Ce ştim, de fapt, despre România?

Geo BARCAN
Publicat în Dilema Veche nr. 667 din 1-7 decembrie 2016
Ce ştim, de fapt, despre România? jpeg

Mă plimbam zilele trecute pe străzile unui oraș mic din estul Angliei și mă gîndeam la ziduri. Zidurile acestui orășel sînt vechi de sute și sute de ani, unele chiar trecînd prin curțile oamenilor, căci aici timpul și istoria nu le-au distrus. În România, zidurile vechi, martore ale trecutului, au fost dărîmate de comuniști și înlocuite cu ziduri făcute din beton care ascundeau uzine mari, unde se fabrica și mai mult beton. Aș putea chiar zice că părinții și bunicii mei sînt o generație de ziditori, care au pus cărămizi peste cărămizi, fără să se întrebe de ce o fac, iar cînd au realizat că își fac singuri o închisoare, s au ridicat și au decis să dărîme tot. Apoi, pe rămășițele vechilor fabrici, ne-am ridicat noi, cei născuți după 1990. Tot pentru noi, părinții au plecat să muncească în țări străine, ca să nu trebuiască să suferim la fel cum au făcut ei, și ne-au lăsat acasă cu bunicile în capot pe care a trebuit să le învățăm să folosească telefonul mobil.

Cu toate acestea, tot noi, cei crescuți pe leagănele ruginite din spatele blocurilor, ne-am adaptat imediat la lumea în schimbare și-am devenit the millennials. Adică noi sîntem cei conectați, sîntem rapizi, vorbim într-un limbaj nou care a evoluat de la simple abrevieri de genul „cf“ la lipsa totală a cuvintelor, substituită de un limbaj grafic, adică de emoticoane. Cam același lucru se întîmpla și pe vremea lui Caragiale și cu toții știm ce este acela un „furculision“. Însă marea diferență se observă în calitatea cuvintelor, pentru că astăzi folosim un limbaj mai tehnic, mai rece și mai impersonal, pe care the millennials îl îmbrățișează cu mare drag.

Săracii părinți, ce știu ei despre like sau despre Tinder, despre hipsterii și corporatiștii pe care i-au crescut? Încerc să fiu obiectivă, iar experiența Occidentului mi-a clarificat anumite lucruri cu privire la ceea ce înseamnă să fii tînăr în România secolului XXI. În primul rînd, ne-am născut o generație mai puternică în comparație cu cei din alte popoare care nu au avut experiența transformării de la un regim la altul. Noi ne-am autoeducat pentru un anumit tip de societate, pe care părinții noștri deja parcă nu o mai înțeleg. În rîndul popoarelor care nu au trecut prin regimuri totalitare nu există o discrepanță atît de mare între părinți și copii. Am fost surprinsă să văd că, în barurile din Anglia, alcoolul nu îi prăpădește doar pe tineri, ci și pe bunici. În România, bunica nu fumează marijuana, ci încă dă mîncare la pui sau spală rufe de mînă. Ei bine, peste vreo 40-50 de ani, noi o să fim babele și moșnegii care își cumpără haine de la mall și care vor vorbi în jargoane englezești precum: „Cred că am nevoie de un update“ sau „Am văzut-o random pe Maricica“.

Pentru noi comunismul e doar istorie, chiar dacă el încă se mai simte precum asfaltul ud de după ploaie. Nouă nu ne mai pasă de el, noi nu îl mai simțim, pentru că, încet, un nou stil de viață pătrunde și în țara noastră. Corporația este noua fabrică, numai că de data aceasta ni se oferă confort, mult confort. Nu înțeleg de ce ne plîngem că încă sîntem poluați de rămășițele comunismului, cînd noi, de fapt, tot un sistem comunist construim. Lucrăm în corporații, purtăm haine în același stil, citim aceleași știri derutante, avem cu toții depresie și ne petrecem timpul liber cam în același fel. Dacă comunismul a venit să uniformizeze populația și nu prea a reușit, democrația o face într-un stil mai cool, mai psihologic și mai subtil, în așa fel încît să devenim vulnerabili.

