O procedură încălcată la curăţenia de Paşti
Doamna Georgescu din Bucureşti avea nevoie de o menajeră care s-o ajute la curăţenie. De-a lungul timpului, avusese mai multe experienţe neplăcute, aşa cum toată lumea are la capitolul ăsta, iar ultima femeie o lăsase baltă fără nici o vorbă, tocmai înainte de Paşti. O prietenă căreia i-a împărtăşit problema s-a oferit s-o ajute. Directoare la un mare hotel fiind, prietena i-a spus că are în subordine o mulţime de femei de serviciu, profesioniste adevărate, care uneori lucrează şi pentru particulari. Una dintre ele îi făcuse chiar ei curat în casă şi lăsase totul lună. Sigur, se gîndise doamna Georgescu, probabil că pentru şefa ei îşi dăduse un interes special, dar, oricum, cu aşa o recomandare, nu avea de ce să nu încerce.
Zis şi făcut. A luat numărul de telefon şi a sunat-o pe femeia care, în prealabil, fusese pusă în temă de către directoarea sa. Chiar de la început, menajera a surprins-o cu o întreagă teorie. I-a spus că ea nu e ca orice femeie care face curat, că lucrează numai în anumite condiţii şi numai pe baza unor proceduri, aşa încît să iasă treaba bine şi toată lumea să fie mulţumită. Uşor amuzată, doamna Georgescu a acceptat: „Sigur, mă bucur să aud că lucraţi într-un mod organizat, facem aşa cum spuneţi, n-am nimic împotrivă.“ Atunci, femeia a rugat-o să ia un creion şi o hîrtie, să noteze de ce ar avea nevoie: zece perechi de mănuşi de unică folosinţă, un spray de curăţat geamuri marca X, un spray de mobilă marca Y (nu cumva să fie Z, că nu-i bun), soluţie pentru gresie de nu ştiu care, soluţie de curăţat aragazul de felul cutare, soluţie pentru parchet (şi aceea neapărat de un anumit fel), lavete umede, lavete uscate etc.
„Dar de ce zece perechi de mănuşi?“ a întrebat timid doamna Georgescu. „O să vedeţi, doamnă, de ce. Eu lucrez profesionist. Sigur, de fapt, pentru prima oară, nu-mi trebuie decît vreo cinci, dar vă spun că e mai rentabil să luaţi un pachet de zece şi ajunge pentru două şedinţe. Nu cred că-i un capăt de ţară.“ „OK“, a încuviinţat doamna Georgescu. S-a dus la supermarket şi, urmărind pe listă să ia tot ce notase, s-a trezit că la casă trebuie să scoată din buzunar o sumă importantă. „În fine“ – şi-a zis – „dacă aşa sînt cerinţele...“
În ziua următoare, femeia a apărut în staţia de autobuz la ora convenită. Cînd a intrat în casă, înainte de orice altceva, a dat o raită prin toate încăperile, aruncînd un ochi de expert asupra împărţirii şi explicînd în acelaşi timp proprietarei în ce ordine şi în ce fel are de gînd s-o abordeze. Întîi baia mare şi holul de lîngă ea, apoi baia mică, fiindcă necesita cam aceleaşi operaţii, apoi livingul şi balconul, dormitoarele şi, la urmă, bucătăria şi holul de la intrare. Părea o adevărată strategie militară. A aşteptat apoi un fel de încuviinţare, mai mult de formă, din partea clientei, după care şi-a schimbat hainele de stradă cu un halat alb, profesional, şi a început „atacul“, în forţă. Doamna Georgescu a încercat să nu-i stea în cale, dar o urmărea din cînd în cînd cu uimire şi i se părea că femeia lucrează într-un mod cu adevărat excepţional. S-a gîndit atunci, cu o oarecare strîngere de inimă, că nu vorbiseră nimic despre preţ. „Fie ce-o fi“ – şi-a zis – „slavă Domnului că face curat cum trebuie.“ Cînd a terminat cu băile, femeia şi-a schimbat mănuşile. Cînd a terminat cu balconul, a luat o altă pereche. Ştergea praful pînă în cele mai mici cotloane şi nu uita nici rama tocurilor de deasupra uşilor, acolo unde se face de obicei controlul. Era probabil învăţată de la hotel. După curăţenie s-a apucat de călcat. Acolo a avut ceva de bodogănit la adresa fierului de călcat, care nu era pe gustul ei. Şi era destul de evident că la hotel nu făcea şi treaba asta.
La final, spre sfîrşitul zilei, în afară de uşoara deficienţă în ale călcatului, nu părea nimic de reproşat. Doamna Georgescu a întrebat-o cît face. Femeia a pronunţat cu multă siguranţă o cifră de vreo trei ori mai mare decît cele mai rele aşteptări. Însă doamnei Georgescu nu i-a venit să se tocmească, mai ales că în joc era şi relaţia cu prietena. I-a dat banii cu dinţii strînşi, hotărîtă să n-o mai cheme altădată.
Prietena, directoarea, a sunat-o a doua zi s-o întrebe dacă totul a fost în regulă. „Da“ – i-a răspuns doamna Georgescu cu jumătate de gură – „dar mi-a cerut un preţ piperat.“ Aflînd suma, prietena s-a mirat nespus. „Transmite-i, te rog, cumva, că nu o mai chem“ – i-a zis doamna Georgescu – „nu-mi mai permit aşa ceva a doua oară.“ Peste ceva timp, prietena i-a relatat hohotind că a vorbit cu menajera, care era foarte supărată, spunînd că nu vrea să mai meargă vreodată la doamna Georgescu. De ce? Pentru că, deşi doamna s-a arătat foarte mulţumită de curăţenia pe care i-a făcut-o, nu i-a dat nici măcar un leu bacşiş.
