Germania lui Konrad Adenauer, Franţa lui Valéry Giscard D’Estaing sînt exemplele cele mai clare de centrism paternalist, expresii ale dezvoltării clasei de mijloc ca motor al modernizării politice, economice şi sociale din perioada pe care francezii o numesc Les Trente Glorieuses. E şi perioada în care Daniel Bell vorbeşte de postindustrialism şi de sfîrşitul ideologiilor clasice, prevestind însă apariţia altora, mult mai parohiale şi mai centrate pe consum şi pe intoleranţă, căci spre deosebire de Fukuyama, Bell este un raţionalist sceptic. Pentru el contradicţiile capitalismului sînt înseşi contradicţiile clasei de mijloc care nu se poate dezvolta decît cu sprijinul unui stat tot mai implicat în sfera economică.

Succesul dreptei economice (monetarismul lui Milton Friedman şi principiile pieţei libere a Şcolii de la Chicago, în general) care teoretiza creşterea bunăstării pentru toată lumea prin eliminarea statului din economie a schimbat rapid şi complet optica politică, centrul politic fiind abandonat rapid pentru o dreaptă economică şi politică ce făcea apologia libertăţii. Majoritatea statelor occidentale au asumat o asemenea formulă, indiferent dacă aveau la guvernare partide socialiste (Franţa) sau conservatoare (Marea Britanie). Chiar şi Germania democrat-creştină a ales un drum asemănător în perioada lui Helmut Kohl, care a virat spre dreapta pe fondul oportunităţii de reunificare a ţării sale. Astfel, deşi nu s-a dezis nimeni de centrismul politic, promovat teoretic, el a fost abandonat în practică, mutîndu-se în mit.

Noile partide democratice din ţările din Europa Centrală şi de Est s-au poziţionat şi ele pe o axă centristă, declarîndu-se de centru-stînga sau de centru-dreapta, pentru a evita extremismele istorice din ţările lor. Doar că particula centru nu mai conţinea nimic în realitate – Partidul Popular al lui Vladimir Meciar în Slovacia a fost un partid în bună măsură radical-naţionalist, construit împotriva minorităţii maghiare şi pentru dezlipirea de Cehia. Iar exemplele pot continua: social-democraţi români care adoptă măsuri de dreapta economică şi complet inechitabile, liberali maghiari care se opun libertăţii de exprimare sau populari cehi care sprijină construirea de ziduri care să separe minoritatea romă de majoritari. Criza economică din 2007 care a lovit Europa a pus capăt oricărei iluzii de revenire la centrul politic din perioada Anilor Glorioşi.

Astăzi majoritatea partidelor europene mainstream sînt sub asediu, atît în Vest, cît şi în Est, şi sînt forţate să se mute la centru, dar nu pentru că doresc acest lucru, ci pentru că noile (sau vechile) partide populist-naţionaliste sau de stînga reformatoare cîştigă tot mai mult teren. Exemplul cel mai evident este în Austria, unde partidele de centru-stînga şi de centru-dreapta sînt forţate de decenii să guverneze împreună în coaliţie în condiţiile în care partidele populist-naţionaliste (precum FPO sau BZO), eurosceptice şi antiimigraţioniste le micşorează constant electoratul şi, în plus, ar putea să dea în curînd şi preşedintele republicii. Iar acest gen de coaliţii devine tot mai comun şi în Germania, unde succesul AfD şi al altor extremişti tulbură tot mai mult politica germană.

E clar că majoritatea partidelor main­stream europene sînt în criză de identitate politică, copiind tot mai mult din retorica adversarilor lor. În timpul Anilor Glorioşi, nimeni în lumea occidentală nu ar fi pus la îndoială multiculturalismul ca expresie a toleranţei şi integrării sociale. Astăzi multiculturalismul este subiect de deriziune, iar lideri din toate familiile politice îl declară fie desuet, fie mort de-a binelea. În perioada Anilor Glorioşi, statul era mai degrabă de partea sindicatelor, astăzi e de partea marilor corporaţii – chiar şi atunci cînd ştiu că acestea înşală (cazul Volkswagen sau al băncilor americane) sau că apelează la corupţie pentru a obţine contracte cu alte state (cazul Siemens). Asta face ca, deşi sînt forţate să se mute la centru, partidele mainstream să nu se simtă bine acolo şi să folosească aceeaşi retorică ideologică pe care o folosesc şi adversarii lor politici. Cu puţine excepţii, cum e cel al Angelei Merkel, prea puţine partide susţin cu adevărat acceptarea şi integrarea migranţilor în UE, avînd de multe ori aceleaşi poziţii ca şi adversarii lor declaraţi populişti.

În România, spre deosebire de statele occidentale, centrul politic nu a existat niciodată. Partidele politice de după 1989 s-au structurat pe clivajul comunism/anticomunism şi nu pe clivajul dreap­ta/stîn­ga. Cei care se declarau anticomunişti se declarau şi de dreapta, în timp ce aceia care erau declaraţi comunişti erau situaţi prin aceasta la stînga, deşi cele mai multe dintre politicile lor erau fie gregar naţionaliste, fie de dreapta economică (privind privatizarea ca panaceu). Nici un partid nu a susţinut valori precum echitatea, toleranţa (de la cea religioasă la cea sexuală) sau solidaritatea socială – toate principii ale centrului politic. Din contra, toate au accesat un nivel crescut de naţionalism (ambalat sub denumirea de patriotism), au promovat corupţia şi nepotismul şi susţin un capitalism concurenţial absolut, iar intoleranţa este indusă educaţional de Biserică şi de familie, fără ca nimeni să reacţioneze consistent.

Mai este posibil centrul politic astăzi? Nu prea pare posibil pentru următoarea generaţie. Generaţia care a prins Anii Glorioşi a fost generaţia care a trecut printr-o traumă profundă – cea a războiului mondial –, ceea ce i-a făcut mai toleranţi şi mai solidari. Noile generaţii nu au mai avut – din fericire pentru ele – această experienţă, iar cultura în care au crescut a fost cea concurenţială absolută, cea care produce clivaje multiple şi, aşa cum se vede, tot mai multă frustrare. Daniel Bell a avut dreptate: marile ideologii clasice au murit şi doar fantomele lor ne mai bîntuie. Iar dintre toate, fantoma centrului politic este cea mai insistentă. 

Andrei Ţăranu este politolog. Conferenţiar la Facultatea de Ştiinţe Politice, SNSPA, Bucureşti.

Foto: wikimedia commons

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Razboi in Ucraina tanc Foto: Anadolu Agency/Getty Images
Armata lui Putin se retrage înspăimântată după ce contraofensiva Ucrainei a obținut un avans uriaș în doar patru ore
„În ultima săptămână, numărul steagurilor ucrainene din Donbas a crescut. Peste o săptămână vor fi și mai multe”, a declarat președintele Vladimir Zelenski.
Galca jpg
FCSB „tremură“ cu Silkeborg în Conference League: Gâlcă, avertisment pentru echipa lui Becali
Formația din Berceni a făcut o alegere „sinucigașă“, lăsând șapte titulari acasă.
Visual Adevarul Live 5 octombrie Victor Canache png
Victor Canache, regizor de film despre povestea „Capra cu trei iezi”, un film în stilul hollywoodian
De ce să transformi o poveste de adormit copiii într-un thriller psihologic? Cum a ajuns „Capra cu trei iezi” să cutreiere America și să primească finanțări pentru realizarea lung metrajului?

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.