Cîrnatul din raniţă

Alex GRÖBLACHER
Publicat în Dilema Veche nr. 665 din 17-23 noiembrie 2016
Cîrnatul din raniţă jpeg

În 1988, după ce am ratat intrarea la facultate, perspectiva armatei de un an și patru luni devenise cît se poate de concretă, iar maică-mea, speriată de ce-o să mă aștepte, s-a pus pe combinații. Pe mine mîncarea mă lăsa, ca și azi, rece, eram mai receptiv la istorii despre șicane stupide, pe care tare aș fi vrut să le evit. Confortul gastric al puiului nu e însă ceva de trecut ușor cu vederea pentru o mamă – cu atît mai mult cu cît se străduia din greu să pună pe masă lucruri rezonabile. Prin iarna lui 1987-’88 trecuse pe la noi un bun prieten, coleg de liceu și vecin de cartier, care făcea armata pe undeva prin Oltenia. Scurta întîlnire cu personajul pămîntiu la față, cu privire hăituită și slăbit peste măsură, plus o istorie cu resturi de mîncare din gunoi, drămuite cu parcimonie, au lăsat o impresie profundă. Pragmatică, mama a tras sforile ca să ajung cît mai aproape de casă, în ideea că dacă mîncarea era proastă, măcar avea ea să suplinească dieta, iar pentru asta trebuia să poată ajunge rapid cu trenul.

Bref: peșcheșul s-a dat, în ianuarie 1989 mi-am făcut apariția la o unitate din Ploiești. Și, pe neașteptate, mîncarea s-a așezat în centrul universului militar. De la modul haotic și sporadic de a mînca în viața civilă, m-am trezit încolonat și dus la masă de trei ori pe zi, la ore fixe și după semnale de goarnă cu efect pavlovian. Pătrundeam într-o sală cu miros rînced-igrasios, înzestrați cu un jeton pe care îl predam și îl recuperam la schimb cu tacîmurile, stăteam la o coadă interminabilă pentru a primi o farfurie cu o mîncare indescifrabilă. Între ceea ce primeai dimineață, la prînz și seara nu era vreo diferență notabilă, doar lichidul de însoțire varia. Dimineața și seara căpătam un ceai obosit-dulceag, despre care lumea șușotea că ar avea adăugată bromură, ca să nu se gîndească soldatul la fete și să o ia razna în cvasi-captivitate; la prînz ți se servea o ciorbă oarecum digerabilă. Componenta solidă era ba mazărea decorticată, despre care eram convinși că e de fapt furajeră, ba un fel de ciment încropit din macaroane și urme microscopice de brînză, ba ceva care se numea pompos orez cu pește, foarte păcătos pentru că din cauza garnisirii cu pietricele trebuia să mesteci atent, ca să nu-ți sacrifici dinții pe altarul patriei. Dacă aveai noroc prindeai niște fasole sau cartofi, highlight-urile artei culinare de cazarmă.

Din cîte țin minte, desert nu exista, dar unitatea avea un chioșc unde găseai ciocolată sau bomboane. Masa preferată de cei mai mulți dintre noi, pentru că nu mai presupunea statul la coadă, era ceva ce se chema supliment: în fiecare zi, în jurul orei 11, soldatul primea o bucată de pîine intermediară, nu neapărat rea, însoțită de o marmeladă adusă în lăzi de lemn, ori de o conservă de pateu de ficat sau de pește în sos tomat pe care trebuia să o împarți cu alți doi. Conservele se deschideau cu baioneta, sperînd în subconștient că ne vom alege cu vreo toxiinfecție alimentară ca să ne tragem cîteva zile la cald sau la răcoare în infirmerie. Nu s-a întîmplat evident nimic; că baionetele ar fi fost tratate cu mercur ca să nu se închidă rănile inamicului era probabil o altă poveste de cazarmă. Din cînd în cînd, cineva apărea cu cel mai fascinant aliment închipuit de mintea militară: pesmetul. Un pătrat uscat iască şi care, aruncat într-o cană de ceai, se umfla ca un burete. Cică ținea cu anii.

Supliment primeam și la instrucție, în timpul marșurilor, sau, ceea ce devenise cu timpul mai probabil, la culesul de cartofi sau plivitul de porumb. Sau la desciulinat oile (pe bune că așa îi spuneau). Aici chiar era crunt. Cineva scornise prin toamna lui 1989 ideea că ciobanii cîntăresc lîna cu tot cu ciulini, adică fură la gramaj. Și că la descîlcit blana sînt numai buni soldații. Normal că seul de oaie s-a impregnat imediat în pielea de pe mîini zdrelită de ciulini, iar orice duceam la gură mirosea absolut respingător. Abia după cîteva zile de pauză am putut mînca fără senzația de vomă în gît.

