Doamna profesoară

Publicat în Dilema Veche nr. 585 din 30 aprilie - 6 mai 2015
Din amintirile unui cobai jpeg

Eram în birou la decanat, la Litere, şi am auzit vînzoleală pe coridor. Am ieşit să văd ce e. În uşa secretariatului, o colegă de la ştiinţele educaţiei îşi exprima indignarea pe tonuri acute. Fusese apelată „doamna profesoară“ şi ţinea morţiş, cu mînie în glas, să explice eroarea degradantă. Nu te adresezi astfel unei persoane care are cel mai înalt titlu din ierarhia universitară, ci cu „doamna profesor“. Nu ştiu ce ar zice pe tema asta cei de la

. Probabil au o soluţie. 

În jargonul mediatic am auzit adesea, ca remediu pentru nedoritul echivoc între titlu şi meserie, cuvîntul „dascăl“. Cei care îl rostesc îşi rotunjesc buzele şi îşi umezesc privirea. O discretă bombare a pieptului poate fi şi ea de folos. „Dascăl“ face să răsune pe dată în memoria noastră pioşenia sămănătoristă a unui Goga, Delavrancea sau Coşbuc. Mie îmi mai aminteşte, inevitabil, de manualele gimnaziale, dar şi de ierbarul pe care l-am făcut prin clasa a cincea sau a şasea, presînd între două coli de sugativă păpădii, violete şi ghiocei, culese de prin grădină sau cumpărate din piaţă. În orice caz, de îndată ce cuvîntul a fost pronunţat, vezi iţindu-se deasupra unei frunţi fără chip aura apostolatului. 

Nu-mi doresc profesori cu misiune apostolică, fie ea sacră sau profană. Nu mă recunosc în matricea unei meserii cu aură de smerenie şi sacrificiu. Dar ştiu totodată că profesorii pe care i-am preţuit au avut, aproape fără excepţie, o anume căldură sufletească şi o anume generozitate, mai degrabă tăinuite, care le-au însoţit întreaga carieră didactică. 

În ultimii ani, o vedeam cînd şi cînd pe culoarele facultăţii, cu pasul tot mai şovăitor şi umerii tot mai aplecaţi. Cînd îi dădeam bineţe ridica privirea, un pic pieziş, şi-mi tresălta inima recunoscînd acelaşi licăr jucăuş al ochilor. O privire de copil. 

M-am întrebat de multe ori care era secretul pentru care o iubeau atît de mulţi studenţi, atît de pătimaş. Întîi de toate, pentru că îi vedea. Trecem mai toţi la începutul meseriei ăsteia printr-o perioadă panicată, în care avem dinaintea ochilor o îngrămădire ceţoasă de capete şi am prefera să stăm de vorbă cu lustra atîrnată în tavan. Încet-încet, din norul din faţa noastră se desprind chipuri, unul cîte unul. Şi cînd, în fine, ne-am liniştit temerile, începem să descoperim cît de greu, cît de împovărător e să-l poţi privi, să-l poţi vedea pe fiecare în parte.  Privirea, sigură pe sine de această dată, se aplatizează, se eficientizează. Ne uităm la studenţii din sala de curs ca la cartelele perforate de calculator de odinioară. Vedem configuraţia fantelor şi mesajul pe care ea îl compune. Ne uităm prin ei, spre ceva care e dincolo de ei. Sîntem, vasăzică, deja profesori profesionişti. Îţi trebuie prospeţimea unei priviri de copil, veşnic mirat, ca să scapi. Sau un antrenament aparte. Însă ea nu avea nevoie de nici un training. 

În al doilea rînd – ceea ce ţine iarăşi, pesemne, de copilărie – pentru că n-a uitat niciodată întrebarea aia care-i calcă pe nervi pe adulţi: de ce? Şi, adult fiind, şi filolog, ştii că între o cauzală şi o finală diferenţa e adesea doar de interpretare. De pildă: de ce îi învăţăm noi pe studenţi ce îi învăţăm? Pentru că la 15 ale lunii ne intră salariul în cont? Pentru că aşa scrie în programa pe care, la urma urmei, tot noi o facem? Pentru că vrem să le dăruim ceva? Ceva care să le fie de folos? Ce fel de folos? 

