TÎLC SHOW

De 25 de ani – hai, 20 – nu am titlu cu tricolor. Am deciziile judecătoreşti, am cadastru, dar n-am titlurile cu tricolor. Se întîmplă în Strehaia. Este problema mea, ştiu, dar cum să fac? Acum şase ani am încheiat un contract cu omul de la cadastru, deşi el trebuia să-mi facă gratuit şi obligatoriu cadastru.

În spaţiul Internetului texte traduse la repezeală şi prelucrate superficial sînt reproduse de zeci de ori de alte ziare, televiziuni, portaluri de ştiri, bloguri, reţele de socializare, pagini personale. În felul acesta, o simplă prostie, de exemplu o eroare grosolană de traducere, ajunge să fie multiplicată la nesfîrşit.

Politica de stimulare brutală a natalităţii îşi avea costurile ei, care nu aveau voie să ajungă în văzul lumii. Psiholoaga noastră şcolară, care avea norma de bază la şcoala ajutătoare, m-a invitat să trec odată pe acolo, dacă vreau să văd cum arată viaţa „adevărată“.

Ca urmare a desecretizării unor documente şi din cărţi venite de peste Ocean, începem să aflăm şi noi ce s-a întîmplat de fapt. Surpriza e că americanii îşi doreau să vină la fel de mult pe cît îşi doreau şi ai noştri. Numai că n-au reuşit.

„În societatea ţărănească, femeia reprezintă două braţe de lucru, o zestre şi o producătoare de copii.“ Fraza este cunoscută, cred, de toată lumea. Acum vreo două decenii şi jumătate, era chiar o banalitate. Călinescu – un misogin nedisimulat – enunţă aici un adevăr trist, legat de mentalităţile patriarhale ale lumii tradiţionale.

Italia, Malta, Grecia şi Franţa, dar şi alte state europene primesc sute de cereri de azil – mult mai multe decît ar putea acorda. Războiul civil din Siria, dezintegrarea Libiei, sărăcia şi luptele din alte state africane determină un exod masiv spre Europa.

Toate ştirile astea fac în aşa fel încît povestea cutremurului din Nepal cade, în fiecare zi, cîte o poziţie, în desfăşurătorul emisiunilor de ştiri de la marile televiziuni ale planetei. Ca toate catastrofele din anii recenţi ai nebuniei media pe care o trăim, şi cea din Nepal se stinge repede, sub ştiri mai proaspete

Andrei Pippidi descoperea printre hîrtiile bunicii sale, prospectele unei parfumerii de lux din Bucureşti, care oferea, printre altele, „lacul de unghii «L’Oja»“ şi conchidea cu îndreptăţire: ca şi cuvintele godin sau joben, oja vine deci de la numele unui produs comercial“.

Unul dintre cele mai vechi texte ale omenirii e scurta mărturisire a unui scrib egiptean, care povesteşte cum şi-a deprins meseria. Scriind şi mîncînd bătaie. Mîncînd bătaie şi scriind. Sisific. Documentele medievale româneşti atestă o practică de cadastru bizară.

"Avem probleme comune cu restul Europei. Nu avem un spaţiu public european, nu avem nici un spaţiu public românesc. A început să apară prin manifestările pentru a salva Roşia Montană. Apoi cu ceea ce s-a întîmplat la alegerile din noiembrie 2014. Dar nu avem un spaţiu public european, aproape nimeni nu se declară european."

Abia întors în ţară după ce lipsisem vreo săptămînă, mă aflam într-un taxi împreună cu un prieten. Taximetristul, un tip corpolent cu ochelari, de vreo 65 de ani, părea atent la tot ce discutam noi. La un moment dat a intrat în vorbă: „Aţi auzit, dom’le, ce amenzi au băgat ăştia?“

Nu sînt un editorialist festivist, dar ziua de 10 mai (cîndva, Ziua Naţională a României, astăzi – parcă din ce în ce mai mult – o dată oarecare!) mă împinge spre un comentariu de actualitate. Încercam, cu ani în urmă, să creionez portretul celui pe care britanicii îl numesc – generic, dar, să admitem, atît de frumos – gentleman.