Neplăcut, dar nu era singura ipostază care să facă praf orice poftă de mîncare. De fiecare dată după ce făceam de serviciu la bucătărie – bloc alimentar i se spunea pretențios în limbajul cazon –, optam vreo trei zile exclusiv pentru sticks-uri, grisine și biscuiți de la chioșc, atît de traumatizantă era experiența. Spărgeam de podeaua insalubră blocurile de gheață în care erau imobilizați peștii, îi evisceram cu un deget protejat de o mănușă de sudură plină de unsoare. Cartofii se curățau, dar nu prea se spălau.

Ca multe alte unități, și a noastră creștea porci în ceea ce se numea GAZ. Teoretic, animalele erau destinate consumului intern. Dar de obicei, încă dinaintea tăierii, se știa bine unde ajung părțile cele mai bune. Ofițerii luau acasă mușchiuleții, cefele ajungeau la subofițeri, în farfuria soldatului de rînd ateriza eventual o bucată de șorici: un lanț trofic.

Nu totul era nasol. La sfîrșit de săptămînă, soldații puneau în comun tot ce primiseră de la părinții, rudele sau prietenele venite în vizite. Era un soi de festival culinar avant la lettre, cu stat la povești și gustat gulaș din secuime, prăjituri din Moldova, cîrnați din Buzău sau pește uscat și afumat din Deltă. Și apropo de Deltă, ce ignorase maică-mea era că, și în armată, poziția din ierarhia internă depindea de ce și mai ales de cît aveai de oferit – în cazul meu, puțin spre nimic. Nu interesa pe nimeni dacă soldatul purta în raniță un baston de mareșal, mai important era cîrnatul. Cum nouă, celor insignifianți în marea schemă a bunăstării ofițerilor, învoirile ne scăpau printre degete de fiecare dată, nu ne rămînea decît să sărim gardul. Într-o sîmbătă seara cu învoire autoservită, un comandant de gardă mai obosit a greșit numărătoarea armelor și a ieșit iureș. Pînă la întoarcerea noastră armele se găsiseră, dar povestea nu se mai putea mușamaliza, iar pedeapsa urma să fie exemplară – o mutare disciplinară la o mică unitate din Delta Dunării. După cum am aflat cu un simplu telefon, viața acolo era ceva de vis. Micul avanpost era într-adevăr aproape inaccesibil, aprovi­zio­narea se făcea pe apă, dar cît era ziulica de mare dădeai la pește, mîncai ce prindeai și ce creștea într-o mică grădiniță de legume și stăteai cu burta la soare. Un paradis, dar n-a fost să fie. Total speriată că nu mai are cum să-mi aducă de mîncare, maică-mea a intervenit prompt și a schimbat Delta pe zece zile de arest și rașchetat parchet cu cioburile. Fericirea o trece ea prin stomac, dar și nefericirea tot pe acolo are drum. Thanks, mum! 

Alex Gröblacher este jurnalist și traducător.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

cimpeanu caseta jpeg
Sorin Cîmpeanu a demisionat. Ministrul Educației a fost acuzat de plagiat
Sorin Cîmpeanu și-a anunțat demisia din funcția de ministru al Educației, la patru zile de la izbucnirea scandalului de plagiat. Fără a face referire la motivele demisiei, Cîmpeanu a publicat pe Facebook anunțul încetării mandatului său.
sapunaru suparat jpg
Decizie scandaloasă a FRF în cazul Săpunaru. „Liber la flegme și la bătăi”
Căpitanul echipei Rapid a fost practic iertat, miercuri, de Comisia de Disciplină a Federaţiei pentru incidentele grave provocate la partida cu FC U Craiova. Lumea fotbalului se revoltă.
Sistem de rachete BUK FOTO Shutterstock jpg
Unele dintre cele mai importante arme folosite în războiul din Ucraina nu sunt noi și nici sofisticate
Câteva arme mai noi, cum ar fi lansatoarele de rachete HIMARS de producție americană și dronele de atac TB2 de producție turcească, au dominat titlurile din presă, dar armele mai vechi, în principal modele din epoca sovietică, sunt cele care încă duc greul războiului din Ucraina.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.