Putem fi cu adevărat moderaţi?

Aurelian CRĂIUŢU
Publicat în Dilema Veche nr. 664 din 10-16 noiembrie 2016
Putem fi cu adevărat moderaţi? jpeg

Pentru a face ca vocea raţiunii să fie auzită din nou în viaţa politică, astăzi nu mai e nevoie să înfăptuim acte eroice de acrobaţie politică. Dar o formă curajoasă de moderaţie, lăudată de Camus în eseurile sale, rămîne la fel de importantă astăzi ca întotdeauna. O astfel de viziune politică, moderată şi îndrăzneaţă, care transcende categoriile noastre convenţionale (alb-negru), a fost schiţată de Leszek Kolakowski într-un scurt eseu cu un titlu provocator – „Cum să fii un socialist-liberal-conservator: un credo“ – şi, mai recent, de Karol Soltan (profesor de ştiinţe politice la Universitatea Maryland), care a apelat cu bună ştiinţă la ideile lui Kolakowski pentru a formula o viguroasă apologie a moderaţiei și a centrismului. În opinia lui Soltan, moderaţia necesită un centru complex şi eclectic, diferit calitativ de centrul identificat ca o politică pragmatică şi îngustă a compromisului şi a balanţei puterilor, care urmăreşte obţinerea unui echilibru precar şi instabil între diversele interese şi grupuri sociale. Tipul de moderaţie care face posibilă politica de centru presupune un angajament ferm faţă de morală şi de pluralism politic şi o opoziţie fără echivoc faţă de violenţă. Ea presupune de asemenea autocontrol, curaj, discernămînt, răbdare şi o cunoaştere adecvată a tuturor opţiunilor disponibile.

Toate acestea sună atrăgător, am putea spune. Dar să nu uităm că pînă chiar şi cele mai generoase forme de moderaţie pot degenera uneori într-o simplă aritmetică a compromisului dubios. Pentru a fi deopotrivă onorabil şi motivant, centrul complex trebuie să aibă o stea polară; şi îmi place să cred că această stea este ceea ce Walter Bagehot numea odată „moderaţia însufleţită“.

În principiu, un centru atît de fluid, în care se întîlnesc moderaţi de toate culorile, ne-ar putea ajuta să navigăm într-o lume curgătoare, caracterizată de principii şi valori rivale şi contradictorii. Subliniez ne-ar putea, deoarece nu sînt sigur dacă acesta e un scop realist sau doar un alt ideal utopic. Am încercat să schiţez un tip realist de moderaţie într-o nouă carte, Feţele moderaţiei (University of Pennsylvania Press, 2016), programată să apară în aceste zile. Dacă privim realitatea politică din ziua de azi, trebuie să admitem că, în multe părţi ale lumii, centrul nu a reuşit să se menţină şi a rămas adesea un concept abstract, golit, în bună parte, de sens. Un exemplu elocvent ar fi partizanatul în creştere din politica americană a ultimului deceniu, care a dus la şubrezirea centrului şi la reducerea la tăcere a multor moderaţi din ambele tabere. Disponibilitatea lor de a face compromisuri şi de a colabora cu oponenţii lor politici i-a ostracizat înăuntrul propriului partid şi le-a redus şansele de a fi (re)aleşi. Ar mai putea exista o altă explicaţie pentru atractivitatea tot mai scăzută a moderaţiei (ca expresie a centrismului): este cu mult mai greu să fii moderat decît să gîndeşti şi să acţionezi ideologic și radical, mai ales dacă vrei să ajungi la putere şi să-ţi păstrezi poziţia. E nevoie de o echilibrare şi de o cumpănire permanentă a mai multor principii, pentru fiecare situaţie în parte, mai mult decît de un recurs la un singur set de principii şi valori universale sau la un algoritm prestabilit. Moderaţia presupune capacitatea de a raţiona şi de a delibera, dar nu se poate baza niciodată doar pe raţionament; ea necesită totodată şi o combinaţie de discernămînt, intuiţie, anticipare şi flexibilitate, completată uneori şi de noroc.

