TÎLC SHOW

Unele turcisme din domeniul comercial, foarte numeroase în româna din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea (alişveriş, muşteriu, chilipir, saftea, mofluz etc.) au intrat în registrul colocvial, cu conotaţii ironice şi depreciative, ceea ce le-a asigurat supravieţuirea, apariţia de sensuri noi şi chiar formarea de noi derivate.

Exa e o navigatoare înnăscută și o facebookistă patentată, în vreme ce Bope proustianizează în căutarea timpului pierdut, pe care știe să-l piardă ca nimeni altcineva.

Pe referee poate nu-l împuşcam, dar măcar pe asistent?… Că cică la „marele derby“ FCD vs FCSB, unul dintre ei l-ar fi înjurat pe Reghecampf „ca la uşa cortului“. E posibil? Orice e posibil.

La sfîrșitul anului școlar însă, la fel ca și Cosma, Oulete s-a trezit cu nota scăzută la purtare. A întrebat de ce, că doar se dovedise că era nevinovat. „Ba nu!“ – a replicat învățătoarea.

Aveam un coleg arheolog care visa să devină director de săpătură ca să poată interzice oamenilor să asculte muzică la căști pe șantier. Ăsta pare la început un motiv surprinzător, apoi, imediat, foarte firesc, deoarece dacă există o chestie care face mare plăcere unora, există alții care vor s-o interzică.

„Să-și țină pliscurile, cîtă vreme sînt aici, la noi, acasă, în țara noastră!“. Din orice direcție s-ar rosti această formulă ridicolă, ea e la fel de nocivă și lipsită de orice fundament rațional și de bun-simț.

Ca orice ins copleşit de talente, Petru era un histrion. Fără ostentaţie, fără abuz de regie, el deţinea, în chip suveran, arta efectului spectaculos. Expunerile lui didactice, lecturile cu voce tare din textul grecesc al Evangheliei, din Shakespeare sau Dante, din poemele proprii sau din Eminescu etalau un simţ al măsurii şi un firesc al rostirii incomparabile.

– Nici eu nu sînt ţigan, domnu’ Valeriu! Ăştia sînt, dar eu nu sînt. Eu sînt român.

M-a dat jos din mașină și m-a caftit ca pe hoții de cai. Cică era un vechi parior care se recupera acum, cu tratament psihiatric, din teribila adicție, iar eu l-aș fi aruncat, iarăși, în viciu…

„Sunt asumată“ (formula-as.ro); „Am tot auzit părerea cum că o femeie asumată n-ar avea nevoie să i se spună că-i frumoasă (…); eu sunt femeie, ştiu că sunt frumoasă, sunt asumată, dar în acelaşi timp ador să fiu complimentată“

Aș vrea să văd, în următoarele luni, ceva ce se cheamă un policy paper, un document de politici educaționale, fie el din partea ministerului de resort, a administrației prezidențiale, a vreunei universități, a vreunui colegiu național, a vreunui ONG, indiferent din partea cui, în care să scrie, negru pe alb, care sînt principalele probleme ale învățămîntului românesc în momentul de față, cum ar putea fi ele rezolvate și care ar putea fi contribuția proiectatei Legi a educației la ameliorarea sit

De atunci încoace, de la meciul de FED Cup cu Marea Britanie în care Ilie Năstase le-a luat la gură pe toţi şi toate, se glosează şi se aberează pe toate temele, cele patriotice, cele ale tratamentului românilor în străinătate, unde sînt făcuţi „ţigani“.

Dacă trebuie, trageți, spune documentul. Un soldat copil cu pușcă sau lansator de grenade poate reprezenta o amenințare la fel de mare ca un soldat adult care poartă același armament, se mai scrie în noua doctrină. Bineînțeles, e vorba de situații limită, ca ultimă soluție de autoapărare, cînd un astfel de omuleț înarmat amenință viața unui soldat pe care-l consideră inamic.