La Bucureşti, un grup de artişti a pictat o frescă pe calcanul unei clădiri de pe strada Băniei, un remix (post)modern, ironic, după reprezentările clasice cu Sfîntul Gheorghe omorînd balaurul. O pată de culoare – probabil singura – dintr-un cartier predominant cenuşiu.

Operaţiunea de dărîmare a eşafodului, evocată tot mai des de unii vorbitori actuali, nu este, cum s-ar putea crede, expresia unei lupte nobile împotriva pedepsei capitale, ci rezultatul unei destul de banale confuzii lexicale.

Îmi dau seama că rubrica pe care am deschis-o acum aproape un an alunecă tot mai mult spre psalmodierea, pe diverse tonuri, a aceluiaşi mesaj. Încerc să îl pun răspicat pe hîrtie, poate scap de el.

Lumea reală este cumva obiectivată panoramic, în trei dimensiuni. În viaţa reală nu vedem decît fragmente: ne întîlnim cu colegii de serviciu ori cu cîţiva cunoscuţi în autobuz, interacţionăm mult mai puţin. Pe Facebook, la limită, poţi avea 5000 de prieteni.

Cînd îi vezi figura, îţi spui: „Mamă, ce golan trebuie să fie ăsta.“ Are faţă de băiat rău, de cartier, iar din ce spun cei care l-au cunoscut şi chiar el însuşi, de multe ori se comportă pe măsura înfăţişării. Dar este un fotbalist genial, probabil unul dintre primii trei de pe planetă, la ora actuală.

Reuşesc destul de rar să urmăresc un film românesc de la cap la coadă, chiar atunci cînd e vorba despre cele premiate şi lăudate de experţi internaţionali. Am mereu impresia că actorii noştri zbiară nemotivat (faptul mă oboseşte teribil!) şi că înjură (la fel ca şi în proza nouă!) complet gratuit.

Cineva tratat drept edec n-ar avea însă prea multe şanse să cîştige un proces intentat pentru calomnie: dicţionarele noastre curente prezintă în mod constant termenul ca fiind unul pozitiv, ba chiar ca o expresie de înaltă apreciere.

Eram în birou la decanat, la Litere, şi am auzit vînzoleală pe coridor. Am ieşit să văd ce e. În uşa secretariatului, o colegă de la ştiinţele educaţiei îşi exprima indignarea pe tonuri acute. Fusese apelată „doamna profesoară“ şi ţinea morţiş, cu mînie în glas, să explice eroarea degradantă.

Ştiţi că peste tot se recomandă izolarea termică a locuinţelor. Există şi directive europene care se referă la asta. Se pare că, în general, locuinţele din România stau foarte prost la acest capitol, iar lucrurile nu se vor îmbunătăţi foarte uşor şi nu fără sacrificii, după cum a descoperit Georgescu.

De cîteva zile, am căzut într-o adicţie ciudată. Joc şah, pînă la epuizare, cu un laptop Acer nou-nouţ. Pentru ca lucrurile să fie clare, trebuie să las modestia la o parte şi să spun răspicat faptul că sînt un jucător foarte bun, redutabil chiar.

N-am să înţeleg niciodată cum se face că, la noi, dezbaterile esenţiale trec aproape mereu în penumbră, în vreme ce cancanul trece în prim-plan. Aşa s-a întîmplat şi atunci cînd o bîlbă nefericită a ministrului Culturii a devenit ştire de importanţă naţională, iar conţinutul declaraţiei, fondul, a trecut aproape neobservat.

Ştirile despre unele anchete şi confiscări din ultima vreme permit şi o concluzie lingvistică: nimeni (cel puţin, nici unul dintre prezentatorii de televiziune pe care i-am auzit) nu ia în serios recomandarea din dicţionarele noastre normative, conform cărora cuvîntul seif este monosilabic.