Putem oare să apreciem şi să practicăm acest fel de moderaţie politică? Montesquieu credea că fiinţele umane tind, în cele din urmă, să se acomodeze mai degrabă la moderaţie decît la extreme. Documentele istorice schiţează însă o poveste mai puţin optimistă, cred eu. În general, celor mai mulţi dintre noi ne lipsesc disponibilitatea şi capacitatea de a ne îndrăgosti de nuanţele de gri care caracterizează universul moderaţiei. Ne dorim adesea, pentru a folosi cuvintele lui Tocqueville din Amintirile sale, „ceea ce este ingenuu şi nou, mai mult decît ceea ce e adevărat, şi apreciem buna interpretare şi vorbirea frumoasă fără să ţinem seama de deznodămîntul piesei; judecăm, în cele din urmă, după impresii, mai mult decît după argumente“. În mod special filozofii, care găsesc că e dificil să împaci nevoia de eficacitate cu angajamentul moral faţă de adevăr, sînt scindaţi şi divizaţi în două tabere, fiind „blestemaţi să trăiască într-o stare de tensiune, incertitudine şi risc permanent“, aşa cum spunea odată Adam Michnik. Unii dintre ei sînt înclinaţi să adopte absolutismul moral, estompînd distincţia dintre normele morale şi regulile specifice politicii. Ei uită astfel că o lume democratică e un univers funciarmente imperfect, o lume fragilă în care libertatea şi corupţia coexistă şi care nu poate supravieţui dacă principalii actori politici acţio­nează ca şi cum poziţia şi ideile lor ar fi valabile în mod universal şi absolut.

Mai mult, moderaţia si centrismul s-ar putea să nu fie populare în vremuri de criză, cînd mulţi sînt înclinaţi să urmeze platforme program care exprimă şi corespund propriei frici faţă de haos şi nevoii lor de ordine, simplitate şi securitate. Dar crizele şi ciocnirile ideologice severe nu dăunează neapărat moderaţiei. Eroii cărţii mele – Raymond Aron, Albert Camus, Isaiah Berlin, Norberto Bobbio, Judith Shklar, Michael Oakeshott, Leszek Kolakowski şi Adam Michnik – şi-au apărat cu vitejie viziunea unei societăţi libere şi decente, chiar şi cînd s-au aflat sub focul încrucişat al oponenţilor. Chiar dacă abordările lor au fost pe alocuri eclectice, ele s-au bazat pe un angajament principial de a crea şi de a menţine libertatea şi echilibrul instituţional şi politic. Ei au fost adesea rezervaţi şi sceptici faţă de orice formă de perfecţionism politic și claritate morală, fiind conştienţi că cel mai adesea trebuie să alegem nu între alb şi negru, ci între diverse nuanţe de gri. Ei au recunoscut că, în lumea politică, nimic nu e valabil într-un mod absolut, ci numai în mod relativ, în funcţie de vremuri şi de circumstanţe. Mai mult, ei au înţeles că o problemă nu poate fi niciodată rezolvată prin ­luarea în considerare a unui singur principiu, a unei singure valori sau a unui singur punct de vedere şi că acţiunile umane au urmări imprevizibile, care pot periclita chiar şi implementarea celor mai bune planuri sau a celor mai generoase idei.

Cred că această viziune centristă moderată îşi menţine importanţa într-o lume care nu poate funcţiona corespunzător în lipsa moderaţiei şi a compromisului. O politică inteligentă de moderaţie, adecvată lumii de azi, presupune o opoziţie principială faţă de orice formă de absolutism moral. Ea manifestă o doză sănătoasă de scepticism faţă de toate formele de exces de zel şi faţă de toate agendele politice care tind să simplifice realitatea complexă a vieţii politice şi sociale. Tot ea respinge orice încercare de a impune supremaţia unei singure idei sau a unui singur program, care se defineşte pe sine ca singura şi „cea mai bună“ dintre căi. O astfel de agendă moderată de centru respectă complexitatea socială, politică şi morală şi urmăreşte să promoveze o varietate de instituţii, idei şi principii precum pluralismul, Constituţii echilibrate şi forme mixte de guvernare. În acelaşi timp, ea se opune sistemelor şi ideilor simple care tind să transforme diversitatea lumii într-un univers uniform şi clar structurat, guvernat de reguli sau de criterii maniheiste şi rigide.

