Regretabilul domn X

Publicat în Dilema Veche nr. 581 din 2-8 aprilie 2015
Cioace jpeg

O destul de surprinzătoare eroare apare din cînd în cînd în textele jurnalistice actuale şi în comentariile publicului cititor: adjectivul

e folosit în locul participiului

, în formule de evocare a unor persoane şi personalităţi dispărute. Intenţia autorilor, aşa cum se poate deduce din context, nu e deloc ironică, ci cît se poate de respectuoasă, net favorabilă celui evocat. Din păcate, efectul e contrar, putînd provoca oarece derută cititorilor, prea puţin pregătiţi să afle că, de exemplu, „Din juriu a făcut parte

Adrian Păunescu, în calitate de preşedinte“ (

, 29.11.2011), că un spectacol a fost „regizat de

Ion Maximilian“ (

, 28.01.2014) sau că autorii exprimă „recunoştinţă celor care au luptat pentru unitatea şi independenţa neamului nostru, cum ar fi (…)

cuplu Teodorovici“ (

). Exemplele furnizate de Internet nu sînt foarte numeroase (mai putem totuşi adăuga cîteva: „nu ajunge nici la degetul mic

“, în comentarii destul de agramate pe site-ul

; „

Ion Hobana“,

etc.), dar sînt suficiente pentru a dovedi că nu e vorba de o simplă neatenţie de moment, ci de o confuzie mai stabilă şi chiar persistentă; atestărilor scrise le pot adăuga cel puţin încă o formulare identică, auzită cu cîteva zile în urmă la un post de televiziune („

Adrian Păunescu“, la Realitatea TV, 30.03.2015). Partea neplăcută a lucrurilor e că elogiul unui defunct, sincer sau convenţional, se transformă în involuntară denigrare: un ins dispărut e

de cei în viaţă, dar nu poate fi

: se poate spune, cel mult, că dispariţia sa e

(ceea ce e deja cam puţin, pentru că adjectivul e folosit în formule de scuză şi de atenuare eufemistică). Mai grav e dacă se înţelege că însăşi persoana, mai exact existenţa sa, a fost

.  

S-ar putea ca autorii unor asemenea enunţuri să-şi găsească îndreptăţiri în dicţionarele curente. În DEX, cuvîntul

are definiţia „care provoacă părere de rău, de care poate să-ţi pară rău; vrednic de regret, de regretat“, ceea ce ar părea să susţină (mai ales prin formula „vrednic de regret“) şi folosirea în legătură cu persoane; dicţionarul precizează că termenul se foloseşte pentru „fapte, situaţii“, dar lista pare deschisă printr-un „etc.“ final. Realitatea uzului este că regretul pentru dispariţia unei persoane se exprimă în mod standardizat prin forma de adjectiv provenit din participiul

, care actualizează un sens pozitiv al regretului: regretatul X este un ins a cărui pierdere trezeşte regrete. În schimb,

s-a specializat pentru situaţii evaluate negativ şi prezentate cu o empatie sinceră sau mimată. Cea mai mare frecvenţă o au caracterizările prototipice ale unui

– sau, în forma feminină

, ale unei

În unele dicţionare (de exemplu la Scriban, în 1939),

era chiar echivalat cu

. Româna a preluat şi a adaptat în secolul al XIX-lea substantivul

şi verbul

, cu participiul

şi derivatul

, din franceză, unde specializarea semantică şi funcţională exista deja. E drept că dicţionarele franceze înregistrează un uz mai vechi al lui

şi pentru persoane, cu sensul apropiat de

; uzul modern e totuşi diferit. Nici engleza, care a preluat într-o epocă mai îndepărtată termenii francezi, nu se îndepărtează de această specializare: adjectivul

are sinonime cu sensul „nefericit, deplorabil“ etc. şi nu se confundă cu mult mai rarul

. 

Cei care fac astăzi confuzia dintre

şi regretat nu sînt deci influenţaţi de alte limbi, ci pur şi simplu reanalizează derivatul în

, poate şi apropiindu-l de alte cuvinte formate cu acelaşi sufix.

şi

nu sînt totuşi într-un raport similar cu cel dintre cuvintele

şi

. Morala poveştii e că fiecare cuvînt are istoria sa şi sensurile particulare dobîndite sau fixate în timp.  

Limbaj şi politică

101 cuvinte argotice

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

infarct stop cardiac inima jpeg
Nu trebuie să slăbești mult pentru a-ți ajuta inima. De ce contează pragul de 5% după 50 de ani
O scădere de 5% în greutate, menținută în timp, ar putea ajuta inima și după 50 de ani.
Florinel Coman Facebook jpg
termocentrala turceni gorj carbune jpg
România ar putea amâna închiderea centralelor pe cărbune. CCR reia dezbaterile privind legea decarbonizării
Curtea Constituțională a României reia astăzi dezbaterile privind legea decarbonizării sectorului energetic, contestată de președintele Nicușor Dan.
Călin Georgescu este însoțit de ofițeri de poliție la sediul DIICOT pentru audiere, în București. FOTO Inquam Photos / George Călin
Călin Georgescu, acuzat că a încercat să găsească microfoanele procurorilor din casa lui și să distrugă sistemele de supraveghere
Procurorii DIICOT au făcut miercuri, 21 octombrie, două percheziții domiciliare în București, într-un dosar care vizează presupuse operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice și tentativa de compromitere a sistemelor folosite de organele judiciare pentru supraveghere tehnică.
Afișul expoziției „Repere. ASTRA – 165 de ani”
Vernisajul expoziției „Repere. ASTRA – 165 de ani”, la Alba Iulia
Muzeul Național al Unirii Alba Iulia găzduiește sâmbătă 24 octombrie 2026, ora 12.00, în Sala Unirii, aripa de Nord, vernisajul expoziției „Repere. ASTRA – 165 de ani”.
Președintele României, Nicușor Dan, l-a desemnat în funcția de premier pe Siegfried Mureșan. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Ce câștigă SUA din miliardele investite de România în apărare. Nicușor Dan explică în presa americană
Nicușor Dan a publicat un editorial în presa americană, în care explică de ce investițiile României în infrastructura militară sunt și în avantajul SUA și de ce parteneriatul strategic trebuie consolidat printr-o prezență militară americană mai puternică la Marea Neagră
loto istock jpg
O suceveancă a cheltuit 987,5 lei pe 123 de variante la Joker. A câștigat un premiu uriaș: peste 10 milioane de lei
În urma tragerilor de la Loto de duminică, 18 octombrie, marele premiu de la Joker a fost câștigat. Este vorba despre suma de 10.000.407,62 lei, adică undeva în jur de 1,87 milioane de euro. O femeie din Suceava a reușit să pună mâna pe marele premiu și deja și-a ridicat banii.
teren agricol si tractor   foto pixabay jpg
Un hectar de teren agricol costă de aproape 3 ori mai mult într-un județ din România. Unde se cer peste 60.000 de lei
Prețurile terenurilor agricole continuă să varieze semnificativ de la un județ la altul, arată datele Barometrului terenului agricol AI Partener AGRI, ediția septembrie 2026. Diferențele sunt considerabile.
Conferința „Dialectul aromân: de la patrimoniu cultural la studiul universitar”, la Palatul Suțu
Conferința „Dialectul aromân: de la patrimoniu cultural la studiul universitar”, la Palatul Suțu
Joi, 22 octombrie 2026, de la ora 18.30, Palatul Suțu din București (bd. I. C. Brătianu, nr. 2) găzduiește o nouă întâlnire din seria Conferințele de Joi, coordonată de Cătălin D. Constantin.