Un alt cuvînt magic al zilelor noastre este „experienţă“. Bieţii tineri, studenţi sau proaspeţi absolvenţi care îşi caută primul job, ar da orice ca să nu ajungă la inevitabila întrebare din orice interviu: „Ce experienţă aveţi în domeniu?“ E un paradox frustrant: pentru a căpăta experienţă, trebuie să dovedeşti că o ai deja.

Dorina se îmbracă după obiceiul locului. În timpul săptămînii se îmbracă cu haine de lucru, însă duminica sau de sărbători poartă îmbrăcăminte specifică portului ardelenesc, cu ii şi şurţuri cusute cu ani în urmă de ea, dar care au rămas la fel de îngrijite.

Un prieten mi-a povestit ce i s-a întîmplat în urmă cu vreo douăzeci de ani, pe cînd era ceva mai tînăr şi lucra la nişte sonde din apropierea unui oraş din Moldova. Locuia cu chirie într-un apartament din oraş, dar mergea în fiecare zi cîţiva kilometri, pe nişte dealuri, pînă ajungea la sonde, unde era punctul de lucru.

În ciclul primar, timp de un an, am avut un coleg numit Băsescu. Ştiu la ce vă gîndiţi, dar vă rog, din start, să nu mergeţi prea departe cu supoziţiile! Nu e vorba despre fostul preşedinte (care a studiat, în copilărie, într-adevăr, pentru puţin timp, şi pe la liceele din Iaşi). De Traian Băsescu mă despart vreo două decenii.

Astfel de accidente se întîmplă periodic: mici vapoare sau chiar ambarcaţiuni improvizate încărcate cu imigranţi ilegali încearcă să traverseze Mediterana din nordul Africii spre coastele Europei (în general, destinaţia e Sicilia).

Anchetele judiciare efectuate asupra unor persoane cu notorietate – oameni politici şi de afaceri – şi care scot la lumină fapte de corupţie ori alte infracţiuni petrecute cu ani în urmă determină în mass-media recursul previzibil la un clişeu aproape internaţional: al scheletului sau scheletelor din dulap.

Pentru generaţia bunicilor noştri era cu siguranţă mai simplu. Dacă ar fi fost băiat, trebuia întîi de toate să înveţe să fie cuviincios: să spună „Bună ziua“ domnilor şi „Sărut mîna“ doamnelor şi preoţilor. Dacă era să fie fată, urma să înveţe să fie vrednică şi ascultătoare.

S-a făcut seară. S-au aşezat la masă. În timp ce mîncau, Iisus le-a spus că unul dintre ei Îl va vinde. Dintre evangheliile care povestesc scena, o prefer pe cea a lui Ioan. Îmi pare mai tainică, mai încărcată cu substanţă mistică decît celelalte.

"Am trecut de la responsabilitate socială corporativă către sustenabilitate. La nivel de grup, am reuşit să schimbăm lucrurile, astfel încît acum trei ani grupul a adoptat o strategie de sustenabilitate. Dar şi înainte de asta, ne-am uitat la problemele societăţii româneşti şi la nevoile companiei noastre."

Predarea religiei în şcoli a stîrnit şi va mai stîrni multe patimi, la fel ca şi arborarea unor însemne religioase prin diferite instituţii de stat sau de învăţămînt. În urmă cu cîţiva ani, lucram la un post de radio internaţional care respecta strict toate regulile, dar şi toate sensibilităţile, atît „canoanele“ laice, cît şi libertăţile religioase.

Mi-am amintit, cu ocazia respectivă, că, în urmă cu cîţiva ani, am ţinut un scurt „jurnal“ al ştirilor groteşti, pe care aş fi vrut să-l „valorific“ într-o scurtă analiză. Nu am făcut-o, aşa încît, abia azi, scotocind prin documente şi descoperindu-l, am hotărît să-l reiau.