Această agendă nu va fi, cu siguranţă, o platformă bombastică şi de mare impact, care să pledeze pentru o schimbare socială şi politică de anvergură. Ea va fi mai degrabă un program modest, bazat pe ipoteza că politica este adesea o afacere complexă care are puţine în comun cu aspiraţia romantică spre certitudini şi adevăruri ultime. Dar, după ce am suportat vreme de decenii tirania unor culori mai vii şi mai aprinse, propovăduite de profeţii extremelor, ar trebui să fim capabili să admitem că şi griul poate fi frumos. Să fie oare aşa?

Decît să încerc să răspund la această întrebare, prefer să dau ultimul cuvînt unui moderat la care ţin în mod deosebit și pe care am avut onoarea să-l cunosc. Într-un discurs ţinut la Lisabona în ianuarie 1997, cu o jumătate de an înainte de moartea sa prematură, distinsul istoric francez François Furet evoca puterea de atracţie pe care utopiile au avut-o dintotdeauna asupra imaginaţiei noastre. E posibil ca fascinaţia noastră faţă de utopie să se fi diminuat după căderea comunismului, spunea el, dar istoria încă nu s-a terminat. Pe fondul imperfecţiunii lor inerente, democraţiile liberale îi vor provoca mereu pe unii să-şi imagineze o lume mai bună, în care comunităţi umane necorupte şi forme „autentice“ de solidaritate ar putea, într-o bună zi, să înflorească. În vreme ce comunismul de tip vechi ar putea fi un capitol închis în momentul de faţă, conchidea Furet, ne putem aştepta ca democraţiile moderne să nu poată supravieţui pe termen lung în lipsa unei anumite forme de utopie. Întrebarea interesantă, atunci, e: ce utopie de tip nou ar avea cele mai mari şanse să reapară la orizont?

Acestea sînt, fireşte, necunoscute istorice despre care nu putem, acum, decît specula; un lucru însă nu poate fi negat. Va fi întotdeauna nevoie de moderaţi şi de spirite de centru pentru a domoli patimile şi pentru a ne reaminti că extremismul în urmărirea libertăţii poate fi uneori un viciu, în vreme ce moderaţia în urmărirea justiţiei şi a egalităţii poate fi, în anumite împrejurări, o virtute. Moderaţii sînt, în vremuri de criză, acei indivizi care, atunci cînd intensitatea conflictului atinge cote periculoase, fac apel la prudenţă, promovează armistiţii şi negociază compromisuri necesare care pot salva vieţi, reduce suferinţa şi preveni haosul. Aceasta e o realizare care nu e de ignorat şi care se datorează în întregime unei virtuţi – moderaţia – care încă aşteaptă să fie pe deplin redescoperită şi apreciată cum se cuvine, la adevărata ei valoare. 

Aurelian Crăiuţu este profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea Indiana, Bloomington, SUA. A publicat volumul Elogiul moderaţiei (Editura Polirom, 2006).

traducere din limba engleză de Matei PLEŞU

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Pamela Popa profesor Teach for Romania FOTO arhiva personala (3) jpg
Profesoara care își formează elevii ca lideri și le crește stima de sine prin jocuri de rol. Îi duce și în țări din Europa
Pamela Alina Popa, profesor la o școală din județul Timiș, îi învață engleză pe elevii săi prin metode atipice, dar face cu ei și dezvoltare personală și le formează abilități care îi pregătesc pentru viața de adulți.
Ceremonia depunerii jurământului de investitură a ministrului Educației Ligia Deca la Palatul Cotroceni FOTO Inquam Photos Octav Ganea (2) jpg
Ministerul Educației, în topul instabilității politice
Ministerul Educației, condus de Ligia Deca, ajunge la al 28-lea șef cu puteri depline în 32 de ani, fiind una din instituțiile pe unde au trecut cel mai mare număr de miniștri, după Transporturi și Sănătate.
Episcopul Tulcii, PS Sa Visarion
Episcopia Tulcii, reacție în scandalul sexual. „Acuzațiile aduse PS Visarion, nefondate și halucinante lansate de un frustrat“
Episcopia Tulcii a reacționat la scandalul în care este implicat numele Preasfințitului Visarion. Preoții susțin că toate acuzațiile sunt făcute de „o persoană frustrată“, exmatriculată de la Teologie.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.