Cum s-au schimbat mentalităţile – dialog cu Mona NICOLICI

Din 2007, vă ocupaţi de proiectele de responsabilitate socială ale OMV Petrom. În ultima vreme, constat că aţi trecut la o strategie de dezvoltare durabilă. De ce a fost nevoie de o asemenea transformare? 

Nu e vorba de o transformare. Noi întotdeauna am fost strategici. Doar că strategia s-a schimbat în timp, pentru că şi noi ne-am schimbat, şi realităţile societăţii se schimbă. Am trecut de la responsabilitate socială corporativă către sustenabilitate. La nivel de grup, am reuşit să schimbăm lucrurile, astfel încît acum trei ani grupul a adoptat o strategie de sustenabilitate. Dar şi înainte de asta, în programele de responsabilitate socială corporativă, am gîndit strategic: ne-am uitat la problemele societăţii româneşti şi la nevoile companiei noastre. Acum, am pus în centrul atenţiei educaţia, un fir roşu pe care l-am urmărit din 2007, de cînd am început să facem proiecte de responsabilitate socială.  Cînd am început să mă ocup de asta la OMV Petrom, toată lumea îmi spunea, eventual cu un zîmbet ironic, că n-o să reuşesc eu să schimb ceva în România în materie de mentalitate sau de educaţie, pentru că sîntem un popor căruia nu-i pasă. Am răspuns că e lupta mea, „am luat-o personal“.  Am avut sincope în drumul meu, a fost destul de greu. Încercînd să merg către adulţi, mi-am dat seama că îmi cam pierd vremea, aşa încît m-am reorientat către copii. Prin copii, am reuşit să ajung la părinţi. În primii ani, veneau colegi din companie şi mă întrebau, după Tabăra din Ţara lui Andrei: „Ce i-ai făcut copilului meu? Acasă, îmi spune mereu să opresc apa, să sting lumina...“ 

Avantajul este că schimbarea care începe la vîrsta copilăriei este cu adevărat durabilă... 

Adulţii, cei de generaţia noastră, au nişte tare din vremea comunismului, cînd voluntariatul era de fapt obligatoriu. Dar lucrurile s-au schimbat foarte mult din 2007. S-a schimbat mentalitatea, chiar dacă părea imposibil atunci. Mi se spunea în 2007 că să plantezi copaci e o modă; mi-am zis: foarte bine, să fie la modă, dar dacă profităm de asta şi plantăm copaci, rămînem cu ceva. Am plantat 600.000 de copaci. Şi prin asta am reuşit să schimbăm atitudinea şi mentalitatea multora dintre noi.  Am fost prima companie care a făcut asta, apoi şi alte companii au plantat copaci. Am făcut parcuri, apoi şi alte companii s-au ocupat de parcuri, ca şi unele ONG-uri. Iar Agenţia pentru Mediu a creat un fond pentru parcuri. Important e că s-a schimbat ceva. 

În proiectele dvs., susţineţi diverse tipuri de educaţie. De unde aţi început? 

Noi sîntem susţinători ai educaţiei din România pentru că reprezintă o necesitate foarte mare. Şi este singura cale de a ne schimba. Credem că, în comunităţile în care operăm, nevoia de educaţie este foarte mare. Am început prin a aloca bani şi resurse pentru accesul la educaţie.  Condiţiile în care învăţau copiii în unele comunităţi erau îngrozitoare, o spun cu toată responsabilitatea. Am văzut şcoli din paiantă, în care copiii îngheţau iarna pentru că ferestrele stăteau să cadă, iar sobele mergeau prost. Toaletele erau în curtea şcolii – ceea ce se întîmplă în multe locuri din ţară. Mulţi au rămas la stadiul în care cred că banii puţini de la buget reprezintă cauza acestei stări de lucruri. Dar sînt multe companii din România – nu vorbesc doar despre OMV Petrom – care alocă bani şi resurse pentru a susţine educaţia. 

Companiile oferă, adesea, şi voluntariat, prin intermediul propriilor angajaţi... 

Acesta este un alt lucru care s-a schimbat mult în România. Acum sînt foarte mulţi tineri care fac voluntariat, acest tip de activitate contează ca experienţă profesională. Orice angajator inteligent ar trebui să ţină cont de asta, pentru că un om care face voluntariat va fi un angajat care nu se uită la ceas cînd se termină programul şi întotdeauna va face mai mult decît i se cere. Cît despre angajaţii OMV Petrom, am pornit foarte greu. La primul proiect, au venit doar cinci angajaţi să ajute. Între timp numărul a crescut exponenţial. Acum, colegii din diverse departamente vin să-mi spună că vor să organizeze propriile proiecte de voluntariat. Mi se pare o realizare foarte mare. 