Din Zeus cel cu spatele de trei metri și jumătate n-a mai rămas nimic – în afară de imaginea lui Hristos Pantokrator, care îi moștenește chipul în arta creștină.

Ce dacă a făcut-o „p-aia“, la un moment dat, „curvă“? Ei nu ne-au făcut pe noi „țigani“? Și-ncă de nu știu cîte ori! Cam așa se pune problema. Ca-n spatele blocului, cînd facem concurs să vedem care dintre noi scuipă mai departe și ne luăm la bătaie ca să vedem cine are dreptate într-o discuție pe care nici măcar n-am început-o

Întregul bloc miroase ca bucătaria noastră şi, cu un pic de moderaţie, am fi în stare să hrănim toţi vecinii pentru cîteva zile. Toţi devenim slugile scorpiei care o posedă pe mama şi facem tot ce putem ca să mulţumim stihia.

La ce folosesc atîtea ședințe de dezbateri și polemici legate de substanța noilor acte normative (care, chipurile, trebuie aduse la zi și adaptate cerințelor prezentului), cînd, în realitate, toți admitem tacit, ele vor fi aceleași și mai departe, poate, să zicem, cu benigne retușuri stilistice?

Binomul a devenit în anumite discursuri un personaj mitologic, ca şi mai puternicul şi mai misteriosul său tovarăş, Sistemul.

O ieșire din impas: bătaia. Distribuită și ea inegal de la A la D sau E, bătaia părea să fie singura metodă didactică aptă să asigure profesorului un minimum de disciplină, cît să nu fie nevoit să iasă din clasă înainte de a suna de recreație.

Am rămas la ideea veche că o carieră se sfîrşeşte pe la 32 de ani. Între timp s-a mărit speranţa de viaţă şi, implicit, cea de viaţă sportivă. Oamenii se antrenează altfel, consumă alte lucruri, există o altfel de recuperare. Iar o formă fizică bună e înmulţită, spre 40 de ani, cu factorul experienţă.

Cine a absolvit un liceu profilat pe științele exacte își aduce aminte cu siguranță de momentele în care fizica „s-a rupt“ complet de realitate, prin clasa a XI-a sau a XII-a, cînd nimic nu mai era palpabil, imaginabil sau intuitiv.

Am văzut în depozite serioase că anumite artefacte se pot păstra excelent în pachete de țigări și cutii de chibrituri. Dar asta nu înseamnă nici că depozitul trebuie să-ți amintească de închisorile lui Piranesi sau de grajdurile lui Augias.

Nu te gîndești că autostrada și spitalul fac parte din interesul nostru comun, în definiția lui elementară. Sînt extrem de asemănătoare. Cu toții avem mare nevoie de ele și contribuim ca ele să existe și să funcționeze.

Acum cîteva săptămîni am fost la o cină cu domnul Pleşu. L-am ascultat povestind despre Nichita Stănescu şi sper că nu mi-au curs balele vizibil, pentru că mai vreau să îl ascult de cîteva sute de ori, că e plin de poveşti. Mă întreb, încă, dacă faptul că sînt băgat în seamă (din punctul meu de vedere, nemeritat) de oameni ca domnul Pleşu vine ca o urmare a aşteptărilor mult mai mici de la romi decît de la români.

Mama, dimpotrivă, profesoară de istorie, era creaționistă, religioasă pînă în măduva oaselor. A insistat, vehement-agresiv, să mă cheme Teodrag, adică iubitorul de Dumnezeu.“

Încadrarea ca neutru a cuvîntului ar părea justificată, dacă ţinem cont doar de existenţa celor două ipostaze gramaticale – singularul masculin, pluralul feminin.