Studenţii o iubeau pentru că credea că ceea ce ar trebui să primească de la noi, profesorii, e mai mult decît un vraf de cunoştinţe; şi mai mult şi decît sprijin pentru formarea unor abilităţi, a unor competenţe. E o inepuizabilă lecţie de viaţă. 

A predat, din proprie iniţiativă, despre retorică, despre cum vorbim în public, intuind nevoia tinerilor de azi de a trece pragul comunicării semesiste. Despre maniere, în întîmpinarea derutei actuale privind cunoaşterea şi asimilarea codurilor comportamentale. Despre partiturile iubirii, ca răspuns la neliniştile vieţii sentimentale ale generaţiilor prezente. 

A deschis în facultate, iarăşi din proprie iniţiativă, cutuma cursurilor cu invitaţi. Nu neapărat de peste hotare, nici măcar din alte universităţi, ci, cel mai adesea, chiar din propriul departament de studii literare. Ca un act de generozitate consimţită. 

Cînd, în 1988, am intrat ca asistent la Litere, după mai bine de zece ani de blocare a angajărilor, mi s-a pus în braţe funcţia de secretar de catedră, împreună cu un maldăr imens de dosare de toate felurile: planuri de învăţămînt, norme didactice, proiecte de cercetare… M-a luat groaza. M-a tras atunci deoparte şi mi-a spus, între patru ochi: „Vezi că o să dai peste o harababură de nedescris. Noi am muncit vreme de decenii ca s-o construim. Să nu-ţi dea prin cap să o strici.“ Anomia şi dezordinea au păstrat vie suflarea instituţiilor asfixiate de reglementările regimului comunist. Dar după aceea?Am înţeles, în timp, că mesajul nu era doar unul conjunctural. Pentru un educator, e vital să aibă permanent în minte anomia şi dezordinea vieţii. Pentru că ei i se dedică. 

După cîte ştiu, a deţinut pe parcursul întregii cariere o singură funcţie oficială, de membru al CNA, Consiliul Naţional al Audiovizualului. A iniţiat, în această calitate, monitorizarea felului în care e folosită – sau maltratată – limba română la posturile de televiziune. Pentru că, venind dinspre studiile literare, ştia prea bine că ce spunem e indisolubil legat de

ne exprimăm. Mă uit la ce se petrece în CNA de la o vreme încoace şi mă cuprinde jalea. Şi îmi răsare, din spatele ecranului pe care vreo comentatoare de ştiri dondăne asurzitor, privirea caldă şi sclipitoare, de copil. De profesor iubit. 

Mulţumesc, Antoaneta Tănăsescu. 

Liviu Papadima este profesor de literatură română la Facultatea de Litere, prorector la Universitatea Bucureşti; coautor al manualelor de limba şi literatura română pentru liceu, apărute la Humanitas Educaţional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur.  