Am avut acum cîtva timp o convorbire cu Adrian Pop, arhitectul care a proiectat Centrul de Resurse al Comunităţii Boldeşti-Scăeni, finanţat de OMV Petrom. Cum vedeţi acest centru? 

Proiectul de la Boldeşti-Scăeni a devenit unul dintre cele mai dragi pentru mine. Am intrat în comunitatea de acolo acum cîţiva ani. Una dintre cele mai mari probleme ale companiei noastre este faptul că, în unele comunităţi, se fură, ca s-o spun simplu. E o problemă socială. Cînd intri într-o comunitate de romi, cum este şi cea de la Boldeşti-Scăeni, îţi dai seama imediat că nu au locuri de muncă, nu au din ce trăi, şi atunci e foarte la îndemînă să fure, din moment ce n-au ce să pună pe masă copiilor. Am fost în mijlocul lor, încercînd să văd cum îi putem ajuta. Există acolo un lider informal care începuse deja să ajute comunitatea. E angajat OMV Petrom, este pastor pentru comunitate.  Începuse să construiască un mic centru unde veneau copiii să-şi facă lecţiile, îi ajuta şi pe adulţi. Am fost surprinsă să constat că, iniţial, mi-a spus că nu are nevoie de ajutor. Am încercat să înţeleg mai profund care sînt problemele. Romii au o întreagă istorie în spate, noi, ceilalţi, îi izolăm şi chiar ei înşişi se izolează. Pastorul de acolo este un personaj fabulos, a făcut foarte multe pentru oamenii din comunitate. Şi-a trimis propriii copii la facultate, datorită lui în comunitatea de acolo sînt foarte mulţi studenţi – la medicină, la robotică, la construcţii. Am reuşit să legăm o punte cu dl Oprişan, pastorul de acolo, şi am început să lucrăm împreună. De doi ani, am început activităţi educaţionale cu copiii, dar şi cu părinţii. Cei mai mulţi au trei-patru clase, aşa încît nu-i angajează nimeni. Prin urmare, i-am ajutat să-şi continue studiile, ca să poată fi apoi calificaţi în diverse meserii. Centrul de Resurse al Comunităţii Boldeşti-Scăieni vrem să fie cea mai sustenabilă clădire din Europa. În acest centru facem activităţi de afterschool cu copiii, ateliere pentru copii şi pentru adulţi, încercăm să încropim o mică afacere socială cu femeile din localitate. M-am ataşat foarte mult de oamenii de acolo şi de ce se întîmplă în comunitate, astfel încît mă duc acolo periodic şi stau de vorbă cu femeile. E o experienţă extraordinară pentru mine, m-am bucurat foarte mult cînd una mi-a spus, după ce nu fusesem o vreme, că mi-au simţit lipsa. 

Cum mai merge celălalt program foarte cunoscut, „Fabricat în Ţara lui Andrei“? 

În urma unui studiu pe care l-am făcut acum cîţiva ani, am constatat că o nevoie foarte mare era aceea de a crea locuri de muncă. Am pornit această idee de a crea nişte afaceri sociale, şi aşa a apărut „Fabricat în Ţara lui Andrei“. Ne-am propus să-i ajutăm pe oameni să-şi pună în mişcare gîndirea antreprenorială. Am lansat competiţia pentru idei de afaceri; ne propuseserăm să avem 100 de înscrieri. Am avut peste 500. Am ales 20 de oameni pe care i-am ajutat să înveţe cum să construiască o afacere. Sînt oameni de toate vîrstele, de la 20 la 50 de ani. Din cei 20, am ales 10 afaceri pe care le-am finanţat, iar acum toate sînt funcţionale, au succes. Cei zece oameni au învăţat să-şi asume un risc, au învăţat că din ceea ce primesc trebuie să dea ceva mai departe. Şi-au asumat rolul de lideri în societate, pentru că, la rîndul lor, i-au învăţat pe alţii cum să înceapă o afacere. Fabricat în Ţara lui Andrei se reia în acest an, astfel încît vom mai forma 20 de antreprenori şi vom finanţa încă 10 afaceri. Mulţi primari au început să fie interesaţi de aceste proiecte, vor să-şi dezvolte comunitatea prin acest gen de proiecte. 

Am constatat că susţineţi şi un alt tip de educaţie, cea pentru leadership şi performanţă. De ce o faceţi? 

Este o valoare pe care OMV Petrom şi-o asumă. Am făcut performanţă, dar sîntem conştienţi că trebuie să le oferim şi celorlalţi ceva din ce am asimilat noi. Susţinem proiecte în care educaţia are standarde foarte înalte. Unul dintre ele este „Olimpicii Petrom“: sînt foarte mulţi copii ai căror părinţi lucrează în industria de petrol şi gaze, iar dacă fac performanţă, sînt răsplătiţi. Au fost în vizită la diverse organizaţii importante – la NASA, la CERN – şi au venit de acolo cu o experienţă importantă. Unii dintre ei au plecat la studii în străinătate, dar stimularea lor este un cîştig pentru societatea românească. 