Comunismul a născut oameni care nu se plîngeau și care au putut să reziste frigului, închisorii, foamei, însă noi, dacă ne cade net-ul, devenim instantaneu frustrați și nu mai știm ce să facem. Noi ne plîngem că suferim de pe urma unui regim totalitar, însă, fără să conștientizăm, construim altul. Evident, asta nu înseamnă că Occidentul nu este și el atins de aceeași mișcare corporatistă, însă noi, românii, ne aruncăm de sus și ni se pare că tot ce vine din alte culturi, în afară de a noastră, este bun și inovator. Generației mele îi lipsește scepticismul, pentru că îmbrățișăm cu prea multă ușurință idei care nu ne aparțin. Un exemplu celebru în acest sens este Halloween-ul, care ni se pare mult mai interesant decît vechea tradiție de a merge cu mascatul de Anul Nou sau decît Sînzienele. Poate dintr-o doză de superficialitate? Poate pentru că nu mai citim? Poate că preferăm forma în locul conținutului? Drept urmare, sîntem generația care vrea un stat modern, care visează la un sistem asemănător cu cel din Norvegia. Gîndim foarte mult în viitor, însă nu realizăm că trebuie să cunoaștem și trecutul. Și nu mă refer la trecutul foarte apropiat, adică la perioada comunistă, ci la acea perioadă vastă în istorie care ne învață despre identitatea noastră. Vrem sisteme moderne de învățămînt fără să știm ce implică acest lucru. Cel mai mult ne place să aplaudăm sistemul de învățămînt englezesc. De exemplu, în Anglia, tinerii trebuie să își aleagă obiectele de studiu de la o vîrstă fragedă, adică în jur de 15 ani. Să zicem că cineva își alege să studieze științe în școala generală, drept urmare, în majoritatea cazurilor, își va alege același subiect și la facultate. Fenomenul care se întîmplă mai apoi este foarte des întîlnit, adică tinerii descoperă că nu fac ceea ce își doresc cu adevărat și se lasă de facultate sau se îndreaptă spre un alt curs. Ca studentă la teatru și film, am fost surprinsă să văd că, în clasa mea, cei mai mulți dintre studenți nu se documentează și nu citesc din simplul motiv că nu îi încîntă îndeajuns de mult și că nu sînt pasionați. Este frustrant să descoperi că, dintr-un grup de 15 persoane, doar două, maximum trei, sînt pasionate cu adevărat de ceea ce studiază. Desigur, aceasta este o generalizare, însă am ținut să specific aceste lucruri pentru că în anii de liceu am trăit cu aceeași senzație, că peste graniță curge lapte și miere.

Ce nu realizăm noi este că evoluția nu e un concept de sine stătător, ci este ceva care trebuie să se adapteze la o constantă specifică fiecărei țări, adică la cultură. Cei din generația lui Ceașcă au luptat pentru autenticitate și au scris cărți pe ascuns, însă noi, împreună cu părinții noștri, continuăm să ne plîngem și să visăm la inovații, la o Românie mai bună. Dar ce știm noi, de fapt, despre România, dincolo de șabloane și mass-media? 

Geo Barcan este studentă la teatru și film la Universitatea din Kent. S-a născut în 1997.

Foto: Geo Barcan

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Ce îi distrează la culme pe americani în România. „Nu eram pregătit pentru asta, dar n-a fost așa rea pe cât aș fi crezut” VIDEO
Americanii de la Lifey au realizat pe Youtube un top cu 22 de lucruri pe care ei le consideră amuzante și despre care spun că sunt specifice României. Este vorba, spun ei, despre „șocuri culturale românești”, povești haioase sau tradiții fascinante
image
Băiatul unei românce a fost aruncat de colegi sub tren, în Italia. Imagini cu puternic impact emoțional VIDEO
Un băiat în vârstă de 15 ani, fiul unei românce, a fost atacat de câțiva colegi în Italia. Tânărul a fost victima unei tentative de omor la care a supraviețuit în mod miraculos după ce a fost aruncat sub un tren.
image
Cum și-a pierdut Florina Cercel marea iubire. Artista și bărbatul care a cucerit-o au murit de aceeași boală, la jumătate de veac distanță VIDEO
Artista Florina Cercel a povestit într-un interviu drama trăită la vârsta de 29 de ani, când a pierdut o sarcină iar, la scurt timp, iubirea vieții ei s-a îmbolnăvit și a murit.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.