Prea bun…

Succesul unui slogan şi al unei campanii publicitare (lansate în urmă cu vreo cinci ani) confirmă importanţa mecanismului lingvistic în fixarea în uz şi în memoria colectivă a unei formule. Nu conţinutul mesajului a făcut ca sloganul

să intre în inventarul de formule colocviale actuale, să fie reprodus ca atare sau parafrazat în fel şi chip. Aşa cum au observat diferiţi comentatori, atît miturile naturalului şi tradiţionalului, cît şi tema nutriţiei sănătoase sînt destul de banalizate, trezind nu doar simpatie, ci şi neîncredere, plictis sau chiar iritare. Mai importantă decît tematica şi mitologia populară mi se pare, în acest caz, ideea sau intuiţia avută de autorii campaniei respective, manifestată prin exploatarea valorilor şi a implicaţiilor adverbului

. Micul adverb are o neaşteptată, dar – cum s-a putut vedea – eficientă complexitate, provenită din evoluţia semantică în timp şi din asimetriile uzului său actual. Cuvîntul e de origine slavă (este opinia dominantă, chiar dacă au existat şi încercări de a-i identifica un etimon latinesc) şi era, în româna mai veche, un pur intensificator. În traducerea primelor cărţi ale vechiului Testament (

1582), creaţia lumii îşi are concluzia în enunţul: „Şi vădzu Domnedzeu toate ce făcuse, şi era

“. Valoarea de marcă a superlativului, echivalentă cu

, s-a păstrat în limbajul bisericesc: în atributele devenite nume

sau

, dar şi în alte contexte; „cu adevărat, un lucru

este“ (

). Valoarea superlativă a fost menţinută pînă tîrziu, cu intenţie arhaizantă, în literatură; e prezentă probabil în conştiinţa tuturor prin basme şi mai ales prin versul din prima strofă a

– „O prea frumoasă fată“. Prea nu era doar o marcă de intensificare a adjectivelor şi adverbelor, ci se putea combina şi cu verbe, ca şi

în limba veche: „acei oameni prea se spămîntară“ (citat tot din

); în asemenea cazuri româna actuală întrebuinţează sintagmele cantitative

sau

Faptul că

s-a specializat treptat pentru o anume semnificaţie – indicînd excesul, evaluat negativ – nu e deloc neobişnuit. Pentru intensitatea neutră, nemarcată valoric s-a specializat

, cele două adverbe împărţindu-şi astfel funcţiile. De fapt, specializarea lui

s-a produs doar în context afirmativ: precedat de o negaţie, adverbul îşi actualizează vechiul sens:

este perfect echivalent cu

implică – aşa cum înregistrează şi dicţionarele – depăşirea unei limite dorite, aşteptate, stabilite în funcţie de context:

sau

sau

Se potriveşte, de aceea, cu acele cuvinte care nu au o orientare evaluativă netă şi univocă: cantitatea mică sau mare, severitatea sau blîndeţea sînt binevenite în anumite situaţii, dar nedorite în altele, mai ales cînd depăşesc o anumită limită. Evident, combinarea lui

cu cuvinte clar marcate de o evaluare pozitivă sau negativă e oarecum paradoxală: dacă totuşi

presupune că există un grad de toleranţă a răului (ceea ce este chiar adevărat),

ar implica faptul că există o limită de la care binele devine nedorit (ceea ce se întîmplă mult mai rar).  Contradicţia se rezolvă, de obicei, prin presupunerea sau prin explicitarea situaţiei care limitează: de exemplu, ceva e prea bun pentru unii care nu merită binele, sau e prea bun pentru lumea asta, prea bun ca să fie şi adevărat – ceea ce implică neîncrederea în aparenţele favorabile. 

Reclama de la care am pornit mizează tocmai pe acest un uz deviant şi ambiguu al cuvîntului

: e vorba fie de o exprimare arhaizantă, cu persistenţă regională – şi însemnînd doar

–, fie de implicaţii paradoxale, bazate pe utilizarea actuală a cuvîntului. Acestea pot trezi chiar iritare, ca într-un comentariu din Internet: „Da, sînt omul care se supără pe un brand din cauza unui adverb! Dacă tu vii şi-mi spui că produsul tău este «prea bun», eu ce să înţeleg? Că e prea bun pentru mine? E prea bun pentru cine, prea bun în comparaţie cu ce?“ (

). 

Se pare că amestecul de surpriză, amuzament şi iritare e pînă la urmă eficient. Unele cercetări din domeniul publicitar au confirmat că formula în cauză e de cîtăva vreme cel mai folosit slogan românesc în mediul jurnalistic şi al Internetului. Interesant e că preluarea formulei s-a bazat tocmai pe ambiguitatea ei, care îi permite apariţii în contexte pozitive, cu sens glumeţ-apreciativ („Spa-ul din Peciu Nou:

“,

, 17.12.2012), dar şi în contexte negative, marcînd neîncrederea şi ironia: „Ce ne lasă şi ce ne ia din portofel noul Cod Fiscal. Specialiştii: «Prea bun, prea ca la ţar㻓 (

, 18.02.2015). Mai ales partea a doua a formulei

se asociază cu uşurinţă unor valorizări negative mai vechi ale spaţiului rural. În orice caz, parafrazările actuale ajung să reactualizeze valori şi utilizări mai vechi ale cuvîntului

. 

Limbaj şi politică

101 cuvinte argotice