O direcţie care cred că ar trebui să intereseze pe toată lumea este educaţia profesională şi tehnologică. Şcolile profesionale au cam dispărut la noi, şi e tot mai greu să găseşti meseriaşi buni. E o soluţie revigorarea acestor şcoli cu ajutorul companiilor private? 

Companiile private au deschis uşa spre meseriaşii din România din nevoile lor de business: nu mai aveau angajaţi care să acopere anumite domenii. În România, meseriile respectate sînt arhitect, medic, comunicator, administraţie publică etc. Dar de multe ori copiii nu sînt evaluaţi din punct de vedere vocaţional şi nu ştiu către ce meserie să se îndrepte. De multe ori o aleg pentru că le-o impun părinţii sau sînt influenţaţi de ce au văzut în jur, dar ratează: nu le place meseria, nu reuşesc să intre la facultate sau nici măcar să ia bacalaureatul. Şi în orice caz nu au dorinţa de a se îndrepta spre liceele tehnologice sau către şcolile de arte şi meserii, pentru că imaginea lor este foarte proastă. Şi asta, din cauza noastră, a tuturor, pentru că nimeni nu mai pune preţ pe meseriaşi, decît eventual atunci cînd ei pleacă din România şi, lucrînd în alt mediu, învaţă să respecte regulile şi să lucreze la nivel de performanţă. E clar că avem nevoie de această categorie de meseriaşi, care s-a pierdut. Ei nu au gîndire antreprenorială, nu înţeleg că îţi pierzi clientul dacă nu îşi fac treaba bine. Şi noi am plecat de la o idee de business: nu mai aveam operatori de sondă şi de extracţie, aşa că am reînfiinţat clase care să califice astfel de meseriaşi, i-am ajutat să-şi doteze laboratoarele, le asigurăm partea practică a educaţiei. Apoi, ne-am gîndit că nu sînt suficiente aceste meserii, aşa că vom încerca să creştem nivelul educaţiei copiilor din liceele tehnologice în cadrul unei şcoli de vară. Vom încerca să ne aliniem strategiei pe care o are Ministerul Educaţiei în acest domeniu şi să vedem ce putem face pe termen lung. 

Programele dvs. acoperă domenii care, în mod normal, sînt de competenţa statului (educaţia, ajutorarea comunităţilor cu probleme etc.). Cum priviţi această suprapunere? 

S-au făcut foarte multe lucruri de către companii şi unii oameni au început să creadă că e chiar menirea companiilor. Nu e chiar aşa. Oamenii ar trebui să înceapă să înţeleagă că nici o companie privată nu face astfel de proiecte ca un act de caritate sau din obligaţie. Este o nevoie de business, este un instrument de risk management; sigur, oamenii care lucrează în CSR pun suflet şi pasiune. Dar companiile susţin astfel de proiecte pentru că răspund unor nevoi ale lor. Mi s-a pus adesea întrebarea dacă vrem să luăm locul instituţiilor de stat care se ocupă de astfel de domenii. Nu, lucrăm împreună cu autorităţile statului, cu care am avut şi experienţe bune, şi mai puţin bune. Dar e şi acesta un proces. Încă sînt oameni care cred că li se cuvine şi nu trebuie să facă nimic. Dar eu cred că noi, românii, vom reuşi să schimbăm această mentalitate şi vom înţelege că cei pe care îi alegem trebuie să răspundă pentru ceea ce fac şi că tot noi îi putem schimba. 

Există, în România, o neîncredere reciprocă între cetăţeni şi autorităţi, în care pot fi atrase, fără voia lor, şi companiile private, atunci cînd se ocupă de proiecte sociale. Cum vă confruntaţi cu neîncrederea? 

E tot o problemă de educaţie. Am făcut un studiu în comunităţile noastre pentru a vedea cum ne percep oamenii de acolo şi cum văd proiectele noastre. Oamenii din comunităţile mici au încă un nivel foarte scăzut de interes şi de educaţie, consideră că e obligaţia companiilor să facă astfel de proiecte. Unii primari se laudă că ei au făcut proiectele noastre, iar mulţi oameni îi cred. Aş vrea ca ONG-urile din România să contribuie mai mult la educaţia civică a cetăţenilor. Dacă nu ar fi companii private în România, ar fi foarte grav. Dacă ar dispărea OMV Petrom sau alte companii, ce s-ar întîmpla? Trebuie să fim cu toţii mai deschişi şi să încercăm să colaborăm pentru binele comun.  

Foto: E. Enea