Un alt cuvînt magic al zilelor noastre este „experienţă“. Bieţii tineri, studenţi sau proaspeţi absolvenţi care îşi caută primul job, ar da orice ca să nu ajungă la inevitabila întrebare din orice interviu de angajare: „Ce experienţă aveţi în domeniu?“ E un paradox frustrant: pentru a căpăta experienţă, trebuie să dovedeşti că o ai deja. Cam ca-n bancul care zicea că, pentru a primi un credit bancar, e musai să demonstrezi că n-ai nevoie de el.

ristina Neagu e un bun sportiv naţional, de aceea banul public rimează cu finanţarea salariului ei. Numai că asta trebuie bine definit, perfect legal şi cu acordul explicit al contribuabililor. Cum se face asta? E treaba celor care vor să fie largi cu punga altora

Băieții sînt fascinați de mașini, toți au mașinuțe de jucărie și afișe sau poze cu mașini spectaculoase, extraordinare, legendare.

Cămara lui Tutmes e faimoasă în primul rînd pentru bustul lui Nefertiti, de calcar retușat cu ipsos, care e nu numai pictat cum scrie la carte, dar și perfect păstrat.

Avem un soi de fascinație în a plănui sau a improviza cît se poate de creativ – depinde de situație și de cît timp avem la dispoziție – orice mitocănie care rănește locul în care trăim. Dacă nu comitem un gest fizic de agresiune la adresa spațiului pe care îl populăm, compensăm cu repertoriul lingvistic.

Exista în urbe un prestator „de servicii“ pentru doamne „în etate“, supranumit Povestitorul (similar pesemne acelui The Comedian/Comicul din Seinfeld, culmea, român de origine, dacă vă amintiți detaliul din minunatul serial al anilor ’90!), bucuria și visul femeilor din toate timpurile.

Bucluc (cu varianta bocluc) e un cuvînt de origine turcă, răspîndit în spaţiul balcanic; sensurile principale ale etimonului său, cuvîntul turcesc bokluk, sînt „bălegar“ şi „murdărie“, cu o dezvoltare figurată uşor de imaginat şi cît se poate de negativă.

Anul ăsta sigur vei începe să scoți cîinele la plimbare și să mergi la piscină măcar o dată pe săptămînă. Îți aduci aminte de prietenii pe care nu i-ai mai sunat de un car de vreme. Faci o listă. Te oprești. Te enervezi. Ai vrea s-o rupi, dar ți se pare mult prea teatral, așa că decizi să o lași să pice peste mormanul de hîrtii pe care încă nu le-ai dus la pubelă.

Unii vor curent, alții nu, unii vor aer condiționat, alții preferă geam deschis, unii sînt răciți, alții au bufeuri și tot așa. Nu cred să existe angajat care să nu se fi lovit de asemenea lucruri. Uneori, cîte un ins dominant își impune condițiile preferate în dauna celorlalți.

Tutmes nu s-a îndurat să lase sculpturile chiar de izbeliște, ci a adunat vreo cincizeci de capodopere și le-a vîrît într-o cămară de lîngă sala lui de recepție cu coloane de lemn. Apoi a zidit la repezeală ușa cu chirpici. Arheologul berlinez Ludwig Borchardt a găsit deci în cămara asta („Raum 19“ din casa P.47.2, în raport) o serie întreagă de busturi de piatră, printre care cel faimos al lui Nefertiti și încă patru care mi se par de altfel comparabile calitativ, un bust de cuarțit și o statue

Aducătorul veștilor proaste, cel care face asta din plăcere, se răzbună mereu pe ceva. Pe orice. Găsește el. Și face asta chiar dacă te îndrăgește. Adică poate să-ți strice ziua tocmai pentru că-i ești drag. Pe cine să faci praf, dacă nu pe cineva care ți-e simpatic sau măcar apropiat? Efectul obținut în cazul ăsta e mult mai mare.

Pe scurt, vărul unui amic de-al meu, medic de profesie, a început să fie căutat insistent de o tînără asistentă din spitalul unde bietul băiat lucra.