Altfel decît s-ar fi crezut, legea care permite căsătoria între persoane de acelaşi sex a iscat în Franţa mai multe polemici decît în alte state occidentale în care s-au adoptat legi similare. Adversarii provenind, în mare parte, din medii catolice, au organizat numeroase manifestaţii şi campanii mediatice costisitoare.

Succesul unui slogan şi al unei campanii publicitare confirmă importanţa mecanismului lingvistic în fixarea în uz şi în memoria colectivă a unei formule. Nu conţinutul mesajului a făcut ca sloganul Prea bun. Prea ca la ţară să intre în inventarul de formule colocviale actuale, să fie reprodus ca atare sau parafrazat în fel şi chip.

Doamna Georgescu din Bucureşti avea nevoie de o menajeră care s-o ajute la curăţenie. De-a lungul timpului, avusese mai multe experienţe neplăcute, aşa cum toată lumea are la capitolul ăsta, iar ultima femeie o lăsase baltă fără nici o vorbă, tocmai înainte de Paşti.

În 1998, la invitaţia unor reprezentanţi ai autorităţilor de atunci – invitaţie, trebuie să recunosc, complet neaşteptată – de a prelua o funcţie politico-diplomatică (destul de însemnată), am întîrziat cu răspunsul inacceptabil de mult

Dacă mîine ziarele ar anunţa că Joachim Löw este înlocuit de la conducerea reprezentativei de fotbal a Germaniei, probabil că ştirea ar trece neobservată. Cel căruia i se datorează, în mare măsură, cîştigarea campionatului mondial de anul trecut e un erou, o legendă vie, dar nu e în poziţia să nască mari polemici.

O destul de surprinzătoare eroare apare din cînd în cînd în textele jurnalistice actuale şi în comentariile publicului cititor: adjectivul regretabil e folosit în locul participiului regretat, în formule de evocare a unor persoane şi personalităţi dispărute.

"Este nevoie de un model după care să ne ghidăm, iar Norvegia este o ţară care se conduce după nişte principii simple. Raportul a fost realizat în cadrul proiectului „ONG-uri mai puternice împreună“, finanţat din Fondul ONG, granturile SEE, şi monitorizat de FDSC. Promotorul proiectului a fost Caritas România. "

Am descris odată calităţile acestei emisiuni care plăcea atîtor oameni din întreaga lume, cu al său reuşit trio de prezentatori: Jeremy Clarkson, Richard Hammond şi James May. Am încercat să explic şi de ce show-ul depăşea cu mult graniţele unei simple emisiuni despre maşini.

Am aflat, dintr-un documentar BBC, cazul neverosimil al unui bărbat american, scăpat ca prin minune din atentatele de la World Trade Center în 2001. Omul lucra într-unul dintre Turnurile Gemene şi doar un interval de cîteva minute (în care a întîrziat ca să-şi cumpere o sticlă de apă minerală) a dus la salvarea sa.

Indicele bursei de la Shanghai a înregistrat în ultimele săptămîni creşteri spectaculoase. Analiştii economici nu-şi explicau aceste rezultate într-o ţară cu probleme: China şi-a propus o creştere economică de 7%, o ţintă considerată mai degrabă modestă.

În vitrinele magazinelor şi în anunţuri de tot felul, transmise pe diferite canale de comunicare, tradiţionale sau virtuale, termenul preferat în ultima vreme pentru anunţarea unor reduceri pare a fi soldare. Pînă de curînd, în asemenea contexte apărea mai curînd cuvîntul sold, la singular sau în forma de plural solduri.

Ion Codru Drăguşanu notează în 1838 în epistolarul său, Peregrinul transilvan, curiozitatea modului în care „românii transalpini, sau munteni“ denumesc călătoria înspre Austria „înîntru“. Lucrul acesta ar dovedi, crede peregrinul, „că România au fost dedată de a depinde de undeva şi că a depins cîndva de Austria“.