640px Boulevard Unirii jpg
Cu mîndrie despre România, cu luciditate despre români
România va construi și spitalele regionale și municipale (este greu de spus cînd), pentru că dacă acum este moda stadioanelor, cu siguranță va veni și cea a spitalelor.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Dependența de China
În discursul despre care aminteam mai devreme, Rishi Sunak propunea ca relațiile cu China să fie guvernate de acum înainte de un „pragmatism robust”.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Nota testamentară a lui Constantin Noica
S-au găsit, inevitabil, și hermenuți subtili, care să extindă „marasmul” nicasian asupra „discipolilor”.
Frica lui Putin jpeg
Dr.
Bine, dar de ce totuși au nevoie să-și pună la rever acest păcătos de dr.? Vanitate?
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Doar educația...
Și eu cred că responsabilitatea, respectul pentru ceilalți și hărnicia sînt valorile fundamentale pe care trebuie să le insuflăm celor ce vin după noi.
m simina jpg
Primul SMS din istorie
Fix treizeci de ani, așadar, de la primul mesaj scurt trimis (Short Message Sent) din istorie.
Iconofobie jpeg
Un demon atipic
Ambii reprezintă niște „realități” abstracte, imprecise, încărcate de mister și neclaritate semantică.
„Cu bule“ jpeg
Șofer de duminică
Popularitatea expresiei se reflectă în extinderea tiparului la alte ocupații.
HCorches prel jpg
Voi știți formula permanganatului de potasiu?
Așa era ea, o profesoară severă din cale-afară, la orele căreia nu se auzea nici musca.
radu naum PNG
Putem să vorbim despre un campionat prea mondial de fotbal?
Un minunat Panama-Oman va putea fi savurat la viitoarea Cupă Mondială. Sau un Brazilia – St. Kits şi Nevis, acolo să vezi distracţie! Nu s-au gîndit rău venerabilii.
p 7 WC jpg
Evitabila creștere a extremei drepte germane
Dar nu și în Germania, unde partidul de extremă dreapta Alternative für Deutschland (AfD) are, deocamdată, un succes neînsemnat.
Comunismul se aplică din nou jpeg
De ce se opune Austria
Mi-am adus aminte atunci și cum o cunoștință din Oetz mi-a explicat odată că pe văile mai dinspre Elveția mă puteam întîlni cu oameni nesuferiți și încuiați.
O mare invenție – contractul social jpeg
Subiect de drept și drept subiectiv (I)
În limba engleză, termenul subject a rămas fidel sensului etimologic de supus.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Conferințele noastre, viitorul nostru
Cînd generația liceenilor de azi va ajunge la butoanele țării, sînt convins că ne va fi mai bine decît ne este acum!
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Presa acum 85 de ani și azi
Nu mai e vorba de o slujbă publică, destinată să lămurească în vreun fel pe privitor.
Frica lui Putin jpeg
Condiția de înger
abandonînd umanitatea pentru un scurt răstimp, a împrumuta aripile de la îngeri.
AFumurescu prel jpg
Interesul și fesul
Dacă nu mă credeți, întrebați-vă prietenii de pe Facebook, Instagram, Twitter, TikTok și ce alte rețele „sociale” vor mai fi fiind. În lumea virtuală.
m simina jpg
Abraham Lincoln de Ziua Recunoștinței
Abraham Lincoln este primul președinte american care a salvat un curcan de la sacrificare, dar nu cu ocazia Zilei Recunoștinței, ci de Crăciun.
Iconofobie jpeg
Întîmplări întîmplătoare
„Întîmplările” sînt piesele unui puzzle imens ce creionează o imagine aflată dincolo de puterea noastră de cuprindere.
„Cu bule“ jpeg
Vechea gașcă
Originea cuvîntului nu a fost lămurită, deocamdată.
HCorches prel jpg
Nu-i cazul să renunți
Din fericire, chiar și în cadrul acestor formări pe care le mai susținem, constatăm că numărul acestor profesori este în scădere.
p 7 WC jpg
Libertate de expresie pentru cine?
Expresia lui Musk „într-o manieră sănătoasă” permite o gamă largă de interpretări, unele dintre ele foarte restrictive pentru libertatea de expresie.
radu naum PNG
Comunismul se aplică din nou jpeg
Bucureștiul văzut cu alți ochi
Bucureștiul acela, bombardat de americani și apoi și de germani, era încă frumos și bogat.

Adevarul.ro

florica boboi 8 jpg
Florica Boboi, noua câștigătoare Chefi la Cuțite! „Îmi bate inima de mor. N-am câștigat nimic în viața mea”
Florica Boboi este câștigătoarea sezonului 10 al emisiunii Chefi la Cuțite. Chiar de Ziua Națională a României, cei trei finaliști au avut o bătălie de zile mari pentru marele trofeu.
Evgheni Prigojin FOTO TASS
Fost coleg de închisoare cu Prigojin: Este un bulangiu, literalmente
„Noi doi am ispăşit o pedepsă în acelaşi timp. Aş vrea să vă spun că Prigojin este un bulangiu, literalmente”, declară Saşa Kurara într-o înregistrare video.
11172012 jpg
Costa Rica - Germania. Fosta campioană mondială din 2014 părăsește pentru a doua oară consecutiv competiția încă din faza grupelor
Multipla campioană mondială, Germania, părăsește pentru a doua oară consecutiv această competiție după triumful obținut în 2014.

HIstoria.ro

image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.
image
Scurt istoric al zilei naţionale
Instaurată încă de la venirea pe tronul României a lui Carol I, 10 Mai a rămas în tradiţia românilor ca Ziua Naţională a României moderne, până în 1947, când a fost impus regimul comunist. Un principe strãin pe tronul României reprezenta o necesitate politicã întrucât dupã abdicarea forţatã a lui Cuza la 11 februarie se ridica problema menţinerii recunoaşterii unirii celor douã principate.