În „peregrinările“ sale prin închisorile comuniste, N. Steinhardt îl întîlneşte pe tînărul pastor luteran din Braşov Harald Sigmund: „Minunea aceea pe care puşcăriaşului îi este rar dat să o întîlnească, dar de la care, cînd dă de ea, află ce poate fi bucuria: e mîndru, e curajos, de neînfrînt […], bine dispus, niciodată somnoros ori posac, doritor şi gata în orice clipă să înveţe orice, să discute, să asculte, să povestească, să comunice tot ce ştie: un domn, un nobil, un erou.“

Tomberon e unul dintre franţuzismele adaptate fonetic limbii române prin crearea analogică a unei finale consonantice, în locul celei în -o accentuat, atipică pentru sistemul morfologic românesc.

Au fost, mai sînt și vor mai fi destui dascăli care să te întrerupă în mijlocul formulării unui răspuns pentru a-ți atrage atenția că ai violat nu știu ce normă gramaticală. Nu o dată, pentru că în vreun extemporal ai încurcat titlul unei opere literare sau anii de domnie ai vreunui voievod, te trezești cu bulina roșie aplicată de profesor pe pasajul ingrat și cu niște semne de exclamare alăturate.

Putem bate Danemarca numai la şmecherie şi servicii secrete. Fotbalul ne încurcă rău. Ne deranjează în afaceri, în planuri cincinale, în răzbunări, în conturi şi în reglat de conturi. Cîteodată îţi vine să crezi că epoca generaţiei glorioase e un soi de blestem, pentru că raportăm totul la ea, în același timp ea nemaiputînd fi reprodusă (căci, slavă Domnului, nu ne mai întoarcem în comunismul care a născut-o) şi nici egalată în rezultate pentru că în libertate performăm haotic, ne ocupăm nu cu p

Exerciții au fost chiar cu patru zile înainte de atentat, atunci cînd poliția a simulat reacția la un presupus atac terorist cu luare de ostatici pe un vapor de croazieră de pe Tamisa. Dar nu trebuie să fii foarte cîrcotaș ca să observi că și acest exercițiu s-a desfășurat taman perpendicular cu ceea ce avea să se întîmple în realitate cîteva zile mai tîrziu.

Multă presiune pe ziua liberă. Cea mai simplă dintre problemele asociate cu ea e faptul că sînt multe lucruri de făcut pe listă. Curățenie, expediție la supermarket, spălat rufe, făcut rost de o scîndură pentru pat, o cordelină pentru hamac etc.

O știm cu toții, situația penitenciarelor din România e departe de a fi una conformă cu nivelul la care se practică și se înțelege așa ceva într-o țară dezvoltată. Accepțiunea noastră în ceea ce privește ideea de pedeapsă, condițiile în care se desfășoară acest proces, dar și rolul social profund al actului de justiție sînt chestiuni pe care le explorăm abia acum, în ordinea lor contemporană.

Peste două zile, maiorul este cu Revoluţia şi îl înjură pe Ceaşcă cu spume pe el. Sînt sigur că astăzi e un om de succes în Bistriţa, dacă nu cumva e prin Parlament. Avem în curînd şi primul erou al Revoluţiei, un APV-ist care, beat mort, cade de pe TAB, se loveşte la cap şi ajunge instantaneu erou.

O fată „bărbată“, „neînfricată“, în limbajul lozincard al momentului.

Leacul pare să fi fost foarte popular în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, din moment ce pentru aplicarea tratamentului (în condiţiile descrise mai sus) se fixase expresia a pune în salce. Medicina modernă a făcut ca denumiri şi expresii cîndva frecvente să intre în cea mai deplină uitare.

„Cine-i de vină?“ a ajuns reperul cardinal al modului în care mare parte dintre români înțeleg să interpreteze sensul lumii în care trăiesc și al propriilor existențe. De la talk-show-urile orchestrate deja de decenii pe modelul tribunalelor poporului la discuțiile între amici, dezbaterile noastre gravitează în jurul aceleiași rîvne, al identificării și stigmatizării culpabilității.